Art. 287 Noul Cod de Procedură Civilă Copiile făcute pe microfilme sau pe suporturi informatice Probele Judecata
Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Judecata
SUBSECŢIUNEA a 3-a
Probele
Judecata
SUBSECŢIUNEA a 3-a
Probele
Art. 287
Copiile făcute pe microfilme sau pe suporturi informatice
Datele din înscrisurile autentice sau sub semnătură privată redate pe microfilme şi alte suporturi accesibile de prelucrare electronică a datelor, făcute cu respectarea dispoziţiilor legale, au aceeaşi putere doveditoare ca şi înscrisurile în baza cărora au fost redate.
← Art. 286 Noul Cod de Procedură Civilă Regimul copiilor Probele... | Art. 288 Noul Cod de Procedură Civilă Putere doveditoare... → |
---|
în cazul copiilor înscrisurilor autentice sau sub semnătură privată făcute pe microfilme sau pe suporturi informatice, puterea doveditoare este egală cu puterea actului original, dacă redarea pe microfilme ori alte suporturi de prelucrare electronică a datelor s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor
Citește mai mult
legale.Dincolo de faptul că nu se justifică o atare diferenţă de regim probator între copia legalizată şi copia făcută pe microfilme sau pe suporturi informatice care priveşte acelaşi original, legiuitorul nu îşi mai asumă situaţia procesuală a neconcordanţelor între copia redată în condiţiile art. 287 şi originalul actului, dar nici pe cea a copiei parţiale sau pe cea generată de situaţia dispariţiei documentelor originale astfel redate.
Mai mult, reproducerea pe microfilme sau pe suporturi informatice a înscrisurilor autentice sau sub semnătură privată este doar o variantă de copiere şi redare a documentelor originale, astfel că în principiu orice variantă de stocare a informaţiei documentului original ar trebui să fie considerată a avea acelaşi regim probator precum cel reglementat în această dispoziţie.