Art. 318 Noul Cod de Procedură Civilă Identificarea martorului Probele Judecata

CAPITOLUL II
Judecata

SUBSECŢIUNEA a 3-a
Probele

Art. 318

Identificarea martorului

(1) Preşedintele, înainte de a lua declaraţia, va cere martorului să arate:

a) numele, prenumele, profesia, domiciliul şi vârsta;

b) dacă este rudă sau afin cu una dintre părţi şi în ce grad;

c) dacă se află în serviciul uneia dintre părţi.

(2) Preşedintele va pune apoi în vedere martorului îndatorirea de a jura şi semnificaţia jurământului.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 318 Noul Cod de Procedură Civilă Identificarea martorului Probele Judecata




adriana 13.12.2013
Dacă la termenul fixat se prezintă numai o parte dintre martori, aceştia vor fi ascultaţi şi se dă termen pentru prezentarea celorlalţi. Fiecare martor va fi ascultat deosebit, cei neascultaţi neputând să fie de faţă, în ordinea stabilită de preşedinte, care va ţine seama şi de cererea părţilor sau de cereri făcute de martori ori alţi participanţi.

Preşedintele, înainte de a lua mărturia, va cere martorului să arate datele personale necesare identificării lui şi aprecierii depoziţiei sale (numele, profesia, domiciliul şi vârsta; dacă este rudă sau afin cu una din părţi şi în ce grad; dacă se
Citește mai mult află în serviciul uneia dintre părţi). Considerăm, de asemenea, că judecătorul trebuie să întrebe martorul asupra oricăreia dintre situaţiile circumstanţiale stabilite în art. 315 alin. (1) NCPC, lipsa menţionării şi a acestora în mod expres reprezentând doar o necorelare a textelor.

în principiu, instanţa va rezolva toate incidentele ce pot apărea în legătură cu audierea martorului, potrivit dispoziţiilor de mai sus, după care, înainte de începerea audierii propriu-zise, va cere martorului să depună jurământul şi va atrage acestuia atenţia asupra semnificaţiei jurământului.

Aceste date vor fi menţionate de câtre grefierul de şedinţâ, la dictarea preşedintelui, în preambulul declaraţiei ce se va consemna în scris.

Martorul are obligaţia de a spune adevârul, obligaţie garantată atât prin referirea la divinitate, atunci când martorul are o anumită confesiune religioasă care îi permite această referire, cât şi prin incidenţa răspunderii penale de care este pasibil în cazul în care încalcă această obligaţie.

Deşi legiuitorul impune martorului, în alineatul final al art. 318 NCPC, obligaţia de a jura înaintea audierii sale, în fapt aceasta poate fi înlocuită dacă martorul, prin afirmaţiile sau poziţia exprimată în faţa instanţei, arată că din motive de conştiinţă sau confesiune nu poate depune jurământul.
Răspunde