Art. 315 Noul Cod de Procedură Civilă Persoanele care nu pot fi ascultate ca martori Probele Judecata

în principiu, orice persoană care are cunoştinţă despre faptele cauzei poate fi ascultată ca martor în procesul civil, chiar incapabila (dar nu interzisă).

Ca regulă, martorul trebuie să fie o persoană care are discernământ. Deşi art. 320 NCPC se referă la martorul fără discernământ, practic nu trebuie interpretat că mărturia celor fără discernământ este o probă eficientă. Chiar şi dacă avem în vedere că dispoziţia arătată se referă numai la minorii fără discernământ, în mod concret discernământul, ca stare de fapt, va fi apreciat suveran de către instanţă numai în procesul de evaluarea a

Citește mai mult

probei, când aceasta va ţine cont de situaţia specială a martorului, potrivit art. 320 NCPC.

Articolul 315 NCPC dispune că nu pot fi ascultaţi ca martori:

a) rudele şi afinii până la gradul trei inclusiv (însă, potrivit art. 316 NCPC, în pricinile privitoare la filiaţie, divorţ şi alte raporturi de familie se vor putea asculta ca martori şi rudele şi afinii până la gradul trei, cu excepţia descendenţilor);

b) soţul sau fostul soţ, logodnicul sau concubinul;

c) cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi. în acest caz, ca de altfel şi în cele anterioare, norma juridică are un caracter de ordine privată, astfel încât părţile pot conveni, expres ori tacit, ca şi aceste persoane să fie ascultate ca martori.

Toate aceste situaţii au în vedere subiectivismul martorului, sinceritatea sa, care pot fi reclamante de adversar şi evitate prin opoziţia la audiere. Opoziţia însă trebuie să fie expresă şi să fie manifestată cel mai târziu înainte de ascultarea martorului.

Dacă însă partea în drept să se opună ascultării sesizează aceste aspecte după administrarea probei, mărturia va rămâne o probă a cauzei, însă instanţa va ţine cont de relaţia dintre părţi, în condiţiile art. 324 NCPC;

d) persoanele puse sub interdicţie judecătorească;

e) cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă.

în privinţa ultimelor două categorii, interdicţia este absolută.

Despre momentul în care opoziţia la audiere poate fi formulată, în sensul că acesta nu poate depăşi încuviinţarea probelor, a se vedea şi C.A/. Popa, Despre interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 189 NCPC, în Juridica nr. 1/2001, p. 30-13.