Art. 350 Noul Cod de Procedură Civilă Mărturisirea extrajudiciară Probele Judecata

Mărturisirea extrajudiciară este cea făcută în afara procesului în care se foloseşte ca probă.

Mărturisirea extrajudiciară poate să fie verbala sau scrisa.

Suplimentar faţă de verificarea condiţiilor generale de admisibilitate, mărturisirea extrajudiciară verbală este admisibilă dacă este admisibilă şi proba cu martori. A permite nelimitat dovada prin declaraţiile martorilor pentru a proba o mărturisire verbală ar însemna eludarea interdicţiei admisibilităţii probei testimoniale în cazurile prevăzute de lege.

însă, mărturisirea extrajudiciară verbală făcută în faţa altei instanţe sau a altui

Citește mai mult

organ de stat, dacă este consemnată în scris, poate fi folosită în orice proces, chiar şi în acela în care probă testimonială este inadmisibilă, întrucât cuprinsul mărturisirii fiind consemnat în scris, nu mai este nevoie de audierea martorilor pentru a-l dovedi. în acest caz, se vor folosi regulile generale referitoare la proba prin înscrisuri, reguli incidente şi în cazul mărturisirii extrajudiciare scrise.

Astfel, primul alineat al art. 350 arată că, sub aspectul forţei sale probante, recunoaşterea extrajudiciară este supusă aprecierii judecătorului potrivit regulilor generale de probaţiune.

Forţa probantă a mărturisirii judiciare care face deplină dovadă împotriva autorului său nu este egală cu cea a mărturisirii extrajudiciare, deoarece o recunoaştere făcută în afara procesului în care este utilizată, fără a se şti dacă va fi sau nu folosită ca mijloc de probă, nu presupune aceeaşi reflectare din partea autorului ei şi nici aceeaşi precizie

precum mărturisirea făcută de parte înaintea instanţei de judecată, în chiar procesul în care va fi utilizată ca mijloc de probă. în plus, în cazul mărturisirii extrajudiciare, judecătorul mai poate avea îndoieli cu privire Io existenţa sau cuprinsul acesteia, în funcţie de mijlocul de probă prin care a fost stabilită, însă astfel de îndoieli sunt excluse în cazul mărturisirii judiciare, care este percepută personal de către judecător.

De aceea, judecătorul va aprecia puterea sa doveditoare numai în interpretarea de ansamblu a probelor cauzei, putând chiar să o înlăture dacă ea nu este concordantă cu alte probe mai convingătoare, de natură să susţină convingerea magistratului asupra situaţiei de fapt. Rezultă că ea nu permută sarcina probei de la cel care o foloseşte, acesta având în continuare obligaţia de a dovedi susţinerile sale.

De asemenea, regula indivizibilităţii mărturisirii nu se aplică în cazul mărturisirii extrajudiciare.

Interogatoriul

Legiuitorul acordă o importanţă deosebită reglementării mărturisirii judiciare provocate prin reguli procedurale delimitate, deoarece această modalitate a mărturisirii este cea mai frecvent întâlnită în soluţionarea proceselor.

Dispoziţiile care urmează preiau în bună măsură vechea reglementare a procedurii interogatoriului, de aceea, în acest context, îşi păstrează actualitatea Decizia Curţii Constituţionale nr. 33/2006, prin care s-a soluţionat excepţia privind încâlcarea dreptului la apărare al părţii în procedura de administrare a acestei dovezi, respectiv dreptul de a folosi un avocat. Curtea a arătat cu acest prilej că instituirea procedurii de ascultare este conformă dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute prin lege şi că dispoziţiile criticate răspund acestui deziderat în contextul naturii speciale a probei, care prevede proceduri distincte pentru ascultarea la interogatoriu a diferiţilor reprezentanţi legali sau procesuali.