Art. 371 Noul Cod de Procedură Civilă Termenul administrării probelor Administrarea probelor de către avocaţi sau consilieri juridici Judecata

CAPITOLUL II
Judecata

SUBSECŢIUNEA a 4-a
Administrarea probelor de către avocaţi sau consilieri juridici

Art. 371

Termenul administrării probelor

(1) Pentru administrarea probelor de către avocaţi instanţa va stabili un termen de până la 6 luni, ţinând seama de volumul şi complexitatea acestora.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) va putea fi prelungit dacă în cursul administrării probelor:

1. se invocă o excepţie sau un incident procedural asupra căruia, potrivit legii, instanţa trebuie să se pronunţe; în acest caz, termenul se prelungeşte cu timpul necesar soluţionării excepţiei sau incidentului;

2. a încetat, din orice cauză, contractul de asistenţă juridică dintre una dintre părţi şi avocatul său; în acest caz, termenul se prelungeşte cu cel mult o lună pentru angajarea altui avocat;

3. una dintre părţi a decedat; în acest caz, termenul se prelungeşte cu timpul în care procesul este suspendat potrivit art. 412 alin. (1) pct. 1 sau cu termenul acordat părţii interesate pentru introducerea în proces a moştenitorilor;

4. în orice alte cazuri în care legea prevede suspendarea procesului, termenul se prelungeşte cu perioada suspendării, dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 nefiind însă aplicabile.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 371 Noul Cod de Procedură Civilă Termenul administrării probelor Administrarea probelor de către avocaţi sau consilieri juridici Judecata




sandu radu 25.12.2013
După ce părţile convin asupra administrării probelor prin avocaţi, iar instanţa verifică valabilitatea şi admisibilitatea unei asemenea convenţii, dar, credem, mai ales după prezentarea programului de administrare a probelor, instanţa va stabili un termen de până la 6 luni, ţinând seama de volumul şi complexitatea acestora.

Termenul astfel stabilit are caracter obligatoriu pentru părţi şi nu poate fi prelungit decât în condiţiile alin. (2), pentru motive obiective şi pentru durate determinabile strict în raport cu acestea.

Nerespectarea termenului nu poate atrage decăderea părţilor din dreptul
Citește mai mult de a fi beneficiat de această procedură decât într-o măsură implicită: nerespectarea culpabilă a programului de administrare a probei duce la decăderea părţii din dreptul de a cere administrarea probei respective în condiţiile articolului următor, implicit la pierderea oricărui beneficiu determinat de opţiunea părţii pentru această procedură.
Răspunde