Art. 656 Noul Cod de Procedură Civilă Încheierile executorului judecătoresc Participanţii la executarea silită

CAPITOLUL III
Participanţii la executarea silită

Art. 656

Încheierile executorului judecătoresc

(1) Amânarea, suspendarea şi încetarea executării silite, eliberarea sau distribuirea sumelor obţinute din executare, precum şi alte măsuri anume prevăzute de lege se dispun de executorul judecătoresc prin încheiere, care trebuie să cuprindă:

a) denumirea şi sediul organului de executare;

b) data şi locul întocmirii încheierii şi numărul dosarului de executare;

c) titlul executoriu în temeiul căruia se efectuează procedura de executare;

d) numele şi domiciliul ori, după caz, denumirea şi sediul creditorului şi ale debitorului;

e) procedura de executare care face obiectul încheierii;

f) chestiunea asupra căreia se adoptă încheierea;

g) motivele în fapt şi în drept care au determinat darea încheierii;

h) dispoziţia luată de executor;

i) calea şi termenul de atac al încheierii;

j) semnătura şi ştampila executorului judecătoresc.

(2) Menţiunile de la alin. (1) lit. a)-h) şi j) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

(3) Dacă prin lege nu se dispune altfel, încheierile se dau fără citarea părţilor, se comunică acestora, sunt executorii de drept şi pot fi atacate numai cu contestaţie la executare.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 656 Noul Cod de Procedură Civilă Încheierile executorului judecătoresc Participanţii la executarea silită




Mary Hailean 20.07.2014
1. Cazurile în care se întocmesc încheieri. Executorul judecătoresc întocmeşte încheieri doar în cazurile prevăzute de lege. în lipsa unei prevederi exprese relative la întocmirea unei încheieri, actul întocmit de executor va avea alt regim juridic. Astfel, constatarea actelor de executare, în lipsa unei prevederi legale contrare, se va face, potrivit art. 678 NCPC, prin încheierea unui proces-verbal.

Articolul 656 enumeră patru cazuri în care executorul întocmeşte încheieri şi prevede că executorul va dispune prin încheiere şi în cazul luării altor măsuri expres prevăzute de lege.

Executorul
Citește mai mult dispune prin încheiere când amână, suspendă ori încetează executarea silită, când eliberează sau distribuie sumele obţinute prin executare, precum şi când legea prevede expres necesitatea întocmirii unei încheieri (de exemplu, în cazul conexării executărilor silite aflate pe rolul aceluiaşi executor, în cazul înregistrării cererii de executare silită ori al refuzului deschiderii procedurii de executare, în cazul perimării executării etc.).

2. Conţinutul încheierii. Orice încheiere întocmită de executor trebuie să cuprindă următoarele:

a) denumirea şi sediul organului de executare;

b) data şi locul întocmirii încheierii şi numărul dosarului de executare;

c) titlul executoriu în temeiul căruia se efectuează procedura de executare;

d) numele şi domiciliul ori, după caz, denumirea şi sediul creditorului şi ale debitorului;

e) procedura de executare care face obiectul încheierii;

f) chestiunea asupra căreia se adoptă încheierea;

g) motivele în fapt şi în drept care au determinat darea încheierii;

h) dispoziţia luată de executor;

i) calea şi termenul de atac al încheierii;

j) semnătura şi ştampila executorului judecătoresc.

Cu excepţia menţiunii privitoare la indicarea căii de atac şi a termenului în care poate fi declarată, celelalte menţiuni sunt prevăzute de cod sub sancţiunea expresă a nulităţii [alin. (2) art. 656]. Este vorba despre o nulitate condiţionată, expres prevăzută de lege, ceea ce înseamnă că vătămarea produsă este prezumată, dar partea interesată poate face dovada contrară [art. 175 alin. (2) NCPC].

Lipsa din încheiere a menţiunii de la lit. i) este sancţionată de lege tot cu nulitatea condiţionată, dar aceasta intervine doar dacă, prin nerespectarea cerinţei legale, s-a adus părţii o vătămare (care trebuie dovedită de către parte) care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea încheierii [art. 175 alin. (1) NCPC].

în cazul nulităţii condiţionate, instanţa de executare va putea îndrepta neregulari-tatea încheierii, dacă vătămarea poate fi înlăturată fără anularea încheierii şi dacă nu a intervenit decăderea ori o altă sancţiune procesuală sau dacă nu se produce ori subzistă o vătămare [art. 177 alin. (2) NCPC].

3. Caracteristicile încheierilor. încheierile, ca acte ale executorului judecătoresc, se dau fără citarea părţilor, dacă legea nu dispune altfel. Un caz în care încheierea se dă cu citarea părţilor este cel expres prevăzut în art. 653 alin. (5) (conexarea executărilor silite aflate pe rolul aceluiaşi executor).

încheierile se comunică întotdeauna părţilor, sunt executorii de drept şi pot fi atacate numai pe calea contestaţiei la executare.
Răspunde