Art. 712 Noul Cod de Procedură Civilă Condiţii de admisibilitate Contestaţia la executare
| Comentarii |
|
Contestaţia la executare
Art. 712
Condiţii de admisibilitate
(1) Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestaţie motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.
(2) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.
(3) Nu se poate face o nouă contestaţie de către aceeaşi parte pentru motive care au existat la data primei contestaţii. Cu toate acestea, contestatorul îşi poate modifica cererea iniţială adăugând motive noi de contestaţie dacă, în privinţa acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestaţiei la executare.
(4) Creditorii neurmăritori au dreptul de a interveni în executarea efectuată de alţi creditori, pentru a lua parte la executare sau la distribuirea sumelor obţinute din urmărirea silită a bunurilor debitorului.
(5) În cazul procedurii urmăririi silite mobiliare sau imobiliare ori a predării silite a bunului imobil sau mobil, contestaţia la executare poate fi introdusă şi de o terţă persoană, însă numai dacă aceasta pretinde un drept de proprietate ori un alt drept real cu privire la bunul respectiv.
| ← Art. 711 Noul Cod de Procedură Civilă Obiectul contestaţiei... | Art. 713 Noul Cod de Procedură Civilă Instanţa competentă... → |
|---|
cu privire la cuantumul penalitatilor stabilite prin hot. judecatoresca, conf. art. 443 din ncpr.civ.
se poate solicita prin contestatia la executare conf. art 712 alin 2?
Alineatul (1) al articolului analizat reglementează, într-o formă susceptibilă de îmbunătăţiri, principiul potrivit căruia pe calea contestaţiei la executare nu se pot invoca motive de drept şi de fapt care ar fi putut fi invocate în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o cale de atac, atunci când titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre
Citește mai mult
judecătorească sau arbitrală.Deşi legiuitorul se referă exclusiv la debitor, putem afirma fără teama de a greşi că nici creditorul sau alt participant la executarea silită, care a fost parte în procesul finalizat prin hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu, nu va putea invoca motivele pe care le-ar fi putut invoca pe parcursul procesului până la momentul rămânerii definitive a hotărârii. Pe calea contestaţiei la executare nu se pot aduce critici titlului executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească sau arbitrală.
Instanţele care soluţionează o contestaţie la executare - propriu zisă sau la titlu -sunt ţinute a respecta, la fel ca şi părţile din executarea silită, autoritatea de lucru judecat de care se bucură titlul executoriu, atât în privinţa celor stabilite prin dispozitiv, cât şi în privinţa celor explicate în considerente.
Din punctul de vedere al terţilor, hotărârea judecătorească are valoarea unui fapt juridic susceptibil de a fi combătut printr-o probă contrară. Potrivit art. 434 NCPC, hotărârea judecătorească are forţa probantă a unui înscris autentic. Pentru a nu se înţelege că terţii nu trebuie să respecte cele stabilite printr-o hotărâre judecătorească, aducem un argument de text, şi anume art. 435 alin. (2) NCPC, în care se arată că hotârârea este opozabila oricărei persoane atâta timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară. Distincţiile anterioare demonstrează de ce contestaţia la executare este un veritabil proces, care depăşeşte limitele unei proceduri prin care se asigură verificarea de către instanţă a legalităţii executării silite, atunci când este formulată de un terţ care pretinde un drept real asupra bunului urmărit sau atunci când, prin intermediul contestaţiei, se împart bunurile proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie.
Folosind un raţionament de tip a fortiori, dezvoltăm conţinutul alin. (1) al art. 712, arătând că pe calea contestaţiei la executare nu vor putea fi invocate motivele de drept şi de fapt care au fost invocate şi tranşate definitiv de către instanţă în cursul procesului finalizat prin emiterea hotărârii judecătoreşti care constituie titlul executoriu. Considerăm că pe calea contestaţiei la executare nu vor putea fi invocate nici măcar motivele care au fost invocate în timpul procesului, fără ca instanţa să se fi pronunţat asupra lor, deoarece natura juridică a contestaţiei nu este aceea a unei căi de atac de reformare sau de retractare a titlului executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă.
Prin intermediul contestaţiei la executare se pot invoca motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu doar daca sunt îndeplinite cumulativ două condiţii:
a) titlul executoriu pus în executare silită nu este o hotărâre judecătorească sau arbi-trală şi
b) legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o calea specifică pentru desfiinţarea lui.
în legătură cu a doua condiţie, precizăm că respectiva „cale specifică de desfiinţare" trebuie să fi fost accesibilă părţii care formulează contestaţia la executare. De exemplu, calea procesuală specifică pentru desfiinţarea unui titlu executoriu reprezentat de un proces-verbal de contravenţie este plângerea contravenţională. Cererea în anulare formulată împotriva ordonanţei de plată are caracterul unei căi procesuale specifice pentru desfiinţare. în schimb, acţiunea în anulare avută la îndemână de părţile unui act juridic autentificat de notar şi care este titlu executoriu nu are semnificaţia unei căi procesuale specifice de desfiinţare. Aceasta, deoarece acţiunea în anulare, ca mijloc procesual pentru protecţia dreptului subiectiv, este generală, pe când alin. (2) al art. 712 face trimitere la o cale procesuală specifică de desfiinţare a titlului executoriu.
Semnalăm o necorelare a textelor imputabilă legiuitorului, care în alin. (1) al art. 712 stabileşte regula şi se referă la hotărâri judecătoreşti sau arbitrale, pe când în alin. (2), care instituie cazuri de excepţie, se referă doar la hotărârea judecătorească.
„Contestaţiile la executare propriu-zisă pot avea ca temei: anularea încheierii prin care s-a încuviinţat executarea, alegerea procedurii execuţionale; prescripţia dreptului de a cere executarea silită sau perimarea unor acte de executare; vicii de formă ale actelor de executare, de pildă, a publicaţiilor de vânzare; nerespectarea termenelor; încălcarea oricăror forme în cadrul executării silite; ordinea de urmărire a bunurilor sau urmărirea unor bunuri care, potrivit legii, nu pot fi urmărite; depăşirea limitei în care vor fi urmărite bunurile; modul în care se desfăşoară activitatea execuţională; neopozabili-tatea titlului executoriu faţă de o terţă persoană, cu drepturi proprii asupra obiectului urmărit; urmărirea unor bunuri aparţinând altor persoane decât debitorului; invocarea compensaţiei legale; eventuale alte motive de nulitate a executării silite".
2. Inadmisibilitatea unei noi contestaţii. Noul Cod de procedură civilă consacră inclusiv în materia contestaţiei la executare un principiu pe care vechea reglementare îl enunţa doar în cazul contestaţiei în anulare. Este vorba de principiul enunţat în alin. (3) al art. 712, potrivit cu care nu se poate face o nouă contestaţie la executare de către aceeaşi parte pentru motive care au existat la data primei contestaţii.
Interdicţia pe care o are partea de a formula o nouă contestaţie operează indiferent de felul titlului executoriu şi are acelaşi efect cu decăderea părţii respective din dreptul de a invoca neregularităţile executării sau ale titlului executoriu - în ipoteza art. 712 alin. (2) - existente la momentul formulării primei contestaţii.
Este important de reţinut că legea se referă la motive existente, şi nu la motive cunoscute. Din punctul de vedere al prevederii analizate, este irelevant dacă prima contestaţie a fost soluţionată pe excepţie sau pe fond. Partea care nu poate invoca motivele avute în vedere de alin. (3) al art. 712 pe calea unei noi contestaţii la executare le va putea invoca pe calea dreptului comun, în măsura în care respectivele motive sunt susceptibile de a fi astfel afirmate şi valorificate.
Pentru atenuarea efectelor interdicţiei, legiuitorul instituie în materia contestaţiei la executare o excepţie de la dispoziţiile art. 204 NCPC, în care se arată, pe de o parte, că reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat, iar, pe de altă parte, că modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul arătat anterior poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor. Astfel, potrivit tezei a ll-a a alin. (3) al art. 712, contestatorul îşi poate modifica cererea iniţială, adăugând motive noi de contestaţie, dacă, în privinţa acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestaţiei la executare.
întrucât contestaţia la executare se judecă după procedura prevăzută pentru judecata în primă instanţă, contestatorul îşi poate completa motivele de contestaţie până la închiderea dezbaterilor în faţa primei instanţe, moment procesual reglementat prin art. 394 NCPC. în ceea ce ne priveşte, din considerente care ţin, deopotrivă, de necesitatea soluţionării cu celeritate a contestaţiei şi de necesitatea respectării drepturilor procesuale ale părţilor, apreciem că ar fi fost mai just ca momentul până la care cererea iniţială poate fi completată cu alte motive de contestaţie să fie cel prevăzut de art. 390 NCPC, şi anume momentul rezolvării chestiunilor prealabile dezbaterilor în fond.
Indiferent de momentul la care contestatorul îşi completează cererea, instanţa care soluţionează contestaţia va verifica respectarea termenului pentru exercitarea contestaţiei cu privire la fiecare motiv completator în parte, raportându-se la data completării, şi nu la data cererii iniţiale.
Dispoziţiile art. 712 alin. (3) teza a ll-a nu derogă de la dispoziţiile art. 478 alin. (3) NCPC, astfel că în apel nu se pot adăuga motive noi de contestaţie.
3. Creditorii neurmăritori. într-o formulare improprie, alin. (4) al art. 712 conţine o prevedere a cărei singură interpretare posibilă, raportat la topografia textului, este aceea că, pentru a putea formula contestaţie la executare, creditorii neurmâritori trebuie sâ îşi fi exercitat dreptul de a interveni în executarea silitâ efectuată de alţi creditori.
Precizarea scopului pentru care intervin în executare creditorii neurmăritori este tautologică atât faţă de dispoziţiile art. 648, cât şi faţă de art. 689-695 NCPC.
4. Terţele persoane care pretind un drept real. Terţii care pretind un drept de proprietate sau un alt drept real asupra unui bun, mobil sau imobil, pot formula contestaţie la executare dacă respectivul bun face obiectul urmăririi silite mobiliare sau imobiliare ori al predării silite a bunului.
Particularităţile situaţiei în care terţii formulează contestaţie la executare sunt prevăzute în dispoziţiile art. 714 alin. (4) şi (5), respectiv art. 717 alin. (1) teza ultimă NCPC.