Art. 789 Noul Cod de Procedură Civilă Validarea popririi Poprirea Urmărirea mobiliară
| Comentarii |
|
Urmărirea mobiliară
SECŢIUNEA a 3-a
Poprirea
Art. 789
Validarea popririi
(1) Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.
(2) În cazul când asupra aceleiaşi sume datorate de terţul poprit există mai multe popriri, care nu au fost executate de către acesta, validarea lor se va putea judeca printr-o singură hotărâre.
(3) Instanţa îi va cita pe creditorul urmăritor şi pe cei intervenienţi, dacă este cazul, precum şi pe debitorul şi terţul poprit şi, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluţionării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanţa de validare, terţul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepţiile şi mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi.
(4) Dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanţa va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terţul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desfiinţarea popririi.
(5) Poprirea înfiinţată asupra unei creanţe cu termen sau sub condiţie va putea fi validată, dar hotărârea nu va putea fi executată decât după ajungerea creanţei la termen sau, după caz, la data îndeplinirii condiţiei.
(6) Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadenţă, cât şi pentru cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producându-şi efectele numai la data când sumele devin scadente. În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanţa va dispune menţinerea popririi până la realizarea integrală a creanţei.
(7) Dacă poprirea a fost înfiinţată asupra unor bunuri mobile incorporale care se aflau, la data înfiinţării ei, în mâinile terţului poprit, instanţa va hotărî vânzarea lor.
(8) Dacă poprirea a fost înfiinţată asupra unor bunuri mobile incorporale datorate debitorului, dar care, la data validării, nu se mai aflau în posesia terţului, acesta va fi obligat, prin hotărârea de validare, la plata contravalorii acestor bunuri, caz în care va fi urmărit direct de către executorul judecătoresc.
(9) Terţul poprit care, cu rea-credinţă, a refuzat să îşi îndeplinească obligaţiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeaşi hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei şi 10.000 lei.
| ← Art. 788 Noul Cod de Procedură Civilă Cazul popririlor ce... | Art. 790 Noul Cod de Procedură Civilă Căi de atac Poprirea... → |
|---|
Citește mai mult
competenţa instanţei de executare).Calitatea procesuala activa este conferită atât creditorului, cât şi executorului sau debitorului poprit şi rezultă din chiar titlul executoriu şi din adresa de înfiinţare a popririi (în ceea ce priveşte legitimarea procesuală a executorului judecătoresc). Procedura validării este una contencioasâ şi presupune citarea creditorului popritor, a debitorului poprit şi a terţului poprit şi constă în verificarea de către instanţa de executare a îndeplinirii condiţiilor legale pentru obligarea directă a celui din urmă. în procesul de validare se vor administrarea probe, iar terţul poprit şi debitorul poprit pot opune orice excepţii şi apârâri referitoare la dovedirea inexistenţei creanţei invocate de creditorul popritor sau chiar la stingerea totală ori parţială a acesteia.
Pentru validarea popririi se mai pot adresa instanţei de executare şi cei care, în baza legii sau a convenţiei, au devenit succesori în drepturi ai creditorului ori debitorului pentru creanţa urmărită, precum şi procurorul, atunci când urmăreşte realizarea unei creanţe pe această cale, apărând drepturile minorilor, ale celor puşi sub interdicţie judecătorească sau ale celor dispăruţi.
Cererea de validare a popririi constituie o veritabilă cerere de chemare în judecată, astfel că trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 NCPC, iar la aceasta să se anexeze şi o copie a titlului executoriu împotriva debitorului poprit, o copie de pe adresa de înfiinţare a popririi din care să rezulte obligaţiile instituite în sarcina terţului poprit.
Apreciem că ar putea fi soluţionate împreună cererile de validare a popririi îndreptate împotriva mai multor terţi, indiferent de situaţia juridică mai mult sau mai puţin diferită a acestora, deoarece regulile stabilite de art. 59 NCPC în materie de coparticipare procesuală pleacă de la premisa existenţei unui drept sau a unei obligaţii comune ori chiar şi a unei strânse legâturi între drepturile şi obligaţiile coparticipanţilor, chiar dacă acestea nu sunt comune, premisă care se regăseşte întotdeauna în cazul unei cereri de validare îndreptate împotriva mai multor terţi. Pe de altă parte, trebuie aduse ca argument suplimentar şi dispoziţiile art. 653, precum şi cele ale art. 788 NCPC, care impun conexarea cererilor de executare, or, pentru identitate de raţiune, ni se pare firesc ca o unică instanţă să poată soluţiona o cerere de validare care priveşte mai mulţi terţi popriţi ai aceluiaşi debitor.
Cererea de validare a popririi trebuie să fie formulată în termen de o lunâ de la data la care terţul poprit trebuia să îşi îndeplinească obligaţiile impuse prin adresa de înfiinţare a popririi. Se observă că termenul a fost redus de la 3 luni la 1 lună faţă de fosta reglementare (art. 460 CPC 1865), sporind astfel celeritatea procedurii. Termenul este unul imperativ, care nu permite deci formularea cererii de validare ulterior împlinirii sale, în caz contrar, partea interesată poate invoca în faţa instanţei de executare decăderea din acest drept.
Sub un alt aspect, cererea de validare a popririi fiind o veritabilă cerere de chemare în judecată, pentru legala sesizare a instanţei, apreciem că este supusă şi obligaţiei privind plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, fiind vorba despre o taxă fixă.
însă, în procedura validării popririi, în privinţa debitorului poprit, instanţa de executare nu poate admite decât apârârile care nu ar pune în discuţie fondul dreptului, dacă titlul executoriu îl constituie o hotărâre judecătorească ce are acest caracter. Pentru situaţia în care titlul executoriu nu ar fi o hotărâre judecătorească definitivă, apreciem că sunt admisibile atât cererile, cât şi apărările care pun în discuţie fondul dreptului. însă, în privinţa terţului poprit, neexistând încă un titlu executoriu, acesta este îndreptăţit să invoce orice fel de apărare, chiar şi apărări care pun în discuţie fondul dreptului relativ la raportul juridic dintre acesta şi debitorul poprit (care este creditorul său).
2. Instanţa competentă să soluţioneze cererea de validare a popririi este instanţa de executare. în legătură cu competenţa materială, precizăm că judecătoria este instanţa competentă să soluţioneze în primă instanţă cererea de înfiinţare şi de validare a popririi, potrivit prevederilor art. 650 NCPC.
în privinţa competenţei teritoriale legea nu prevede în mod expres care este instanţa de executare competentă. în ipoteza în care avem o singură urmărire, apreciem incidente dispoziţiile art. 650 alin. (1) şi (2) NCPC, în sensul că „Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel" (s.n.), iar alineatul secund dispune că „instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, con
testaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe" (s.n.). Or, se observă că, sub acest aspect, textul art. 789 tace, astfel încât nu există dispoziţii derogatorii de la regula de drept comun. în consecinţă, instanţa de executare pentru validarea popririi va fi judecătoria în a cărei rază teritorială se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.
Pentru situaţia în care există un concurs de creditori urmăritori, sunt aplicabile dispoziţiile art. 653 coroborate cu cele ale art. 650 alin. (1) şi (2) NCPC, astfel că instanţa competentă va fi judecătoria în a cărei rază teritorială se află biroul executorului judecătoresc competent (la care s-au conexat dosarele) care face executarea.
3. Cazuri în care nu are loc validarea popririi. Potrivit dispoziţiilor art. 149 alin. (6) C. proc. fisc., „Poprirea nu este supusă validării", iar în conformitate cu dispoziţiile art. 150 alin. (1) din acelaşi act normativ, atunci când terţul poprit înştiinţează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit ori invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, la cererea organului de executare ori a altei părţi interesate, instanţa judecătorească în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul terţului poprit, pe baza probelor administrate, va pronunţa menţinerea sau desfiinţarea popririi, procedura fiind una contencioasă, chiar dacă, potrivit art. 150 alin. (2) C. proc. fisc., judecata se face „de urgenţă şi cu precădere". în baza hotărârii prin care instanţa de executare dispune menţinerea popririi, care constituie titlu executoriu potrivit art. 150 alin. (3) C. proc. fisc., organul de executare poate începe executarea silită a terţului poprit, în condiţiile legii speciale.
Tot astfel, potrivit art. 14 din Legea nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, „Contractele de împrumut constituie titlu executoriu. înfiinţarea popririlor se face de către creditor şi acestea nu sunt supuse validării".
4. Aspecte privind judecata. Verificarea condiţiilor procedurii execuţionale a popririi are loc într-un cadru procedural care se desfăşoară după toate regulile procesului civil în primă instanţă, prin parcurgerea celor trei faze procesuale şi pronunţarea unei hotărâri de validare, ce constituie un nou titlu executoriu al creditorului popritor. întâmpinarea este obligatorie, deoarece textul art. 789 nu dispune altfel, aşa încât persoanele împotriva cărora s-a făcut cererea de validare a popririi sunt obligate să o formuleze, nedepunerea ei în termenul indicat de judecătorul cauzei prin rezoluţie [precizăm că, fiind vorba despre o pricină cu caracter urgent, potrivit dispoziţiilor art. 201 alin. (5) NCPC, judecătorul va reduce termenul de 25 de zile stabilit de alin. (1) al aceluiaşi articol aplicabil dreptului comun] atrăgând după sine sancţiunea decăderii din dreptul de a mai depune probe şi de a mai invoca excepţii, mai puţin acelea de ordine publică, potrivit art. 208 NCPC.
Practic, dispoziţiile art. 789 îl obligă pe judecător să verifice nu doar dacă există raport juridic între debitor şi terţul poprit, ci şi dacă s-a depus vreo adresă de înfiinţare a popririi şi dacă la aceasta s-a anexat o copie a titlului executoriu (mai exact, judecătorul trebuie să verifice existenţa cerinţelor formale care însoţesc actul de executare). Pe lângă fondul cauzei legat de raportul juridic obligaţional dintre debitor şi terţul poprit, instanţa de validare trebuie, astfel, să ia act că există un act de înfiinţare a popririi care îndeplineşte toate condiţiile legale prevăzute de art. 782 alin. (1) NCPC (deci inclusiv dacă a fost înştiinţat debitorul cu copie de pe adresa de înfiinţare a popririi şi copie certificată de pe încheierea de încuviinţare a executării sau de pe certificatul privind soluţia). Aceasta, pentru că, spre deosebire de fosta reglementare, debitorului trebuie să i se comunice efectiv adresa de înfiinţare a popririi, iar conţinutul înştiinţării este stabilit de către legiuitor.
Ca regulă, instanţa de executare nu va putea valida o sumă mai mare decât cea datorată de debitorul poprit creditorului popritor şi, în acelaşi timp, nu ar putea fi validată o sumă mai mare decât aceea pe care terţul poprit i-o datorează debitorului poprit, pentru că, într-o astfel de etapă, terţul poprit nu răspunde solidar cu creditorul său, care este debitorul poprit din procedura de validare. însă, în ipoteza în care nici ulterior validării popririi de către instanţă terţul poprit nu se conformează, atunci chiar acesta va fi supus unei proceduri de executare, pentru care este necesară obţinerea încuviinţării executării silite. Soluţia este firească, întrucât hotărârea de validare a popririi constituie un nou titlu executoriu, astfel încât necesită o procedură distinctă de executare, de sine stătătoare, de această dată îndreptată direct împotriva terţului poprit.
în legătură cu o parările pe care terţul poprit şi debitorul le pot invoca în faţa instanţei de validare, relativ la a stabili dacă aceleaşi apărări pot fi ridicate atât pe calea contestaţiei la executare, cât şi în faza validării, or, dimpotrivă, părţile sunt obligate să opteze pentru una dintre cele două căi, credem că soluţia trebuie nuanţată şi diferenţiată după cum apărările ar putea fi invocate de terţul poprit sau de debitorul poprit, dar şi după cum titlul executoriu îl constituie sau nu o hotărâre judecătorească.
Atunci când titlul executoriu este o hotărâre judecătorească, debitorul nu mai poate discuta valabilitatea acestuia, întrucât instanţa de executare nu ar mai putea aprecia asupra legalităţii şi/sau netemeiniciei unui astfel de titlu, care stă în autoritatea lucrului judecat, singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească fiind aceea a caracterului său executoriu.
Când titlul executoriu nu îl constituie o hotărâre judecătorească, apreciem că debitorul poate formula apărări privind valabilitatea titlului executoriu, chiar în procesul de validare a popririi, deci chiar nulitatea absolută sau relativă a acestuia, precum şi orice altă cauză de ineficacitate a actului juridic civil ce îl constituie titlul executoriu ce i se opune. Cu toate acestea, suntem de părere că debitorul poate invoca în instanţa de validare apărări de natură a determina întinderea creanţei ori alte apărări privind lămurirea întinderii, înţelesului şi aplicării dispozitivului hotărârii.
Din punctul de vedere al terţului poprit, cererea de validare a popririi constituie o veritabilă cerere de chemare în judecată în care creditorul (pe poziţie de reclamant) urmăreşte obţinerea unui nou titlu executoriu chiar împotriva terţului poprit, astfel încât să îl poată urmări ca pe debitorul său principal, aşa încât creditorul popritor este ţinut să facă nu doar dovada titlului executoriu (pe baza căruia, la cererea sa, s-a înfiinţat poprirea), dar şi existenţa şi valabilitatea raportului juridic obligaţional dintre debitorul său şi terţul poprit. Or, într-o astfel de procedură, nefiindu-i opozabil titlul executoriu, terţului poprit trebuie să îi recunoaştem şi posibilitatea de a invoca orice excepţii şi orice apărări de fond, întrucât el încearcă să dovedească fie inexistenţa datoriei, fie stingerea ei prin una dintre formele prevăzute de lege, inclusiv nulitatea actului juridic care constituie titlul executoriu invocat de creditorul popritor.
Creditorului popritor (ca simplu creditor chirografar) îi sunt opozabile toate actele săvârşite de debitorul poprit, însă numai dacă ele nu au caracter fraudulos, dobândind faţă de acesta poziţia de având-cauză, cu consecinţa faptului că terţului poprit îi este
recunoscut dreptul de a se apăra ca şi în cazul în care urmărirea silită ar fi fost declanşată de debitorul său.
în ceea ce-l priveşte pe debitorul poprit, în cadrul cererii de validare a popririi, de principiu, acesta nu ar mai putea pune în discuţie valabilitatea titlului executoriu, ci apărările acestuia ar putea privi doar neregularităţi privind procedura de executare silită îndreptată împotriva sa.
în materie fiscala există o serie de particularităţi datorate regimului juridic specific reglementat prin normele speciale ale Codului de procedură fiscală, care a suprimat validarea. în cazul urmăririi creanţelor fiscale, transferul creanţei de la debitor la creditorul popritor se produce simultan cu momentul în care se şi înfiinţează, terţul poprit având obligaţia să facă de îndată reţinerile şi să vireze sumele în contul indicat de către creditor, însă efectul transferului este unul provizoriu, după cum instanţa de executare va menţine sau va desfiinţa poprirea. Astfel, instanţa de executare în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit poate fi sesizată fie de către organul de executare, fie de părţile interesate în vederea menţinerii sau, după caz, desfiinţării popririi, în ipoteza în care terţul înştiinţează organul de executare că nu datorează nicio sumă de bani debitorului fiscal ori refuză să îndeplinească obligaţiile prevăzute de art. 149 C. proc. fisc., dar şi atunci când se invocă neregularităţi în legătură cu drepturile şi obligaţiile părţilor privind înfiinţarea popririi.
5. Aspecte de practică judiciară. în jurisprudenţă s-a decis că împrejurarea că asupra conturilor aparţinând debitorului a fost instituită o măsura asigurătorie în procesul penal nu determină nevalabilitatea formelor de executare silită declanşate în cauză şi nu înlătură caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, urmând ca, după obţinerea titlului, măsura să capete caracter executoriu, iar creanţele concurente să fie satisfăcute conform ordinii de preferinţă prevăzute de lege. Măsura indisponibilizării conturilor debitorului, dispusă de organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată, îl poate afecta numai pe creditor, din perspectiva dreptului său de a solicita o eventuală validare a popririi, limitându-i posibilitatea valorificării propriei creanţe pe durata existenţei măsurii asigurătorii în procesul penal, fără a-l prejudicia însă, în vreun fel, pe debitor şi fără a determina anulabilitatea formelor de executare silită.
Tot astfel, în practica judecătorească s-a decis că poprirea poate fi validată chiar şi în cazul în care debitorul nu are disponibil bănesc în contul deschis la terţul poprit, executarea popririi urmând să aibă loc în măsura alimentării contului. Astfel, s-a arătat că, pentru ca o poprire să producă efecte faţă de terţul poprit, se cere ca, în momentul înfiinţării popririi, acesta să fie dator faţă de debitorul creditorului urmăritor. Or, prin sume datorate de terţul poprit trebuie înţelese nu numai sumele exigibile în momentul înfiinţării popririi, ci şi acelea ce se vor datora, cum sunt sumele care fac obiectul unei datorii existente în momentul înfiinţării popririi, dar care va deveni exigibilă ulterior, precum şi sumele făcând obiectul unei datorii ce se va naşte după data înfiinţării popririi, dar care să provină dintr-un raport juridic existent la acea dată între terţul poprit şi debitorul creditorului urmăritor. Caracterul mixt, de procedură de urmărire silită şi de act de conservare, pe care îl are poprirea impune validarea ei şi pentru sumele ce se vor datora în viitor. De aceea, ca act de conservare, poprirea se impune a fi validată şi pentru sumele ce vor fi datorate în viitor de către terţul poprit debitorului urmărit. Este adevărat că validarea popririi este condiţionată de dovedirea existenţei datoriei terţului poprit către debitorul urmărit de creditor. Această condiţionare nu poate opri însă validarea popririi în cazul în care, la un moment dat, debitorul poprit nu are disponibil bănesc în contul deschis la terţul poprit, cât timp executarea popririi poate să aibă loc pe măsura completării contului cu noi sume de bani. Lipsa, la un moment dat, de disponibil bănesc în contul debitorului nu poate constitui impediment pentru validarea popririi, deoarece raportul de mandat bancar încheiat între terţul poprit şi debitorul urmărit nu încetează ca efect al epuizării disponibilităţilor din contul acestuia, care poate fi alimentat în continuare, prin viitoare operaţiuni financiare, dându-se astfel posibilitatea ca poprirea să fie executată. O atare soluţie se justifică în cazul sumelor datorate periodic de către terţul poprit, cum ar fi eventualele rate eşalonate contractual, care impun validarea popririi deodată, atât pentru sumele exigibile în momentul popririi, cât şi pentru cele ce vor fi datorate de terţ pe măsura alimentării contului cu noi sume de bani, pentru a nu pune pe creditor în situaţia de a cere validarea pentru fiecare rată scadentă. Este evident că validarea popririi asupra unui cont lipsit de disponibil bănesc nu obligă banca terţ poprit să efectueze plăţi din fondurile proprii ori să răspundă dacă debitorul urmărit îşi va închide contul şi, eventual, va deschide cont la altă bancă. Validarea unei atari popriri se justifică numai pentru a se da posibilitate ca eventualele intrări de sume în cont să fie puse la dispoziţia creditorului, ţinându-se seama că operaţiunile de intrare-ieşire a sumelor din conturile bancare pot avea loc într-un ritm mult prea rapid pentru a putea fi corelate cu posibilitatea obţinerii de către creditor a unei hotărâri judecătoreşti definitive de validare a popririi.
Pentru validarea popririi este necesară dovedirea condiţiei existenţei unei creanţe certe şi lichide. Este adevărat că în cadrul popririi sunt supuse executării silite şi sume de bani pe care o a treia persoană le-ar putea datora în viitor debitorului, însă acest lucru are în vedere faptul că pot fi supuse executării silite prin poprire şi creanţe neexigibile, dar cu păstrarea condiţiilor certitudinii şi lichidităţii creanţei.
Nu este suficient ca debitorul să fi fost angajat al terţului poprit la data încheierii contractelor de împrumut, ci este necesar să aibă această calitate şi la data înfiinţării popririi şi pe durata termenului prevăzut de art. 456 CPC 1865 (art. 786 NCPC).
în situaţia în care terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute de lege, creditorul este îndreptăţit să ceară validarea popririi, astfel încât singurele apărări pe care le poate formula terţul poprit în cadrul cererii de validare a popririi sunt cele referitoare la raporturile pe care le are cu debitorul, în sensul dacă datorează sume de bani debitorului, neputând invoca aspecte de nelegalitate a executării silite ce ţin de raporturile dintre creditor şi debitor, faţă de care este terţ.