Art. 805 Noul Cod de Procedură Civilă Predarea imobilului Urmărirea fructelor şi a veniturilor imobilelor Urmărirea mobiliară

CAPITOLUL I
Urmărirea mobiliară

SECŢIUNEA a 4-a
Urmărirea fructelor şi a veniturilor imobilelor

Art. 805

Predarea imobilului

(1) După încuviinţarea urmăririi, executorul judecătoresc se va deplasa la faţa locului, însoţit de administratorul-sechestru, căruia îi va preda, pe bază de inventar, bunurile ale căror venituri sunt urmărite. Dacă debitorul refuză să permită accesul în imobil, lipseşte ori refuză să predea bunurile ale căror venituri sunt urmărite, executorul judecătoresc va recurge la concursul forţei publice, dispoziţiile art. 733 şi următoarele aplicându-se în mod corespunzător.

(2) Totodată, executorul îi va notifica, printr-o înştiinţare scrisă, pe chiriaşi, pe arendaşi sau pe cei care au alte contracte de exploatare a imobilului că toate veniturile acestuia sunt sechestrate şi că sunt îndatoraţi ca în viitor să plătească chiriile, arenzile sau alte venituri rezultate din contractele de exploatare a imobilului direct administratorului-sechestru ori să le consemneze la unitatea prevăzută de lege, depunând recipisele la administratorul-sechestru.

(3) Executorul va încheia un proces-verbal prin care va constata aducerea la îndeplinire a celor de mai sus şi care va fi semnat de el şi de administratorul-sechestru.

(4) Procesul-verbal va fi încheiat în 3 exemplare, dintre care unul va fi predat administratorului-sechestru, altul va fi comunicat debitorului, împreună cu încheierea de încuviinţare a urmăririi, în condiţiile art. 666 şi următoarele, iar al treilea va fi ataşat la dosarul de executare, împreună cu dovezile de comunicare a înştiinţărilor făcute chiriaşilor şi arendaşilor.

(5) Executorul va putea sechestra veniturile, în condiţiile alin. (1)-(4), chiar în lipsa administratorului-sechestru, urmând ca acestuia să i se predea bunurile ulterior.

(6) Administratorul-sechestru care nu a cerut predarea bunurilor în termen de 10 zile de la comunicarea numirii va fi considerat că nu acceptă această însărcinare. Acesta şi cel care refuză în mod expres însărcinarea vor fi înlocuiţi de îndată cu altă persoană prin încheiere dată de executor fără citarea părţilor.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 805 Noul Cod de Procedură Civilă Predarea imobilului Urmărirea fructelor şi a veniturilor imobilelor Urmărirea mobiliară




Mary Hailean 21.07.2014
Dispoziţiile art. 805 vizează procedura de predare a imobilului în mâinile administra-torului-sechestru.

Astfel, ulterior încuviinţării urmăririi, executorul judecătoresc trebuie să se deplaseze la imobil împreună cu persoana desemnată drept administrator-sechestru. La faţa locului (la imobil, iar nu direct în biroul executorului judecătoresc), executorul îi va preda administratorului-sechestru, pe bază de inventar, bunurile ale căror venituri sunt urmărite.

Pentru realizarea predării în bune condiţii a bunurilor ale căror venituri sunt urmărite, legea prevede că executorul judecătoresc va
Citește mai mult recurge la concursul forţei publice, în ipoteza în care debitorul fie refuză să permită accesul în imobil, fie lipseşte, fie refuză să predea bunurile ale căror venituri sunt urmărite, caz în care dispoziţiile art. 733 şi urm. NCPC se aplică în mod corespunzător.

în ipoteza în care bunul imobil ale cărui venituri se urmăresc silit face obiectul unor contracte de închiriere, de arenda sau al oricăror alte contracte de exploatare a imobilului, executorul îi va notifica în scris pe titularii acestora (chiriaşi, arendaşi ori cei care au alte contracte de exploatare a imobilului), înştiinţându-i că toate veniturile imobilului sunt sechestrate, fapt pentru care, în viitor, ei au obligaţia de a-şi plăti chiriile, arenzile sau alte venituri rezultate din contractele de exploatare a imobilului direct către adminis-tratorul-sechestru sau să le consemneze la unitatea prevăzută de lege şi apoi să depună recipisele la administratorul-sechestru.

Precizăm că, în cazul în care cei notificaţi nu achită sumele datorate, în condiţiile art. 802 NCPC, administratorul-sechestru poate să denunţe contractele de locaţiune existente, potrivit clauzelor contractuale, şi să ceară evacuarea locatarilor, cu încuviinţarea instanţei de executare.

Potrivit prevederilor art. 805 alin. (3), executorul este obligat sâ încheie un proces-verbal prin care sâ constate aducerea la îndeplinire a obligaţiei de notificare prevăzute de art. 805 alin. (2), acest act de procedură fiind necesar a fi semnat atât de către executor, cât şi de administratorul-sechestru. Acest procesul-verbal trebuie să fie încheiat în 3 exemplare originale, dintre care unul va fi predat administratorului-sechestru, altul va fi comunicat debitorului, împreună cu încheierea de încuviinţare a urmăririi, în condiţiile art. 666 şi urm., iar al treilea exemplar trebuie ataşat obligatoriu la dosarul de executare, alături de dovezile de comunicare a înştiinţărilor făcute chiriaşilor şi arendaşilor. Necomunicarea către debitor a procesului-verbal şi a actelor aferente acestuia, potrivit art. 805 alin. (4), poate atrage nulitatea executării.

Norma art. 805 alin. (5) dispune că, chiar şi atunci când administratorul-sechestru lipseşte, executorul va putea sechestra veniturile, în condiţiile alineatelor precedente. în acest caz, bunurile vor fi predate ulterior către administratorul-sechestru.

însă, atunci când administratorul-sechestru nu a cerut predarea bunurilor în termen de maxim 10 zile de la comunicarea desemnării sale în această calitate, legea prezumă că el nu acceptă o astfel de însărcinare. Atât în această situaţie de refuz tacit, cât şi în cea în care cel desemnat refuză în mod expres însărcinarea, persoana în cauză va fi înlocuită imediat cu altă persoană, tot printr-o încheiere dată de executor, dar, de această dată, fără citarea părţilor, pentru a se asigura celeritatea noii desemnări.
Răspunde