Art. 843 Noul Cod de Procedură Civilă Garanţia de participare Vânzarea la licitaţie publică Urmărirea imobiliară
Comentarii |
|
Urmărirea imobiliară
SECŢIUNEA a 4-a
Vânzarea la licitaţie publică
Art. 843
Garanţia de participare
(1) Persoanele care vor să cumpere imobilul la licitaţie sunt obligate să depună la unitatea prevăzută de lege, la dispoziţia executorului judecătoresc, până la termenul stabilit pentru vânzare, o garanţie reprezentând 10% din preţul de începere a licitaţiei pentru termenul respectiv. Dovada consemnării va fi ataşată ofertei de cumpărare.
(2) Creditorii urmăritori sau intervenienţi nu au obligaţia de a depune garanţia prevăzută la alin. (1).
(3) De asemenea, sunt dispensate de garanţia prevăzută la alin. (1) persoanele care, împreună cu debitorul, au asupra imobilului urmărit un drept de proprietate comună pe cote-părţi sau sunt titularii unui drept de preempţiune, după caz.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (2) şi (3), dacă valoarea creanţei ipotecare sau valoarea cotei-părţi a proprietarului nu acoperă cuantumul garanţiei prevăzute în alin. (1), se va completa diferenţa.
← Art. 842 Noul Cod de Procedură Civilă Participanţii la... | Art. 844 Noul Cod de Procedură Civilă Amânarea licitaţiei... → |
---|
Garanţia poate fi depusă la unitatea prevăzută de lege (Trezoreria Statului, Casa de Economii Consemnaţiuni CEC-SA sau la orice altă instituţie de credit), la dispoziţia executorului judecătoresc.
Cuantumul garanţiei este prevăzut expres în primul alineat al art. 843, fiind de 10% din preţul de începere a licitaţiei pentru termenul respectiv, iar recipisa de consemnare a garanţiei trebuie obligatoriu ataşată ofertei
Citește mai mult
de cumpărare adresate executorului judecătoresc.în literatura de specialitate s-a arătat că nerespectarea obligaţiei de depunere a cauţiunii (în prezent a garanţiei - n.n.) în valoare de 10% din preţul de începere a licitaţiei atrage inadmisibilitatea participării la licitaţie a persoanei în cauză.
Totuşi, de la regula potrivit căreia persoanele interesate de achiziţionarea imobilului trebuie să consemneze o garanţie în cuantum de 10% din preţul de începere a licitaţiei pentru termenul respectiv există şi excepţii, expres şi limitativ prevăzute de lege, în sensul că nu vor fi obligaţi la plata acestei garanţii:
a) creditorii urmăritori sau intervenienţi;
b) persoanele care, împreună cu debitorul, au asupra imobilului urmărit un drept de proprietate comună pe cote-părţi;
c) titularii unui drept de preempţiune asupra imobilului supus vânzării.
Pentru acele situaţii în care oricare dintre aceste persoane a pus în executare creanţe a căror valoare nu acoperă cuantumul garanţiei de 10% din preţul de începere a licitaţiei pentru termenul respectiv, pentru a putea participa la licitaţie, ele trebuie să consemneze diferenţa care rămâne prin scăderea creanţei lor din cuantumul legal al garanţiei.
în jurisprudenţă s-a decis că, în condiţiile în care textul de lege precizează obligativitatea depunerii cauţiunii de 10% din preţul de începere a licitaţiei, iar acesta este stabilit în lei, se impune concluzia că şi depunerea cauţiunii trebuie să se realizeze în aceeaşi monedă.