Art. 110 Noul Cod Penal Internarea medicală Regimul măsurilor de siguranţă

La Art. 16 alin. (1) literele c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
c) nu există probe că fapta a fost comisă de suspect sau inculpat;
d) există o cauză justificativă;
La Art. 16 alin. (1) după lit. d) se introduce o nouă literă:
d1) există o cauză de neimputabilitate;
La Art. 28 alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi persoana făptuitorului. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă

Citește mai mult

de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.
(2) Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale în ceea ce privește existența faptei penale, făptuitorul și vinovăția acestuia.
Art. 77 se modifică și va avea următorul cuprins:
Suspectul este persoana cu privire la care, din datele şi probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a comis o faptă prevăzută de legea penală.
La Art. 99 alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să contribuie la aflarea adevărului în cauză, și are dreptul de a nu coopera în cadrul oricărei proceduri penale.
La Art. 184 alineatele (1), (2), (4), (5) și (28) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) Efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice se dispune, de către procuror sau instanță, în cazul:
a) infracțiunii comise de minorul cu vârsta între 14 şi 16 ani;
b) infracțiunii comise de persoana cu tulburări psihice;
c) uciderii sau vătămării copilului nou-născut ori a fătului de către mamă.
(2) Expertiza se efectuează într-o instituţie medico-legală sau într-o instituție de sănătate mintală, autorizată și acreditată în acest sens.
(4) În cazul în care suspectul sau inculpatul refuză în cursul urmăririi penale efectuarea expertizei ori nu se prezintă în vederea examinării la comisia medico-legală psihiatrică, organul de cercetare penală sesizează procurorul sau judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii unui mandat de aducere în scopul prezentării la comisia medico-legală psihiatrică. Dispoziţiile art. 265 alin. (4)-(10) se aplică în mod corespunzător.
(5) Dacă pentru realizarea obiectivului expertizei este necesară internarea suspectului sau inculpatului iar acesta refuză internarea, instanța, la sesizarea comisiei medico-legale ori a procurorului, dispune luarea măsurii internării nevoluntare.
(28) În condițiile art. 72 din Codul penal, perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într-o instituţie de specialitate în vederea efectuării expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei. Dispoziția se aplică și dacă internarea a fost voluntară.
La Art. 184 după alin (1) se introduc 3 alineate noi:
(11) Afară de cazurile prevăzute la alin. (1) expertiza medico-legală psihiatrică nu se poate efectua decât la cererea suspectului sau inculpatului, în condițiile art. 100.
(12) Expertiza constă în examinarea suspectului sau a inculpatului de către o comisie constituită potrivit legii.
(13) Obiectivul expertizei medico-legale psihiatrice este, după caz:
a) stabilirea discernământului suspectului sau inculpatului în momentul comiterii faptei ce face obiectul acuzației;
b) stabilirea gradului de periculozitate al suspectului sau inculpatului în vederea luării unei măsuri de siguranță.
La Art. 184 alineatele (6)-(27) se abrogă.
La Art. 246 alineatele (2), (8), (11) și (12) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) Propunerea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie însoţită de expertiza medico-legală din care să rezulte necesitatea aplicării măsurii obligării la tratament medical.
(8) Dacă admite propunerea, judecătorul dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului.
(11) În cursul judecăţii în primă instanţă şi în apel, la propunerea procurorului, inculpatul poate fi obligat provizoriu la tratament medical de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, care solicită raportul unei expertize medico-legale. Dispoziţiile alin. (2)-(9) se aplică în mod corespunzător.
(12) Dacă suspectul sau inculpatul încalcă cu rea-credinţă măsura obligării provizorii la tratament medical, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa care a luat măsura ori în faţa căreia se află cauza poate dispune, la sesizarea procurorului sau a medicului de specialitate, internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului. Dispozițiile art. 248 se aplică în mod corespunzător.
La Art. 247 alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, pe durata procedurii de cameră preliminară, sau instanţa, în cursul judecăţii, poate dispune internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului, dacă acesta este persoană cu tulburări psihice și prezintă un pericol concret şi actual pentru siguranţa publică.
La Art. 248 alineatele (2), (5), (9) și (13) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) Propunerea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie însoţită de acte medicale concludente sau de expertiza medico-legală psihiatrică.
(5) Dacă propunerea prevăzută la alin. (1) este însoțită de acte medicale concludente, instanţa sesizată dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice. Dispozițiile art. 184 se aplică în mod corespunzător.
(9) Dacă admite propunerea, judecătorul dispune internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului.
(13) În cursul judecăţii în primă instanţă şi în apel, faţă de inculpat se poate dispune internarea medicală provizorie, la propunerea procurorului ori din oficiu, de către instanţa în faţa căreia se află cauza, pe baza expertizei medico-legale psihiatrice. Dispoziţiile alin. (2)-(11) se aplică în mod corespunzător.
La Art. 305 alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Când din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze faţă de această persoană, care dobândeşte calitatea de suspect.
La Art. 306 alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:
(6) După începerea urmăririi penale, secretul bancar şi secretul profesional, inclusiv cel medical, nu sunt opozabile procurorului, cu excepţia secretului profesional al avocatului.
La Art. 315 alin. (2) litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) ridicarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii; aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile, în termen de 25 de zile de la comunicarea soluţiei;
La Art. 315 alin. (2) litera e) se abrogă.
La Art. 319 alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) În caz de clasare ca urmare a constatării că a intervenit amnistia, prescripţia, retragerea plângerii prealabile sau a existenţei unei cauze de nepedepsire, precum şi în cazul renunţării procurorului la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere, în termen de 25 de zile de la primirea copiei de pe ordonanţa de soluţionare a cauzei, continuarea urmăririi penale.
(3) Dacă s-a dispus clasarea ca urmare a constatării că a intervenit amnistia sau prescripţia și nu se constată situaţia prevăzută la alin. (2), se va adopta prima soluţie de netrimitere în judecată.
La Art. 319 se introduc 2 alineate noi, (4) și (5):
(4) Dacă s-a dispus clasarea ca urmare a retragerii plângerii prealabile sau a existenţei unei cauze de nepedepsire și nu se constată situaţia prevăzută la alin. (2), se va adopta prima soluţie de netrimitere în judecată sau se va dispune trimiterea în judecată.
(5) Dacă s-a dispus renunțarea la urmărirea penală și nu se constată situaţia prevăzută la alin. (2), se va dispune trimiterea în judecată.
La Art. 504 alineatul (3) se abrogă.

Acum trei zile au internat o pe mama mea.in baza art.109 si 110 cp.este o batrina de 75 ani.se certa ci vecinii care o deranjau intruna cu stupii linga casa ei.etc etc.no a fost niciodata violenta.nici no a produs daune materiale la nimeni.no este alcoholica nici drogaticta.
Au luat o pe neanuntate din sat .au dus o in alta provincie unde zace toata ziua si noaptea imbuibata de pastile.cind vorbesc cu ea plinge desconsolata.
I au ramas ciinii afara parasiti fara mincare si no stim ce va fi de ei.

Noi.copiii ei sintem in strainate.no am fost anuntati de situatie.am aflat de la soferul salvarii

Citește mai mult

care a dus o la spital si care a avut bunatatea sa ne sune.

Vrem sa ne facem cargo de ea.s o luam aici imediat
Are familie care vrea s o ingrijeasca si no are rost sa sufere acolo in spital.

No inteleg cum judecatoria a luat aceasta hotarire fara sa incerce intiii sa afle daca familia s ar face responsabila de ea.


Am scris la judecarie.
La directia de sanatate.la spital.
Cu angajamentul meu de a o lua in strainate si de a ma ocupa de ea
Dar pina acum no am primit raspuns.
Este o situatie foarte trista..daca cineva poate ajuta cu vreun sfat o tramite pentru a urgenta resolvarea. as fi recunoscatoare.

Dacă persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, prezintă pericol pentru societate, pentru că este bolnav psihic, consumator cronic de substanţe psihoactive sau suferă de o boală infectocontagioasă, ea poate fi internată într-o unitate sanitară de specialitate prin hotărârea instanţei de judecată. Această normă are în vedere şi bolile provocate de consumul cronic de substanţe psihoactive, în sensul art. 241 din Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a noului Cod penal151. Măsura durează până când persoana se însănătoşeşte sau până când situaţia medicală

Citește mai mult

i se ameliorează în aşa fel încât să nu mai prezinte pericol pentru societate.

Este evident că, în comparaţie cu măsura obligării la tratament medical, prezenta măsură de siguranţă este restrictivă de drepturi, deoarece internarea obligatorie într-o unitate sanitară presupune limitarea libertăţii de mişcare a persoanei faţă de care se dispune. Din această perspectivă, ea cade sub incidenţa art. 5 din Convenţia europeană a drepturilor omului, jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg fiind relevantă în materie din mai multe puncte de vedere. în cele ce urmează, prezentăm câteva dintre regulile dezvoltate de această instanţă cu privire la măsura internării medicale:

- o persoană nu poate fi considerată ca fiind un „alienat" şi privată de libertate decât după îndeplinirea a minim trei condiţii, şi anume: boala mintală trebuie să fi fost stabilită prin probe, ea trebuie să aibă un caracter sau o amploare care să justifice internarea, iar internarea să nu se poată prelungi fără justificarea persistenţei bolii;

- nicio privare de libertate a unei persoane, considerată a fi „alienată", nu poate fi analizată din perspectiva art. 5 parag. 1 lit. e) din Convenţie, dacă aceasta a fost dispusă fără avizul prealabil al unui medic expert. Orice altă abordare ar fi dincolo de protecţia împotriva arbitrariului, inerentă art. 5 din Convenţie. Sub acest aspect, forma şi procedura aplicate pot să depindă de circumstanţe. Se poate accepta, în cazuri urgente sau când persoana a fost reţinută, deoarece avea un comportament violent, ca acest aviz să fie obţinut imediat după reţinerea persoanei. în toate celelalte cazuri, o consultare prealabilă este indispensabilă. în lipsa altor posibilităţi, de exemplu, pentru cazurile în care persoana solicitată refuză să se prezinte la examinare, trebuie, cel puţin, să se solicite evaluarea din partea unui medic a stării de sănătate a persoanei respective, pe baza dosarului medical, în caz contrar neputându-se susţine că alienarea a fost stabilită de o manieră probantă;

- evaluarea medicală trebuie să se bazeze pe starea sănătăţii mintale actuale a persoanei respective, şi nu doar pe evenimente trecute. O opinie medicală nu poate fi suficientă pentru a susţine o privare de libertate, dacă de la momentul emiterii opiniei a trecut o perioadă de timp semnificativă;

-în opinia Curţii, faptul că o instituţie specializată în materie constată dispariţia tulburării mintale care a justificat spitalizarea forţată nu determină automat eliberarea imediată şi necondiţionată a pacientului. O astfel de abordare rigidă ar limita în mod inacceptabil libertatea de judecată a autorităţilor care dispun cu privire la această măsură în funcţie de toate circumstanţele relevante ale cauzei respective, şi anume dacă punerea în libertate ar servi cel mai bine intereselor pacientului şi ale comunităţii în care el se va reintegra. Trebuie, de asemenea, să se ţină cont că în domeniul bolilor mintale este imposibil de stabilit fără niciun risc de eroare o vindecare totală. Nu se poate spune întotdeauna cu certitudine dacă un pacient care a fost internat ca urmare a unei boli mintale este definitiv sau în aparenţă vindecat. Din acest punct de vedere, este concludent comportamentul pacientului în timpul perioadei petrecute în afara instituţiei psihiatrice;

- privarea de libertate într-un institut psihiatric, timp de 82 de zile după expirarea termenului legal şi fără să existe o hotărâre a unei instanţe de judecată, apare ca aducând serioase prejudicii reclamantului, deţinerea fiind prelungită în mod arbitrar de autorităţi. în aceste condiţii, Curtea a considerat că s-a produs o violare a art. 5 parag. 1 din Convenţie.

Legea penală mai favorabilă. Art. 110 NCP a preluat în linii generale conţinutul art. 114 CP 1969. Singura diferenţă notabilă constă în împrejurarea că în noua reglementare nu s-a mai păstrat al doilea alineat referitor la luarea acestei măsuri în mod provizoriu în cursul procesului penal. Soluţia este explicabilă prin faptul că norma la care s-a renunţat nu era în realitate o normă de drept penal substanţial, ci o normă procesual penală. în prezent, situaţia respectivă este reglementată de art. 247 şi art. 248 NCPP. Dincolo de această diferenţă importantă, ar mai fi de precizat că, în ceea ce priveşte durata măsurii de siguranţă, în Codul penal din 1969 se prevedea că aceasta durează până la însănătoşire, în timp ce în textul de lege analizat se prevede că ea durează până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Prin urmare, conform legii noi, măsura de siguranţă poate dura mai puţin. Pentru acest motiv, s-ar putea spune că legea nouă ar fi mai favorabilă. Totuşi, considerăm că acest lucru nu va putea fi stabilit decât în concret, în funcţie de toate împrejurările cauzei.

Potrivit art. 241, „Prin substanţe psihoactive se înţelege substanţele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului Sănătăţii".

Cu privire la executarea acestei măsuri de siguranţă, a se vedea art. 77 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal şi art. 569-571 şi art. 572 NCPP.

Jurisprudență CEDO:
C.E.D.O., cauza Winterwerp c. Olandei, Hotărârea din 24 octombrie 1979, cauza Luberti c. Italiei, Hotărârea din 23 februarie 1984, cauza Kolonis c. Regatului Unit, Hotărârea din 21 iunie 2005
C.E.D.O., cauza R.L. y M.-J.D. c. Franţei, Hotărârea din 19 mai 2004
C.E.D.O., cauza Vorbanov c. Bulgariei, Hotărârea din 5 octombrie 2000

Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal:

Art. 241. Prin substanţe psihoactive se înţelege substanţele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului Sănătăţii.

Corespondența cu vechiul Cod Penal (1969): art. 114: „Internarea medicală. (1) Când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-un institut medical de specialitate, până la însănătoşire. (2) Această măsură poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii”.