Art. 280 Noul Cod Penal Cercetarea abuzivă Infracţiuni privind frontiera de stat
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Infracţiuni privind frontiera de stat
Infracţiuni privind frontiera de stat
Art. 280
Cercetarea abuzivă
(1) Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane urmărite sau judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător, pentru a o determina să dea ori să nu dea declaraţii, să dea declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător.
| ← Art. 279 Noul Cod Penal Ultrajul judiciar Infracţiuni privind... | Art. 281 Noul Cod Penal Supunerea la rele tratamente... → |
|---|
în reglementarea anterioară, în cuprinsul unui singur articol (art. 266), cu o denumire marginală corespunzătoare, erau prevăzute două infracţiuni distincte, respectiv arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă, trăsătura comună a acestora, care de altfel a determinat includerea lor în acelaşi articol, constând în aceea că ambele reprezentau forme ale abuzului în domeniul activităţii de înfăptuire a justiţiei.
Citește mai mult
Ca şi în reglementarea anterioară, cercetarea abuzivă presupune, în principal, utilizarea din partea organelor judiciare, în munca lor de cercetare penală sau în judecarea unei cauze penale, a unor procedee abuzive care constau în promisiuni, ameninţări sau violenţe fizice.O primă modificare adusă textului de incriminare analizat priveşte subiectul activ al infracţiunii, a cărui calitate specială a fost indicată expres în norma de incriminare, şi anume organ de cercetare penală, procuror sau judecător. Şi în vechea reglementare subiectul activ avea aceeaşi calitate, doar că nu era prevăzută în mod explicit în textul de incriminare, ci rezulta implicit din definiţia dată infracţiunii.
Modificări au intervenit şi în privinţa subiectului pasiv secundar, în sensul că în noua reglementare acesta trebuie să fie o persoană urmărită sau judecată într-o cauză penală, adică suspectul sau inculpatul, în timp ce, potrivit normei de incriminare anterioare, subiect pasiv putea fi o persoană aflată în curs de cercetare, anchetă penală ori de judecată. Prin această modificare s-a pus capăt controversei din practica judiciară referitoare la situaţia în care fapta de cercetare abuzivă era comisă în etapa actelor premergătoare, în sensul dacă infracţiunea analizată putea fi reţinută şi într-o asemenea situaţie. Potrivit noii reglementări, atâta timp cât nu a fost începută urmărirea penală, eventuala întrebuinţare de promisiuni, ameninţări sau violenţe din partea unui organ de cercetare penală.
procuror sau judecător faţă de persoana bănuită de participare la săvârşirea unei infracţiuni nu va constitui infracţiunea de cercetare abuzivă.
Tot în legătură cu subiectul pasiv secundar, se constată că a fost eliminată varianta asimilată din Codul penal din 1969, astfel că în noua reglementare martorul, expertul sau interpretul dintr-o cauză penală nu mai poate fi subiect pasiv al infracţiunii de cercetare abuzivă.
Latura subiectivă presupune intenţia directă, făptuitorul urmărind un anumit scop. Deosebirea intervenită constă în aceea că în noua reglementare s-a produs o extindere a scopului urmărit de făptuitor de la „să dea declaraţii" la „să dea ori să nu dea declaraţii, să dea declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile". Practic, la obiectivul - singular - din vechea reglementare au mai fost adăugate alte trei împrejurări care pot constitui scopul cu care acţionează făptuitorul, fiind astfel acoperite toate situaţiile ce pot interveni în practică.
Elementul de noutate îl constituie introducerea unei forme asimilate care constă în producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător. Noţiunea de „probă" are înţelesul explicat în art. 97 NCPP, respectiv acela de orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. în lipsa altor cerinţe inserate în norma de incriminare, se reţine că în varianta asimilată infracţiunea există indiferent dacă producerea, falsificarea ori ticluirea probelor s-a făcut în favoarea sau în defavoarea suspectului ori a inculpatului.
Legea penală mai favorabilă. Prin condiţiile de incriminare şi prin regimul sancţionator, reglementarea din Codul penal din 1969 este mai favorabilă.
Introducerea infracțiunii de abuz de putere al organelor judiciare ar avea ca unic efect exercitarea unei presiuni nemaiîntâlnite la adresa magistraților care soluționează cauze complexe.
Atât în România, cât și în toate celelalte țări, există numeroase complexe care nu pot fi finalizate în doi ani de la formularea sesizării. Audierea a zeci de persoane, realizarea de expertize sau formularea de comisii rogatorii internaționale nu pot fi finalizate în termen de
Citește mai mult
doi ani, mai ales în condițiile codul actual, care prevăd numeroase formalități de administrare a acestor probe, de natură să întârzie soluționarea cauzei.În acest mod, procurorul care lucrează în cadrul unei direcții specializate și căruia îi sunt repartizate mai multe asemenea cauze este supus automat riscului de a săvârși o infracțiune, efectul fiind că niciun magistrat nu va mai fi stimulat să lucreze în cadrul unei asemenea structuri.
Pe de altă parte, formularea de către organul judiciar de promisiuni unei persoane pentru a o determina să dea declarații este deja incriminată în cadrul infracțiunii de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 C.pen.
Prin incriminarea din nou a acestor fapte într-un text special, cu trimitere expresă la formularea de denunțuri și prevederea unor circumstanțe agravante, se urmărește odată în plus reducerea capacităților investigative ale organelor de urmărire penală și limitarea la maxim a denunțurilor formulate cu privire la săvârșirea de infracțiuni.
Nu există niciun argument obiectiv pentru a individualiza și reglementa în mod special această formă de sesizare a organelor de urmărire penală, iar legiuitorul ar fi lipsit de consecvență, în condițiile în care în alte acte normative stimulează persoanele să formuleze denunțuri care duc la tragerea la răspundere penală a infractorilor ”.
Legislaţie conexă:
► art. 22 alin. (2) C. Rom.;
► art. 3 CEDO;
► art. 4 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Citește mai mult
Europene;► Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1984 şi intrată în vigoare la 26 iunie 1987, la care România a aderat prin Legea nr. 19/1990 (M. Of. nr. 112 din 10 octombrie 1990);
► Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, adoptată la Strasbourg la 26 noiembrie 1987 şi intrată în vigoare la 1 februarie 1989, ratificată prin Legea nr. 80/1994 (M. Of. nr. 285 din 7 octombrie 1994).