Art. 377 Noul Cod Penal Incestul Infracţiuni contra familiei
Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Infracţiuni contra familiei
Infracţiuni contra familiei
Art. 377
Incestul
Raportul sexual consimţit, săvârşit între rude în linie directă sau între fraţi şi surori, se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani.
← Art. 376 Noul Cod Penal Bigamia Infracţiuni contra familiei | Art. 378 Noul Cod Penal Abandonul de familie Infracţiuni contra... → |
---|
Citește mai mult
din care organu de politie ma intrebat daca a fost violente in familie am zis nu mau intrebat daca avem copii da si unde sint leam explicat cum sta treaba si a intrebato pe sotie ea a raspuns ca sint copii ei si ii duce unde vrea din care dinsa nu putea sa stea cu copii ca are serviciu de 13ore pe zi din care eu duceam copilu la scola dus intors +un serviciu de 8 ore.Datim un raspuns ce am de facutAtât în noul, cât şi în vechiul Cod penal, conţinutul normativ al infracţiunii de incest se rezumă la un raport sexual săvârşit între rude în linie directă sau între fraţi şi surori.
Deosebiri apar în privinţa obiectului juridic. Astfel, dacă în Codul penal din 1969 infracţiunea de incest făcea parte din categoria infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală, în noul Cod penal aceasta a
Citește mai mult
fost aşezată în grupul infracţiunilor contra familiei, ceea ce înseamnă că obiectul său juridic constă în relaţiile sociale referitoare la convieţuirea socială din cadrul familiei, relaţii care sunt incompatibile cu practicarea de raporturi sexuale între rude în linie directă ori între fraţi şi surori, deoarece acestea afectează bazele morale care stau la temelia familiei şi, totodată, creează o stare de pericol pentru specia umană. S-a demonstrat ştiinţific că raporturile sexuale între rude în linie directă, precum şi cele între fraţi şi surori sunt periculoase pentru fondul biologic al speciei umane, întrucât pot conduce la naşterea unor copii cu grave malformaţii.O altă modificare faţă de incriminarea anterioară constă în aceea că în noul Cod penal s-a prevăzut condiţia ca raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori să fie consimţit, adică să existe acordul de voinţă liber exprimat al ambilor parteneri. Această nouă condiţie face ca existenţa infracţiunii de incest să fie exclusă atunci când raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori are loc prin constrângere. într-o atare situaţie, se va reţine doar infracţiunea de viol în forma agravată prevăzută la art. 218 alin. (3) lit. b) NCP.
Condiţia consimţământului partenerilor la raportul sexual determină modificarea legăturii infracţiunii de incest cu infracţiunile de viol şi, respectiv, act sexual cu un minor, în sensul că incestul nu mai poate intra în concurs cu vreuna dintre cele două infracţiuni menţionate. Practica judiciară creată sub Codul penal din 1969 era în sensul reţinerii unui concurs ideal de infracţiuni între infracţiunile de viol şi incest, atunci când victima era membru al familiei, iar raportul sexual se realiza prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. în condiţiile în care în noul Cod penal raportul sexual neconsimţit între rude în linie directă sau între fraţi şi surori reprezintă o circumstanţă agravată a infracţiunilor de viol şi, respectiv, de act sexual cu un minor, reţinerea incestului în concurs cu infracţiunile de viol sau act sexual cu un minor este exclusă.
O modificare semnificativă a intervenit şi în privinţa regimului sancţionator, care a înregistrat o atenuare, prin reducerea limitelor speciale de pedeapsă (de la 2 ani la 1 an închisoare limita minimă şi de la 7 la 5 ani închisoare limita maximă).
Legea penală mai favorabilă. Prin regimul sancţionator, legea nouă este mai favorabilă, întrucât prevede limite speciale de pedeapsă reduse faţă de cele din legea veche.
legeaz.net/noul-cod-penal/art-220
legeaz.net/noul-cod-penal/art-154