Art. 380 Noul Cod Penal Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu Infracţiuni contra familiei

CAPITOLUL II
Infracţiuni contra familiei

Art. 380

Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu

(1) Părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Fapta nu se pedepseşte dacă înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor.

(3) Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 380 Noul Cod Penal Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu Infracţiuni contra familiei




Dirman Aurelia 10.03.2019
Cind minorul are 14 ani iar tatal il determina sa faca anumite servici precum vinzarea de tigari contrafacute si luarea de bani cu dobinda iar politia nu ia masuri pensie nu plateste iar minorul desi este incredintat mie fara drept de vizite refusal sa mai urmeze invatamintul obligatoriu ce se poate face?
Răspunde
Ciontu Teodor 18.09.2018
Unde se depune acțiunea și cine o poate face?
Răspunde
Delia Tisman 30.07.2016
Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu este o incriminare noua, fără corespondent în legea penală anterioară.

Introducerea acestei incriminări în peisajul dreptului penal român a fost determinată de creşterea alarmantă a ratei abandonului şcolar de către elevi de vârstă tot mai mică. Norma de incriminare vizează situaţiile în care părintele acţionează în mod abuziv, retrăgându-l pe minor de la studii sau împiedicându-l să le urmeze, deşi ar fi avut toate condiţiile pentru aceasta. Textul de incriminare nu are în vedere cazurile de abandon şcolar determinat de o situaţie
Citește mai mult materială precară, întrucât, într-un astfel de caz, statul are obligaţia de a interveni prin alte mijloace decât cele penale.

Infracţiunea de împiedicare a accesului la învăţământul general obligatoriu este o infracţiune cu subiect propriu, neputând fi comisă decât de o persoană care, în raport cu minorul, are calitatea de părinte ori de o persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare. Atunci când subiectul activ are calitatea de părinte, nu interesează dacă este vorba de părinţii fireşti sau adoptivi ai minorului.

în condiţiile în care autorului i se cere o calitate specială, coautoratul nu este posibil, astfel că participaţia penală poate îmbrăca doar forma instigării sau a complicităţii.

Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea examinată poate fi comisă prin una dintre următoarele două acţiuni alternative: retragerea sau împiedicarea minorului de a urma cursurile învăţământului general obligatoriu. Retragerea presupune că minorul a fost înregistrat la o unitate de învăţământ şi a urmat cursurile şcolare, însă, la un moment dat, părintele sau persoana căreia îi este încredinţat revine asupra acestei hotărâri şi nu îi mai permite minorului să frecventeze cursurile. Retragerea nu presupune neapărat şi o cerere scrisă în acest sens adresată unităţii de învăţământ la care este înscris minorul, fiind suficientă doar acţiunea faptică de luare a minorului de la cursurile şcolare.

împiedicarea constă în orice acţiune sau inacţiune care are ca rezultat oprirea minorului de a urma cursurile şcolare. în cazul împiedicării nu este necesar ca minorul să fie înscris la vreo unitate de învăţământ, fapta de împiedicare putându-se concretiza chiar şi în neînscrierea acestuia la şcoală. împiedicarea minorului de a urma cursurile învăţământului general obligatoriu se poate face prin orice mijloace, inclusiv prin ameninţare sau violenţă fizică. Dacă mijlocul folosit constituie el însuşi o infracţiune, se vor aplica regulile concursului de infracţiuni.

Atât retragerea, cât şi împiedicarea trebuie să se refere la frecventarea cursurilor învăţământului general obligatoriu care, potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, cuprinde învăţământul primar, învăţământul secundar inferior şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior.

Condiţia esenţială pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii este aceea ca retragerea sau împiedicarea să se facă în mod nejustificat. Această condiţie

presupune ca părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat minorul să aibă posibilitatea de a-i oferi acestuia din urmă condiţii normale pentru a frecventa cursurile şcolare (asigurarea unei locuinţe, a îmbrăcămintei, a hranei etc.). Numai într-o atare situaţie se va putea reţine că retragerea, respectiv împiedicarea de a urma cursurile şcolare au caracter nejustificat.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru dezvoltarea şi instruirea minorului.

Forma de vinovăţie cu care acţionează făptuitorul este intenţia, care poate fi directă sau indirectă.

în alin. (2) al textului de incriminare este prevăzută o cauză de nepedepsire, care presupune ca inculpatul să asigure reluarea frecventării cursurilor de către minor. Pentru a fi incidenţă, este necesar ca asigurarea reluării frecventării cursurilor sa aibă loc până la finalizarea urmăririi penale. Introducerea acestei cauze de nepedepsire este justificată de interesul major al minorului de a beneficia de educare prin urmarea cursurilor şcolare.

în alin. (3) al art. 380 NCP s-a prevăzut un caz special de amânare a aplicării pedepsei sau de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, care are scopul de a asigura minorului posibilitatea de a urma cursurile şcolare. Potrivit textului menţionat, în situaţia în care, până la rămânerea definitivă a hotărârii, inculpatul a asigurat reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanţa dispune condamnarea acestuia şi amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.

Legea penală mai favorabilă. în condiţiile în care împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu reprezintă o incriminare nouă, problema legii penale mai favorabile nu se va pune.
Răspunde
defara 4.02.2014
Legislaţie conexă:
► art. 32 C. Rom.
"Dreptul la învăţătură
(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională.
(3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate;
Citește mai mult modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
(4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.
(5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii.
(6) Autonomia universitară este garantată.
(7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege."
► art. 2 din Primul Protocol adiţional la CEDO
"Dreptul la instruire
Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice."
► art. 14 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
"Dreptul la educaţie
(1) Orice persoană are dreptul la educaţie, precum şi la accesul la formare profesională şi formare continuă.
(2) Acest drept include posibilitatea de a urma gratuit învăţământul obligatoriu.
(3) Libertatea de a înfiinţa instituţii de învăţământ cu respectarea principiilor democratice, precum şi dreptul părinţilor de a asigura educarea şi instruirea copiilor lor, potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice şi pedagogice, sunt respectate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestora."
Răspunde