Art. 413 Noul Cod Penal Absenţa nejustificată Infracţiuni săvârşite de militari

Infracţiunea de absenţă nejustificată înscrisă în art. 413 NCP are corespondent, cu unele modificări, în incriminarea cu aceeaşi denumire marginală prevăzută la art. 331 CP 1969. Mai exact, corespondentul incriminării analizate îl reprezintă nu forma tip a infracţiunii de absenţă nejustificată din legea veche, ci forma agravată a acesteia, prevăzută la alin. (3) al art. 331 CP 1969.

Dacă în Codul penal din 1969 infracţiunea de absenţă nejustificată era prevăzută în două variante normative, dintre care una - varianta simplă - presupunea comiterea faptei în condiţiile obişnuite ale stării de

Citește mai mult

pace, iar cealaltă - varianta agravată - se referea la comiterea faptei în timp de război, în noul Cod penal o fost preluată numai una dintre aceste variante, ceea ce a condus la simplificarea structurii infracţiunii.

Eliminarea din conţinutul infracţiunii analizate a variantei de comitere a faptei în timp de pace apare ca o consecinţă a dispoziţiilor Legii nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat, act normativ în baza căruia, începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului militar obligatoriu, în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus, a fost suspendată.

Analizând comparativ dispoziţiile art. 413 NCP cu cele ale art. 331 alin. (3) CP 1969, se constată că infracţiunea de absenţă nejustificată are un conţinut constitutiv asemănător cu cel din reglementarea anterioară. Singura modificare adusă se referă la timpul comiterii faptei. Astfel, dacă în reglementarea anterioară condiţia de timp cerea ca absenţa nejustificată să fie comisă în timp de război, în noua reglementare, fapta poate fi comisă atât în timp de război, cât şi pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă. De altfel, în Expunerea de motive la Proiectul noului Cod penal s-a arătat că, în toate textele de incriminare, expresia „în timp de război" a fost înlocuită cu expresia „în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă".

Potrivit art. 185 NCP, prin „timp de război" se înţelege durata stării de mobilizare a forţelor armate sau durata stării de război. De asemenea, expresiile „stare de asediu" şi „stare de urgenţă" sunt definite în art. 2 şi art. 3 din O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă.

Ca şi în reglementarea anterioară, subiectul activ al infracţiunii analizate este calificat prin calitatea de militar. Infracţiunea de absenţă nejustificată poate fi comisă de militarul activ şi de militarul concentrat. Participaţia penală sub forma coautoratului nu este posibilă, infracţiunea de absenţă nejustificată fiind o infracţiune cu subiect unic. Este însă susceptibilă de participaţie sub forma instigării şi a complicităţii, instigator sau complice putând fi orice persoană.

Cu excepţia modificărilor arătate, toate celelalte elemente constitutive ce ţin de obiectul material, latura obiectivă, latura subiectivă şi consumarea infracţiunii sunt identice cu cele din reglementarea anterioară, astfel că explicaţiile teoretice realizate sub Codul penal din 1969 rămân de actualitate.

Sub aspect procesual, potrivit dispoziţiilor art. 431 NCP, acţiunea penală în cazul infracţiunii de absenţă nejustificată se pune în mişcare la sesizarea comandantului. De asemenea, competenţa de a efectua urmărirea penală aparţine organelor de cercetare penală speciale.

Legea penală mai favorabilă. Prin condiţiile de incriminare, legea nouă este mai favorabilă, deoarece nu mai incriminează fapta de absenţă nejustificată de la unitate sau serviciu, care a depăşit 24 de ore, dar nu mai mult de 3 zile, a militarului în termen sau concentrat, până la gradul de sergent inclusiv.

Prin regimul sancţionator, tot legea nouă este mai favorabilă, deoarece prevede pedeapsa amenzii alternativ cu închisoarea, iar în cazul acesteia din urmă limita maximă a fost coborâtă de la 5 la 3 ani.