Concurs admitere magistratura noiembrie 2011
Comentarii |
|
Persoanele cu vechime de cel puţin 5 ani într-o profesie juridică au susţinut ieri, 13 noiembrie 2011, proba scrisă la concursul de admitere în magistratură organizat de INM.
Conform legii 303 2004 privind privind statutul judecătorilor şi procurorilor, persoanele care pot fi numite în magistratură prin acest concurs sunt: foştii judecători şi procurori care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică, avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, personalul de probaţiune cu studii superioare juridice, ofiţerii de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învăţământul juridic superior acreditat, precum şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Concursul s-a organizat pentru ocuparea unui număr de 20 de posturi de judecător la judecătorii şi un număr de 20 de posturi de procuror la parchetele de pe lângă judecătorii.
Examinarea candidaţilor s-a făcut prin susţinerea unei probe scrise tip grilă de verificare a cunoştinţelor teoretice şi practice, la următoarele materii:
- drept civil;
- drept procesual civil;
- drept penal;
- drept procesual penal;
- organizare judiciară şi
- jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Vizualizati aici subiectele concursului de admitere în magistratură organizat ieri, 13 noiembrie 2011.
← Reducerea personalului cu funcţii de conducere din cadrul ISC | Magistratii vor putea fi sanctionati pentru mai multe feluri de... → |
---|