Art. 285 OUG 34/2006 Căi de atac împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor Soluţionarea contestaţiilor
Comentarii |
|
Soluţionarea contestaţiilor
SECŢIUNEA a 8-a
Căi de atac împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
Art. 285
(1) Instanţa, admiţând plângerea, modifică decizia Consiliului, dispunând, după caz:
a) anularea în tot sau în parte a actului autorităţii contractante;
b) obligarea la emiterea actului de către autoritatea contractantă;
c) îndeplinirea unei obligaţii de către autoritatea contractantă, inclusiv eliminarea oricăror specificaţii tehnice, economice sau financiare discriminatorii din anunţul/invitaţia de participare, din documentaţia de atribuire sau din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire;
d) orice alte măsuri necesare remedierii încălcării dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice.
(2) Instanţa, sesizată cu o plângere împotriva unei decizii a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care acesta a soluţionat contestaţia pe excepţie, admiţând plângerea, va desfiinţa decizia respectivă şi va reţine cauza spre judecare pe fond cu luarea în considerare a motivelor care au determinat desfiinţarea deciziei.
(3) În situaţia în care instanţa admite plângerea, modifică decizia Consiliului şi constată că actul autorităţii contractante a încălcat prevederile legislaţiei în materia achiziţiilor publice, iar contractul a fost încheiat înainte de comunicarea deciziei de către Consiliu, încălcându-se astfel prevederile art. 2563alin. (3), dispoziţiile art. 28710 alin. (1) lit. b), alin. (2)-(6) sau, după caz, ale art. 28711 se aplică în mod corespunzător.
(4) Instanţa poate respinge pe fond plângerea.
(5) Hotărârea prin care instanţa soluţionează plângerea este definitivă.
(6) Hotărârea motivată pronunţată de instanţă va fi înaintată, în copie, în termen de 15 zile de la data redactării, către Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, care o publică în SEAP, fără referire la datele de identificare a deciziei şi ale părţilor, la datele cu caracter personal, precum şi la acele informaţii pe care operatorul economic le precizează ca fiind confidenţiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală.
OUG 34/2006 actualizată prin:Legea 76/2012 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă din 24 mai 2012, Monitorul Oficial 365/2012;
OUG 77/2012 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 27 noiembrie 2012, Monitorul Oficial 827/2012;
OUG 76/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 453/2010;
OUG 76/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 453/2010;
OUG 72/2009 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 17 iunie 2009, Monitorul Oficial 426/2009;
OUG 19/2009 - privind unele măsuri în domeniul legislaţiei referitoare la achiziţiile publice din 7 martie 2009, Monitorul Oficial 156/2009;
OUG 94/2007 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 26 septembrie 2007, Monitorul Oficial 676/2007;
Art. 2851
Plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliu se taxează cu 50% din sumele prevăzute la art. 28717.
OUG 34/2006 actualizată prin:OUG 76/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 453/2010;
← Art. 284 OUG 34/2006 Căi de atac împotriva deciziilor... | Art. 286 OUG 34/2006 Soluţionarea litigiilor în instanţă... → |
---|
Cerinţa experienţei similare presupune ca ofertantul să fi executat anterior lucrări similare, iar nu doar ca el să fi semnat un contract pentru astfel de lucrări, pe care, însă, le-a executat un subcontractant
Examinând actele dosarului prin prisma legislaţiei relevante, Curtea a apreciat prezenta plângere ca fiind neîntemeiată, urmând a fi astfel respinsă.
In dovedirea îndeplinirii cerinţei referitoare la experienţa similară, în conformitate cu care „ofertantul va face dovada că a executat cel puţin un contract care a avut ca obiect construcţia sau consolidarea de
Citește mai mult
coşuri cu fum glisante cu înălţimea minimă de 100 m”, asocierea X, Y şi Z a invocat efectuarea contractului de lucrări privind construirea coşului de fum la Complexul Energetic Rovinari, respectiv contractul cu nr. Dl 1.310/19.11.2007.Executarea aceloraşi lucrări, însă, este invocată şi de intimata SC S.L.S. SRL în îndeplinirea aceleiaşi cerinţe, în acest sens menţionându-se contractele nr. P601-4500047081 încheiat între A.P. şi C.R.I. pentru execuţia coşurilor de fum la unităţile 3 şi 6 din cadrul instalaţiei de desulfurare a Complexului Energetic Rovinari, nr. 02ROO14708 încheiat între C.R.I. şi SC S.P. SRL cu privire la proiectarea fundaţiilor pe piloţi şi a coşului de fum, precum şi nr. 07ROO14709 încheiat între C.R.I. şi SC S.L.S. SRL pentru execuţia coşurilor de fum la unităţile 3 şi 6.
Curtea nu poate primi susţinerile autorităţii contractante, petenta din prezenta cauză, că s-a apreciat în mod greşit de către Consiliu că sintagma „experienţă similară” se referă strict la executarea efectivă a lucrării, fară a ţine cont de partea căreia îi revine răspunderea contractuală privind executarea investiţiei. Astfel, arată petenta că aparţine consorţiului din care face parte asociatul X răspunderea în faţa beneficiarului în ce priveşte execuţia contractului (Dl 1.310/19.11.2007), fapt demonstrat prin procesul-verbal de recepţie a lucrărilor din contract (inclusiv poziţia „coş fum”). Mai adaugă petenta că, întrucât consorţiul a avut în sarcină executarea celor două coşuri dc fum, aceasta reprezintă experienţa similară şi nu poate fi înlăturată pe considerentul că şi-a angajat pentru anumite lucrări subcontractanţi. Se mai susţine că răspunderea juridică pentru obligaţiile ce izvorăsc din contractul Dl 1310/19.11.2007 aparţin consorţiului, nu SC S.L.S. SRL, care avea numai calitatea de subcontractant pentru anumite lucrări, iar răspunderea juridică în materie comercială se naşte numai între părţile semnatare ale unui contract, nefiind opozabilă terţilor.
Aceste susţineri, cât şi concluzia potrivit căreia atât asocierea X, Y şi Z, cât şi SC S.L.S. SRL, fac dovada experienţei similare solicitate în fişa de date a achiziţiei, departajarea acestora facându-se având în vedere criteriul preţului cel mai scăzut, nu pot fi reţinute de instanţă, fiind vădit neîntemeiate.
In contextul în care procedura achiziţiei publice a fost demarată pentru lucrarea „consolidare coş de fum nr. 2 - CET Bucureşti Sud”, nu poate fi primită susţinerea autorităţii contractante că cerinţa experienţei similare din fişa de date a achiziţiei se poate aprecia ca îndeplinită prin prezentarea unui contract în care respectivul ofertant nu este un executant al unei lucrări similare, ci partea căreia îi incumbă răspunderea contractuală în caz de neexecutare ori de executare necorespunzătoare a respectivei lucrări de către un subcontractant.
Potrivit cerinţei în discuţie, ofertantul va face dovada că în ultimii 5 ani a executat cel puţin un contract care a avut ca obiect construcţia sau consolidarea de coşuri de fum glisante cu înălţimea minimă de 100 m. Unei asemenea exigenţe nu-i poate fi subsumată şi ipoteza exclusiv a încheierii contractului (fară a asigura în mod direct şi executarea acestuia), fiind vorba fară îndoială de lucrări similare efectiv executate în ultimii 5 ani.
In cazul în care ar fi primită interpretarea largă a autorităţii contractante, cerinţa nu ar mai avea nicio finalitate, întrucât ar putea fi prezentată şi acceptată o ofertă din partea unui agent fară nicio experienţă în domeniu, dar care încheie contracte prin care asigură executarea în tot sau în parte a lucrării de către alte persoane (însă fară prezentarea respectivilor executanţi în oferta formulată).
Referitor la experienţa anterioară din punct de vedere tehnic şi profesional, ceea ce prezintă relevanţă este, fară îndoială, capacitatea agentului de a efectua corespunzător lucrarea pentru care a depus oferta, iar experienţa sa anterioară poate să constituie o garanţie pentru o lucrare de o calitate net superioară celei ce ar putea fi executată dc un alt agent fară o astfel de experienţă sau cu o experienţă mai redusă.
Nu poate să intereseze sub acest aspect răspunderea contractuală ce s-ar angaja în caz de neexecutare a contractului ori de executare cu întârziere a acestuia, răspunderea urmând a fi oricum antrenată în condiţiile legii. Prin urmare, nu se poate pune semnul egalităţii între capacitatea tehnică şi profesională a agentului şi răspunderea contractuală a acestuia, fiind vorba de probleme fundamental distincte.
Consiliul nu poate asigura completarea ofertei cu documente în demonstrarea îndeplinirii cerinţei privind experienţa similară, după finalizarea procedurii de evaluare a ofertelor realizată de autoritatea contractantă. Lucrări similare
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Prin decizia pronunţată de Consiliu, s-a admis în parte contestaţia formulată de O.C. SA, dispunându-se anularea raportului procedurii de atribuire şi a actelor subsecvente, obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii în termen de 5 zile de la primirea
Citește mai mult
deciziei prin reevaluarea ofertei declarate câştigătoare, precum şi respingerea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de SC R. SRL. Pentru a decide astfel, Consiliul a reţinut, în esenţă, că Primăria Oraşului V. a iniţiat procedura de licitaţie deschisă, prin publicarea în SEAP a anunţului de participare nr. 121163/10.05.2011 şi a documentaţiei de atribuire a contractului având ca obiect „lucrări aferente realizării Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a Oraşului V.”, coduri CPV 45233140-2 - Lucrări de drumuri (rev. 2), 32323500-8 - Sistem video de supraveghere (rev. 2), 34993000-4 - Iluminat stradal (rev. 2), 45112710-5 - Lucrări de arhitectură peisagistică a spaţiilor verzi (rev. 2), 45232400-6 - Lucrări de construcţii de canalizare de ape reziduale (rev. 2). Criticile formulate de contestatoarea O.C. SA în privinţa modului de îndeplinire a cerinţei legată de experienţa similară de către ofertantul declarat câştigător - SC R. SRL - sunt neîntemeiate. Astfel, obligaţia operatorilor economici participanţi la procedură era ca, în ceea ce priveşte experienţa similară, să îndeplinească solicitarea din fişa de date a achiziţiei, de la punctul V.4 - Capacitatea tehnică şi/sau profesională, respectiv să fi încheiat şi finalizat în ultimii cinci ani cel puţin un contract de complexitatea celui ce urmează a fi încheiat, de execuţie de lucrări infrastructură şi suprastructură rutieră urbană, în valoare de 90.000.000 lei. Pentru îndeplinirea acestei cerinţe, SC R. SRL a prezentat contractul nr. 12150/15.05.2007, având drept obiect infrastructură străzi, lucrările executate, potrivit formularului nr. 7 depus, fiind: lucrări sistem rutier străzi, lucrări de canalizare, lucrări de reţea apă, la care se adaugă prestarea de servicii proiectare, contract considerat acoperitor de autoritatea contractantă.Din analiza documentelor depuse în acest sens (contract şi acte adiţionale), s-a constatat că, în fapt, la dosarul achiziţiei publice nu există suficiente dovezi ale probării experienţei similare a operatorului economic în cauză.
Luând act că beneficiarul contractului este chiar autoritatea contractantă, prin adresa din 30.09.2011, Consiliul i-a solicitat acesteia prezentarea de documente din care să rezulte activităţile ce au făcut obiectul contractului în cauză.
Analiza documentelor înaintate de autoritatea contractantă conduce la constatarea că autoritatea, în mod justificat, a considerat îndeplinită cerinţa de calificare privind experienţa similară de către SC R. SRL.
Deşi obiectul generic declarat al contractului prezentat ca experienţă similară face referire doar la infrastructura oraşului, din documentele deţinute de autoritatea contractantă şi prezentate la solicitarea Consiliului, rezultă că au fost executate în beneficiul aceluiaşi achizitor şi lucrări ce ţin de iluminat stradal (relocări de instalaţii electrice) ori de arhitectură, peisagistică a spaţiilor verzi (plantări de arbori ornamentali, toaletări şi tăieri, de menţinere, udare şi tratare, instalaţii de irigare independente de reţeaua de apă etc.). Sunt relevante în acest sens actele prezentate de autoritatea contractantă (autorizaţie de construire, situaţii de lucrări, liste de cantităţi de lucrări, dispoziţii de şantier, centralizator financiar al situaţiilor de plată) la solicitarea Consiliului, ataşate dosarului cauzei.
Deşi dintre activităţile ce urmează a fi executate lipseşte orice probă că ofertantul desemnat câştigător ar avea experienţă similară, probată prin acelaşi contract, în instalarea sistemului de supraveghere video, în opinia Consiliului, operaţiunile în cauză nu au o specificitate deosebită de lucrările ce stau la baza asigurării iluminatului stradal (plantare stâlpi, întindere cablu, montare la înălţime a corpurilor de iluminat/instalaţiilor de monitorizare etc.).
De altfel, nu s-ar putea aprecia că similaritatea activităţilor dintr-un contract trebuie înţeleasă strict ca o identitate absolută a tipurilor de activităţi cu cele ce vor face obiectul viitorului contract.
Criticile legate de propunerea financiară a SC R. SRL, a cărei valoare este mai mică de pragul de 85% din valoarea estimată a contractului, sunt în parte întemeiate. Preţul ofertat se înscrie în categoria unui preţ aparent neobişnuit de scăzut, astfel cum este el definit de art. 202 alin. 11 din ordonanţă, motiv pentru care exista obligaţia autorităţii contractante de a solicita justificarea preţului ofertat, ceea ce nu s-a întâmplat. De asemenea, actele emise de autoritatea contractantă în etapa de evaluare a ofertelor (inclusiv raportul procedurii) nu conţin informaţii referitoare la constatarea şi evaluarea preţului apreciat neobişnuit de scăzut al ofertei.
Pentru a se achita de obligaţiile ce îi revin, în scopul asigurării unei evaluări temeinice a ofertei în cauză, autoritatea trebuia să solicite justificarea preţului ofertat. Documentele invocate de autoritate şi considerate suficiente de către aceasta nu pot justifica preţul ofertat de SC R. SRL în ansamblul său.
Pentru toate aceste motive, Consiliul a considerat necesară reevaluarea ofertei declarate câştigătoare, prin prisma preţului ofertat, pentru solicitarea justificării acestuia, astfel încât autoritatea să fie în măsură să constate dacă SC R. SRL poate executa sau nu lucrările aferente contractului ce urmează a fi încheiat în urma desfăşurării procedurii de atribuire în cauză la acest preţ.
Examinând decizia Consiliului, prin prisma criticilor formulate de petenta O.C. SA, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Curtea a constatat că plângerea este fondată, în considerarea următoarelor argumente:
Dispoziţiile art. 275 alin. 1 din ordonanţă prevăd că: „In vederea soluţionării contestaţiei Consiliul are dreptul de a solicita lămuriri părţilor, de a administra probe şi de a solicita orice alte date/documente, în măsura în care acestea sunt relevante în raport cu obiectul contestaţiei. De asemenea, Consiliul are dreptul de a solicita orice date necesare pentru soluţionarea contestaţiei şi de la alte persoane fizice sau juridice”. Aceste dispoziţii legale justifică demersul întreprins de Consiliu, din oficiu, de a solicita Primăriei Oraşului V. prezentarea de documente din care să rezulte activităţile ce au făcut obiectul contractului nr. 12150/15.05.2007 încheiat cu acelaşi ofertant, SC R. SRL, prezentat de acesta în dovedirea îndeplinirii cerinţei privind experienţa similară Ia procedura de achiziţie publică.
Cu toate acestea, procedura adoptată de Consiliu este de natură să creeze o aparenţă de nerespectare a principiilor nediscriminării şi tratamentului egal consacrate de art. 2 alin. 2 lit. a) şi b) din ordonanţă, întrucât a asigurat posibilitatea completării ofertei operatorului SC R. SRL cu documente în demonstrarea îndeplinirii cerinţei privind experienţa similară, după finalizarea procedurii de evaluare a ofertelor realizată de autoritatea contractantă.
Atât timp cât Consiliul a apreciat că se impune reevaluarea ofertei declarate câştigătoare prin solicitarea de clarificări dc către autoritatea contractantă în justificarea preţului aparent neobişnuit de scăzut, Curtea nu desprinde niciun element care ar putea justifica un mod de abordare diferit în ceea ce priveşte cerinţa experienţei similare.
Aceasta cu atât mai mult cu cât art. 201 alin. 1 conferă expres autorităţii contractante dreptul dc a solicita clarificări şi, după caz, completări ale documentaţiei prezentate dc ofertanţi/ candidaţi pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţelor stabilite prin criteriile de calificare şi selecţie pentru demonstrarea conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate.
Din examinarea documentelor prezentate de ofertantul câştigător la dosarul achiziţiei publice, apreciate de Consiliu ca fiind insuficiente, precum şi a celor înaintate de Primăria Oraşului V., la solicitarea Consiliului, Curtea a reţinut că decizia autorităţii contractante de declarare a admisibilităţii ofertei prezentate de SC R. SRL este nelegală.
în fişa de date a achiziţiei, pct. V.4 - Capacitatea tehnică şi/sau profesională, s-a stabilit obligaţia operatorilor economici participanţi la procedură de a prezenta, în dovedirea experienţei similare, cel puţin un contract încheiat şi finalizat în ultimii cinci ani, de complexitatea celui ce urmează a fi încheiat, de execuţie lucrări de infrastructură şi suprastructură rutieră urbană, în valoare de 90.000.000 lei.
Operatorul economic SC R. SRL a prezentat contractul nr. 12150/15.05.2007 încheiat cu Primăria Oraşului V., având ca obiect „infrastructură străzi”. Acest contract nu este unul de complexitatea celui ce urmează a fi atribuit în prezenta procedură de achiziţie publică, întrucât are ca obiect numai „infrastructură străzi”, nu şi „suprastructură rutieră urbană”.
Activităţile ce se impun a fi executate prin contractul ce urmează a se încheia în această procedură de achiziţie publică sunt reprezentate de lucrări de drumuri, sistem video de supraveghere, iluminat stradal, lucrări de arhitectură peisagistică a spaţiilor verzi, lucrări de construcţii de canalizare de ape reziduale, în timp ce contractul încheiat anterior de autoritatea contractantă cu acelaşi operator economic acoperă numai activităţi de infrastructură străzi.
In plus, din documentele prezentate nu rezultă că SC R. SRL deţine experienţă în executare lucrări sistem video de supraveghere, lucrările de iluminat stradal nefiind similare cu cele de realizare sistem video de supraveghere.
De asemenea, documentele la care Consiliul face trimitere, respectiv: autorizaţie de construire, situaţii de lucrări, liste de cantităţi de lucrări, dispoziţii de şantier, centralizator financiar al situaţiilor de plată, nu sunt concludente în analiza îndeplinirii de către ofertantul SC R. SRL a cerinţei privitoare la experienţa similară, întrucât nu rezultă cu certitudine din conţinutul acestora faptul că vizează executarea contractului nr. 12150/15.05.2007, contract care, după cum s-a menţionat, nu a avut ca obiect şi „suprastructură rutieră urbană”.
Prin urmare, Curtea a constatat că autoritatea contractantă avea obligaţia aplicării dispoziţiilor art. 36 alin. 1 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, potrivit cărora oferta este considerată inacceptabilă în situaţia în care a fost depusă de un ofertant care nu îndeplineşte una sau mai multe dintre cerinţele de calificare stabilite prin documentaţia de atribuire sau nu a prezentat documente relevante în acest sens.
In consecinţă, pentru considerentele de fapt şi de drept evidenţiate, în temeiul art. 285 alin. 1 şi 2 din ordonanţă, Curtea a dispus admiterea plângerii, modificarea în parte a deciziei Consiliului, în sensul admiterii contestaţiei, anulării raportului procedurii şi a actelor subsecvente acestuia, obligării autorităţii contractante la continuarea procedurii prin reevaluarea ofertelor în conformitate cu dispoziţiile legale, documentaţia de atribuire şi considerentele prezentei hotărâri judecătoreşti.
1. Timbrarea plângerii nu se realizează la valoarea estimată a contractului.
2. Solicitarea de clarificări privind documentaţia de atribuire nu conduce la prelungirea termenului de contestare a documentaţiei
1. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care apărătorul petentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 4 lei, şi a timbrului judiciar, în valoare de 0,15 lei, astfel cum i s-a pus în vedere prin citaţie.
Curtea ia act de achitarea de către petentă a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, în
Citește mai mult
cuantumul pus în vedere prin citaţie, şi procedează la anularea acestora.Reprezentantul intimatei apreciază că, raportat la dispoziţiile art. 285 alin. 2 şi ale art. 287 din ordonanţă, instanţa trebuia să stabilească în sarcina societăţii petente o taxă judiciară de timbru în cuantum de 564 lei.
Apărătorul petentei se opune cererii reprezentantului intimatei.
Curtea, deliberând, a constatat că în mod corect a fost stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru, având în vedere că, prin decizia Consiliului atacată a fost soluţionată contestaţia petentei prin care s-au criticat aspecte referitoare la fişa de date a achiziţiei, nefiind vorba, în speţă, despre stabilirea unei taxe judiciare de timbru la valoarea unei sume contestate.
2. Curtea a învederat că exercitarea dreptului de a solicita clarificări privind documentaţia de atribuire, în temeiul dispoziţiilor art. 78 alin. 1 din ordonanţă, nu conduce automat la prelungirea termenului de contestare a documentaţiei de atribuire, pe de o parte, iar pe de altă parte, că autoritatea contractantă este ţinută, conform alin. 2 al aceluiaşi articol, cu privire la demersul respectiv, de obligaţia de a răspunde „în mod clar, complet şi fară ambiguităţi, cât mai repede posibil”, acestea constituind singurele aspecte ce pot fi contestate cu privire la un răspuns la clarificări. Prin urmare, refuzul autorităţii contractante de a modifica prevederi ale documentaţiei de atribuire, care nu a fost atacată în termenul legal, nu poate fi considerat, de drept, obiect al unei contestaţii împotriva răspunsului la clarificări.
Contrar susţinerilor petentei, Curtea a învederat că răspunsul la clarificări publicat în SEAP la 12.08.2011 nu poate conduce la repunerea contestatorului în termenul procedural, expres prevăzut de lege, atât timp cât prevederile documentaţiei de atribuire nu au fost atacate în termenul legal, care a început să curgă de la data publicării ei în SEAP, respectiv 03.08.2011, şi s-a împlinit la data de 08.08.2011.
Aşadar, în lumina textelor de lege menţionate anterior, Curtea a reţinut că termenul în care se poate contesta documentaţia de atribuire curge de la data publicării acesteia, şi nu de la data la care s-a răspuns unei „clarificări”, care nu poate opera decalarea datei de la care începe să curgă termenul pentru formularea contestaţiei împotriva actului sus-menţionat. Aşadar, în mod legal şi temeinic Consiliul a reţinut că este tardivă contestaţia petentei.