Art. 56 OUG 34/2006 Reguli de publicitate Reguli comune aplicabile pentru atribuirea contractului de achiziţie publică

CAPITOLUL II
Reguli comune aplicabile pentru atribuirea contractului de achiziţie publică

SECŢIUNEA a 5-a
Reguli de publicitate

Art. 56

(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite spre publicare un anunţ de atribuire în cel mult 48 de zile după ce:

a) a finalizat procedura de atribuire - licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă, dialog competitiv, negociere cu/fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, cerere de oferte - prin atribuirea contractului de achiziţie publică sau încheierea acordului-cadru;

b) a finalizat un concurs de soluţii prin stabilirea concurentului câştigător;

c) a atribuit un contract de achiziţie publică printr-un sistem dinamic de achiziţii.

(2) Pentru serviciile incluse în anexa nr. 2B, obligaţia prevăzută la alin. (1) este aplicabilă numai contractelor a căror valoare este egală sau mai mare decât pragul valoric prevăzut la art. 57 alin. (2) lit. a) sau, după caz, lit. b). În aceste cazuri, autoritatea contractantă indică, totodată, în anunţul transmis dacă este sau nu de acord cu publicarea acestuia.

OUG 34/2006 actualizată prin:

OUG 76/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 453/2010;

OUG 94/2007 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 26 septembrie 2007, Monitorul Oficial 676/2007;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 56 OUG 34/2006 Reguli de publicitate Reguli comune aplicabile pentru atribuirea contractului de achiziţie publică