Art. 57 OUG 34/2006 Reguli de publicitate Reguli comune aplicabile pentru atribuirea contractului de achiziţie publică

Art. 57

(1) Anunţul de atribuire se publică în SEAP şi, după caz, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, precum şi, opţional, în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, Achiziţii publice.

(2) Publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este obligatorie în toate situaţiile în care:

a) autoritatea contractantă se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 8 lit. -c), iar valoarea contractului de furnizare sau de servicii care a fost atribuit este egală ori mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 130.000 euro;

b) autoritatea contractantă se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 8 lit. d) sau e), iar valoarea estimată a contractului de furnizare ori de servicii care a fost atribuit este egală sau mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 400.000 euro;

c) valoarea estimată a contractului de lucrări care a fost atribuit este egală sau mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 5.000.000 euro.

OUG 77/2012 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 27 noiembrie 2012, Monitorul Oficial 827/2012;

OUG 76/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 453/2010;

OUG 76/2010 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 453/2010;

OUG 143/2008 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 28 octombrie 2008, Monitorul Oficial 805/2008;

Comentarii despre Art. 57 OUG 34/2006 Reguli de publicitate Reguli comune aplicabile pentru atribuirea contractului de achiziţie publică

U.R. 3.11.2015

JURISPRUDENȚĂ RELEVANTĂ

Cerere de oferte pentru atribuire a unui contract de servicii incluse în anexa nr. 2B la ordonanţă, cu valoarea estimată sub pragul valoric prevăzut la art. 57 alin. 2. Respingerea contestaţiei ca inadmisibilă de către Consiliu, pentru lipsa sa de competenţă. Respingere nelegală, întrucât Consiliul trebuia să decline cauza către instanţa competentă

Analizând plângerea formulată, prin prisma motivelor invocate şi a apărărilor formulate, Curtea a constatat următoarele:

Prin contestaţia împotriva rezultatului procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică având

Citește mai mult

ca obiect servicii pază şi protecţie, cod CPV 79713000-5, s-au solicitat:

a) anularea rezultatului procedurii;
b) respingerea anumitor oferte concurente ca neconforme, pe considerentul că nu pot fi susţinute economic şi financiar şi că nu respectă în totalitate cerinţele din fişa de date, caietul de sarcini, proiectul de contract şi legislaţia specifică;
c) reevaluarea ofertelor admisibile şi declararea câştigătoare a ofertei contestatoarei.

După sesizarea sa, Consiliul a solicitat părţilor un punct de vedere cu privire la excepţia lipsei sale de competenţă, prin raportare la prevederile art. 16 alin. 1 din ordonanţă.

Decizia civilă nr. 5083 din 5 iunie 2012.

Prin adresa înregistrată la Consiliu la 03.05.2012, contestatoarea a solicitat respingerea excepţiei lipsei de competenţă a Consiliului, pe considerentul că autoritatea contractantă a ales tipul de procedură „cerere de oferte” în baza ordonanţei, iar în conformitate cu prevederile art. 2561 şi art. 2562 din actul normativ evocat, Consiliul este competent în soluţionarea contestaţiei.

La rândul său, autoritatea contractantă a susţinut că procedura de atribuire a avut ca obiect servicii care au codul CPV 79713000-5 şi fac parte din anexa nr. 2B la ordonanţă. Valoarea estimată a contractului, pentru anul 2012, este de 48.804 lei, fară TVA, sub pragul valoric prevăzut la art. 57 alin. 2 din ordonanţă, motiv pentru care soluţionarea contestaţiei privind procedura de atribuire nu se supune dispoziţiilor cap. IX din ordonanţă.

Ca atare, autoritatea contractantă a solicitat admiterea excepţiei de necompetenţă materială a Consiliului şi, în baza prevederilor art. 297 din ordonanţă, prin raportare la prevederile art. 2 alin. 1 lit. c) şi, respectiv art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004, declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Cluj, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi înaintarea dosarului cauzei spre competentă soluţionare.

Cu toate acestea, prin decizia atacată cu prezenta plângere, Consiliul s-a pronunţat în sensul respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, apreciind că în cauză nu sunt aplicabile prevederile cap. IX din ordonanţă.

Petenta a contestat aceste statuări, susţinând că cererea sa trebuia judecată în procedura specială prevăzută de ordonanţă, raportat la împrejurarea că, chiar autoritatea contractantă a fost cea care a indicat în documentaţia de atribuire împrejurarea că întreaga achiziţie este supusă rigorilor impuse de acest act normativ.

O primă observaţie a Curţii este legată de împrejurarea că, deşi în discuţia părţilor a fost pusă în faţa Consiliului excepţia necompetenţei sale materiale, iar nu a inadmisibilităţii contestaţiei, a fost admisă totuşi aceasta din urmă, ca urmare a constatării împrejurării că soluţionarea cererii nu intră în sfera sa de competenţă. O astfel de soluţie echivalează cu constatarea împrejurării că nu numai că petenta s-a adresat unui organ cu activitate jurisdicţio-nală necompetent, dar şi că a indicat un temei de drept considerat inaplicabil la împrejurările concrete ale speţei, respectiv normele cuprinse în cap. IX al ordonanţei.

Pe de altă parte, raportat şi la starea dc fapt ce va fi expusă în cele ce urmează, Consiliul ar fi avut posibilitatea de a se prevala dc dispoziţiile art. 275 alin. 1 din ordonanţă, coroborate cu cele ale art. 129 alin. 4 C. proc. civ., respectiv de a pune în discuţia părţilor şi, în primul rând, a petentei, care este temeiul juridic real invocat în susţinerea demersului, în condiţiile în care aceasta a fost atenţionată asupra împrejurării că se va analiza, cu prioritate, excepţia necompetenţei în soluţionarea contestaţiei. Curtea a apreciat că numai dacă s-ar fi procedat în acest mod drepturile procesuale ale petentei ar fi fost pe deplin respectate.

Trecând la analiza punctuală a criticilor formulate în plângere, Curtea a constatat că invitaţia de participare publicată în SEAP de către autoritate a făcut referire expresă la faptul că proccdura se va derula sub imperiul ordonanţei şi al Hotărârii Guvernului nr. 925/2006, precum şi la faptul că organul administrativ-jurisdicţional carc va soluţiona eventualele contestaţii înregistrate este Consiliul. Ca atare, raportat la conţinutul invitaţiei dc participare, precum şi la nominalizarea expresă a ordonanţei şi a Consiliului, în calitate dc organ cu activitate administrativ-jurisdicţională competent, autoritatea contractantă a adus la cunoştinţa viitorilor participanţi faptul că înţelege să aplice dispoziţiile acestui act normativ, în integralitatea lor, inclusiv sub aspect procedural, astfel încât nu i se poate imputa petentei faptul că a apelat, de bună-credinţă fiind, la dispoziţiile art. 255 din ordonanţă. Or, acest

text prevede că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă”.

în concluzie, autoritatea a înţeles să urmeze, în integralitate, procedura prevăzută de ordonanţă pentru a achiziţiona serviciile de pază, astfel încât soluţia adoptată de Consiliu, care sancţionează petentă ce nu a făcut altceva decât să urmeze calea procedurală aleasă chiar de către achizitor, apare ca fiind profund inechitabilă.

Ca atare, în concursul ivit între caracterul imperativ al normelor de competenţă cuprinse în ordonanţă, prin raportare la cele ale art. 19 C. proc. civ., şi împrejurarea că admiterea excepţiei inadmisibilităţii echivalează cu validarea culpei autorităţii contractante, din perspectiva faptului că a indus în eroare viitorii participanţi la procedură, Curtea trebuie să dea prevalenţă bunei-credinţe a petentei, motiv pentru care va adopta soluţia avansată chiar în răspunsul dat interpelării Consiliului de către intimată, în sensul în care va aprecia că Consiliul ar fi trebuit să-şi decline competenţa în favoarea instanţei de contencios administrativ,

desemnate conform art. 2 alin. 1 lit. c) şi art. 10 din Legea nr. 554/2004. In caz contrar s-ar ajunge la situaţia în care petentă ar fi lipsită, la acest moment, de posibilitatea efectivă de a apela Ia alte mijloace procedurale pentru a sesiza instanţa de judecată competentă, pentru protejarea drepturilor şi intereselor sale legitime, ceea ce ar fi echivalent cu negarea dreptului său de acces la justiţie, în contextul în care, chiar dacă s-ar aprecia că a îndreptat în mod greşit contestaţia, această împrejurare nu îi este imputabilă, ea acţionând în limitele reperelor stabilite tocmai de către autoritatea contractantă.

Aceste statuări nu pot fi contrazise nici de împrejurarea că petentă a înţeles să se adreseze şi instanţei de contencios administrativ competente, întrucât din susţinerile autorităţii contractante reiese că acest demers ar fi fost introdus după pronunţarea soluţiei Consiliului. Or, date fiind rigorile procedurale impuse de Legea nr. 554/2004, prin soluţia adoptată de către Curte petentă este repusă în situaţia în care s-ar fi aflat ulterior comunicării rezultatului procedurii, dacă intimata nu ar fi nominalizat Consiliul ca organ competent pentru soluţionarea contestaţiilor, fiind discutabil şi dacă, într-o asemenea situaţie, acesteia i se poate pretinde respectarea întocmai a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pentru a aprecia în acest sens, Curtea a luat act şi de împrejurarea că autoritatea contractantă nu numai că nu s-a opus unei asemenea rezolvări a incidentului invocat, în sensul declinării competenţei către instanţa de contencios administrativ competentă, dar a fost chiar cea care a propus-o.

Răspunde

U.R. 3.11.2015

JURISPRUDENȚĂ RELEVANTĂ

1. Respingerea contestaţiei ca inadmisibilă de către Consiliu, pe motiv că ea nu intră în sfera sa de competenţă materială, nefiind aplicabile normele cap. IX din ordonanţă, nu înseamnă că este exclusă şi competenţa curţii de apel de a soluţiona, potrivit cap. IX din ordonanţă, plângerea împotriva deciziei Consiliului.

2. Analiza legalităţii actului administrativ emis de autoritatea contractantă se circumscrie doar efectelor admiterii plângerii, numai în această ipoteză curtea de apel putând să examineze legalitatea acestui act

1. Autoritatea contractantă a adresat o

Citește mai mult

invitaţie petentului de a depune o ofertă financiară în vederea atribuirii contractului de furnizare de servicii medicale. Ulterior, petentul a fost informat că oferta sa nu a fost acceptată, alt ofertant fiind declarat câştigător.

Contestaţia adresată de petent Consiliului a fost respinsă ca inadmisibilă, reţinându-se în esenţă că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 16 alin. 1 din ordonanţă.

In judecarea plângerii împotriva deciziei Consiliului, Curtea a apreciat că soluţia pronunţată de acesta este legală şi temeinică, întrucât procedura a cărei neregularitate a fost invocată de petent este exceptată de la aplicarea prevederilor ordonanţei, dat fiind că valoarea estimată a contractului este de aproximativ 80.000 euro, iar serviciile solicitate se încadrează în cele prevăzute în anexa nr. 2B - aceste două aspecte esenţiale nefiind combătute de petent. Singura critică pe care petentul a adus-o deciziei Consiliului este faptul că art. 57 alin. 2 din ordonanţă nu are legătură cu competenţa acestuia, însă Curtea consideră că este nefondată. Ceea ce s-a reţinut din cuprinsul textului legal menţionat este doar pragul valoric de la lit. a) - 125.000 euro -, la care se face trimitere expresă prin prevederile art. 16 alin. 1 incidente în speţă.

Mai mult, în mod temeinic a reţinut Consiliul că nu se poate deroga de la normele de competenţă materială, în sensul extinderii competenţei sale la soluţionarea unor contestaţii asupra unor proceduri nereglementate sau exceptate de la legea specială.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea a respins plângerea formulată de petent.

împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare petentul, arătând că dezlegarea dată de instanţă pricinii este, pe de o parte, rezultatul încălcării dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă, iar pe de altă parte, consecinţa neanalizării tuturor motivelor

de nelegalitate a deciziei Consiliului. In motivare, a arătat că, prin cererea introductivă de instanţă, a solicitat să se constate că decizia Consiliului şi actul autorităţii contractante sunt nelegale şi, pe cale de consecinţă, să se dispună anularea lor ca atare. Prin decizia nr. 3759 din 17 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj i-a respins plângerea, omiţând să se pronunţe cu privire la legalitatea şi validitatea juridică a actului emis de autoritatea contractantă, deşi plângerea cuprindea şi acest petit.

Raportat la modul cum este motivată decizia instanţei, Curtea de Apel Cluj a încălcat regulile de competenţă materială, ceea ce constituie motivul de contestaţie în anulare prevăzut la art. 317 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ. Dc vreme ce această instanţă a statuat că, în cazul dat, nu primeşte incidenţă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, înseamnă că nici

dispoziţiile art. 283 alin. 1 din aceeaşi ordonanţă, prin care se stabilea competenţa materială a curţii de apel de a soluţiona litigiul nu primeşte incidenţă, astfel încât Curtea de Apel Cluj, cu ocazia verificării propriei sale competenţe de a soluţiona litigiul în discuţie, ar fi trebuit să îşi constate necompetenţa şi să trimită cauza spre soluţionare instanţei pe care o considera ca fiind competentă potrivit regulilor de drept comun.

în condiţiile în care Curtea de Apel Cluj a reţinut spre soluţionare litigiul din cazul de faţă, considerându-se competentă, decizia contestată este lovită de nulitate absolută, întrucât în condiţiile în care instanţa a declarat inaplicabile prevederile ordonanţei, implicit şi-a negat propria sa competenţă de a soluţiona acel litigiu.

Pe de altă parte, plângerea ce a format obiectul prezentului dosar avea două petite distincte, anume primul prin care se solicita anularea deciziei Consiliului şi al doilea, prin care se solicita anularea actului autorităţii privind atribuirea contractului. Prin hotărârea contestată, instanţa s-a pronunţat doar cu privire la decizia Consiliului, pe care a considerat-o legală şi a omis să se pronunţe cu privire la legalitatea şi validitatea juridică a actului autorităţii contractante. Această omisiune are semnificaţia juridică a unei erori materiale grave, conform art. 318 C. proc. civ.

Analizând decizia sa nr. 3759 din 17 octombrie 2011, atacată prin prisma motivelor dc contestare şi a apărărilor formulate, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare şi atunci când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. In literatura de specialitate s-a arătat că folosirea acestui motiv priveşte, de regulă, hotărârile nesusceptibile de recurs. Pentru exercitarea contestaţiei împotriva hotărârilor de fond pronunţate cu încălcarea competenţei absolute ar trebui ca, între altele, partea să nu fi invocat excepţia de necompetenţă şi ca recursul părţii să fi fost respins fară a fi cercetat în fond. Din această perspectivă, în ipoteza în care excepţia de necompetenţă a fost invocată, dar instanţa a respins-o, partea nu va putea folosi contestaţia în anulare, care este o cale de atac de retractare, iar nu de reformare, neputându-se concepe ca aceeaşi instanţă să revină asupra propriei păreri. Şi este aşa deoarece ipoteza admisibilităţii unui atari motiv de contestaţie în anulare este ca motivul respectiv să nu fi putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.

In speţă, Curtea a observat că, prin decizia Consiliului, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulată de contestatoare, reţinându-se în esenţă că Consiliul nu are competenţa materială în soluţionarea contestaţiei, fiind aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. 1 din ordonanţă, în contextul în care valoarea contractului ce urma a fi atribuit era de 80.000 euro, sub pragul de minimum 125.000 euro. Plângerea formulată de contestatoare împotriva acestei decizii a fost respinsă de Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 3759 din 17 octombrie 2011, atacată cu prezenta contestaţie în anulare.

Problema competenţei materiale de soluţionare a plângerii de către curtea de apel este supusă dispoziţiilor art. 283 alin. 1 din ordonanţă, conform cărora instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliu este curtea de apel, secţia de contencios-administrativ şi fiscal, în a cărei rază se află sediul autorităţii contractante. Prin urmare, contestatoarea a supus decizia pronunţată de Consiliu controlului dc legalitate şi temeinicie în faţa curţii de apel competente material şi teritorial, conform art. 283 alin. 1.

Din niciun considerent sau apărare formulată pe calea plângerii, din nicio solicitare nu rezultă că petentă, astăzi contestatoare, ar fi negat ori pus în discuţie necompetenţa materială a Curţii de Apel Cluj.

Pe de altă parte, controlul de legalitate exercitat de Curtea de Apel Cluj era circumscris soluţiei pronunţate de Consiliu. Mai precis, dacă curtea de apel ar fi constatat că decizia Consiliului este legală, plângerea s-ar fi respins conform art. 285 alin. 5, iar în ipoteza în care s-ar fi ajuns la concluzia că este nelegală, Curtea ar fi admis plângerea şi ar fi procedat după distincţiile prevăzute la art. 285 alin. 1. Din această perspectivă, se poate observa că curtea de apel a procedat conform dispoziţiilor legale enunţate.

Contestatoarea este în eroare când afirmă că, validând soluţia Consiliului, curtea de apel nu ar fi primit competenţă să statueze, deoarece nici prevederile art. 283 alin. 1 din ordonanţă nu erau aplicabile.

Trebuie notat de la început că obiectul plângerii cu care este învestită curtea de apel în temeiul art. 283 este constituit de decizia Consiliului. Curtea de apel nu judecă în primă instanţă, ca o instanţă ordinară, deci ea nu examinează competenţa în funcţie de raportul de drept material dedus judecăţii ori de alte asemenea criterii, ci competenţa sa este stabilită exclusiv în funcţie de criteriile expres prevăzute la art. 283 alin. 1. Pentru stabilirea competenţei funcţionale şi materiale este necesar ca actul de sesizare să fie constituit dintr-o plângere care să aibă ca obiect o decizie pronunţată de Consiliu, iar sub aspect teritorial elementul în funcţie de care se stabileşte competenţa este dat de sediul autorităţii contractante, care este necesar să fie în raza teritorială de competenţă a curţii de apel. Din această perspectivă, Curtea de Apel Cluj a fost corect şi legal sesizată şi a stabilit competenţa materială şi teritorială în mod legal şi pertinent.

Cum competenţa materială este legată nemijlocit de obiectul plângerii, în cauză nu se poate vorbi de declinarea de competenţă, respectiv stabilirea competenţei materiale în favoarea altei instanţe, deoarece competenţa materială este atrasă întotdeauna de obiectul plângerii, nu de alte criterii.

Prin urmare, în cauză nu se punea problema declinării de competenţă în vederea soluţionării plângerii de către o altă instanţă de grad egal sau de grad diferit, eventual competentă material, căci norma prevăzută la art. 283 alin. 1 din ordonanţă este o normă de excepţie în materie de competenţă şi, drept urmare, se interpretează şi se aplică restrictiv, doar la ipoteza de reglementare (exceptio est strictissimae interpretationis).

Din acest unghi, curtea de apel, declarând inaplicabile în cauză prevederile ordonanţei în vederea statuării asupra plângerii împotriva deciziei Consiliului, nu înseamnă că îşi neagă propria sa competenţă, ci dimpotrivă, a statuat extrem de clar că este competentă material să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei deciziei atacate a Consiliului, însă plângerea este neîntemeiată, deoarece Consiliul a statuat corect că procedurii de atribuire a contractului de achiziţie organizată de autoritatea contractantă nu îi erau aplicabile dispoziţiile ordonanţei şi, deci, nici intervenţia Consiliului nu se justifica din punct de vedere legal, competenţa materială a acestuia fiind strict delimitată. Astfel, conform art. 16 alin. 1 din ordonanţă, în cazul în care autoritatea contractantă atribuie un contract ce are ca obiect prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B, atunci obligaţia de a aplica ordonanţa se impune numai pentru contracte a căror valoare este mai mare sau egală cu cea prevăzută la art. 57 alin. 2 şi se limitează la prevederile art. 35-38 şi 56 şi la aplicarea pe tot parcursul procedurii de atribuire a principiilor prevăzute la art. 2 alin. 2. Contestaţiile privind procedura de atribuire a contractelor de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B, a căror valoare este egală sau mai mare decât cea prevăzută la art. 57 alin. 2, se soluţionează potrivit dispoziţiilor cap. IX.

Rezultă, explicit, din această normă legală, că numai contestaţiile privind procedura de atribuire a contractelor de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B a căror valoare este egală sau mai mare decât cea prevăzută la art. 57 alin. 2 se soluţionează potrivit dispoziţiilor cap. IX din ordonanţă, respectiv sunt supuse controlului de legalitate de către Consiliu pe calea contestaţiei prevăzute la art. 255 din ordonanţă.

Chiar dacă textul legal exclude din competenţa Consiliului contestaţiile ce exced limitelor prevăzute de lege, odată sesizat, Consiliul are obligaţia să se pronunţe şi primul aspect pe care trebuie să îl clarifice este dacă are sau nu competenţă materială să statueze asupra contestaţiei, aspect pe care, de altfel, în speţă, l-a şi făcut.

De asemenea, pentru verificarea legalităţii soluţiei date de Consiliu, partea pretins vătămată are acces la calea plângerii, care în speţă a fost urmată.

Curtea reaminteşte faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 este un act normativ complex, care conţine atât prevederi legale de natură materială, cât şi de natură procedurală, administrativă şi judiciară, motiv pentru care atunci când se naşte un contencios administrativ trebuie verificată, între altele, competenţa materială a organelor chemate de lege să soluţioneze conflictul, apelând la toate elementele pe care legea le reglementează, inclusiv la normele de drept material conţinute de aceasta.

Astfel fiind, cum în speţă atât Consiliul, cât şi curtea de apel s-au raportat la dispoziţiile ordonanţei pentru a delimita competenţa şi sfera de incidenţă a acesteia, nu înseamnă că, în ipoteza dată, nu pot ajunge la concluzia că, spre pildă, Consiliul nu-şi poate atrage competenţa prevăzută de ordonanţă, competenţă care este exclusă chiar de acest act normativ.

Pe cale de consecinţă, Curtea a reţinut că acest motiv al contestaţiei în anulare nu este întemeiat, respingându-1.

2. Conform art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare şi atunci când instanţa, respingând recursul sau admiţându-1 numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele dc modificare sau de casare. Contestatoarea reproşează instanţei care a soluţionat plângerea că nu s-a pronunţat asupra ambelor petite cu care a fost învestită, mai precis a fost sesizată cu soluţionarea cererii de anulare a deciziei emisă de Consiliu şi cu cererea de anulare a actului emis de autoritatea contractantă privind atribuirea contractului.

Curtea a reţinut că eventuala omisiune dc a se pronunţa cu referire la legalitatea şi validitatea juridică a deciziei date dc comisia de evaluare din cadrul autorităţii contractante, pe lângă faptul că nu intră în sfera de critici deduse pe calea procedurală a art. 318 C. proc. civ., nu este nici fondată. Analiza legalităţii actului administrativ emis de autoritatea contractantă se circumscrie doar efectelor admiterii plângerii, numai în această ipoteză curtea de apel putând să examineze legalitatea acestui act, după cum, de altfel, dispune expres art. 285 alin. 1 lit. a) din ordonanţă. Or, în cauza de faţă, se observă că Curtea dc Apel Cluj a respins plângerea şi, drept urmare, nu avea deschis cadrul procesual legal pentru a se pronunţa şi asupra celui de-al doilea capăt din plângere, ce viza examenul de legalitate al actului autorităţii contractante.

Faţă de cele ce preced, nici acest motiv al contestaţiei în anulare nu este întemeiat.

Pe cale de consecinţă, Curtea, în temeiul art. 320 C. proc. civ., a respins contestaţia în anulare.

Răspunde

Ulmean Ruxandra 28.10.2015

JURISPRUDENȚĂ

Contestaţii respinse ca inadmisibile de Consiliu, întrucât nu intrau în competenţa sa. Decizie nelegală. Contestaţiile trebuiau declinate către instanţa de judecată competentă

Prin decizia sa din 20 ianuarie 2012, Consiliul a respins ca inadmisibile contestaţiile, în baza art. 278 alin. 5 din ordonanţă şi a dispus continuarea procedurii de atribuire.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că ambele plângeri formulate în cauză sunt întemeiate.

Autoritatea contractantă a iniţiat procedura de atribuire, prin licitaţie deschisă, a contractului de servicii de pază

Citește mai mult

pentru obiectivele sale, cod CPV 79713000-5, prin publicarea în SEAP a anunţului de participare nr. 131591/17.11.2011, stabilind ca dată de deschidere a ofertelor 08.12.2011, valoarea totală estimată fiind de 1.210.000 lei.

Consiliul a avut în vedere faptul că, în cazul achiziţiilor ce au ca obiect servicii din anexa nr. 2B la ordonanţă, competenţa sa materială vizează numai achiziţiile ale căror valori sunt mai mari sau egale cu cea prevăzută la art. 57 alin. 2 şi se limitează numai la prevederile art. 35-38 şi art. 56 şi la aplicarea pe tot parcursul procedurii de atribuire a principiilor prevăzute la art. 2 alin. 2 din ordonanţă. Or, în cauză, este vorba despre achiziţia unor servicii din anexa nr. 2B a căror valoare se situează sub pragul prevăzut la art. 57 alin. 2, situaţie în care Consiliul a constatat lipsa competenţei sale materiale în soluţionarea cauzelor.

Curtea de apel observă că autoritatea contractantă a iniţiat procedura de atribuire prin licitaţie deschisă, iar desfăşurarea întregii proceduri a fost supusă regulilor şi cerinţelor prevăzute de dispoziţiile legale din materia achiziţiilor publice, participanţii la procedura de atribuire fiind încunoştinţaţi în acest sens. Astfel cum se prevede în această materie, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională.

Deşi legiuitorul a prevăzut că, în situaţia contractelor ce au ca obiect prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B, a căror valoare este mai mică decât cea prevăzută la art. 57 alin. 2 (387.000 euro) nu există obligaţia aplicării ordonanţei, luând astfel agenţilor economici posibilitatea de a contesta actele autorităţii contractante în faţa organismului administrativ-jurisdicţional independent, în condiţiile ordonanţei, Curtea nu poate nega dreptul participanţilor la procedură de a se adresa unei instanţe independente şi imparţiale, care va hotărî asupra încălcării drepturilor lor în raport de dispoziţiile legale aplicate chiar de autoritatea contractantă pe parcursul derulării procedurii, finalizate cu încheierea unui contract de achiziţie publică.

Prin urmare, chiar dacă Consiliul a considerat că, raportat la dispoziţiile art. 16 alin. 1, art. 57 şi art. 266 alin. 2 din ordonanţă, nu este competent a soluţiona contestaţiile, Curtea de apel constată că se impune ca instanţa să judece contestaţiile formulate pe fond, respectând dreptul părţilor de a se adresa unei instanţe de judecată şi de a avea astfel acces la justiţie, potrivit prevederilor Convenţiei europene a drepturilor omului. Pentru a respecta drepturile procesuale ale părţilor în privinţa gradelor de jurisdicţie şi a aplica corespunzător principiile fundamentale de drept, Curtea de Apel a trimis cauza Tribunalului Braşov, Secţia a 11-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, pentru judecarea în primă instanţă a contestaţiilor.

Pentru aceste considerente, văzând şi prevederile art. 285 alin. 1 lit. d) din ordonanţă şi ţinând seama de faptul că plângerile deduse judecăţii se soluţionează potrivit art. 283 alin. 3 din aceeaşi ordonanţă, în conformitate cu dispoziţiile legale din materia recursului, Curtea de Apel Braşov a admis plângerile şi a procedat conform celor expuse anterior.

Răspunde