Constantin Stere
Comentarii |
|
STERE, Constantin
(1 iunie 1865, Horodiştea, Soroca - 26 iunie 1936, Bucov, j. Prahova)
Studii secundare la Liceul din Chişinău. Arestat în mai multe rânduri de poliţia ţaristă (1884-1886) şi exilat în Siberia pentru activitate revoluţionară (1886-1 892). Licenţiat al Facultăţii de Drept din Iaşi (1895)!
Viceprimar al oraşului Iaşi (1898-1899). Avocat în Baroul Iaşi. Deputat în Parlamentul României. Rector al Universităţii din Iaşi (1913-1916). Profesor suplinitor (1901 -1903) şi, ulterior, titular (1903-1936) la catedra de Drept constituţional şi administrativ din cadrul Facultăţii de Drept din Iaşi. A fost suspendat din învăţământ începând cu anul 1919, ca urmare a atitudinii avute în perioada războiului.
în domeniul juridic, în afară de teza sa de licenţă (Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept, 1897), a publicat primul volum al unui manual universitar de drept constituţional (Introducere în studiul dreptului constituţional, 1903). A redactat expunerea de motive la Ante-proiectul de Constituţie al Partidului Ţărănesc (1922). autor al unui roman de inspiraţie autobiografică (în preajma revoluţiei, 8 volume) şi a mai multor lucrări şi broşuri politice: Politica externă a României (1915), Marele război şi politica României (1918), Naţionalizarea industriei de petrol (1921), Un caz de conştiinţă (1921), Partidul ţărănesc din Basarabia (1922), Documentări şi lămuriri politice. Preludii: Partidul Naţional Ţărănesc şi „cazul Stere" (1930). Fondator al revistei „Viaţa românească" (1906), unde a colaborat sub pseudonimele C. Şărcăleanu şi C. Nistrul. Fondator al ziarului „Basarabia". Director al ziarului „Zările. Organ săptămânal al Partidului Ţărănist-Democrat" (1932).