Eugen Ionescu-Dârzeu
Comentarii |
|
IONESCU-DÂRZEU, Eugen
(1 septembrie 1884, laşi - ?)
Ca licenţiat al Facultăţii Drept din laşi, şi-a început cariera judecătorească în funcţia de ajutor de judecător la Boroaia (jud. Suceava), fiind promovat ulterior judecător la Româncăuţi, Hotin şi apoi la Chişinău. A fost avansat preşedinte al Tribunalului Cetatea-Alba
(1929), unde a înfiinţat, cu un grup de intelectuali, filiala judeţeană Astra şi un muzeu arheologic al regiunii. A ocupat funcţia de prim-preşedinte al Tribunalului Lăpuşna, apoi consilieral Curţii de Apel Chişinău şi, ulterior, procuror general (1925-1938).
A fost membru în Comisiunea Româno-Sovieticăpentru prevenirea şi aplanarea conflictelor la graniţa Nistrului, membru în Comisiunea de Apel a constatării naţionalităţii de pe lângă Curtea de Apel Chişinău si consilier juridic al Ministerului Basarabiei. A înfiintat Regionala Astrei basarabeane, în care a fost ales secretar al secţiei juridice, apoi vicepreşedinte al Regionalei (1926).
A activat de asemenea în funcţia de consilier permanent la Consiliul Legislativ (1939). A lucrat ca redactor al ziarului Presa din Bucureşti şi a publicat diverse articole în: Neamul Românesc, Adevărul literar, Sfatul Ţării, Dreptatea, România Nouă, Pagini basarabene.
A primit numeroase distincţii: Avântul Ţării, Coroana României, în grad de Cavaler, Steaua României, în grad de ofiţer, Coroana României, în grad de Comandor.
Dintre lucrările sale mai importante fac parte: Organizarea administrativă a Basarabiei (1920), Codul administrativ, 2 vol. (1925), Manualul legii pentru autentificarea actelor (1928).
Alte personalități juridice:
Comentarii despre Eugen Ionescu-Dârzeu

