Salvator Brădeanu

BRĂDEANU, Salvator

(15 iulie 1902, Radna, Arad - 5 noiembrie 1985, ***)

A urinat cursurile Facultăţii de Drept din Paris, unde a obţinut licenţa (1924) şi, ulterior, titlul de doctor în drept (1932), cu menţiunea „tres bien", pentru teza La succession ab infestat et la reserve dans le droit hongrois et dans le droit autrichien de la Transylvanie.

A fost referent (1930-1945) şi consilier al Consiliului Legislativ (1945-1948), colaborând intens la redactarea proiectelor de legi privind cărţile funciare din 1933 şi 1938. Activitatea sa la Consiliu a avut ca obiect unificarea legislaţiei, prin corelarea noilor coduri cu dispoziţiile legislaţiei funciare. A organizat în cadrul Ministerului Justiţiei, Direcţia cărţilor funciare şi a cadastrului funciar (1937), a condus această direcţie (1939-1941). în calitate de director a reorganizat cadastrul fiscal şi minier, creând un program de geodezie şi primele şcoli cadastrale. A fost totodată preşedinte al Institutului de politică agrară pentru Transilvania şi consilier al Ministrului Justiţiei (1945-1948).

A funcţionat ca profesor la Facultatea de Drept Cluj-Sibiu (1942-1952), la catedra de politică şi legislaţie agrară, industrială şi minieră, iar mai târziu la catedra de drept civil. A fost o perioadă îndelungată (1955-1972) şef de secţie la Institutul de Cercetări Juridice.

Pentru activitatea sa a fost distins cu premiul Ministerului învăţământului în domeniul ştiinţelor juridice (1966) şi cu premiul „Simion Bărnuţiu" al Academiei Române (1972).

Bibliografia sa cuprinde o serie de studii exhaustive pe problematica unificării legislaţiei în domeniul cărţilor funciare, relevând deopotrivă aspecte privind chestiuni de evidenţa populaţiei şi de reformă agrară: Problema introducerii cărţilor funciare în Vechiul Regat şi în Basarabia, (1936); Importanţa introducerii cărţilor funciare pentru consolidarea claselor rurale, (1937); Către o nouă legislaţie funciară,(1938); Către un regim intermediar de publicitate: Cărţile de proprietate, (1943). A scris şi în domeniul dreptului civil, un important Curs de drept civil, (1948), precum şi alte lucrări: Teoria generală a obligaţiilor, izvoare (1950), Tratat de drept civil,

(1967); Tratat de drept cooperatist agricol, (1968-1969), Drepturile reale principale în R.S.R. (1978).

Alte personalități juridice:

Comentarii despre Salvator Brădeanu