Art. 41 Sistemul de control intern al unei instituţii de credit Cadrul de administrare a activităţii instituţiilor de credit

CAPITOLUL II
Cadrul de administrare a activităţii instituţiilor de credit

SECŢIUNEA a 3-a
Sistemul de control intern al unei instituţii de credit

Art. 41

În sensul art. 39 lit. b), instituţiile de credit trebuie să aibă în vedere cel puţin următoarele:

a) coordonatorul funcţiei de conformitate trebuie să deţină o poziţie în cadrul instituţiei de credit care să îi confere autoritatea necesară îndeplinirii atribuţiilor de coordonare a activităţilor de identificare şi administrare a riscului de conformitate, precum şi de supraveghere a activităţii personalului aferent funcţiei de conformitate;

b) să stabilească natura liniilor de raportare sau a altor relaţii funcţionale între personalul care are responsabilităţi de conformitate şi coordonatorul funcţiei de conformitate;

c) în cazul în care coordonatorul funcţiei de conformitate este membru al organelor cu funcţie de conducere ale instituţiei de credit, acesta nu trebuie să aibă responsabilităţi directe în legătură cu liniile de activitate ale instituţiei de credit; în cazul în care coordonatorul funcţiei de conformitate nu este membru al organelor cu funcţie de conducere ale instituţiei de credit, acesta trebuie să aibă o linie de raportare directă către un membru al organelor cu funcţie de conducere care nu are responsabilităţi directe în legătură cu liniile de activitate ale instituţiei de credit.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 41 Sistemul de control intern al unei instituţii de credit Cadrul de administrare a activităţii instituţiilor de credit