Decizia civilă nr. 1207/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR.1207 /R/2011
Ședința publică din data de 30 martie 2011
Instanța constituită din: Președinte: S.-C. B.
Judecători: I.-R. M.
G.-L. T.
Grefier: S.-D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. A. precum și recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C., împotriva sentinței civile nr. 3602/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Ambele recursuri au fost declarat și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantei recurente, respectiv pârâtei recurente și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriile de recurs, atât reclamanta recurentă cât și pârâta recurentă au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile, constată cauza în stare de judecată și în baza actelor existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 3602 din 28 octombrie 2010 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta S. A. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. și în consecință a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamantă, începând cu (...), cu luarea în calcul la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie, a datelor prevăzute în Adeverința nr. 41/F/a/441/2010 eliberată de R. C. C.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin D. nr.1./(...),reclamantei i s-a recalculat pensia pentru limită de vârstă în cuantum de 402 lei, punctajul mediu anual fiind de 1,35997 puncte (f.9-10).
Pârâta a depus la dosarul cauzei copia dosarului de pensie privind-o pe reclamantă în care se regăsește adeverința anterior menționată (f.30-35).
De altfel, din analiza scriptului intitulat „Date privind activitatea în muncă"; rezultă că datele din adeverință nu au fost luate în considerare din motive subiective, deși adeverința a fost emisă la data de (...), fiind înregistrată la pârâtă la data de (...) (f.11-26).
Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din L. nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă.
Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. l pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și V.
Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.
Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă ar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent sau nu ca și majorările de salarii.
Așa cum prevăd dispozițiile art. 78 alin.4 din L. nr. 19/2000, modificat prin art. I din L. nr. 250/2007, punctajul asiguratului stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2 se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale. Persoana care după pensionare mai desfășoară o activitate aducătoare de venituri, este obligată prin lege să plătească contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat datorată în raport cu veniturile realizate.
Valorificarea unor perioade dovedite cu adeverințe emise de unitățile ori societățile unde și-au desfășurat activitatea asigurații se face prin recalcularea pensiei. Punctajul anual pentru aceste perioade ori pentru stagiul suplimentar se adaugă la punctajul luat în calcul inițial, modificându-se astfel punctajul mediu și în mod corespunzător creste cuantumul pensiei.
Conform prevederilor art. I, pct.7 din O. nr. 680/(...) al Ministrului Muncii,
Familiei si Egalității de Ș., prin sintagma „. brut realizat lunar"; se înțelege venitul brut în bani achitat din fondul de salarii, reprezentând salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexările, compensările si alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază, sporurile, indemnizațiile si sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă, activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate, activitate desfășurată de nevăzători, munca prestată în schimbul de noapte, îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază, sporul de fidelitate și altele asemănătoare. De asemenea, sunt incluse sumele plătite pentru timpul nelucrat (concediu de odihnă, concediu de studii, zile de sărbători, zile de repaos suplimentar și orice alte întreruperi ale lucrului din motive neimputabile salariaților).
Potrivit dispozițiilor art.10 și art.23 din L. nr.3/1977, în baza de calcul a pensiilor, înainte de apariția L. nr.19/2000, nu se lua în considerare câștigul brut ci media retribuțiilor tarifare de încadrare stabilită pe baza retribuției tarifare de încadrare pentru cei retribuiți cu luna și retribuția tarifară de încadrare corespunzătoare pentru 204 ore, pentru cei retribuiți cu ora, inclusiv pentru cei care lucrează în acord.
Conform art.2 din O.U.G.nr.4/2005 recalcularea pensiilor urma să se facă potrivit dispozițiilor art.164 din L. nr. 19/2000. Astfel potrivit art.164 alin.1 și 2 din L. nr.19/2000 și art.4 alin.2 din O.U.G. nr.4/2005 erau luate în considerare sporurile, indemnizațiile și majorărilor de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de (...), au făcut parte din baza de calcul a pensiilor șicare se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, așa cum se regăsesc în Anexă.
În punctul VI din Anexă se arată însă că, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, formele de retribuire în acord global sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.
Prin L. nr.250/2007 s-au modificat prevederile art.78 alin.4 din L. nr.19/2000 în sensul că, s-a eliminat plafonarea bazei de calcul a contribuției de asigurări sociale. Astfel conform art. I, pct.10 din O. M.M.F.E.S. nr.680/2007, începând cu data de (...) punctajul anual al asiguratului se determină pe baza venitului brut realizat lunar prevăzut la punctul 19. În acest sens s-a pronunțat
și Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. V/(...), de admitere a recursului în interesul legii, declarat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reținându-se , în interpretarea dispozițiilor art.2 lit.e, art.78 și art.164 alin.1 și 2 din L. nr.19/2000 și ale art.1 și 2 din O.U.G. nr. 4/2005, că sumele plătite pentru munca prestată de foștii salariați în regim de lucru prelungit, în condițiile art.1 și 2 din H.G. nr. 1546/1952, se au în vedere la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public.
Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamanta a dovedit pretențiile sale care au fost precizate ulterior, prin adeverința anterior menționată, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prevederile art. 155 și urm. din L. nr. 19/2000 a admis acțiunea acesteia.
Drept consecință, a anulat decizia de pensionare privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantei, cu luarea în calcul a datelor cuprinse in
Adeverința nr. 41/F/a/441/2010 eliberată de R. C. C.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. A. solicitând modificarea în parte a sentinței atacate și rejudecând pe fond, să se admită acțiunea în sensul: să fie obligată intimata pârâtă să procedeze la recalcularea pensiei și apoi să emită o nouă decizie de pensionare cu luarea în considerare a salariului brut realizat lunar, inclusiv sporurile și adaosurile care au alcătuit salariul brut conform Adeverinței nr.41/F/a441/2010 emisă de R. CFR C.,începând cu data de (...); precum să fie obligată pârâta să-i plătească retroactiv diferența dintre pensia primită și cea care va rezulta în urma recalculării începând cu data de (...).
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta a arătat că sentința civilă atacată este în parte nelegală și netemeinică.
În mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensionare cu luarea în considerare a tuturor sporurilor și indemnizațiilor din adeverința 41/F/a/441/2010 emisă de R. CFR C.
Instanța însă trebuia să oblige intimata la emiterea deciziei, începând cu data de (...), întrucât prin art.7 din O.U.G. nr.4/2005 modificat prin L. nr. 2. s-a instituit o derogare de la prevederile art. 95 și art.169 din L. nr.19/2000, drepturile modificate acordându-se de la data plății drepturilor recalculate.
Instanța de fond a omis să oblige intimata să-i plătească retroactiv diferența dintre suma primită efectiv de reclamantă începând cu data de (...) și cea care va rezulta în urma recalculării și a emiterii noii decizii de pensionare.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâta C. J. DE P. C.solicitând modificarea sentinței atacate, cu respingerea acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că potrivit art.164 alin.3 - la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, aufăcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Art. 78, alin.4 din L. nr.19/2000 are incidență pentru sumele care au devenit contributive de la (...) prin O. nr.680/2007 care stabilește ca bază contributivă la pensie poate fi venitul brut - fără a ne limita la sporurile permanente. Înaintea acestei date aveau inclusiv pentru perioadele realizate după (...) restricții - de exemplu pentru premii (prime) nu se datora contribuția conform art.26 din lege. Acest act normativ nu privește veniturile din anii respectivi realizate înainte de (...).
În conformitate cu prevederile art.164 la determinarea punctajelor anuale au în vedere și sporurile cu caracter permanent.
Conform art. 3 al L. nr. 49/1992 sporurile cu caracter permanent sunt: sporul de vechime în muncă; sporul pentru lucru în subteran, precum și pentru lucru pe platformele marine de foraj și extracție; indemnizația de zbor; sporul pentru condiții grele de muncă; sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal; sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare; alte sporuri cu caracter permanent în contractele individuale de muncă, potrivit legii.
Astfel, nu au constituit sporuri permanente: sumele pentru ore suplimentare (deoarece orele suplimentare nu sunt o permanentă), orele de noapte (nu s-a lucrat în fiecare noapte) care sunt diferite de sporul de noapte, sumele pentru munca sâmbăta și duminica - oficial zile libere, salariul de merit
(nu este o permanență), premii, (art.26 lit. e al L. nr.19/2000).
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 23 martie 2011, pârâta C. J. de P.
C. a arătat că potrivit O.U.G. nr.4/2005 (6) Pentru persoanele care depun cererea prevăzută la alin. 3 după 5 ani de la data plății drepturilor recalculate - în cazul de față (...), noile drepturi recalculate se acordă potrivit art.169 alin.3 din L. nr.19/2000, potrivit căruia (3) Pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.
Așadar, adeverința fiind depusă în martie, înainte de (...) drepturile s-ar putea eventual acorda (Datele de acordare a punctajelor stabilite prin recalculare fiind (...) - pentru 1 ianuarie 1997 - 31 martie 2001 (H.G. nr.1456/2005) începând cu (...).
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține următoarele:
Potrivit Adeverinței nr. 41/F/a/441/2010 emisă de R. CFR C., reclamanta a realizat în perioada (...)-(...), venituri suplimentare, la salariul de bază, reprezentând ore de noapte, spor vechime, spor pentru condiții grele etc., care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale însă contribuția reclamantei la fondul de pensii nu a fost luată în considerare de către pârâtă la calculul punctajului și al pensiei.
Luarea în considerare a acestor venituri se impune în primul rând față de prevederile cu titlu de principiu din art. 2 al L. nr. 19/2000, potrivit căruia sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază, printre altele, cele ale „b) egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; (…) e) contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite";.
Faptul că art. 164 alin. 2 din L. nr. 19/2000 stipulează că „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) (a) salariile brute, pânăla data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de
1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991), se au în vedere
și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă";, iar la alin. 3 se statuează că „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare"; și că art. 10 din L. nr. 3/1977, statuează că „retribuția tarifara, care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuțiilor tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate";, nu poate fi interpretat ca o înlăturare de la calculul pensiilor a sumelor ce nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, în măsura în care și asupra acestora s-a datorat și plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat, potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, ce statuează la art. 1 că „. socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat";. Or, în mod evident, în înțelesul sintagmei de „. brut"; se includ și sporurile, premiile și compensațiile, chiar dacă acestea nu au avut caracter permanent.
Incidente sunt și dispozițiile art. 78 alin. 4 din L. nr. 19/2000, potrivit cărora „punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) si (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale";.
Chiar dacă, în mod evident, textul se referă la veniturile realizate după intrarea în vigoare a L. nr. 19/2000, nu se poate ignora principiul egalității ce guvernează stabilirea raporturilor statului cu contribuabilii în ce privește asigurările sociale de stat, astfel încât nu se poate aplica o discriminare sub acest raport între contribuabili, în funcție de momentul realizării câștigului, având în vedere că asupra acestuia s-a calculat și plătit deopotrivă contribuția de asigurări sociale.
Prin O. nr. 680/1 august 2007, înțelesul sintagmei „venit brut realizat lunar"; a fost modificat, cuprinzând toate veniturile de care persoana asigurată beneficiază, fără a se pretinde caracterul de permanență a venitului respectiv, în sensul O.U.G. nr. 4/2005.
Raportat la O. menționat, Curtea apreciază că reclamanta este îndreptățită să-i fie stabilit - din nou - punctajul mediu anual și implicit cuantumul pensiei, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor dovedite prin adeverința depusă la dosar, care intră în baza de calcul a contribuției la asigurările sociale.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, cu privire la recursul declarat de intimata C. J. de P. C., nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefundat acest recurs.
În ceea ce privește recursul reclamantei, acesta vizează data de la care urmează a se acorda reclamantei drepturile menționate anterior.
Curtea constată că, referitor la acest aspect, devin incidente prevederile art. 7 alin. 5 din OUG nr. 4/2005 potrivit cărora drepturile modificate se acordă, prin derogare de la prevederile 95 și 169 din L. nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivitprevederilor art. 3, cu respectarea termenului general de prescripție, calculat începând cu luna înregistrării cererii.
În cazul de față pensia reclamantei a fost recalculată în temeiul OUG nr.
4/2005 prin decizia nr. 1. iar cererea de modificare în baza adeverinței prezentate a fost înregistrată la intimată la data de (...) (f. 28 dosar fond), înainte de împlinirea termenului de 5 ani conform alin. 6 al art. 7 din OUG nr. 4/2005, astfel că drepturile reclamantei în urma recalculării se cuvin a fi acordate, cu respectarea termenului general de prescripție, începând cu data de (...).
Sub acest aspect nu pot fi primite susținerile intimatei potrivit cărora cererea de recalculare formulată de reclamantă și depunerea adeverinței la casa de pensii nu ar respecta termenul de 5 ani, întrucât acesta se calculează începând cu data recalculării în temeiul OUG nr. 4/2005, respectiv (...).
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1
și 3 c.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamantă cu consecința modificării sentinței atacate în sensul că drepturile de pensie recalculate se vor acorda începând cu data de 23 martie 2007.
Totodată va fi obligată pârâta să plătească reclamantei sumele de bani reprezentând diferența dintre pensia recalculată și pensia efectiv încasată începând cu data de 23 martie 2007.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta S. A. împotriva Sentinței civile nr.
3602 din 28 octombrie 2010 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că drepturile de pensie recalculate se vor acorda începând cu data de 23 martie 2007.
Obligă pârâta să plătească reclamantei sumele de bani reprezentând diferența dintre pensia recalculată și pensia efectiv încasată începând cu data de
23 martie 2007.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva aceleiași sentințe.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S.-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond:E. B. și I. P.
S.-D. G.
GREFIER
← Decizia civilă nr. 292/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1827/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|