Decizia civilă nr. 1285/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1285/R/2011

Ședința publică din data de 6 aprilie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.

JUDECĂTORI: G.-L. T.

S.-C. B.

GREFIER: G. C.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta S. E. și de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 3714 din 4 noiembrie 2010, pronunțată de T. în dosar nr. (...), având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente, av. H. L., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Reprezentantul reclamantei recurente depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială, deviz de cheltuieli, chitanța de plată a onorariului avocațial și arată că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtei la plata drepturilor de asigurări sociale începând cu data de (...), cu luarea în calcul a adeverinței nr. 722/(...) la determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, a sporurilor și veniturilor suplimentare cuprinse în aceasta, cu obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare și la plata cheltuielilor de judecată conform dovezilor de la dosar, pentru motivele invocate în memoriul de recurs. Cu privire la recursul declarat de pârâtă solicită respingerea acestuia ca nefondat pentru considerentele invocate în acțiune, arătând că veniturile suplimentare dovedite prin adeverințele depuse îndreptățesc reclamanta la recalcularea pensiei.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 3714 din 4 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta S. E. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. și în consecință a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamantă începând cu data de (...), cu luarea în calcul a adeverinței nr. 722/(...) emisă de S. M. S.

A fost respins petitul privind obligarea pârâtei la luarea în calcul a adeverinței în perioada (...)-(...).

A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 300 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 185218/(...)privind recalcularea pensiei din sistemul public, s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie de 557 lei - f. 23.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei adeverinței nr. 722/(...) emisă de S. M.

S.A, din care rezultă că a fost remunerată pentru munca prestată în regim de acord global, respectiv a realizat venituri suplimentare salariului, pentru care s-a plătit contribuția pentru pensia suplimentară și CAS (f.7-9).

Calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurații prevăzuți la art.5 alin. l pct. I, II și V din Legea nr.19/2000 și de către angajatorii acestora se face lunar de către aceștia din urmă. Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă.

Din adeverință reiese că veniturile realizate au avut un caracter permanent, fiind plătite contribuția pentru pensia suplimentară și CAS, astfel că, potrivit art. 23 și art. 28 din Legea nr. 19/2000 aceste venituri trebuie avute în vedere de către pârâtă la stabilirea cuantumului pensiei venitul brut realizat lunar (art. 28), respectiv salariul brut lunar individual, inclusiv sporurile si adaosurile (art. 78).

La stabilirea cuantumului pensiei, pârâta trebuie să aplice și principiul contributivității.

În ceea ce privește data de la care se pot plăti drepturile reclamantei, instanța a reținut că potrivit art. 95 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, „pensia recalculată se acorda începând cu luna următoare celei in care s-a depus cererea de recalculare";.

Aceleași reguli sunt prevăzute și în art. 169 al. 1, 2, 3 din Legea nr. 19/2000.

Prin urmare, nu se poate acorda pensia recalculată, respectiv diferența dintre pensia în plată și cea recalculată, din anul 2006, așa cum solicită reclamanta.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. E. solicitândmodificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării pârâtei la plata drepturilor de asigurări sociale începând cu data de (...), cu luarea în calcul a adeverinței nr.

722/(...) eliberată de S. M. S. B. la determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a sporurilor și veniturilor suplimentare cuprinse în aceasta, cu obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de pensionare cuprinzând drepturile de asigurări sociale rezultate din recalcularea pensiei, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta a arătat prin sentința atacată a fost admisă în parte acțiunea acesteia prin care a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea pensiei având în vedere veniturile realizate în plus față de salariul de încadrare, venituri dovedite cu adeverința nr.722/(...) emisă de S. M. S. B.

Totodată s-a hotărât obligarea intim,atei la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei începând cu data de (...).

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâta C. J. de P. C. solicitând modificarea sentinței atacate, cu respingerea acțiunii.

În motivare, pârâta a arătat că sporul de vechime se acordă în procentul indicat la art.164 al L. nr.19/2000.

Potrivit art.164 al L. nr.19/2000 - la determinarea punctajelor anuale, pelângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul demuncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Art.78, alin.4 din Legea nr.19/2000 are incidență pentru sumele care au devenit contributive de la (...) prin O. nr.680/2007 care stabilește ca bază contributivă la pensie poate fi venitul brut - fără a ne limita la sporurile permanente. Înaintea acestei date aveau inclusiv pentru perioadele realizate după (...) restricții - de exemplu pentru premii (prime) nu se datora contribuția conform art.26 din lege. Acest act normativ nu privește veniturile din anii respectivi realizate înainte de (...).

În conformitate cu prevederile art.164 la determinarea punctajului anual au în vedere și sporurile cu caracter permanent.

Conform art.3 din Legea nr.49/1992 sporurile cu caracter permanent sunt: sporul de vechime în munca; sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție; indemnizația de zbor; sporul pentru condiții grele de munca; sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal; sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare; alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de munca, potrivit legii.

Astfel, nu au constituit sporuri permanente: sumele pentru orele suplimentare (deoarece orele suplimentare nu sunt o permanență), orele de noapte (nu s-a lucrat în fiecare noapte) care sunt diferite de sporul de noapte, sumele pentru munca - sâmbăta și duminica - oficial zile libere, salariul de merit (nu este o permanență), premiile (art.26 lit. e al L. nr.19/2000).

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:

Potrivit Adeverinței nr. 722/(...) emisă de SC M. SA, reclamanta a realizat în perioada (...)-(...), venituri suplimentare, la salariul de bază, reprezentând spor vechime, acord global, care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale însă contribuția reclamantei la fondul de pensii nu a fost luată în considerare de către pârâtă la calculul punctajului și al pensiei.

Luarea în considerare a acestor venituri se impune în primul rând față de prevederile cu titlu de principiu din art. 2 al L. nr. 19/2000, potrivit căruia sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază, printre altele, cele ale „b) egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; (…) e) contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite";.

Faptul că art. 164 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 stipulează că „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) (a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie

1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie

1991), se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă";, iar la alin. 3 se statuează că „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare"; și că art. 10 din Legea nr. 3/1977, statuează că „retribuția tarifara, care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuțiilor tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate";, nu poatefi interpretat ca o înlăturare de la calculul pensiilor a sumelor ce nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, în măsura în care și asupra acestora s-a datorat și plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat, potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, ce statuează la art. 1 că „. socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat";. Or, în mod evident, în înțelesul sintagmei de „. brut"; se includ și sporurile, premiile și compensațiile, chiar dacă acestea nu au avut caracter permanent.

Incidente sunt și dispozițiile art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora „punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) si (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale";.

Chiar dacă, în mod evident, textul se referă la veniturile realizate după intrarea în vigoare a L. nr. 19/2000, nu se poate ignora principiul egalității ce guvernează stabilirea raporturilor statului cu contribuabilii în ce privește asigurările sociale de stat, astfel încât nu se poate aplica o discriminare sub acest raport între contribuabili, în funcție de momentul realizării câștigului, având în vedere că asupra acestuia s-a calculat și plătit deopotrivă contribuția de asigurări sociale.

Prin O. nr. 680/1 august 2007, înțelesul sintagmei „venit brut realizat lunar"; a fost modificat, cuprinzând toate veniturile de care persoana asigurată beneficiază, fără a se pretinde caracterul de permanență a venitului respectiv, în sensul O.U.G. nr. 4/2005.

Raportat la O. menționat, Curtea apreciază că reclamanta este îndreptățită să-i fie stabilit - din nou - punctajul mediu anual și implicit cuantumul pensiei, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor dovedite prin adeverința depusă la dosar, care intră în baza de calcul a contribuției la asigurările sociale.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, cu privire la recursul declarat de intimata C. J. de P. C., nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat acest recurs.

În ceea ce privește recursul reclamantei, acesta vizează data de la care urmează a se acorda reclamantei drepturile menționate anterior.

Curtea constată că, referitor la acest aspect, devin incidente prevederile art. 7 alin. 5 din OUG nr. 4/2005 potrivit cărora drepturile modificate se acordă, prin derogare de la prevederile 95 și 169 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art. 3, cu respectarea termenului general de prescripție, calculat începând cu luna înregistrării cererii.

În cazul de față pensia reclamantei a fost recalculată în temeiul OUG nr.

4/2005 prin decizia nr. 185218/(...) iar cererea de modificare în baza adeverinței prezentate a fost înregistrată inițial la intimată la data de (...) și ulterior la data de (...) (f. 19 și 17 dosar fond), înainte de împlinirea termenului de 5 ani conform alin. 6 al art. 7 din OUG nr. 4/2005.

Prin urmare, ținând seama și de faptul că prin motivele de recurs reclamanta solicită ca drepturile recalculate să-i fie stabilite începând cu data de (...), ceea ce corespunde cu stabilirea termenului potrivit dispozițiilor legale anterior menționate în raport de cea de a doua cerere înregistrată la intimată, drepturile reclamantei în urma recalculării se cuvin a fi acordate, cu respectarea termenului general de prescripție, începând cu data de (...).

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 c.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamantă cu consecința modificării sentinței atacate în sensul că drepturile de pensie recalculate se vor acorda începând cu data de (...).

În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., intimata va fi obligată să plătească recurentei S. E. suma de 250 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite recursului declarat de reclamanta S. E. împotriva Sentinței civile nr. 3714 din 4 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta C. J. de P. C. să recalculeze pensia cuvenită reclamantei începând cu data de (...).

Menține restul dispozițiilor din sentință.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. C. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă intimata C. J. de P. C. să plătească recurentei S. E. suma de 250 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 6 aprilie 2011.

PREȘEDINTE JUDECATORI

I.-R. M. G.-L. T. S.-C. B.

GREFIER

G. C.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond: I. P. și E. B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1285/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale