Decizia civilă nr. 256/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 256/R/2011

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M.

G.: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta G. M. împotriva sentinței civile nr. 2167 din (...) a T. M., pronunțată în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. J. de P. M., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la 19 ianuarie 2011 recurenta a depus la dosar înscrisuri în susținerea cererii de recurs.

Constatându-se că părțile au solicitat judecata și în lipsa părților de la dezbateri, Curtea invocă excepția nulității recursului pentru nemotivarea lui în termen și reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2167 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta G. M. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. M..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 46815 din data de (...) privind recalcularea pensiei de serviciu, emisă de C. J. de P. M., în temeiul prevederilor Legii nr. 119/2010, ale H.G. nr. 737/2010, coroborate cu cele ale Legii nr. 1., au fost recalculate drepturile de pensie cuvenite reclamantei G. M., prin diminuarea acestora de la suma de 1.800 lei lunar la suma de 931 lei lunar, începând cu data de (...).

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestația înregistrată pe rolul T. M. sub dosar nr. (...).

Art. 1 din L. nr. 119/2010 reglementează categoriile de pensii de serviciu, stabilite pe baza legislației anterioare, care devin pensii în înțelesul Legii nr. 1., urmând a fi recalculate prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, prin utilizarea algoritmului de calcul prevăzut de L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare.

Reclamanta își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 581 C.proc.civ., în conformitate cu care instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

T. a apreciat că nu sunt întrunite în cauză cerințele prevăzute de lege pentru admisibilitatea ordonanței președințiale.

Astfel, există urgență atunci când dreptul părții care reclamă ar fi amenințat a se pierde cu totul, dacă această parte ar recurge la proceduraobișnuită de judecată, sau cel puțin ar suferi un prejudiciu imediat, atât de grav încât să apară foarte greu de reparat în viitor.

În speță, reclamanta nu a dovedit caracterul urgent al măsurii ce solicită a fi luată, respectiv prejudiciile ireparabile cauzate de diminuarea drepturilor de pensie până la soluționarea dosarului cu nr. (...).

Legalitatea deciziei de recalculare a pensiei nr. 46815 din (...) a fost verificată în cadrul contestației formulate, potrivit art. 87 din L. nr. 1..

Raportat la considerentele mai sus-expuse, în baza art. 581 Cod procedură civilă, tribunalul a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta G. M. înregistrat la data de (...), cu precizarea că va depune în termen de 5 zile motivele de recurs, după comunicarea hotărârii. La data de 19 ianuarie 2011, s-a depus dezvoltarea motivelor de recurs de către recurentă.

În ședința publică din 25 ianuarie 2011, întemeiat pe dispozițiile art. 301, 3021 alin. 1 lit. c și art. 303 alin. 1 și 2 C.pr.civ., raportat la art. 306 alin.

1 C.pr.civ., Curtea a invocat din oficiu excepția nulității recursului promovat de reclamanta G. M.

Analizând excepția invocată prin prisma dispozițiilor legale amintite anterior, Curtea constată că este întemeiată, iar recursul declarat este nul.

Astfel, potrivit art. 303 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul a fost promovat anterior.

Din dosarul cauzei rezultă că sentința a fost dată cu drept de recurs în

5 zile de la pronunțare, iar reclamanta a depus cererea de recurs în termen, respectiv la data de 22 decembrie 2010, însă motivele de recurs au fost înregistrate după expirarea termenelor prevăzute de dispozițiile legale imperative citate, astfel încât Curtea urmează să constate nulitatea recursului, întrucât în cauză nu sunt prezente motive de recurs de ordine publică care să poată fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. 2 C.pr.civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Constată nul recursul declarat de reclamanta G. M. împotriva sentinței civile nr. 2167 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică din 25 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. C. M.

Red.I.T./S.M./2 ex./(...). Jud.fond.D.M.H.

G., N. N.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 256/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale