Decizia civilă nr. 295/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 295/R/2011
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.
I.-R. M.
JUDECĂTORI: G. L. T.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. F. împotriva sentinței civile nr. 2123 din 14 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. M., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus din partea reclamantei recurente o completare a motivelor de recurs și un set de acte.
Instanța, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2123 din 14 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta P. F. împotriva pârâtei C. J. DE P. M..
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanta a formulat o contestație, pe fond, împotriva deciziei de recalculare a pensiei nr.
2. din (...) emisă de C. J. de P. M..
În cadrul cererii de ordonanță președințială, instanța nu poate cerceta aparența dreptului, respectiv să analizeze validitatea formală, eficacitatea deciziei de recalculare a pensiei, fără a prejudicia fondul cauzei.
În situația în care contestația va fi respinsă pe fond, cererea de suspendare a deciziei de recalculare a pensiei rămâne fără nici un suport legal iar, în situația admiterii contestației, formulate contra deciziei de recalculare a pensiei nr. 2. din (...) emisă de C. J. de P. M., plata diferențelor dintre pensia de serviciu și cea recalculată se va dispune retroactiv de către instanța de judecată, hotărârea judecătorească irevocabilă constituind titlu executoriu iar reclamanta nu este expusă suportării vreunui prejudiciu.
Pentru aceste considerente, nefiind îndeplinite cerințele art. 581 Cod procedură civilă, cererea de ordonanță președințială a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. F. solicitândmodificarea sentinței și admiterea cererii de ordonanță președințială.
În motivarea recursului s-a arătat că diminuarea drastică a cuantumului pensiei constituie o pagubă iminentă și continuă.
Cererea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art. 151 și 155 din Tratatul de la L., art.1 din Protocolul nr.1 adițional la C. pentru Apărarea D. O. și a Libertăților Fundamentale și art. 6, 14 și 17 din C. pentru Apărarea D. O. și a Libertăților Fundamentale, precum și prevederile art. 155 lit.d și f, art. 159, art.87 și art.180 alin.1 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și art.581 C.
Curtea de Justiție a C. E. a decis că instanțele naționale sesizate cu un potențial conflict între norme din dreptul intern și norme din dreptul comunitar au obligația de a înlătura de la aplicare pe cele din dreptul intern și de a da sistematic prioritate celor izvorâte din dreptul comunitar. A., chiar dacă norma internă ar fi conformă prevederilor Constituționale, ea este inaplicabilă pe plan intern din punctul de vedere al reglementărilor comunitare.
Menționează că Statul este obligat potrivit art. 180 alin.7 din Legea nr.19/2000, că dacă prin schimbarea sistemului de calcul al pensiei rezultă un cuantum mai mic al acesteia se păstrează în plată cuantumul avantajos.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea reține următoarele:
Prin demersul juridic dedus judecății, reclamanta a solicitat suspendarea în temeiul dispozițiilor art. 581 - 582 C.pr.civ. a executării deciziei privind recalcularea pensiei de serviciu, până la soluționarea irevocabilă a contestației înregistrate pe rolul T. M., având ca obiect anularea acestei decizii.
Potrivit dispozițiilor art. 581 C.pr.civ., instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Așadar, pentru admisibilitatea ordonanței președințiale se cer a fi întrunite următoarele trei condiții: urgența, cerința ca măsura luată să aibă caracter vremelnic și condiția de a nu prejudeca fondul cauzei.
Curtea reține că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 581 al. l C.pr.civ., care să justifice cererea reclamantei, în ceea ce privește urgența, astfel că cererea de suspendare a deciziei de recalculare a pensiei formulată pe această cale nu este întemeiată.
În cauză, reclamanta a apreciat că este justificată condiția urgenței, susținând că prin reducerea pensiei îi este afectată posibilitatea achitării obligațiilor financiare pe care le are și faptul că viața și sănătatea îi sunt puse în mare pericol.
Însă, posibilitatea instituită de dispozițiile art. 581 Cod procedura civilă nu exonerează reclamantul de obligația de a-și dovedi susținerile în fata instanței, conform art. 1169 Cod civil.
Curtea apreciază că depunerea în probațiune a deciziei, prin care într- adevăr s-a diminuat pensia de serviciu, nu este de natură să se circumscrie condiției urgenței, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă.
Este adevărat că reclamanta recurentă a mai depus la dosarul cauzei chitanțe din care rezultă că a achitat doar la nivelul lunii octombrie 2010 diverse sume de bani către furnizorii de servicii cum ar fi: suma de 56,78 lei către SC Vital SA, suma de 57,45 lei către Romtelecom, suma de 68,37 lei către Electrica și suma de 32 lei către SC Thorsten SRL, însă prin raportarea cuantumului obligațiilor lunare la noul cuantum al pensiei, reiese că aceste obligații sunt rezonabile nedepășind jumătate din noul cuantum al pensiei.
Ținând cont de situația particulară a reclamantei, a cărei pensie s-a redus începând cu data de 0(...) de la 2984 lei la 1344 lei, și având în vedere șisumele necesare asigurării nevoilor minime de întreținere și subzistență, chiar dacă se constată o diminuare semnificativă a cuantumului pensiei reclamantei, totuși, nu se poate vorbi de punerea acesteia în imposibilitatea de a-și asigura un minim necesar în ceea ce privește mijloacele de existență.
A., simplul fapt al recalculării pensiei de serviciu, nu este de natură a-i produce reclamantei o pagubă iminentă și care nu s-ar putea repara in viitor și nici nu dovedește urgența care să justifice luarea unei măsuri cu caracter provizoriu, pe calea ordonanței președințiale.
Este adevărat că sunt situații în care urgența se presupune până la dovada contrară, însă în acele situații „urgența"; este apreciată chiar de către legiuitor (art. 280 Cod de procedură civilă, privind cererea pentru suspendarea executării vremelnice), însă în cauza dedusă judecății nu este incidentă nici o normă legală care să justifice o astfel de concluzie.
Pentru a justifica temeinicia cererii, recurenta s-a raportat la deciziile pronunțate de către alte instanțe naționale, însă acestea în actuala reglementare, nu constituie izvor de drept. De asemenea, aceasta a făcut referire la dispozițiile C. E. a D. O., însă aceste critici aduse deciziei de recalculare țin de fondul cauzei și nu pot face obiectul cenzurii instanței în cadrul acestei proceduri speciale.
Reținând că legiuitorul condiționează admisibilitatea ordonanței președințiale de îndeplinirea cumulativă a celor trei cerințe mai sus menționate și constatând că în circumstanțele cauzei cerința urgenței nu este îndeplinită, Curtea apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte două condiții.
Ținând seama de aceste considerente, se constată că soluția pronunțată de tribunal este legală, astfel că în temeiul art. 312 alin.1 C. raportat la art. 582 C., Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. F. împotriva sentinței civile nr. 2123 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. G. L. T.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond: M.C.; O. S.
G. G. C.
← Decizia civilă nr. 1415/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1404/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|