Decizia civilă nr. 3279/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3279/R/2011

Ședința din data de 28 S. 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G.-L. T.

JUDECĂTORI: S. C. B.

I.-R. M. GREFIER: A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. E., împotriva sentinței civile nr. 1868 din 11 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă D. E.n în calitate de mandatar al reclamantei recurente, în baza procurii speciale depuse la dosarul de fond la data de 17 ianuarie 2011, aflată la fila 14, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate C. J. de P. C.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea îi aduce la cunoștință mandatarului reclamantei recurente, faptul că nu poate pune concluzii orale în fața instanței de recurs, însă poate formula concluzii scrise pe care să le depusă la dosar.

Mandatarul reclamantei recurente solicită a se avea în vedere motivele din memoriul de recurs depus la dosar.

Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 1868 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul numărul (...), a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta D. E. împotriva pârâtei C. J. DE P. C., având ca obiect asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta a solicitat recalcularea pensiei având în vedere retribuția tarifară majorată pentru perioada 1982-1989, în conformitate cu adeverința nr.

4139/(...) emisă de S. M. T.

Așa cum rezultă din actele privitoare la activitatea în muncă pârâta i-a luat în calculul drepturilor de pensie salariul cuprins în carnetul de muncă, sporul de vechime și alte sporuri la rubrica alte sporuri.

Potrivit art. 164 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 "La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere șisporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă. "

Iar la alin. 3 se arată că "La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare".

Potrivit art. 4 alin. 3 din OUG nr. 4/2005: Sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare prevăzute la alin. (2) se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de munca sau prin adeverințe întocmite conform legii, eliberate de angajatori, care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acestora.

Anexa VI din același act normativ prevede ce anume trebuie să cuprindă adeverințele prin care se dovedesc sporurile.

Adeverința nr. 4139/(...) emisă de S. M. T. nu este întocmită conform prevederilor legale.

Astfel, trebuia trecut salariul de încadrare și sporurile permanente de care a beneficiat reclamanta arătându-se temeiul legal în baza căruia s-a acordat precum și mențiunea că s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale și pensia suplimentară.

Obligația de a prezenta o adeverință întocmită conform prevederilor legale revine reclamantei.

Din adeverința depusă la dosarul cauzei (f.6) există mențiunea că pentru suma de 140 lei lunar pentru perioada 1982-1989 acordată conform Decretului

46/1982 nu s-a reținut si virat pensia suplimentară.

Raportat la considerentele arătate mai sus, în temeiul art.155 din Legea nr.19/2000 instanța a respins acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta D. E. solicitând modificarea sentinței recurate cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că hotărârea tratează numai pct.1 din cele trei sesizate, axându-se pe întâmpinarea făcută de pârâta C. J. de P. C.

În ambele înscrisuri se evită expresia „majorarea retribuției tarifare"; care este chiar titlul Decretului nr. 46/1982, având expresia „spor cu caracter permanent"; și „compensație";.

În hotărâre se spune că adeverința prezentată nu este conformă Anexei VI a

O.U.G. nr.4/2005, nefiind trecut salariul tarifar de încadrare. P. VI din O.U.G. nr.4/2005 nu prevede acest lucru. Salariul fiind trecut în cartea de muncă seria

D.m. nr. 2. la nr. C 37, 38, 39, 40 și 41.

Pentru a dovedi realitatea celor susținute, recurenta a depus o nouă adeverință cu nr.4139/(...) care cuprinde și salariul tarifar de încadrare avut în perioada respectivă, pe lângă retribuția tarifară majorată cu 140 lei/lună, conform art.1 alin. 2 pct. c din Decretul nr. 46/1982.

Recurenta mai susține că unitatea dacă nu ar fi plătit CAS, nu avea de unde să plătească, deoarece odată cu depunerea la bancă a declarației de eliberare fond salarii, trebuia să prezinte și viramentul pentru CAS și alte obligații de plată. Neexistând lege specială de scutire, precum și faptul că banca a dat viza de eliberare a fondului de salarii așa cum a fost prezentat de unitate, incluzând și sumele conform Decretului nr.46/1982. Unitatea la rândul ei, a plătit sumele, se poate concluziona că s-a plătit CAS pentru suma de 140 lei.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin acțiunea dedusă judecății în fața primei instanțe, reclamanta D. E. a înțeles să conteste Decizia nr. 131922/(...) emisă de C. J. de P. C. în ceea ce privește calculul punctajului mediu anual și al cuantumul pensiei, formulând trei capete de cerere, instanța analizând prin hotărârea pronunțată și pronunțându- se doar asupra primului dintre acestea, respectiv asupra capătului de cerere care vizează recalcularea drepturilor de pensie prin luarea în considerare a veniturilor suplimentare menționate în adeverința 4139/(...).

Procedând în acest fel, instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra celorlalte petite ale acțiunii prin care reclamanta a contestat modul de calcul al punctajului anual aferent anilor 1970, 1990 și implicit al punctajului mediu anual rezultat în funcție de care i-a fost calculat cuantumul pensiei.

Așa fiind, constatând incidența dispozițiilor art. 312 alin. 3 teza a II-a C.pr.civ., instanța soluționând cauza fără a intra în cercetarea fondului în ceea ce privește capetele 2 și 3 ale acțiunii, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, va proceda la analizarea tuturor pretențiilor deduse judecății, urmând a avea în vedere și criticile formulate în prezentul recurs referitoare la soluția pronunțată cu privire la primul capăt de cerere, critici care, dată fiind soluția de casare, în vederea soluționării unitare a cauzei, nu au mai fost analizate de instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta D. E. împotriva Sentinței civile numărul 1868 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță de fond.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28 septembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECATORI

G.-L. T. S.-C. B. I.-R. M.

GREFIER

A. B.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond:M. F. B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3279/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale