Decizia civilă nr. 74/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 74/RC/2011

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-R. M.

JUDECĂTORI: G.-L. T.

S.-C. B.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea B. M. împotriva sentinței deciziei civile nr. 1418 din 19 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe intimata C. J. DE P. S., având ca obiect alte cereri - contestație decizie dare în debit.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 2 noiembrie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul T. S. sub nr. (...) reclamanta B. M. a chemat în judecată pe pârâta C. J. DE P. S. solicitând anularea deciziei nr. 292/(...) prin care s-a instituit un debit în valoare de

9.442 lei.

Prin sentința civilă nr. 4320 din 20 septembrie 2010 pronunțată de

Tribunalul Sălaj s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta B. M.împotriva deciziei nr. 292/(...) și în consecință s-a anulat parțial decizia contestată pentru suma de 1.274,4 lei, aferentă perioadei (...) -(...), însă s-a menținut pentru suma de 8.091,6 lei aferentă perioadei (...) - (...).

Pentru a pronunța această sentință, s-a avut în vedere că reclamanta a beneficiat de pensie de invaliditate gradul II prin decizia nr. 1., începând cu data de (...), în conformitate cu dispozițiile art. 54 lit. b din Legea nr. 19/2000.

Și în perioada (...) - (...) reclamanta a beneficiat de pensie de invaliditate gradul II și a figurat și cu venituri realizate dintr-o activitate independentă pentru care asigurarea este obligatorie prin efectul legii în sistemul public de pensii potrivit art. 5 al. l pct. IV lit. b-f.

S-a apreciat că beneficiarilor pensiei de invaliditate gradul II li se interzice prin lege, art. 94, cumulul pensiei cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor. Pentru această perioadă plata pensiei a fost suspendată potrivit dispozițiilor art. 92 lit. g din Legea nr. 19/2000 și a fost creat un debit în cuantum de 9.346 lei, reprezentând pensie încasată necuvenit și care se va recupera conform art. 187 din Legea nr. 19/2000.

Instanța a anulat parțial decizia contestată pentru suma de 1.274,4 lei, aferentă perioadei (...)-(...), având în vedere faptul că doar în data de (...) reclamanta a înființat un PFA conform certificatului de înregistrare fiscală de la dosar. A., s-a menținut parțial decizia pentru suma de 8.091,6 lei aferenta perioadei (...)-(...).

Prin decizia civilă nr. 1. aprilie 2011 pronunțată de Curtea de A. C. s-arespins ca nefondat recursul formulat de reclamanta B. M. împotriva acestei sentințe.

În considerentele deciziei s-a reținut că potrivit art. 92 alin. 1 din Legea

19/2000, plata pensiei se suspenda începând cu luna următoare celei in care beneficiarul unei pensii de invaliditate de gradul I sau II realizează venituri din activități profesionale.

Prevederile legale operează de drept, singura condiție cerută fiind aceea a realizării veniturilor din activizați profesionale. Or, recurenta reclamanta a înființat un PFA în data de (...), conform certificatului de înregistrare fiscală de la dosar, realizând venituri aferente perioadei (...)-(...).

Curtea nu a reținut susținerile recurentei referitoare la faptul că pe anul

2010 acesta nu a realizat nici un venit. Din adresa emisă de Ministerul

Finanțelor Publice, A. N. de A. F., Curtea a reținut că reclamanta recurentă a fost înregistrată pentru anul 2010 cu un venit estimat de 2000 lei - f.28 dosar recurs.

S-a mai reținut că partea introductiva a pct. IV al alin. 1 al art. 5, invocat de recurentă, ce prevedea calitatea de asigurat doar persoanelor care realizau un venit brut anual echivalent cu cel puțin trei salarii medii a fost modificata de pct. 1 al I din Legea nr. 250 din 19 iulie 2007, nemaifiind așadar aplicabil perioadei în care recurenta reclamantă a realizat venituri. Varianta actuala a legii nu mai prevede un cuantum minimal al veniturilor care să atragă drept consecință suspendarea pensiei de invaliditate a persoanei ce le realizează.

Radierea recurentei ca persoană fizică autorizată s-a făcut abia la data de (...), adică la o dată ulterioară celei ce face obiectul prezentului recurs.

S-a mai reținut că nici faptul că recurenta avea posibilitatea de a se pensiona mai devreme pentru limită de vârstă nu prezintă relevanță, trecerea de la pensia de invaliditate de pensia pentru limită de vârstă făcându-se la cerere, și nu din oficiu. Or, reclamanta a omis să se prevaleze de acest drept al său, ca atare fiindu-i în continuare aplicabile regulile ce guvernează pensia de invaliditate.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamanta B. M.solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul anulării deciziei și pentru perioada (...) - (...).

În motivare, s-a arătat că instanța de recurs a respins recursul în urma unei greșeli materiale, reținând că ar fi realizat venituri în anul 2010.

Greșeala constă în aceea că instanța de recurs a avut în vedere veniturile estimate, deși reclamanta nu a realizat nici un venit în anul 2010 desființând societatea conform certificatului de radiere eliberat în (...).

Precizează că a adus la cunoștința instanței de recurs că a depus declarația tip 200 privind veniturile realizate în anul 2010 înregistrată la D. S.

- AFP Z. cu nr.3307/(...).

Consideră că întrucât că nu a realizat niciun venit în perioada 0(...) - (...) nu sunt aplicabile prevederile art. 94 din Legea 19/2000, în vigoare în acea perioadă pentru că nu a cumulat pensia de gradul II de invaliditate cu veniturile realizate din activitatea profesională.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 318 teza I C.proc.civ.

Intimata C. J. DE P. S. prin întâmpinare a solicitat respingereacontestației.

Apreciind asupra contestației în anulare, din perspectiva dispozițiilor art.

318 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Contestația în anulare este reglementată ca și o cale de atac extraordinară prin intermediul căreia apare posibilă anularea unei hotărâri judecătorești irevocabile și investită cu autoritatea de lucru judecat, ce se poate exercita doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

A., dispozițiile art. 318 alin. 1 teza I C.pr.civ. conferă părților dreptul de a ataca o hotărâre a instanței de recurs cu o contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Prin eroare materială, ca temei al unei contestații în anulare în sensul art. 318 C.proc.civ., se înțelege orice eroare materială evidentă de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite. În această categorie se încadrează erorile comise în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, cum ar fi de exemplu, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

În speță, contestatoarea atacă o hotărâre irevocabilă a instanței de recurs, indicând ca și temei de drept dispozițiile art. 318 alin. 1 teza I C.proc.civ. și susținând existența unei erori materiale, întrucât instanța de control judiciar a reținut în mod greșit ca reclamanta a realizat venituri din activități profesionale în anul 2010, fără a lua în considerare declarația tip 200 privind veniturile realizate în anul 2010 înregistrată la D. S. - AFP Z.

Or, aspectul invocat de contestatoare, care se regăsește și în motivele de recurs, nu se încadrează în cele prevăzute limitativ în dispozițiile legale menționate anterior, ci se referă la o pretinsă eroare de fond în legătură cu aprecierea probelor și cu modul în care instanța a stabilit situația de fapt, tinzându-se astfel ca pe calea contestației să fie puse în discuție erori de judecată, contestatoarea urmărind de fapt reformarea hotărârii, ceea ce nu este posibil decât în recurs.

Pentru cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 319 și următoarele

C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea B. M. împotriva deciziei Curții de A. C. pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea B. M. împotriva deciziei civile nr. 1418 din 19 aprilie 2011 a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică din 9 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I.-R. M. G.-L. T. S.-C. B.

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

G. C.

GREFIER

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 74/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale