Decizia civilă nr. 1659/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.1659/R/2012
Ședința publică din data de 10 aprilie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L.T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă F. M. împotriva sentinței civile nr. 2. din 22 decembrie 2011 pronunțate de T. B.-N. în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. B. N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și având în vedere și solicitarea recurentei de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, contestatoarea F. M. în contradictoriu cu intimata C. J. de P. B. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 95438/(...) privind recalcularea pensiei de serviciu solicitând anularea acesteia; obligarea pârâtei la menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensii la care estre îndrituită, emisă anterior deciziei contestate; obligarea pârâtei la plata diferenței dintre cuantumul pensii de serviciu avută anterior emiterii deciziei contestate și pensia recalculată conform deciziei contestate, începând cu data de (...) și până la rămânerea irevocabilă a sentinței, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat în esență că transformarea pensiei speciale în pensie în înțelesul L. nr.1. încalcă principiile constituționale și principiile generale de drept civil, N. obligatorii ale Comunității E. și practica constantă a C. E., bazată pe C. E. a D. O. și a libertăților fundamentale.
Intimata C. J. de P. B.-N., prin întâmpinare, a solicitat respingereacontestației, arătând în motivare, în esență, că pensiile speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate dacă există o rațiunesuficient de puternică, iar pe de altă parte, în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere cele două componente ale pensiei de serviciu, precum și faptul că a doua componentă, adică suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părții contributive, nu poate avea semnificația unei exproprieri.
Prin sentința civilă nr. 2. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), afost respinsă ca neîntemeiată contestația.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin deciziacontestată s-a stabilit în baza art. 1 din L. nr. 1., o pensie de asigurări sociale de
1394 lei, iar anterior, în calitate de beneficiar al pensiei de serviciu acordată conform L. nr. 567/2004, contestatoarea încasa o pensie de serviciu de 1908 lei, actualizată consecutiv, cel mai recent anterior emiterii deciziei contestate în anul
2009 la suma de 3820 lei.
P.le de serviciu ale categoriilor profesionale vizate nu au fost anulate, ci transformate în pensii pentru limită de vârstă în înțelesul L. nr.1. în funcție de principiul contributivității.
Dispozițiile legale care reglementează pensia de serviciu nu au eliminate: prin L. nr.1., nu au fost abrogate prevederile din L. nr.94/1992 republicată, ale L. nr. 567/2004, ale L. nr. 96/2006, ce reglementează pensiile de serviciu în favoarea acestei categorii profesionale, care prevăd nu numai modul de calculare a cuantumului pensiei de serviciu, ci și condițiile în care se acordă pensia de serviciu, condiții derogatorii față de dreptul comun (L. nr.1.), în ce privește stagiul de cotizare minim ce trebuie realizat în funcțiile respective, fiind înlăturată din cuantumul pensiei partea care se suporta din bugetul de stat.
S-a subliniat constatarea anterioară a constituționalității L. 1., iar raportat la convenționalitatea măsurii luate în cazul reclamantei, s-a arătat că judecătorul cauzei trebuie să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare C., constatându-se că nu este încălcat principiul neretroactivității legii.
T. a reținut că pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și un supliment din partea statului care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. A. acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat în art.47 alin.(2) din Constituție. Chiar dacă pensiile speciale, au fost instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, ele pot fi totuși eliminate dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei, sens în care s-a pronunțat Curtea constituțională a R., prin D. nr.8., raportat expunerea de motive a legii, situația de criză economică și financiară și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților.
Cum a reținut și Curtea constituțională, prin D. nr.871/2010, în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, ca atare nefiind încălcate dispozițiile art. 15 alin.(2) din Constituție.
În ce privește noțiunea de bun, prin prisma art.1 din P. nr. 1 la C., Curtea constituțională, soluționând obiecțiile de neconstituționalitate, a examinat legea și din această perspectivă și a statuat că partea necontributivă a pensiei se include în această noțiune și reprezintă un drept câștigat, însă numai cu privirela prestațiile de asigurări sociale realizate până la intrarea în vigoare a legii și că suprimarea acestora pe viitor nu are semnificația unei exproprieri. De asemenea, în D. nr.8., referitor la noțiunea de bun, analizată prin prisma art.1 din P. nr. 1 la C., Curtea constituțională a reținut că CEDO, în cauza Muller contra Austriei a arătat: convenția garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane ce a contribuit la sistemul de asigurări sociale, dar că acesta nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anume cuantum.
Prin urmare o „speranță legitimă"; a contestatoarei cu privire la dreptul de a încasa un anumit cuantum al pensiei s-a putut naște cert doar cu privire la partea corespunzătoare contribuției sale din perioada de activitate.
CEDO a reținut că, reducerea pensiilor nu trebuie analizată ca fiind o ingerință sub forma „. de proprietate"; ci din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor (H.a - Aizupurua O. c. Spaniei, 2 februarie
2010).
În concret, deși cuantumul pensiei contestatoarei a fost redus, acest cuantum redus al pensiei este unul considerabil și nu derizoriu, în condițiile în care salariul minim brut pe economie este doar de 700 lei iar pensia minimă este de 350 lei (cea medie de 749 lei) astfel că prin reducerea cuantumului pensiei, contestatoarea nu a suportat o sarcină disproporționată și excesivă.
Deși nu s-au formulat critici sub aspectul modului de determinare de către intimată a cuantumului punctajului stabilit, nu s-a probat faptul că intimata nu a avut în vedere toate sporurile și premiile realizate de aceasta, tribunalul reținând că decizia a fost emisă cu respectarea prevederilor L. nr.1., la determinarea cuantumului pensiei contestatoarei fiind luate în calcul toate veniturile probate cu adeverințe, aflate la dosarul de pensie.
În măsura în care contestatoarea a realizat și alte venituri dar pentru care nu a depus adeverințe la intimată poate solicita acesteia recalcularea pensiei pe baza actelor pe care va trebui să le depună anexate cererii de recalculare.
Nu se poate reține nici încălcarea principiului nediscriminării prevăzut de art.14 din CEDO pentru că, deși prin decizia C. constituționale nr.8., s-a constatat că măsura de înlăturare a pensiei de serviciu a magistratului este neconstituțională, pentru că se încalcă principiul constituțional al independenței justiției, acest principiu constituțional se referă și la categoria profesională din care a făcut parte contestatorul iar, pe de altă parte, între aceste categorii profesionale nu poate fi reținută existența unor situații analoge sau comparabile.
Nu este întemeiată nici susținerea contestatoarei potrivit căreia măsura eliminării pensiei de serviciu de care a beneficiat anterior ar încălca dispoziția instituită de art.180 din L. nr.1., or cea similară din actul normativ de instituire a pensiei de serviciu, în sensul că s-ar impune menținerea în plată a cuantumului mai avantajos în situația recalculării pensiei, respectiv cel primit anterior de contestator, pentru că, pe de o parte, aceste dispoziții legale sunt aplicabile în ceea ce privește cuantumul pensiilor stabilite și calculate anterior pe baza stagiului de cotizare și punctajului realizat, calculat potrivit 76 din L. nr.1. or, în cauză, cuantumul pensiei de serviciu acordată contestatorului nu a fost calculat pe baza acestor criterii, ci în funcție de un procent anume prevăzut de legea specială, din veniturile realizate iar, pe de altă parte, prevederile art.180 sunt dispoziții tranzitorii și vizează situații specifice anume indicate în acest text legal ce nu-și găsește aplicare în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitândmodificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului reclamanta a arătat, în esență, că sunt încălcate prevederile art. 20 din Constituție, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9
C.proc.civ.
Beneficiind de pensie specială în conformitate cu art.68 din L. nr.567/2004, cu respectarea Directivelor Comunitare nr.86/368/CEE și
96/97/CEE, prin decizia contestată, cuantumul pensiei s-a diminuat mai mult decât substanțial cu 63,51 % .
În urma adoptării L. nr. 1. pensia de serviciu a fost eliminată definitiv. Transformarea pensiei speciale în pensie în înțelesul L. nr.1. încalcă principiile constituționale, principiile generale de drept civil, N. obligatorii ale
Comunității E. și practica constantă a CEDO, bazată pe C. E. a D. O. și a libertăților fundamentale.
Din cuprinsul L. nr. 1. și H.G. nr. 737/2010 rezultă că pensiile de serviciu ar fi fost abrogate, situație neprevăzută însă expres în conținutul legii. De altfel, legiuitorul a apreciat că se impune și o abrogare expresă a prevederilor art. 68 din L. 567/2004, abrogare efectuată la scurt timp după emiterea celor 2 acte normative, respectiv prin conținutul art. 196 din L. nr. 263/2010.
Eliminarea în totalitate a pensiei de serviciu, în cuantumul acordat, și acordarea doar a beneficiului pensiei pentru limită de vârstă nu reprezintă în fapt o transformare, ci o anulare.
Ori, o asemenea măsură înlătură practic, nejustificat, un principiu unanim recunoscut în legislația civilă, cel al drepturilor câștigate și încalcă flagrant drepturi fundamentale precum dreptul de proprietate recunoscut de art. l din P. nr. l adițional la C. E. pentru drepturile omului și libertățile fundamentale precum și de C. R. în conținutul art.44 și, totodată, dreptul la nediscriminare prevăzută de art.14 al C. E. și, respectiv de P. nr.12 adițional la C., precum și de P. I. ONU privitor la drepturile civile și politice.
Totodată, se încalcă, în același mod, principiul neretroactivității legii, cât și principiul egalității în drepturi între persoane aflate în situații comparabile sau analoage, consacrate de D. U. a D. O. și, respectiv de P. I. ONU, privitor la drepturile civile și politice.
Măsura nesocotește dispozițiile art. 180 alin. 7 din L. nr. 1.: „În situația în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin.(6) este mai mic decât cel stabilit în baza legislației anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos";(subl. n.).
Textul instituie un principiu general, acela al păstrării cuantumului pensiei aflată în plată, ori de câte ori intervin modificări ale cuantumului pensiei, reținut și de judecătorul constituțional în decizia nr. 120/2007.
Sunt invocate cauzele Gaygusuz vs Austria, Muller vs Austria, Akdeejeva vs Letonia, Stran Greek Refineries contra Greciei, Buchen contra Cehiei, Kjartan contra Islandei, Moskal contra Poloniei, făcându-se trimitere și la D. în interesul
L. nr. 29/2014.
Trimiterile la nivelul pensiei minime, ori a salariului minim brut pe economie nu sunt fundamentate și justificate pe vreun text de lege și apar de-a dreptul uluitoare, excedând principiilor de drept interne și comunitare.
Ele exced și îndrumărilor cu caracter obligatoriu date de Înalta Curte de
Casație și Justiție prin H. a dată în Recursul interesul legii.
Nu se poate accepta, conform motivării tribunalului, că pensia dobândită legal, în aprecierea unei anumite munci prestate, importanței sociale a acesteia și privațiuni lor aferente, poate fi redusă de către S. Român, justificat, până la nivelul „. minime de 350 lei";, ori la nivelul celei avute „la data acordării", fără a se avea în vedere că marja de apreciere a S. nu s-a dus dincolo de un procent de
25%, cu care au fost reduse salariile bugetarilor printr-o măsură cu caracter temporar.
Se face trimitere la predictibilitatea acordării pensiei de serviciu.
Apreciază recurenta că nu rezultă până unde se poate reduce procentual valoarea pensiei pentru ca aceasta să nu mai poată fi apreciată ca „. în sensul art. 1 din P. 1 al C. E., dacă valoarea nu este considerată ca și o componentă esențială, determinantă a bunului.
Apreciază ca nesusținută și motivarea instanței referitoare la „. acordării celei de a 2-a componente a pensiei de serviciu (suplimentul din partea statului), de existența resurselor financiare necesare";.
În optica instanței de contencios european umanitar, noțiunea de „. are un înțeles extrem de larg și încorporează orice interes al unei persoane de drept privat, care are o valoare economică.
Simpla invocare a nevoii restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, cu raportare la „. economică"; sau „un prea ridicat cuantum al cheltuielilor publice"; ori „dezechilibrul bugetar"; nu se poate constitui într-un veritabil temei pentru a legitima reducere a pensiilor, plătibile doar parțial din resurse ale bugetului public, atâta vreme cât restrângerea drepturilor nu se subscrie situațiilor prevăzute de dispozițiile menționate anterior, dar nici circumstanțelor anume prevăzute în cuprinsul art. 53 din C. R. și nu pot fi asimilate cu situațiile excepționale menționate în cuprinsul acestui text fundamental.
S. Român ar fi avut doar posibilitatea amânării/suspendării (pentru un interval de timp rezonabil) plata pensiilor exigibile din fonduri publice, dar este Întrutotul lipsit de posibilitatea de a refuza, chiar și în parte, plata unor astfel de drepturi, cu atât mai mult cu cât măsura este definitivă.
În acest sens a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 4..
Întrucât prin art.47 al.2 din C. R. s-a stabilit ca dreptul la pensie este un drept fundamental, în speța sunt incidente și dispozițiile art. 17 din C., în sensul ca nici o dispoziție a acesteia nu poate fi interpretata ca limitând sau aducând atingere dreptului fundamental. Art. 18 din C., prevede ca restrângerea dreptului fundamental în cazurile prevăzute de art. 15 nu se poate aplica decât în scopul pentru care a fost prevăzut.
Este invocată încălcarea principiului neretroactivității legii, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin decizia nr. 5. și decizia nr. 375/2005. Odată cu intrarea în vigoare a L. nr. 567/2004 avea recunoscute 2 drepturi: dreptul la pensia pentru limită de vârstă în sistemul public de asigurări sociale (calculată pe principiul contributivității) și dreptul la pensia de serviciu, legislația incidentă prevăzând posibilitatea de a alege între un sistem și altul, evident cel mai favorabil, cum de altfel am și ales.
Pensia de care beneficiază a fost stabilită în baza legii organice, emisă de
S. Român, în vigoare atât la momentul stabilirii ei precum și în momentul de față, nefiind de jure abrogată.
Recalcularea pensiei în baza L. nr. 1. este nelegală deoarece instrumentul recalculării ei trebuie să își aibă izvorul în însăși L. nr. 567/2004 cu modificările
și completările ulterioare, în vigoare la data pronunțării deciziei contestate.
Această lege a fost oferta făcută de S. Român pe care a avut-o în vedere și pe care a ales-o și a acceptat-o în momentul în care a decis să se pensioneze și față de care acesta este obligat să fie consecvent! Incident este principiului protecției așteptărilor legitime, principiu indisolubil legal de statul de drept si previzibilitatea normelor de drept.
Se mai invocă art.148 (2) din C. revizuită a Uniunii E..
De altfel, și Curtea Constituțională a R., pentru argumentarea dispoziției de declarare a art.9 din L. privind unele masuri necesare in vederea stabilirii echilibrului bugetar, ca fiind neconstituțional, (D. nr.874/(...)), susține că dreptul la cuantumul pensiei stabilite in baza dispozițiilor legale in vigoare ladata pensionarii, este un drept câștigat. Încălcarea acestui drept duce la încălcarea principiului protecției așteptărilor legitime, a speranței legitime a asiguratului, întemeiata pe prevederile legale în vigoare la obținerea și încasarea unui anumit cuantum al pensiei.
Tot în considerentele acestei decizii, Curtea mai precizează ca „. bugetului asigurărilor sociale de stat nu pot fi opuse dreptului la pensie, in sensul diminuării, chiar temporar, a cuantumului pensiei, dreptul constituțional la pensie neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului respectiv de către stat";.
Chiar dacă Curtea Constituțională nuanțează referitor la pensiile prevăzute de L. nr.1., apreciază că aplicarea principiului se impune cu caracter general, prin prisma altor principii constituționale, precum cele ale: nediscriminării, egalității de tratament, etc.
Se subliniază punerea într-o situație discriminatorie, în raport de alți beneficiari de pensie, în sensul prevăzut de art.14 din C. europeană, P. adițional nr.12 la C.
Instanța analizează situația discriminării pe care a invocat-o, făcând o trimitere limitativă și oarecum „justificatorie"; doar la D. C. C. 8., fără însă a face o analiză a acesteia în raport de motivele pe care le-a susținut în contestație și fără a face o analiză exhaustivă asupra chestiunii ridicate în raport și de conținutul D. nr. 874/(...), dar și a D. C. C. nr. 871, dată în aceeași zi, aceasta în contextul în care Curtea Constituțională nu a analizat aspectele de discriminare, strict în funcție de legăturile, respectiv raportul existent între cele 2 categorii profesionale la care a făcut trimitere, pe de o parte magistrații iar pe de altă parte grefierii, cu trimitere la existența „. de situație analogă (nu identică) și comparabilă (din punct de vedere al incompatibilităților și interdicțiilor)";,
A apreciat în cadrul contestației că se impune astfel „invocarea și ridicarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 lit. c din L. 1., dar (în consecință) și a dispozițiilor art. 3, respectiv ale art.4 alin. (l) și art. 5 din Lege"; , excepție asupra căruia instanța n-a luat în discuție admisibilitatea ei și eventuala trimitere la Curtea Constituțională pentru ca aceasta să analizeze și să se pronunțe.
D. nr. 29/2011 în interesul legii nu conține în motivarea sa elemente care să ducă la o altă interpretare decât cea dezvoltată anterior.
Judecătorul român trebuie să determine dacă, într-un caz concret, aplicarea legii produce efecte contrare C.. Chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat deja cu privire la constituționalitatea unei legi, acest lucru nu împiedică instanța de judecată să ajungă la concluzia că aplicarea acelei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare C..
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate,
Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Prin art.1 lit. c din L. nr.118/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. B. N. a emis decizia nr.95438/04 august 2010 prin care a stabilit în favoarea reclamantei, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 1394 lei care înlocuia pensia de serviciu de 3820 lei, acordată prin decizia nr. 95438/(...).
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. E. a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu
dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 -egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-
12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat
din nou legea criticată pe temeiul nere troactivității, dar și în baza art. 20 di n
Constituție raportat la art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care aufost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea
L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.8. cu privire la
neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C. europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial ( conform statutelor p rofesionale ale categ oriilor de persoane
vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța
constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu
puteau face reevalu ări în temeiul art. 1 6 din Constituție , iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilireapremisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din P. nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din P. nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestordecizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C. europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din
P. nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este l egală, întrucât este reglementată de nr.
1., și urmărește un „scop legitim";, de utilitate publică , în deplină concordanță cujurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența „raportului
rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva
„dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din P. nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneorichiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element
ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a
raportului de prop orționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii
beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile depersoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială
pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pe nsia medie lunară,
după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost
depășit un anumit „. de dificu ltate"; pentru ca instanța europeană însăși săconstate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din P. nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din P. nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din P. nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și
Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie
2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011,
C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsurilegislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de
proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fie care cauză în parte,
în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzeleconexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, E.a Tanko, M. M. și L. Ghețiu împotriva R..
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din P. nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei,
31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume
contextul economic actual și corectare a inegalităților exist ente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțial ă, cons tituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a
reținut că reforma si stemului de pensii n u a avut un efect ret roactiv și nu a adus
atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul cont ribuțiilor la
bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu .
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că a ceastă diferență nu
este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că
natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii .
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire la
invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 567/2004.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din P. adițional .
În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1394 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită femeilor în anul
2010 în cuantum de 767 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P.
și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
În speță, nu s-au făcut precizări cu privire la situația financiară, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei, astfel încât nu se conturează o situație excepțională ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Cu privire la previzibilitatea legii, instanța de recurs reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Se constată însă că reclamanta recurentă nu a indicat la care anume jurisprudență a C. se referă atunci când invocă necesitatea de a cerceta, pentru a se stabili dacă legea a fost previzibilă, în ce măsură putea fi anticipată adoptarea legii cu un anumit interval înainte de adoptarea ei.
Or, în lipsa unei spețe în care Curtea de la S. să fi făcut atari statuări, instanța de recurs nu se află în poziția de a statua pentru prima dată în sensul unei atari extinderi a modului de interpretare a acestui text al C.. Aceasta, în condițiile în care textul C. se impune instanțelor naționale doar în lumina dezlegărilor jurisprudențiale ale C., deci în sensul interpretărilor date de aceasta, acolo unde un anume sens al dispozițiilor C. nu este suficient de clar pentru a fi aplicat fără o minimă interpretare.
În aprecierea instanței de recurs, chestiunea invocată de recurentă ca determinând imprevizibilitatea legii (faptul adoptării L. nr. 1. fără ca acesta să fi putut fi avut în vedere în anii anteriori, începând cu anul 2004, când a intrat în vigoare L. nr. 567/2004 care reglementa posibilitatea obținerii unei pensii speciale de către personalul auxiliar din justiție) ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată,aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C.
Eventual, s-ar putea susține că, prin caracterul intempestiv al măsurii recalculării pensiilor speciale, ingerința nu respectă raportul de proporționalitate între interesul general urmărit și cel particular al persoanelor vizate prin măsura respectivă, însă în raport de modul de soluționare de către Curtea de la S. a primelor cauze de acest gen cu care a fost sesizată, instanța de recurs nu poate aprecia ca certă o eventuală statuare a C. de la S. în sensul că pentru acest considerent, a avut loc o încălcare a garanțiilor date de art. 1 din Primul Protocol adițional la C., iar în lipsa unei jurisprudențe date asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin cuantumul păstrat în urma recalculării, nu sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamantei, apreciază că nu există suficiente argumente pentru admiterea acțiunii din această perspectivă.
În fine, se constată că art. 153 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii E. prevede că Uniunea susține și completează acțiunea statelor membre în domeniile privind securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor, însă conform alin. 4 din același articol dispozițiile adoptate în acest sens „nu aduc atingere dreptului recunoscut statelor membre de a-și defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială și nu trebuie să aducă atingere echilibrului financiar";. Drept urmare, întrucât orice stat membru este pe deplin suveran să își organizeze sistemul de securitate socială, nu se poate reține că pensia de serviciu este un drept câștigat, garantat pentru viitor, în sensul normelor europene.
Referitor la nerespectarea art. 180 alin 7 din L. nr. 1. la care art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. face trimitere în opinia recurentei, se reține în primul rând că acest din urmă articol prevede că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de L. 1., cu modificările și completările ulterioare.
Art. 180 din L. nr. 1. este inclus în Capitolul IX „Dispoziții tranzitorii"; și se referă la procesul de recorelare a pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., astfel încât prin dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. nu se face trimitere la acest articol.
În consecință, nu se poate reține nelegalitatea deciziei de recalculare în raport de art. 180 alin. 7 din L. nr. 1., întrucât acesta nu este aplicabil în cauză.
De altfel, recalcularea pensiilor s-a realizat în baza altui act normativ, care nu numai că nu a consacrat soluția legislativă invocată de reclamantă, dar este și incompatibil cu păstrarea în plată a unor pensii necontributive, ceea ce contravine scopului legiuitorului de eliminare a acestor pensii.
Apoi dispozițiile art. 68 din L. 567/2004 nu au fost abrogate prin L. 1.
(fiind abrogate expres numai prin art. 196 lit. f din L. 263/2010). Însă art. 12 din L. 1. prevede în mod expres că „persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condițiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege". Așa cum a reținut și Curtea Constituțională în D. nr. 871/2010, această reglementare are semnificația faptului că art. 68 din L. 567/2004 trebuie interpretat coroborat cu L. 1., ceea ce înseamnă că rămân în vigoare condițiile de pensionare specifice personalului auxiliar de specialitate, acestea fiind mai favorabile decât cele prevăzute de nr. 1., iar noua lege reglementează numai cuantumul pensiei la care beneficiarii acesteia sunt îndrituiți.
Cât privește jurisprudența apreciată de recurentă ca fiind relevantă în cauză, Curtea de A. reține că jurisprudența anterioară a C. C. în materie nu poate fi avută în vedere de instanța de recurs, în condițiile în care instanța decontencios constituțional s-a pronunțat prin D. 871 și 873 din 2010 în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurentă.
De asemenea, recalcularea pensiei reclamantei în baza L. nr. 1. nu contravine art. 15, 17 și 18 din C. europeană, cum s-a invocat prin recurs, deoarece aceste dispoziții din C. nu pot fi considerate ca încălcate din moment ce nu s-a constatat o violare a convenției sau o limitare mai drastică decât cea permisă de convenție, ceea ce exclude atât examinarea situațiilor derogatorii care permit limitarea unor drepturi, cât și premisa abuzului de drept sau a nesocotirii scopului pentru care acestea au fost prevăzute.
Se mai critică faptul nesesizării C. C. a R. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. c, art. 3, 4 și 5 din L. 1., raportat la discriminarea creată între situația pensiilor magistraților și cea a grefierilor. Or, această critică nu poate fi primită în raport de sentința pronunțată, în condițiile în care inclusiv în recurs se putea invoca această excepție și a se solicita sesizarea C. C. cu excepția de neconstituționalitate. Ca atare, omisiunea de a fi sesizată Curtea Constituțională cu această excepție de către instanța de fond nu impietează asupra legalității și temeiniciei sentinței, cu atât mai mult cu cât în urma modificării L. nr. 47/1992 prin L. nr. 1., a fost abrogat alineatul 5 al art. 29 (care stipula că pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă), astfel încât tribunalul nu ar fi fost legat în soluționarea cauzei de statuările făcute de instanța de contencios constituțional asupra dispozițiilor legale reclamate ca neconstituționale în fața instanței de fond.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F. M. împotriva sentinței civile nr. 2. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. G.-L. T.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. C. N.
| ← Decizia civilă nr. 4629/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1284/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
