Decizia civilă nr. 4234/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.4234/R/2012
Ședința publică din data de 9 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul V. V. împotriva sentinței civile nr. 5546 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe intimații C. S. DE P. A M. A. N. și M. A. N., având ca obiect recalcularea pensiei.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâților intimați - consilier juridic C. R., lipsind reclamantul recurent.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că intimații au formulat întâmpinare înregistrată la dosar la data de 3 octombrie 2012, întâmpinare pe care reprezentantul acestora declară că înțelege să o susțină.
La data de 18 septembrie 2012 reclamantul a depus la dosar concluzii scrise.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea recursului ca nefondat, conform considerentelor expuse în întâmpinarea formulată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. C. la data de (...), reclamantul V. V. a chemat în judecata pârâții CASA DE PENSII S. A M. A. N. și M. A. N., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută și, în subsidiar, să se dispună anularea Deciziilor nr. 56473/(...), nr. 56473/(...) și nr.
56473/(...) privind recalcularea pensiei de serviciu în temeiul L. nr.1. și HG nr.7. si repunerea în situația anterioară prin acordarea drepturilor dobândite prin D. de revizuire nr. 0101617/(...), emisă în temeiul L. nr.164/2001 privind pensiilemilitare de stat, cu luarea în considerare a sporului aferent condițiilor speciale de muncă pe o perioadă de 10 ani, 5 luni și 24 zile.
Prin sentința civilă nr. 5546/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. N.invocată de către acesta.
S-a respins acțiunea formulată de reclamatul V. V., împotriva pârâților
CASA DE PENSII S. A M. A. N. și M. A. N.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin D. nr.
0101617/(...), reclamantului i s-a revizuit pensia de serviciu acordată în baza L. nr.164/2001, stabilindu-i-se un cuantum de 3256 lei. Ulterior, în baza L. nr. 1., prin D. nr. 56473/(...), reclamantului i s-a recalculat pensia în baza OUG nr.1., stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 3461 lei.
Potrivit art. 6 alin. l si 2 din OUG nr. 1. pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 si până la data emiterii deciziei de revizuire iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Pensia reclamantului a fost revizuită din oficiu, iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei s-a menținut în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010. De asemenea, acestuia i s-a plătit diferența dintre pensia avută anterior recalculării și cea stabilită prin operațiunea de recalculare.
In consecință, reclamantului nu i s-a produs niciun prejudiciu prin recalcularea pensiei.
Conform prevederilor art.11 din H.G.nr.737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de L. nr.1..
De altfel Curtea Constituțională, prin D. nr.873/(...), referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie,astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din C. României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea E. a D. O. în anul
1972, în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din C. nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește suspendarea HG nr. 7., prin S. civilă nr. 3. a C. de A. C. s-a reținut că aceasta are efecte numai între părți.
Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la C.
Curtea E. a D. O. a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul C.i E. a D. O. drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). A., specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de asigurărisociale) este împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți. În cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Curtea EDO a arătat că art. 1 din Protocolul 1 la C. garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește salariile, C. a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în C. nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale nu este garantat de C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale adiționale într-un anumit cuantum atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult dreptul la un anumit cuantum al prestației de asigurări sociale nu este garantat de C. în ipoteza în care titularul său nu a contribuit în sistemul de asigurări sociale, aceasta fiind și ipoteza în discuție, pensia sa de serviciu fiind acordată în considerarea calității titularului, fără să se fi executat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acesteia.
În cauza Hasani c. Croației Curtea a arătat că în cazul în care are loc o limitare a proprietății în cazul drepturilor de asigurări sociale, aceasta trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul respectiv. C. a mai subliniat larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială (cauza Kjartan).
Din jurisprudența C. trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la pensia de serviciu au fost abrogate. În acest context (cauza Kechko c. Ucrainei), Curtea a arătat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, acestea putând fi instituite de stat, suspendate sau statul poate înceta să le plătească. În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de „. este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de C. dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un „. în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește recalcularea pensiei, această măsură este în acord cu C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele sale adiționale, Curtea C. statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale. În cadrul marjei de apreciere foarte largi recunoscute de C. statului în materia drepturilor de asigurări sociale (cauza Hasani c. Croației, Kjartan Asmundsson c. Islandei), atunci când procedează la reducerea cuantumului unor prestații de asigurări sociale, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. În cauza Hasani c. Croației, C. a stabilit că noțiuneade interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
L. nr. 1., procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010.
Prin D. nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, arătând următoarele:
„Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială
și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Se poate spune că, față de acestea, C. instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.";
„Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, L. privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.";
Față de cele ce preced, instanța în baza art.6 din OUG nr. 1., coroborat cu prevederile art. 153 lit. f si g si art. 155 din L. nr. 2. a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul V. V., solicitând, în baza prevederilor art. 304 pct. 8 si 9, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate si rejudecând cauza, admiterea acțiunii introductive astfel cum a fostformulată.
Recurentul a solicitat, totodată, reexaminarea cauzei sub toate aspectele în conformitate cu prevederile art. 3041 C.pr.civ. În motivarea recursului recurentul arată că a formulat contestație la decizia de pensionare pe baza sentinței nr. 1789/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), deoarece starea de fapt prezentată de reclamanții din acel proces este identică cu cea a recurentului. Prin sentința civilă nr. 1. pronunțată în dosar nr. (...) s-a constatat nulitatea absolută a deciziilor emise de D. financiar-contabilă din cadrul M. A. N., în favoarea reclamanților care au fost subordonații recurentului în perioadaactivă, înainte de pensionare și s-a dispus concomitent repunerea reclamanților în situația anterioară emiterii acestor decizii. Cu toate că reclamantul a invocat în cuprinsul contestației la decizia de pensionare aceleași motive și a prezentat aceeași stare de fapt, totuși Tribunalul Cluj i-a respins acțiunea formulată. Precizează recurentul că a formulat prezentul recurs deoarece dosarul de față are același obiect, stări de fapt și motive identice cu dosarul civil nr. (...), însă soluțiile sunt diametral opuse. Prin întâmpinarea formulată, M. A. N., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al Casei de pensii a M. A. N., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în cuprinsul motivelor de recurs recurentul nu aduce nici o critică sentinței, ci invocă, prin similitudine, o hotărâre pronunțată de instanța de fond într-un dosar în care nu a fost parte. Or, situația fiecărui pensionar este diferită de a celorlalți, iar recurentul nu poate invoca o identitate de situații pentru a recura soluția pronunțată în dosarul în care a fost parte. Mai mult, în dosarul indicat de recurent Curtea de A. a admis recursul formulat de M. A. N. și a respins acțiunea reclamanților. S-a mai arătat că reclamantul nu a făcut dovada contestării la comisia de contestații a deciziei de revizuire a pensiei, iar cererea reclamantului prin care solicită constatarea nulității deciziei de recalculare a pensiei apare ca tardiv formulată. De asemenea, singura decizie aflată în plată începând cu data de (...) este decizia de revizuire din data de (...), decizie prin care pensia reclamantului a fost revizuită în conformitate cu prevederile art. 1 și Anexei 3 din OUG nr. 1.. În ceea ce privește cererea recurentului de reexaminare a cauzei în temeiul art. 3041 C.pr.civ., se arată că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, subliniindu-se că la data formulării acțiunii L. nr. 164/2001 era abrogată, astfel că nu se poate dispune emiterea unei decizii cu menținerea în plată a cuantumului pensiei în baza legii anterioare L. nr. 1., deoarece nu mai există bază legală pentru plata pensiei militare. Au mai arătat intimații că în motivarea deciziei nr. 871/2010 Curtea Constituțională a statuat că în raport cu dispozițiile art.44 din Constituție și cu prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispozițiile L. sunt constituționale și că în cazul reclamantului nu se poate reține încălcarea principiului proporționalității. Intimații au mai invocat și D. nr. 29/(...) a Înaltei Curți de casație și Justiție, precum și decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea E. a D. O. la data de (...) în cauza Abăluță și alții împotriva României. Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, Curtea de A.constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente: Motivul de recurs invocat de reclamant privitor la existența unei practici judiciare neunitare, în sensul că în alte cauze au fost pronunțate de către același tribunal soluții de admitere a contestațiilor formulate de persoane aflate în situații similare cu a sa împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor militare, nu este întemeiat, în condițiile în care în dreptul român, jurisprudența nu este izvor de drept decât în forma recursului în interesul legii, acesta fiind de altfel instrumentul creat de legiuitor pentru unificarea practicii neunitare de la nivel național pe o anumită problemă de drept. Or, prin decizia în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în problema pensiilor speciale, nr. 29/2011, s-au dat îndrumări în sensul că: „În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat căaceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C. Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat. Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C. Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1.. Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional. Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.). În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc. Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii deasigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40). Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat. Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este regleme ntată de nr. 1., și urmărește un „scop legitim";, de uti litate publică , în deplină concordanță cujurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existen ța „raportului rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text). A., prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pent ru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1.. Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul deproporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere cri terii precum indemn izația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 11 8/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii e chilibrului bugetar) ori pensia medie lu nară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei. Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit „. de dificultate"; pentru ca instanța europeană însăși săconstate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației). Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare). Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată. În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului deproporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în Ulterior pronunțării și motivării acestei decizii în interesul legii, prin D. deinadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României, s-a reținut de către C. „. a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55). S.ele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate înatingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu. În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari. De asemenea, în cauza Abaluță și alții împotriva României, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin L. nr. 1., HG nr. 7. și ulterior prin OUG nr. 1., ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. și art. 14 din C. A., Curtea a reținut faptul că S.ele părți la C. se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 2., pentru a echilibra bugetul de S. și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii. În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de A. va înlătura susținerile reclamantului referitoare la discriminarea sa în raport de alte categorii socio-profesionale, la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia militară în cuantumul stabilit în baza L. nr. 164/2001. În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului. A., Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum brut de 3842 lei brut și o pensie recalculată de 1551 lei brut, respectiv revizuită de 3461 lei, cuantum care este superior față de cel al pensiei medii pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011 în România, care este de 860 lei, conform datelor statistice ale Casei N. de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului. Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază, în raport de probele administrate, că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a invocat nelegalitatea deciziei de recalculare și raportat la faptul că aceasta nu a fost emisă de către organul competent, însă față de prevederile art. 4 alin. 1 din L. nr. 1., potrivit cărora „recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare";, Curtea apreciază că în mod corect a fost emisă decizia de recalculare de către M. A. N. - D. F.-C.. Procesul de recalculare a pensiilor s-a realizat în temeiul L. nr. 1., astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 7., act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul al pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare. Referitor la nerespectarea art. 180 alin. 7 din L. nr. 1. la care art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. face trimitere în opinia reclamantului, se reține în primul rând că acest din urmă articol prevede că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de L. 1., cu modificările și completările ulterioare. Art. 180 din L. nr. 1. este inclus în Capitolul IX Dispoziții tranzitorii și se referă la procesul de recorelare a pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., astfel încât prin dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. nu se face trimitere la acest articol. În consecință, nu se poate reține nelegalitatea deciziei de recalculare în raport de art. 180 alin. 7 din L. nr. 1., întrucât acesta nu este aplicabil în cauză. Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V. V. împotriva sentinței civile nr. 5546 din (...) a T. C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. C. G. G.-L. T. I. T. GREFIER N. N. Red.GLT/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
| ← Decizia civilă nr. 3319/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 73/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
