Decizia civilă nr. 2966/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2966/R/2012
Ședința publică din data de 19 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : G.-L. T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
JUDECĂTOR : I. T.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2485 din 8 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat N. E., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul intimat personal, lipsind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 7 iunie
2012 reclamantul a înregistrat la dosar întâmpinare.
Reclamantul prezent la acest termen de judecată înțelege să invoce excepția tardivității recursului promovat de pârâtă.
Instanța pune în vedere reclamantului că recursul a fost înaintat prin fax la dosar la data de 18 aprilie 2012 și, în raport de această situație, apreciază că recursul a fost înaintat în termen legal și respinge excepția tardivității invocată.
Reclamantul arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reclamantul solicită respingerea recursului arătând că s-a pensionat în baza L. nr. 1., că nu a solicitat recalcularea lunilor august - octombrie
2010 ci ajutorul de pensie și prima de vacanță.
Întrebat de președintele completului de judecată reclamantul răspunde că a încasat acești bani în luna noiembrie 2010 însă nu au fost aferenți acestei luni ci atunci i-a primit.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2485 din 8 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N. E., împotriva pârâtei C. J. de P. C. și în consecința pârâta a fost obligată să recalculeze pensia cuvenita reclamantului cu luarea în considerare la stabilireapunctajului mediu anual a adeverințelor nr. G13/62/(...) și nr. 119/(...) emise de
SC M. SA C. T., începând cu data de (...).
S-a respins petitul privind acordarea de daune moratorii.
Pârâta a fost obligată să achite reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul este pensionat pentru munca depusă și limita de vârstă potrivit nr. 172624/(...) ca urmare a cererii formulate în data de (...). Prin urmare, pensia sa a fost stabilită în conformitate cu prevederile L. nr. 1..
Având în vedere că dreptul reclamantului la o pensie pentru munca depusă și limită de vârstă s-a născut la data de (...), dată începând cu care trebuia stabilită și s-a și stabilit întinderea acestui drept respectiv cuantumul pensiei -prezumându-se până la proba contrară că stabilirea întinderii dreptului este corectă -, rezultă că dreptul substanțial al reclamantului la asigurare socială pentru vârstă și munca prestată este guvernat de L. nr. 1., în conformitate cu ale cărei prevederi pensia sa a fost recalculată.
Dispozițiile L. nr.2. se aplică reclamantului numai sub aspectul normelor de procedură care sunt de imediata aplicare și vizează termenele și procedura de contestare a unor decizii de revizuire a pensiei, fără a avea însă incidență cu privire la substanța dreptului.
De aceea, dispozițiile art.165 si art.166 din L. nr.2. nu pot aduce atingere substanței dreptului reclamantului la o anumită pensie, așa cum era acest drept reglementat de L. nr.1. aplicabilă la calcularea pensiei reclamantului, lege care însă a fost aplicată în mod eronat, astfel cum rezultă din adeverința depusă la dosar și care reflectă veniturile salariale reale ale reclamantului, neluate integral în considerare la calcularea pensiei sale.
A aprecia că la calcularea pensiei reclamantului se au în vedere veniturile salariale prevăzute de L. nr. 2. iar nu cele prevăzute de L. nr. 1. înseamnă a aplica în mod retroactiv, cu încălcarea art. 15 alin. 2 din Constituție, o dispoziție legală de drept substanțial intrată în vigoare după data nașterii dreptului reclamantului, dată la care pensia acestuia trebuia stabilită în mod corect, astfel cum a fost, de altfel, stabilită pensia altor persoane aflate în aceeași situație cu cea în care se află reclamantul.
Raportul juridic privind stabilirea cuantumului pensiei, așadar realizarea dreptului la pensie al reclamantului în raport cu munca prestată de acesta până la data de (...) este guvernat în totalitate de dispozițiile L. nr. 1. iar neregularitățile și nelegalitățile intervenite în stabilirea elementelor substanțiale ale acestui raport, așadar și cele privind cuantumul pensiei cuvenite, trebuie corectate potrivit normelor de drept substanțial care au fost încălcate și anume cele cuprinse în L. nr. 1., iar nu potrivit normelor cuprinse în L. nr. 2. care guvernează exclusiv aspectele procedurale vizând soluționarea cererilor reclamantului.
A. emisă are caracter declarativ iar nu constitutiv de drepturi, aceasta atestând venituri salariale care ar fi trebuit avute în vedere la calcularea pensiei reclamantului întrucât au fost efectiv realizate și pentru acestea s-au plătit contribuțiile prevăzute de lege.
Necunoașterea la timp (în momentul calculării pensiei) a acestor venituri salariale din cauza unor evenimente aleatorii, externe și străine raportului juridic de asigurare socială, cum este activitatea angajatorului de a emite documentele care atestă salariile care constituie, în realitate, baza reală de calcul a pensiei sau nemenționarea completă a venitului brut în evidențele salariale, nu poate afecta însuși dreptul la pensie al reclamantului și cuantumul corect al acesteia întrucât aceste evenimente nu fac parte din raportul juridic deasigurare socială, emiterea adeverinței neavând caracter constitutiv de drepturi. L. caracterului constitutiv de drepturi se remarcă și în cazul revizuirii/recalculării pensiei ca urmare a emiterii adeverinței care atestă cuantumul unor venituri pentru care s-au plătit contribuții, această revizuire/recalculare constituind o simplă corectare a unor erori de calcul comise la stabilirea cuantumului pensiei.
Din adeverințele nr. G 13/62/(...) eliberată de S. M. S. C.-T. și nr.
119/(...) eliberată de S. M. S. C.-T. rezultă că în anii 1978-2001 și în anul 2010, reclamantul a fost remunerat pentru munca prestată având anumite salarii brute.
Aceste venituri salariale, astfel cum sunt menționate în adeverințe, nu au fost avute în vedere de către pârâtă la calcularea punctajului mediu anual al pensiei reclamantului, deși potrivit art. 78 alin. 4 din L. nr. 1., punctajul asiguratului se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
Potrivit pct. 19 din secțiunea I a Capitolului A din N. de aplicare a L. nr.
1., astfel cum au fost modificate prin O. nr. 6., „. sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază; b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare; c) sumele plătite pentru timpul nelucrat (concedii de odihnă, indiferent de perioada efectuării, concedii de studii, zile de sărbători, zile de repaus săptămânal, concedii plătite pentru evenimente familiale deosebite, ziua profesiei, zile necesare instalării pe post în cazul transferului, întreruperi ale lucrului din motive neimputabile salariaților); d) sumele acordate cu ocazia ieșirii la pensie; e) premiile anuale și cele din cursul anului sub diferite forme, altele decât cele reprezentând participarea salariaților la profit; f) sumele plătite conform legii sau contractelor colective de muncă (al
13-lea salariu, prime de vacanță, aprovizionare de iarnă, prime acordate cu ocazia sărbătorilor naționale sau religioase etc.); g) alte adaosuri la salarii, aprobate prin lege sau stabilite prin contractele individuale ori colective de muncă (bonusuri, compensații, indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat, ajutoare, precum și alte sume, reprezentând venituri curente sau aferente perioadelor anterioare, inclusiv cele achitate în lunile în care asigurații beneficiază de prestații de asigurări sociale fără a avea zile lucrate sau nu au fost prezenți la serviciu etc.); h) sumele rezultate prin «. cu ora», gărzi, indemnizații clinice; i) sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație, în comitetul de direcție și în comisia de cenzori; j) sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, potrivit legii; k) indemnizații de ședință acordate membrilor comisiilor constituite la nivelul autorităților și instituțiilor publice, potrivit legii; l) alte sume acordate potrivit legii."
Potrivit mențiunii din adeverință, pentru întreaga perioadă s-a virat contribuția CAS, sporurile fiind incluse în salariul brut. La stabilirea cuantumului pensiei, pârâta trebuie să țină cont de principiul contributivității prevăzut de art. 2 lit. 2) din L. nr. 1..
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 lit. e) și art. 78 al. 4 din L. nr. 1., instanța a admis în parte acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. DE P. C.solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu respingerea acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că Anexa nr.15 pct.VI exclude expres anumite sume din calculul pensiei. Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice; premiile anuale și premiile din cursul anului; alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
Sumele din adeverința nu au fost defalcate astfel că nu se poate verifica încadrarea lor legală sau lipsa temeiului legal de a le considera la pensie.
Privitor la A. nr.119/(...) arată că sumele pentru lunile august- octombrie 2010 sunt deja luate în calcul, acest lucru rezultând din Decizia nr.172624/(...), iar pentru luna noiembrie 2010 nu mai era contract de muncă, astfel că nu a fost luat în calcul.
Reclamantul N. E. prin întâmpinare (f.12) a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Arată că recursul este tardiv, deoarece termenul de depunere a recursului este data de 18 aprilie 1012.
În conformitate cu art.12 alin.1 din L. nr.57/1974 se arată că în ipoteza în care se va dovedi că pentru sumele reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord s-au plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul de pensii
și aceste drepturi au fost incluse în salariul brut, formele de retribuire obținute vor fi luate în calcul pentru stabilirea și recalcularea pensiilor.
Într-adevăr din A. nr.119/(...) s-au luat în considerare lunile august- oct. 2010 dar pârâta a refuzat luarea în calcul a sumei de 4224 lei pentru care s- a plătit CAS în sumă de 444 lei conform adeverinței.
Toate aceste reglementări sunt prevăzute la pct.19 din N. de aplicare a
L. n r.1. modificate prin O. nr.6..
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis în limitele ce se vor arăta.
A. nr. G(...) a cărei valorificare la calculul pensiei o solicită reclamantul prin acțiune cuprinde, cum corect a reținut recurenta doar două rubrici, anume, pentru salariul net și total brut realizat.
Or, potrivit prevederilor art. 107 alin. 3 din L. nr. 2., „pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia";.
De asemenea, potrivit anexei 15 la N. din 20 martie 2011 de aplicare a prevederilor L. nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice, doar anumite sporuri, indemnizații și majorări de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, se utilizează la determinarea punctajului mediu anual (sporul de vechime în muncă, sporul pentru munca în condiții deosebite, sporul de șantier etc.), existând în schimb anumite tipuri de venituri care nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcutparte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer; drepturile de autor; drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; al treisprezecelea salariu; formele de retribuire definite sub sintagma "plata cu ora".
Ca atare Curtea notează că, în lipsa unei defalcări a tipurilor de venituri evidențiate în adeverință și în funcție de care reclamantul solicită recalcularea pensiei sale, nu poate fi dispusă recalcularea pensiei prin raportare indistinctă la totalul brut realizat.
Cât privește principiul contributivității,invocat de reclamantul intimat, acesta trebuie aplicat în corelare cu dispozițiile legii, neputându-se luat în considerare o adeverință care nu distinge între diferitele tipuri de venituri care compun venitul brut lunar doar în baza acestui principiu, întrucât orice principiu poate suporta restrângeri, atâta timp cât nu este afectat în substanța sa.
În ceea ce privește însă adeverința nr. 119/(...), aceasta cuprinde un ajutor de pensie și o primă de vacanță brută, pentru care au fost reținute și virate CAS, astfel încât ele trebuie avute în vedere la stabilirea pensiei. Faptul că ele, în mod logic, au fost acordate după încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, nu schimbă caracterul contributiv al acestora, fiind vorba practic de o plată aferentă unor drepturi salariale născute anterior încetării raporturilor de muncă. Ca atare, soluția instanței de fond sunt acest aspect este temeinică și legală, Curtea urmând a înlătura motivele de recurs ce vizează acest petit.
Față de dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Admite recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2485 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta să recalculeze pensia cuvenită reclamantului cu luarea în considerare a veniturilor reprezentând ajutor pensie și primă vacanță menționate în adeverința nr. 119/(...) emisă de SC M. SA C. T., începând cu data de (...).
Respinge restul pretențiilor.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 100 lei cheltuieli de judecată parțiale aferente fondului.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G. L. T. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER
Red.DCG/10 iulie 2012
Dact.SzM/3ex.
← Decizia civilă nr. 1194/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 464/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|