Decizia civilă nr. 3395/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3395/R/2012

Ședința publică din data de 4 iulie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.

JUDECĂTORI: C. M.

S.-C. B.

G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. A. împotriva sentinței civile nr. 663 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată CASA DE PENSII A M. A. ȘI I., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 2 iulie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantei recurente prin reprezentant, o cerere prin care se solicită judecarea cauzei și în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 663 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), a fost respinsă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul D. A. împotriva pârâtei C. de P. S. a M. A. N. B. F. cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 1. din data de (...) emisă de C. de P. S. a M. A. N., au fost revizuite din oficiu drepturile de pensie cuvenite reclamantului, în temeiul O.U.G. nr.

1/2011.

Împotriva deciziilor de revizuire reclamantul a formulat contestație la comisia de contestații pensii din cadrul M. A. naționale.

Reclamantul și-a fundamentat prezenta cerere pe dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

T. a apreciat că nu sunt întrunite în cauză cerințele prevăzute de lege pentru admisibilitatea ordonanței președințiale.

Astfel, există urgență atunci când dreptul părții care reclamă ar fi amenințat a se pierde cu totul, dacă această parte ar recurge la procedura obișnuită de judecată sau cel puțin ar suferi un prejudiciu imediat, atât de grav încât să apară foarte greu de reparat în viitor.

În speță, reclamantul nu a dovedit caracterul urgent al măsurilor ce solicită a fi luate, respectiv prejudiciile ireparabile cauzate de revizuirea drepturilor de pensie, până la soluționarea irevocabilă a contestației îndreptate împotriva deciziei de revizuire.

Cu înscrisurile depuse la dosar tribunalul apreciază că nu s-a probat imposibilitatea reclamantului de a efectua plata debitelor din pensia revizuită.

Eventualul prejudiciu produs reclamantului prin revizuirea drepturilor sale de pensie este unul patrimonial, cuantificabil și va putea fi reparat, în ipoteza soluționării favorabile a contestației împotriva deciziei de revizuire.

Legalitatea deciziei de revizuire urmează a fi verificată în cadrul contestației formulate, neputând face obiectul analizei în prezentul dosar.

Potrivit considerentelor mai sus-expuse, în baza art. 581 Cod procedură civilă, tribunalul a respins cererea de ordonanță președințială formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând modificareasentinței în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială.

În motivarea recursului s-a susținut că decizia de revizuire contestată i-a diminuat pensia reclamantului și i-a adus atingere dreptului său de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E., de art. 20 alin. 2 din Constituție și de art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Sunt invocate dispozițiile art. 22, 47 din Constituție și ale art. 2.1, art. 3 și art. 1 din Primul protocol adițional la C. E. privind obligația Statului de a asigura cetățenilor săi condiții de trai decente, în raport de care se apreciază ca nerelevant caracterul patrimonial al pensiei care face ca prejudiciul să nu fie irecuperabil.

În fine, se arată că OUG nr. 1/2011 încalcă principiul neretroactivității legii civile.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin demersul juridic dedus judecății, reclamantul recurent D. A. a solicitat să se dispună suspendarea executării Deciziei privind revizuirea pensiei nr. 1. din data de 12 decembrie 2011, prin care i-a fost revizuită pensia în ceea ce privește cuantumul acesteia, până la soluționarea definitivă a contestației având ca obiect anularea acestei decizii.

În vederea valorificării cererii, recurentul reclamant a recurs la procedura specială a ordonanței președințiale, procedură reglementată de dispozițiile art. 581 -

582 C.pr.civ., cu privire la care legiuitorul a instituit trei condiții de admisibilitate - urgența, caracterul vremelnic al măsurii care se cere a se lua pe această cale, respectiv neprejudecarea fondului cauzei - condiții ce trebuie întrunite cumulativ.

Raportat la textele legale menționate, Curtea constată că prima instanță a soluționat în mod legal și temeinic cauza dedusă judecății, prin aplicarea corectă a normelor legale menționate.

Referitor la condiția urgenței, Curtea reține că aceasta subzistă atunci când luarea măsurii este justificată pentru păstrarea unui drept, care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Atât doctrina, cât și jurisprudența au precizat că instanța trebuie să arate împrejurările din care se deduce existența urgenței, respectiv ce anume s-ar periclita, dacă s-ar refuza părții dreptul de a recurge la această procedură specială. De asemenea, aceasta trebuie să persiste pe tot parcursul judecății.

În cauză, reclamantul apreciază că este justificată condiția urgenței, susținând cea de-a doua teză a textului legal menționat referitor la „. unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara";, subliniind în acest sens că reducereadrastică a mijloacelor de întreținere îi produce consecințe vădit prejudiciabile și îi încalcă dreptul de proprietate.

Curtea apreciază că doar depunerea în probațiune a deciziei prin care s-a diminuat pensia de serviciu nu este de natură să se circumscrie condiției urgenței, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă.

Nu reiese din actele depuse la dosarul cauzei că recurentul este pus în situația de a suporta obligații nerezonabile în raport cu veniturile rezultate în urma revizuirii pensiei.

Desigur Curtea are în vedere și sumele necesare asigurării nevoilor minime de întreținere și subzistență, și chiar dacă se constată o diminuare a cuantumului pensiei reclamantului, totuși, nu se poate vorbi de punerea acestuia în imposibilitatea de a-și asigura un minim necesar în ceea ce privește mijloacele de existență.

Mai mult, la fel ca și prima instanță, Curtea constată că și în măsura în care s-ar admite ipoteza producerii unei pagube iminente, ce ar afecta standardul de viață al reclamantului, o astfel de pagubă ar putea fi reparată în ipoteza pronunțării unei soluții favorabile în cauza privitoare la contestarea deciziei de revizuire.

Pentru a justifica temeinicia cererii, recurentul se raportează la reglementările comunitare în materie precum și la cele cuprinse în C. europeană a drepturilor omului și libertăților cetățenești, însă aspectele evidențiate țin de fondul cauzei, ce nu poate face obiectul analizei în cadrul acestei proceduri speciale.

Reținând că legiuitorul condiționează admisibilitatea ordonanței președințiale de îndeplinirea cumulativă a celor trei cerințe mai sus menționate și constatând că în circumstanțele cauzei cerința urgenței nu este îndeplinită, Curtea apreciază că nu se mai impune să analizeze cauza și din perspectiva celorlalte două condiții.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate în recurs.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D. A. împotriva Sentinței civile nr. 663 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 04 iulie 2012.

PREȘEDINTE JUDECATORI

I.-R. M. C. M. S.-C. B.

G.

G. C.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...).

Jud. fond: D. M. H.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3395/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale