Decizia civilă nr. 788/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 788/R/2012
Ședința publică din data de 21 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 797 din14 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat C. R. A., având ca obiect recalculare pensie.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15 februarie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 797 din 14 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea formulata de reclamantul C. R. A. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. și s-a dispus anularea Deciziei nr. 1. emisa de pârâta la data de (...).
Pentru a pronunța această sentință, în esență, s-a reținut că dreptul reclamantului la pensie pentru munca depusa si limita de vârsta s-a deschis la data de (...). Ulterior, prin D. nr. 1. in favoarea reclamantului s-a calculat o pensie de serviciu in cuantum de 4156 lei stabilită în baza L. nr. 2..
Prin decizia contestată, emisă de pârâtă, s-a recalculat pensia aflată în plată și s-a stabilit in favoarea reclamantului o pensie de asigurări sociale in cuantum de 2311 lei, începând cu (...), în baza L. nr.1. și a HG nr.737/2010.
Potrivit art.1 alin.1 lit. g din L. nr.1., pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civila devin pensii în înțelesul L. nr. 1.:
La recalcularea pensiei pârâta a avut in vedere dispozițiile art. 5 alin 2 din HG nr. 737/2010 respectiv stagiul complet de cotizare in funcție de data nașterii prevăzut de A. 3 la L. nr. 1., astfel cum este detaliata de A. 9 referitoare la vârsta standard de pensionare , respectiv stagiul minim si stagiul complet de cotizare in funcție de data nașterii.
In ceea ce îl privește pe reclamant stagiul complet de cotizare, conform L. nr. 1. trebuia sa fie de 20 de ani. In schimb acesta a realizat un stagiu de cotizare de 57 de ani, 9 luni si 24 zile, astfel cum rezulta din chiar cuprinsul deciziei contestate.
La emiterea Deciziei contestate pârâta C. J. de pensii C. a avut in vedere prevederile L. nr.1. si ale HG nr. 737/2010 astfel ca instanța a constatat ca aceasta decizie a fost emisa cu respectarea dispozițiilor legislației naționale in vigoare la data emiterii sale.
In aceste condiții instanța a analizat legalitatea decizie emise prin prisma reglementarilor internaționale, urmând a stabili daca normele interne sunt conforme cu dispozițiile dreptului comunitar in materie precum si cu dispozițiile C.i E. a D. O..
Instanța a analizat conformitatea legislației naționale care a stat la baza emiterii deciziei contestate cu reglementările CEDO și a constat că prin aplicarea retroactivă a normei de recalculare a pensie, autoritățile naționale au încălcat art.1 din Protocolul nr.1 al C.i.
S-a concluzionat că mijloacele utilizate fiind insuficient motivate, s-a încălcat art.1 al Protocolului nr.1. În ceea ce privește obligația statului de a acționa într-o manieră corespunzătoare și cu maximă consecvență, este de remarcat că această condiție de proporționalitate este încălcată și pentru că ingerința adusă dreptului fundamental de proprietate excedează considerabil
și evident beneficiului societății rezultat în urma aplicării ingerinței. In ceea ce privește cel de al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit.
Reclamantul se află într-o situație de vulnerabilitate financiară și socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicția de a obține alte venituri pe timpul vieții active, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite. Ori, în urma supunerii părții reclamante la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea acesteia fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pusă intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate și marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit cu aproximativ 50%. Într-adevăr, ingerința a fost dispusă intempestiv, peste noapte, fără acordarea a nici măcar a unui termen de grație rezonabil, printr-o normă tranzitorie (de pildă, termenul de 5 luni acordat militarilor și polițiștilor, prin art.4 alin.1 lit. a din L. nr.1.).
Reclamantul a fost supusă unei poveri excesive și disproporționate, prin faptul că i-a fost redusă integral pensia de serviciu, iar nu proporțional cu ponderea acestor pensii în deficitul bugetului de pensii. Ori, este excesiv să se ceară cetățeanului pensionar să suporte integral cheltuieli discreționare ale bugetului de pensii (privind funcționarea sistemului, plata personalului, întreținerea aparatului administrativ, finanțarea investițiilor și alte cheltuieli - art.13 alin.1 din L. nr.1., respectiv art.22 alin.1 din L. nr.263/2010) sau gestionarea necorespunzătoare a acestuia (prin nerecuperarea datoriilor la acest buget, permiterea unor valuri repetate de pensionări anticipate etc.).
In ceea ce privește nediscriminarea, instanța va retine ca atunci când un stat decide prin propria sa voință să plătească pensii persoanelor în recunoașterea perioadelor de muncă ale acestora, atunci (fiind creată o bază legală suficient de clară în dreptul intern), îndreptățirea prezumată pentru un asemenea beneficiu cade sub incidența art.1 al Protocolului nr.1 și art.14 din C.. În aceste cazuri, de aplicare a acestor dispoziții, în care părții reclamante i- a fost negat total sau parțial un anumit beneficiu pe baze discriminatorii, textul relevat este ca această parte să fi avut un drept exercitat în baza legislației interne de a primi respectivul beneficiu, iar dacă statul decide să creeze o schemă de beneficii, trebuie să o facă într-o manieră compatibilă cu art.14 (cauzele Stec și alții v. Regatul Unit, Andrejeva v. Letonia).
In speță de față, s-a reținut faptul că pensiile de serviciu nu reprezintă un privilegiu (D. nr.20/2000 a C.i Constituționale), deoarece au o justificare obiectivă și rațională, fiind evident că acestea pot fi eliminate doar dacă există o rațiune deosebit de puternică, neputând să se procedeze arbitrar. Astfel, pentru menținerea pensiilor de serviciu ale judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți, s-a invocat faptul că principiul independenței puterii judiciare cuprinde și apărarea stabilității financiare ale foștilor deținători ai acestor funcții, neputând fi afectată pensia lor de serviciu. A. este vorba depersoane care au îndeplinit atribuții judiciare. Î., această justificare obiectivă și rezonabilă nu mai subzistă în cazul numeroșilor funcționari din diverse instituții administrative, neavând nicio atribuție judiciară și nefăcând parte din puterea judecătorească, cărora le-a fost menținută pensia de serviciu prin tertipul legislativ al „. lor cu judecătorii și procurorii (de exemplu, art.87 și art.82 din L. nr.303/2003).
S-a ajuns la o exagerare și o lipsă de orice justificare obiectivă, rezonabilă și proporțională, astfel încât până și personalul care desfășoară activitate de protocol se bucură în continuare de pensie de serviciu tot prin tertipul „. (art.5 alin.2 din L. nr.124/2000). Î.și, Curtea Constituțională a reținut că aspectele de ordin financiar de expunerea de motive a L. nr.1. nu prezintă relevanță și se impune analizarea de către legiuitor a oportunității eliminării dreptului persoanelor „asimilate"; de a beneficia de pensia de serviciu a judecătorilor și procurorilor.
S-a concluzionat că a existat o gravă și flagrantă violare a dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 coroborate cu cele ale art.14 din C., sub multiple aspecte, fapt care se impune prin forța evidenței.
În considerarea celor menționate mai sus, constatând violarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 coroborate cu cele art. 14 din C., instanța a admis acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. DE P. C. solicitândmodificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că pe parcursul activității și în momentul pensionării reclamantului a avut reprezentarea unei prestații de asigurări sociale astfel cum era aceasta reglementată prin normele speciale atunci în vigoare.
L. nu s-a aplicat retroactiv, ci numai de la data intrării sale în vigoare.
Având în vedere evoluția crizei economice s-au aplicat o serie de măsuri restrictive.
Așa cum s-a reținut în opinia separată de la fond, pensia de serviciu are
și o componentă care nu reflectă contribuția.
D. C.i Constituționale nr.873/(...) nu acordă beneficiul de drept la pensie pentru pensia suplimentară, acordată în limita resurselor statului.
Calculul respectiv este aplicat încă din (...) celorlalți beneficiari de pensie, în funcție de cota contribuției. Pensia reflectă modul în care s-au îndeplinit obligațiile de asigurări sociale, obligații în funcție de care rezultă și drepturile corelative de pensie în acest caz.
Dreptul la pensie este un drept general și fiecare cetățean are drept egal în acest sens, așadar nu trebuie să existe derogări, acestea fiind cu adevărat neconstituționale.
Reclamantul C. R. A. prin întâmpinare (f.6-7) a solicitat respingerearecursului și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Procesul de recalculare a pensiei reclamantului s-a realizat în temeiul L. nr. 1., act normativ care pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor de serviciu.
Asupra fondului cauzei, raportat și la motivele invocate de reclamant în susținerea contestației, Curtea reține punctual următoarele aspecte:
În ceea ce privește neretroactivitatea, după cum s-a statuat prin D. nr. 29 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu pot fi primite criticile potrivit cărora L. 1. încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin. 2 din C., prin prisma faptului căactul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din C., Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 433 din 28 iunie
2010. Jurisprudența anterioară a C.i Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurent.
Astfel, prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. 2 neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. 2 lit. f privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
De asemenea, prin D. nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a, b, d - i și art. 2-12 din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din C. raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Totodată, s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c din aceeași lege (la data formulării obiecției de neconstituționalitate) sunt neconstituționale, din perspectiva prevederilor art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din C. (referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor).
Astfel, în D. nr. 871/2010 se reține că „având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din C.. Relevantă în acest sens este și D. nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.
24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. 2 din C., textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, L. privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita";.
Întrucât, în prezenta cauză retroactivitatea L. nr. 1. se invocă numai în raport de dispozițiile art. 15 alin. 2 din C., Curtea de A. apreciază că aceastăanaliză excede competențelor sale întrucât ar însemna să efectueze un control de constituționalitate, care se poate realiza numai de Curtea Constituțională, potrivit art. 1 alin. 2 din L. nr. 47/1992, republicată. De altfel, deciziile C.i Constituționale sunt obligatorii și (așa cum s-a arătat anterior) instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la acest aspect.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor C.i Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanța de judecată nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii din perspectiva C.i europene a drepturilor omului impunându-se în mod distinct, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, în jurisprudența C.i E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. 1 din C., ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, în care Curtea E. a statuat în sensul că puterii legislative nu îi este interzis să reglementeze, prin prevederi retroactive, drepturi derivate din legile aflate în vigoare, principiul legalității și noțiunea de proces echitabil consacrată de art. 6 excluzând, cu excepția motivelor convingătoare de interes public, doar amestecul legislativului în administrarea justiției menit să influențeze rezolvarea juridică a unei dispute, ceea ce nu este cazul în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza L. nr.
1., întrucât în cursul judecării acestei plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.
Referitor la nediscriminare, așa cum s-a statuat de Înalta Curte de
Casație și Justiție în D. nr. 29 din (...), instanța de drept comun nu poate face reevaluări în temeiul art. 16 din C., iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații identice) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C.i Constituționale.
Analizând ingerința S. prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocolla C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea E. a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf
71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).
În jurisprudența organelor C.i, noțiunea de „. de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. Astfel, în C. Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul „. de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea E. a D. O. și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).
De asemenea, Curtea E. a reținut în C. Kjartan Asmundsson contra Islandei (paragraf 39) următoarele: „totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.
În C. Keckho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005 (paragraf 23) Curtea
E. a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare ale legislației. Totuși, din momentul în care o dispoziție legală în vigoare prevede plata anumitor beneficii și condițiile legale sunt îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata acestora, atâta timp cât acele dispoziții legale sunt încă în vigoare.
Curtea de A. constată că prin L. nr. 1. nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a L. nr. 1. nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin L. nr. 1. pensiile prevăzute de L. nr. 2. au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar reclamantul care anterior beneficia de o pensie de serviciu, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare L. nr. 1. reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.
Fiind prevăzută de L. nr. 1. transformarea pensiilor de serviciu în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.
Referitor la calitățile pe care trebuie să le îndeplinească legea, așa cum au fost ele determinate în jurisprudența C.i E., respectiv să fie accesibilă, precisă și previzibilă, acestea trebuie examinate din perspectiva marjei de apreciere pe care o are statul în reformarea sistemelor de asigurări sociale.
Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea L. nr. 1. sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de R. prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente șimenținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența C.i E. a D. O. (de exemplu, în C. Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) „statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, N. and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.
De asemenea, Curtea E. a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (W. c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf
59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.
Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de A. apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.
Mai mult, prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C.i E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R., relevantă datorită situației similare analizate și în speța dedusă judecății, a stabilit că „…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c.
Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002,nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
S.ele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fostfundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anumecontextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitelesisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilorreclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari."; În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de A. constată ca fiind nefondate susținerile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 217/2008.
În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului, care a fost beneficiarul unei pensii de serviciu obținută în temeiul L. nr. 2.. În temeiul L. nr. 1. pensiile de serviciu au devenit pensii de asigurări sociale de stat și au fost recalculate utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de L. nr.1..
În concret, Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie de serviciu în cuantum brut de 4.156 lei, cuantumul brut al pensiei recalculate fiind de
2.311 lei.
Prin urmare, pensia recalculată a reclamantului nu este mai mică decât pensia medie pentru limită de vârstă în septembrie 2010 în R., care este de
859 lei, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
În consecință, doar în situații excepționale s-ar putea aprecia că pensionarul suportă o sarcina excesivă, ceea ce ar impune o protecție din partea sistemului de securitate socială, care în cele din urmă, este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (M. și alții împotriva Italiei, paragraful 61).
În speță, reclamantul nu a dovedit existența unei situații excepționale ce ar putea să-l expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să-l lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este nelegală, astfel ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va admite, cu opinie majoritară, recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului pe care o va modifică în tot, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite, cu opinie majoritară, recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C., împotriva sentinței civile nr. 797 din 14 februarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în tot în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C. R. A. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. R. M. C. M. S. C. B.
Cu opinie separată în sensul respingerii recursului C.J.P. C.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud. fond: M.F. B.
G. C.
GREFIER
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Consider că recursul formulat de C. J. DE P. C. este nefondat, în mod corect prima instanță constatând în cauză încălcarea drepturilor reclamantului garantate de art.1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Trebuie subliniat în acest sens că reclamantul C. R. A. s -a adresat
instanței pentru proteguirea unui drept de securitate socială, considerând că pensia sa de serviciu era un „bun";, în sensul jurisprudenței C.E.D.O., pe care
acesta avea speranța legitimă de a -l primi lunar în cuantumul stabilit potrivit deciziei nr.1./(...), în temeiul L. nr.2., pentru o vechime efectivă ca personal navigant profesionist- de 21 de ani.
În cauză reclamantul invocă aspecte ce țin de ingerința S. în dreptul său la un "., în sensul C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertăților
fundamentale, dar percepția sa certă și, de aici, principalul său motiv de
nemulțumire și chi ar nelămu rire cu p rivire la situația no uă creată în urma
recalculării este, în primul rând, c ă dr ep tul s ău l a pens ie de serv ic iu er a un
"drep t c âș tig at";, respectiv un drept acordat de o lege în vigoare, prin decizii
administrative ce au rămas definitive și executo rii, în temeiul raportului de
muncă pe care l -a avut, și care trebuia să fie, în consecință, plătit acestuia, lunar, în continuare, în cuantumul stabilit conform L. nr.2..
Î n acest sens, deși doctrina de drept administrativ subliniază că "nimeni nu are dreptul să pretindă menținerea unei anumite stări normative";, voi
analiza în cele ce u rmează situația acestui particular, pentru a înțelege și a
aprecia dacă, în urma modificării legislației pensiilor, în anul 2010, acesta era
sau nu îndreptățit să se bucure în continuare de bunul său.
Astfel, în cadrul jurisprudenței sale, de exemplu în C. W. împotriva
Poloniei (cererea nr.18176/05), Curtea EDO a reținut că "de fapt, Curtea aacceptat posibilitatea de a efectua reduceri ale drepturilor la prestații de securitate socială în anumite împrejurări"; și că "a observat influența pe care o poate avea trecerea timpului asupra existenței juridice și a caracterului prestațiilor de securitate socială";.
În aceeași cauză s-a mai reținut că: "Acest lucru se aplică atât amendamentelor aduse la legislație care pot fi adoptate ca răspuns la schimbările societale și care dezvoltă puncte de vedere despre categoriile de persoane care necesită asistență socială, cât și evoluției situațiilor individuale."; Totuși, prin aceeași hotărâre, s-a mai reținut faptul că: "Abordarea C.i privind art.1 din Protocolul nr.1 ar trebui să reflecte realitatea modului în care protecția socială este în prezent organizată în cadrul statelor membre ale C. Europei"; și că: "În statul modern, democratic, multe persoane particulare sunt, pentru toată viața sau pentru o parte din aceasta, completdependente de prestațiile de asigurări sociale și de protecție socială pentru supraviețuire. Multe sisteme interne recunosc că astfel de persoane particularenecesită un grad de certitudine și de securitate și prevăd prestații care trebuie plătite- în urma îndeplinirii condițiilor de eligibilitate- de drept (a se vedea Stec și alții).";
Percepția reclamantului asupra dreptul ui său la pensie de serviciu ca fiind un drept câștigat și, de aici, considerarea măsurii de recalculare a acestei pensii - de fapt, astfel cum voi argumenta în cele ce urmează, de eliminare a pensiei sale de serviciu și de schimbare totală a statutului său, de acordare a unui alt tip de pensie, pe care acesta nu l-a solicitat -ca fiind un act abuziv al
S., trebuie privită în primul rând, prin prisma modului în care realitățile
istorice privind protecția socială în țara noastră i -au creat acestui particular
convingerea fermă că se poate baza p e un ven it din pensie într-un anumit cuantum, legal stabilit, de un act normativ în vigoare.
Astfel, în primul rand, în țara noastră, încă din anul 1902 , toate legilecare au reformat sistemul de pensii au prevăzut că, deși cadrul normativ a suferit modificări, în multe cazuri, însemnate, drepturile de pensie, pe care
aceste reglementări le numesc chiar "câștigate";, se mențin în plată.
Astfel, L. generală de pensiuni din (...), cu modificările din 1904 și
1906, care a constituit, la rândul său, o reglementare refo rmatoare și
unificatoare a sistemului de pensii, a prevăzut, la capitolul ". transitorii";, în art.56 că: "Pensiunile deja constatate și înscrise în virtutea legilor
anterioare, precum și a statutelor căilor ferate, fie că titularii și -auexercitat sau nu drepturile, vor continua să fie servite conform titlurilor
ce posedă cei în drept și cu reținerile ce li se făceau în virtutea legilor
anterioare promulgării acestei legi";.
Aceleași dispoziții t ranzitorii privind p ăstrarea drepturilor de pensie
câștigate re găsim și în art.54 din L. g enerală de pensiu ni republicată la data de (...).
De asemenea, L. p entru unificarea asigurărilor sociale din (...) a
prevăzut, în art.127 că: "Drepturile câș tigate până la pune rea în aplicare a prezentei legi, ale pensionarilor, se respectă în ce prive ște pensiunile lor
de bază.";
L. asigurărilor sociale din (...) prevedea, de asemenea, la capitolul ".
transitorii";, în art.319 alin.3, că: "Drepturile de pensie stabilite potrivit
diferitelor legi de a sigurări sociale pâ nă la punere a în aplicare a legii de
față, se respectă";.
Art.59 din L. nr.292/1959 privind dreptul la pensie în cadrul
Asigurărilor Socia le de S., prevedea că: "Pierd dreptu l la pensie și la
ajutor social acele persoane care, pân ă la 23 august 194 4, au desfășurat o activitate antidemocratică, reacționară, potrivnică intereselor poporului,
acei care au milit at și au avut un rol activ în introd ucerea dictaturii militar-fasciste, precum și acei care manifesta atitudine dușmănoasă fata de regimul democrat-popular";.
Prin L. nr.27/1966 privind pensiile d e asigurări sociale de stat și
pensia suplimentară, s-a prevăzut , la art.76, că: ". sau ajutorul social
stabilite pe baza unei decizii rămase definitive nu pot fi anulate decât în
situațiile prevăzute la art.56, și nici revoc ate."; Situațiile de la art.56 dinlege aveau în vedere persoanele care și-au provocat invaliditate în mod voit, însă numai în ceea ce privește dreptul la pensie sau la ajutor social decurgând din această invaliditate și pe cei condamnați pentru uciderea sau cauzarea invalidității susținătorului, numai în ceea ce privește drepturile de asigurări decurgând de pe urma acestui susținător decedat.
Potrivit art.87 din L. nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale
de stat și de asist ență socială, "P.le și aj utoarele soci ale stabilite pînă
la data prezentei legi, se mențin în continuare, atî t timp cît sînt
îndeplinite condițiile în baza cărora au fost acordate.";
L. nr.1. privind sis temul public de pe nsii publice și alte drepturi de
asigurări sociale, prevedea rec alcul are a pens iilor cuven ite conf or m leg isl aț ie i
an ter io are, îns ă, co nf or m art.180 alin .7, "în situația în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin.6, este mai mic decât cel stabilit în baza
legislației anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos";.
D in an al iz are a aces tor d ispoz iț ii leg ale, r ezul tă c ă recl aman tu l ș i, de al tf el
toț i pens ion ar ii d in R., ave au to ate d atel e c are s ă le f or meze conv in gere a f er mă
c ă drep tur ile lor d e pens ie, od ată s tab il ite pr in tr -o dec iz ie def in itiv ă, er au
c âș t ig ate, pu tând f i c el mul t rec alcul ate pe al te b aze, index ate, majo r ate, f ăr ă a f i
îns ă af ectat cu an tu mu l pens ie i af late în pl ată, as tf el încât, mai mu l t, nu ave au
n ic iun ele men t c are s ă le insp ire un sen time n t de incer titud ine pr iv ind pl ata pe viitor a acestei pensii lunare.
M ai prec is, nu cuno ș te au s ă f i ex is tat î n R. al te c azur i de d iminu are a
cu an tu mulu i pens ie i af late în pl ată în urma punerii în aplicare a
dispozițiilor unui sistem de reforma re a pensiilor, c ar e, în speț ă, cu atât mai mult, s-a vrut a f i conf or m pr inc ip iilor ech ităț ii.
În al doilea rând, reclamantul a avut în vedere, tot din privit din
perspec tiv ă is tor ic ă, cadrul normativ în care au fost stabilite pensiile
personalului navigant, prin reglementări speciale, încă din anul 1959.
Astfel, Decretul nr.292/1959, prevedea, la art.2 care sunt categoriile de pensii în cadrul asigurărilor sociale de stat, respectiv: de bătrânețe, de invaliditate, pentru merite deosebite, de serviciu, de urmaș.
Potrivit art. 24 alin.1 lit.a) din acest decret, personalul navigantprofesionist din aeronautica civilă,care nu mai îndeplinea nici una din
funcțiile de navigant profesionist în aeronautica, avea dreptul la pensie de serviciu, d ac ă ave a o vech ime în serv ic iu de cel puț in 20 d e an i ș i î mpl in ise vârsta de 50 de ani.
Conf or m al in.3 d in acel aș i ar ticol, în c az ul în c are personalul navigantprofesionist din aeronautica civilă avea o vechime în funcție de cel puțin
20 ani, însă nu avea vârsta de 50 de ani, fiind oprit să mai exercite funcții de navigant profesionist în aeronautica civilă, avea drept lapensie de serviciu tranzitorie.
De asemenea, toate legile de asigurări sociale de stat ulterioare
(Decretul nr. 416/1953, L. nr. 27/1966, Decretul nr. 215/1977, L. nr.
3/1977, L. nr. 1.) tratează pensiile cuvenite acestei categorii de personal în mod distinct, prin prevederi speciale, derogatorii, stabilind vârste de pensionare obligatorii și stagii complete de cotizare cu mult reduse față de ceilalți salariați, precum și încadrarea în grupa I-a de muncă cu caracter permanent, respectiv condiții speciale de muncă, vechime suplimentară în muncă în raport cu numărul orelor de zbor, de tipul de aeronavă și funcția îndeplinită.
Astfel, conform art.11 din L. nr. 27/1966, personalul navigantprofesionist din aeronautica c iv il ă ave a d rep t l a pens ie in tegr al ă pen tru l imita de
v ârs tă l a î mpl in ire a v ârs te i de 50 de an i, d ac ă ave a o vech ime în serv ic iu de cel
puț in 25 de an i, b ărb aț ii ș i 20 de an i, f e me ile, în c al itate de pe rson al n av ig an t.
Conf or m al in.3 d in acel aș i ar ticol, personalul navigant profesionist din
aeron au tic a c iv il ă c are ave a vech ime a ceru tă în munc ă, în ace as tă c al itate,
ceru tă pen tru acord are a pens ie i in tegr ale pen tru l imita de v ârs tă, d ar nu a
î mpl in it v ârs ta de 50 de an i ș i er a opr it d e org anele co mpe ten te s ă mai exercite
f uncții l a bordul aer on avelor, deo arece n u mai corespunde d in punc t de vedere psihofizic, avea drept la o pensie tranzitorie.
Potrivit art.1 și art.2 alin.2 lit.e) din Decretul nr.215/1977, având în
vedere condițiile, complexitatea, solicitar ea mai mare și importanța
muncii, au fost în cadrate în grupa I de muncă, cu car acter permanent,
locurile de muncă ale personalului navigant din aviația civilă care
realizează numărul de ore de zbor minim prevăzut, pe diferite tipuri de
aeronave și funcția îndeplinită, în anexa nr.1.
Conform acestei anexe, pentru personalul navigant din aviația
civilă, la stabilirea pensiei se lua în calcul, pentru fiecare an lucrat în
grupa I de muncă, câte 2 ani.
De asemenea, art. 17 din L. nr.3/19 77, prevedea că personalu lui
navigant din aviația civilă care avea o vechime în muncă de cel puțin 25
de ani, bărbații și 20 de ani, femeile, la stabilirea pensiei i se lua în
calcul o vechime suplimentară potrivit legii, în raport cu numărul orelor
de zbor, de tipul de aeronavă ș i funcția îndeplinită.
Pe această bază, personalul navigant avea dreptul, l a cerere, să fie pensionat la împlinirea vârstei de 50 de ani.
Personalul navigant care nu avea vechimea în muncă prevăzută de
alin.1 avea dreptul să i se ia în calcul vechimea su plimentară stabilită potrivit legii. În aceste cazuri nu se reducea limita vârstei de pensionare.
În al treilea rând, reclamantul a avut în vedere, în formarea convingerii
s ale c ă pens ia de serv ic iu es te un dr ep t c âș tig at, f ap tul c ă, atât la data
adoptării L. nr.1., a H. nr.737/201 0, cât și la data emiterii d ecizieiadministrative nr.1., de „. a pensiei sale din data de (...), dispozițiile L.
nr. 2. privind ace astă categorie de pensie de serviciu erau în vigoare,
fiind abrogate abia după jumătate de an de la data intrării în vigoare a
L. nr.1., respectiv la data de (...).
Pr ac tic, ne abrog ând pr in L. nr.1., aces te d ispoz iț ii ale L. pr iv ind s tatu tul personalului aeronautic civil, chiar legiuitorul a recunoscut beneficiarilor
acestor pensii u n drept câștigat, cel care le conferea statutul depensionar din serviciul aeronautic civil, cons ider ând c ă î n aces t f el, măsur a
lu ată v a ap ăre a do ar c a o reducere pr in rec alcul are a cu an tu mulu i pens ie i,
de ter min ată de in teresul publ ic, ș i nu c a o af ectare subs tanț ial ă ș i
irevoc ab il ă/per mane n tă a drep tulu i ace s tor a, în sensul el imin ăr ii pens iilor de serviciu.
În acest context, intimatul-reclamant a suferit, prin decizia nr.
nr.1./(...), o ingerință esențială în drepturile sale, nu numai prin diminuarea cuantumului pensiei sale, ci, mai ales prin pierderea
calității, a statutului de pensionar din serviciul aeronautic civil, în
condițiile în care L. nr.2., legea în baza căreia i s -a recunoscut acest drept, prin decizia nr. 1./(...) , era în vigoare.
Trebuie remarcat, în acest sens, că și L. nr.1. a prevăzut că pensiile stabilite anterior datei de 0(...), devin pensii în înțelesul acestei noi legi și vor fi recalculate într-un anumit termen, dar a dispus aceste măsuri în condițiile în care legile în baza cărora au fost acordate drepturile la pensie (L. nr.3/1977, ș.a.) erau abrogate, prin chiar dispozițiile sale.
Observând că prevederile L. nr.2., în baza cărora i s-a stabilit pensia de serviciu, nu au fost abrogate prin dispozițiile L. nr.1., intimatul, în mod justificat, se prevalează de statutul său de pensionar din serviciul aeronautic civil, pe care- l avea nu numai la data recunoașterii dreptului la pensie, ci și la data recalculării pensiei sale, pe data de (...).
În acest sens, potrivit disp.art.16 alin.1 și 2 din L. nr.24/2000republicată și actualizată privind normele de tehnică legislativă, se prevede,sub titulatura ";ev itar e a p ar alel is melor";, că:
„În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativori în două sau mai multe acte normative.
În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.";
De asemenea, conform art.14 alin.1 din același act normativ, reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind, de regulă, într- un singur act normativ.
Potrivit disp.art.17 din L. nr.24/2000 republicată și actualizată, „Învederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelorde acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte decontradictorialitate cu reglementarea preconizată.";
Acest articol se corelează cu art.65 alin.3 din L. nr.24/2000, ceprevede că: „În vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuiedeterminate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.";
Prezumția că anumite norme au făcut obiectul modificării,
completării sau ab rogării lor implicit e es te pos ib il ă, conf or m art.67 alin.1
din aceeași lege, doar în cazuri d eosebite, în care la elaborarea și
adoptarea unei re glementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, îns ă în speț ă nu ne pu te m af la în preze nț a unu i ase mene a caz, deoarece la adoptarea L. nr.1., legiuitorul a avut în vedere tocmai categoriile
de perso ane c are benef ic iaz ă de pen s ii în te me iul unor leg i spec iale, ac te
nor mative pr in tre c ar e se af lă ș i L. nr.2..
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Curtea E. a D. O. în cauze recente, respectiv C. F. M. și A. G. S. contra R., în cereri ce priveau măsuriluate de către S. Român în aceeași perioadă, respectiv prin L. nr.118/2010, în sensul diminuării salariilor personalului bugetar cu 25%, în sensul că: „Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitorbeneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare.";
Dacă în ceea ce privește măsura dispusă prin L. nr.118/2010, Curtea
EDO a reținut că nu ne aflam în situația prezentată mai sus, considerând că pentru lunile iulie-d ecembrie 2010 sala riul reclamanților er a cel stabilit prin
această le ge, aceasta fiind considerată legea în vigoare, nu aceeași este situația
în speță, în care L. nr.1. nu a prevăzut doar reducerea pens iilor de serviciu cu
un anumit procent, ci a anulat practic dispozițiile L. nr.2., lege în vigoare, eliminând dreptul reclamantului la pensie în serviciul aeronautic civil, la
statutul de pensionar în acest sistem, cu toate drepturile aferente, actuale și viitoare.
În speță, decizia contestată, nr. 1./(...), prin care a fost stabilită reclamantului o pensie de 2311 lei, a fost emisă în temeiul L. nr. 1. care, la art. 1 lit.g), prevedea că, la data intrării în vigoare a legii, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, devin pensii în înțelesul L. nr. 1., iar la art. 3, ca aceste pensii „stabilite potrivit
prevederilor legilor cu caracter speci al, cuvenite sau a flate în plată ";, se calculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumuluifiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de L. nr. 1..
Chiar prin textul art. 3 din L. nr. 1., legiuitorul precizează că aceste
pensii speciale sunt prevăzute de lege, fiind ". potrivit prevederilor legilor cu
caracter special"; și sunt „cuvenite";.
Consider că primează în cauză sublinierea unor aspecte particulare ale pensiilor de se rviciu ale personal ului aeronautic na vigant din aviația
civilă, care, în lipsă de practică judiciară neunitară la data pronunțării
deciziei nr.29/2011 a Î. C. de C. și J ustiție , nici nu au putut fi analizate încadrul acestui recurs în interesul legii.
În acest sens, chiar din considerentele acestei decizii, se reține că reprezentantul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reliefat că, având în vedere faptul că jurisprudența neunitară atașată recursului în interesul legii vizează în majoritatea covârșitoare litigii generate de aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1., s- ar impune chiar amânarea judecării recursului în interesul legii, pentru a fi verificată jurisprudența la nivelul curților de apel, în vederea identificării și depunerii la dosar a hotărârilor judecătorești prin care au fost soluționate și litigii generate de aplicarea celorlalte dispoziții ale art.1 din legea respectivă.
Aceste aspec te spec if ice, d ar de o deoseb ită imp or tanț ă, în cerce tare a
inger ințe i S. în drep tul recl aman tulu i, sun t ur măto arele :
I. pensia de serviciu stabilită în temeiul art. 43, 44, 50 din L. nr. 2. privind statutul personalului aeronautic civil navigant din aviaț ia c iv il ă d in R., era un drept de securitate socială pe care legea l -a acordat
reclamantului, având în vedere „condițiile speciale de muncă existente
în mediul aerian, în care acesta și -a desfășurat activitatea, ce sunt
specificate la art. 31 și 42 din le ge, respectiv: suprasolicitarea psihică
și nervoasă, stres ul, zgomotul inte ns și de lungă d urată, pericolul,
nocivitățile, radiațiile și radiațiile c osmice, substanțele chimice toxice,
accelerațiile și vibrațiile .
Aceste condiții ca re, de -a lungul timpului, au fost considerate ca
fiind foarte vătămătoare, grele și periculoase, iar în prezent, speciale, în
care și -a desfășur at munca reclama ntul timp de 21 de ani, au fost
recunoscute, astfe l cum am menți onat anterior, de toate legile de
asigurări sociale din țara noastră, aceasta fiind și motivația care a stat la
baza inițiativei legislative din anul 2007, de reluare a vechilor
reglementări privind acordarea pensiei de serviciu.
II. Riscurile sociale acoperite prin acest drept de securitate
socială, pensia de serviciu, nu au fos t decât în ultimă i nstanță pentru
bătrânețe, ci, în primul rând, de natură economică, fizică și psihologică. Prin urmare, riscurile sociale pentru care s-a consider at necesară stabilirea pensiei de serviciu a reclamantului au fost riscurile activității
de personal aeronautic, cu toate solicitările,
riscurile,privațiunile,responsabilitățile aferente, precum și pierderile de
venituri ca urmare a pensionării din acest sistem.
III. În cauză, ingerința în dreptul intimatului la pensie este unaesențială, având în vedere atât faptul că tipul de prestație de care beneficia
aceasta, pensia de serviciu, a fost asimilată de către normele
comunitare noțiunii de „., cât și faptul că perioada relativ îndelungată, de
3 ani, în care a beneficiat de acest drept, precum și l ipsa absolută de
previzibilitate a măsurii luate, au fost de natură a crea convingerea
fermă a reclamantului că se poate baza pe un anumit venit lunar, cu acest titlu.
IV. Instanțele de contencios administrativ, sesizate cu suspendarea
executării și anularea H. nr.737/2010 privind metodologia de
recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art.1 lit.c -h
din L. nr.1., au pronunțat hotărâri de suspendare a executării acestei
hotărâri și de anulare a acestui act normativ, hotărâri cu efect erga
omnes, constatând cauze de aparență de nelegalitate, respectiv de
nelegalitate a dispozițiilor acestui act normativ în b aza căruia a fost
emisă decizia contestată în cauză.
V. În cauză nu se poate reține că recurentul „cumula"; două t ipuri
de pensii, respectiv pensia din sistemul public de asigurări sociale și cea
plătită din bugetul de stat, ci beneficia de un unic drept de pensie, cel la pensie de serviciu.
Astfel, în cazul personalului aeronautic civil, deși, potrivit art.46 alin.1 din L. nr. 2., odată cu stabilirea cuantumului pensiei de serviciu se stabilește
și pensia pentru li mită de vârstă din sistemul public,ac ordată personalului aeronautic civil navigant profesionist conform legii nr.1., iar potrivit alin. 2 al
aceluiași arti col, doar în cazul în care cuantumul pensiei de serviciucalculat conform acestei legi este mai mic decât cel al pensiei din
sistemul public, se acordă cuantumul cel mai avantajos.
I.Argumentarea primului aspect specific al "recalculării"; pensiei de serviciu a reclamantului.
Chiar prin E. de motive a inițiatorilor L. nr.2. s-au reținut
următoarele:
"Legislația română cu privire la statutul personalului aeronautic
navigant din Aviația civilă ar trebui s ă se adapteze celei internaționale în
domeniu și să ai b ă în vedere respo nsabilitatea, valoarea, multitudinea
factorilor de risc, complex itatea acestei categorii de elită, alături de
mediul aerian în care își desfășoară activitatea și efectele nocive asupra
organismului uman.";
S-a mai arătat că desfășurarea activității aeronautice de zbor se face sub incidența: A. factorilor externi: chimici (lipsa de oxigen, lipsa de umiditate), fizico-mecanici (temperatură, presiune, radiații ultraviolete, undele de înaltă frecvență, radiațiile cosmice, zgomotul, încărcarea electrostatică a organismului), forțele turbulente (vibrațiile, zgomotul), factori de deplasare
geografică ( desincronizările de ritm biologic, modificările de metabolism); B.factorilor umani: claustrarea, volumul de muncă ridicat pe unitate de timp,influența condițiilor meteo asupra factorului decizional, situații critice în timpul zborului.
"Ca efect al activității de zbor, personalul aeronautic navigant
profesionist, prin programul variat de curse de zi și de noapte pe care le
execută, își deregle ază met abolismul și ritmul biologic f ață de cel al unui
om obișnuit, fiind ob ligat să -și impună or e de somn și de mas ă într -o puternică
contradicție cu normalul biologic.
Datorită acestui as pect, personalul aer onautic civil naviga nt nu poate
avea o viață de fami lie obișnuită și nu poate participa la o viață socială
normală . Riscul la nivelul activității de zbor este cel mai mare producător
de stres, deoarece pilotul, ca urmare a stimulilor cerebr ali, este obligat să
decidă în numai câteva secunde, cu implicații d irecte penale și materiale.
Desfășurarea activității la bordul avioanelor presupune factori
permanenți de ri sc și responsabili tate și fac îndre ptățită așezarea categoriei de personal aeronautic civil navigant într-o grupă specială de
muncă, cu salarizare s pecială și nivel de pensie coresp unzător, care să
recunoască acești factori: risc de via ță; risc de acciden te; risc penal și financiar; risc familial; risc sporit în expunerea la boli profesionale, cu
precădere la cance r - în acest sens ex istă materiale, studii de detaliu,
statistici, cercetări de specialitate efe ctuate de specialișt i în domeniu, din
care rezultă spera nța limitată de vi ață a personalului aeronautic civil
navigant, atât în timpul desfășurării activității, cât și după pensionare .
Studiul dozimetric a l radiațiilor pe timpu l zborului efectuat d e organisme
internaționale de profil (cum a fost cel prezentat la C. I . de la F. din 1994) a
concluzionat că "nivelul radiațiilor crește dramatic o dată cu altitudinea,
nivelul acestora se dublează la fiec are 1500 m altitudine, astfel, zborurile frecvente la altitudini mari (11000-12000 m) reprezintă un risc foarte ridicat,
deoarece, au arătat specialiștii, mortalitatea în rândul personalului aeronautic civil navigant profesionist a crescut în ultimii ani cu 32%
datorită cancerului de stomac, testicu lar, la creier, cu p recădere în urma iradierii.
Categoria de personal aeronautic civil navigant profesionist nu
poate fi asimiliată și este inconfundabilă față de alte profesii terestre. Ea
se deosebește esențial de toate activitățile terestre prin faptul că se
derulează: într -un spațiu tridimensio nal; într -o continu ă criză de timp; într-o ambianță severă, adesea incompatibilă cu însăși viața.";
"Astfel, s -a constatat că în primii 5 ani după ieșirea la pensie, rata
îmbolnăvirilor grave atinge 90%, iar cea a mortalității depășește 40%.
Aceste studii reli efează efectele no cive asupra organ ismului uman a
factorilor prezentați, generatori de boli profesionale specifice.";
"Efectele tuturor factorilor menționați, se cumu lează în decursul anilor
de zbor, astfel că uzura acumulată e ste ex trem de ridicată, capacitatea
organismului de re cuperare fiind diminuată corespunzător anilor biologici,
iar numărul celor care reușesc să ajungă la anii de pens ie este diminuat,
speranța d e viață după pensionare e ste dramatic scăz ută, media fiind între 56-58 de ani.";
"Astfel, este nec esară o reglemen tare legală privind statutul
personalului aeronautic navigant profesionist, care să legifereze cu
caracter permanent obligațiile, răspunderile, drepturile, condițiile de
ieșire la pensie ș i modul de calcul al acesteia, pent ru categoria de
personal aeronautic civil navigant profesionist.";
Prin avizul înregistrat sub nr.999/(...) la Senatul R., C. L. a avizat favorabil propunerea legislativă, reți nând că: "Prezenta propunere legislativă are ca obiect reglementarea statutului personalului aeronautic civil navigant
profesionist din Avi ația Civilă din R., considerat ca o c ategorie specială ,
datorită calităților și pregătirii polivalente, exigențelor d e selecție foarte
ridicate, creșterii rolului acestui personal în scopul transportului pasagerilor în
condiții de maximă siguranță, factorilor externi și umani care produc efecte
nocive asupra organismului uman și factorilor permanenți de risc și responsabilitate.";
N u se poate reține că în țară ar fi intervenit schimbări majore în
ceea ce privește statutul categoriei de personalul din care făcea parte
reclamantul, care să transforme aceste drepturi, în doar câțiva ani de la
consacrarea lor leg islativă, în p ensii inechitabile în ansamblul sistemului de pensii.
Practic, se constată că raționamentele avute în vedere la data stabilirii
pensiilor speciale prin lege, ce au fost analizate de către Curtea
Constituțională de-a lungul anilor, ace asta apreciind că drepturile stabilite
prin actele normative speciale nu reprezintă privilegii, ci doar
compensații parțiale ale inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale (decizia nr. 20/(...)), se mențin neschimbate și în prezent.
Se mai reține în ace st sens că, tot Curt ea Constituțională , prin decizia nr.279/2006, analizând sesizarea de neconstituționalitate a dispozițiilor
privind pensiile de serviciu ale parlamentarilor, a reținut că acestea nu
contravin prevederilor constituționale întrucât, „…nici o prev edere din C. nu impune uniformitatea sistemului de pensii. De altfel, nu numai pentru
deputați și senatori, ci și pentru alte categorii socioprofesionale, cum sunt
magistrații, cadrele militare, diplomații și alte categorii - s-au stabilit, prin legi speciale, sisteme derogatorii de la sistemul general de pensii. D., în toate
aceste cazuri, nu este contrară prev ederilor art.16 din C. și se justifică
prin specificitatea activității acestei categorii socioprofesionale.";
III. Argumente în sensul că măsu ra disp usă a ad us atingere dreptului reclamantului la pensie de serviciu, calificat de dreptul
comunitar ca un „. de remunerație"; și privind lipsa absolută de
previzibilitate a acestei „recalculări";.
Prin ho tăr âre a d in (...) în c auz a C -262/88, Barber vs.Royal Exchange
Assurance Group, Curtea de Justiție a C. E. a decis că toate formele de
pensie ocupaționa lă constituie un element de remu nerație în sensulart.141 din Tratat.
Această hotărâre a C.J.C.E. a f ost avu tă în vedere l a adop tar e a D. 9. a C.din (...), de modificare a D. 8. pr iv in d apl ic are a pr inc ip iulu i eg al ităț ii de
tr atame n t în tre b ărb aț i ș i f e me i în c adru l reg imur ilor prof esio n ale de secur itate
soc ial ă, as tf el cu m re zul tă d in pre amb ulul aces tu i ac t co mun itar.
În conf or mitate cu ho tăr âr ile pronunț ate d e Cur te a de Jus tiț ie în c auz a C -
7/93, Bes tuur v an he t Alge meen burge rl ijk pens ioenf onds vs.G.A.Beune ș i în cauza C-351/00, P ir kko N ie mi, u n s is te m de p ens ie pen tru f uncțion ar i in tr ă în
do men iul de apl ic are al pr inc ip iulu i eg al ităț ii de re muner are, î n cond iț iile în care
sistemul de pensii se referă la o anumită categorie de lucrători,
prestațiile se plătesc în baza relației acestora de munc ă cu angajatorul
public, în cadrul u nui sistem ce face parte din sistemul general prevăzut
de lege, iar prestațiile depin d în mod direct de vechimea în muncă
realizată și sunt calculate pe baza ultimului salariu al funcționarului.
Aceste statuări ale C.J.C.E., au fost avute în vedere la adoptarea D. 2. a
P. E. ș i a C. d in (...), as tf el cu m rezul tă d in pre ambulul aces tu i ac t comunitar.
Des igur aces te a sun t nor me co mun itare pr iv ind eg al itate a de re muner aț ie
în tre f e me i ș i b ărb aț i în mater ie de înc adr are în munc ă ș i de munc ă, d ar cons ider
c ă trebuie reținută calificarea, garanțiile și implicit, recunoașterea ca drept sui generis, izvorând din raporturile de muncă sau de serviciu, pe
care Curtea de Justiție a C. E. o acordă drepturilor beneficiarilor unor
asemenea forme de prestații de securitate socială , asimilându -le
noțiunii de remunerație, apreciindu -le ca fiind plătite în baz a relației de
muncă al acestor lucrători cu angajatorul public, drepturile de pensie
av ând c a te me i d ispoz iț iile leg ale ce regle men te az ă ch iar aces te r apor tur i juridice.
Mai trebuie reținut faptul că R., în calitate de stat membru al Uniunii E., a avut obligația implementării, până la data de 30 se ptembrie 2007, a D. nr.8.. În acest context, în cadrul consultărilor desfășurate între
experții C. E. și reprezentanții instituțiilor române care se încadrează în sistemele de pensii speciale, schemele de pensionare ale militarilor,
magistraților, personalului auxiliar de specialitate, ș.a., au fost
considerate ca fiind scheme ocupaționale de către reprezentanții C. E. ,în sensul directivei amintite.
De al tf el, ș i Cur te a E. a D. O., pr in hot ărârea pronunțată la da ta de
(...), în cauza Lombardo contra Italiei, a dec is, în leg ătur ă cu o contestație
inițiată de un judecător cu privire la pensia pe care era îndreptățit prin
lege să o primească, că statul, "în îndeplinirea acestei obligații nu face uz de puterea sa discreționară și poate fi comparat, în această privință cu un angajator privat, parte într-un contract de muncă guvernat de
dreptul privat.";
Î n consecință, coroborând cele statuate de către Curtea de Justiție de la
L. cu cele reținute de Curtea E. a D. O. în această cauză, dar și în C. F. M. și A.
G. S. contra R., rezul tă că dreptul la pensie de serviciu era datorat intimatului
în temeiul raporturilor sale de muncă, în calitatea acest uia de personal navigant, po tr iv it d ispoz iț iilor L. nr.2., c are er au în v igo ar e la data emiteriideciziei administrative de recalculare, astfel încât obli gația S. trebuia
îndeplinită astfel cum aceasta a fost asumată , respectiv ca orice ". de
remunerație";, iar această obligație nu poate fi consi derată ca fiind
executată, potrivit pr incipiilor generale ale dreptului civil, decât prin îndeplinirea întocmai a acesteia, nu prin plata unei pensii datorate potrivit
principiului solidarității sociale, oricărui salariat, în temeiul L. nr.1., în temeiul
raporturilor de asigurări sociale.
Faptul că reclamantul beneficia anterior apariției L. nr.2., respectiv
din anul 1998, de o pensie de asigurări sociale de stat, nu prezintă nicio
relevanță în speță , fiind vorba despre două categorii de drepturi distincte,
în ceea ce privește natura acestora.
L. nr.2. a recunoscut, chiar de la adoptarea acesteia, dreptul la pensie de
serviciu și personalului aeronautic civil navigant profesionist care, la data
intrării în vigoare a legii era pensionat pentru limită de vârstă sau pentru
pierderea totală a capaci tății de muncă, dar care îndeplinește condițiile pentru acordarea pensiei de serviciu, constatând că toate persoan ele care fac parte
din această categor ie de personal au lu crat în aceleași con diții menționate
anterior, cu acelea și riscuri, responsabilități , privațiuni, astfel încât, cel
puțin începând cu data intrării în vig oare a acestor prev ederi, se impune
crearea și pentru aceștia unui nou statut, nediscriminatoriu, ce ar fi
trebuit să ex iste dintotdeauna,asigurându -le acestora o compensație pentru lipsa unui interes real al legiuitorului român în acest sens, timp de zeci de ani.
Practic, pentru munca prestată, personalului navigant i s -au
recunoscut, prin L. nr.2., o serie de drepturi cu caracter de remunerație,
printre care plata salariului și a a lt or drepturi, în t impul activității propriu-zise, dar și plata pensiei de s erviciu, după încetarea raporturilor
de muncă. Acestor drepturi le corespunde obligația corelativă a S., ca
angajator, prin diferitele sale instituții publice, să le plătească, astfe l cum acestea au fost reglementate.
Faptul că tot S. era cel care trebuia să plătească atât pensia de
serviciu, ca eleme nt de remunerație , în calitate de a ngajator, cât și o
pensie de asigurări sociale de stat, în calitate de asigurător, a permis practic, în speță, confuziunea celor două drepturi și în final, înlocuirea
dreptului reclama ntului dobândit în anul 2007, cu un alt drept, și car e
nu poate constitui o executare a obligației asumate prin legea specială.
Potrivit disp.art.8 din Codul muncii, raporturile de muncă se
bazează pe princi piul consensualită ții și al bunei -cre dințe. În cauză,
intimata și -a executat cu bună -credință toate obligațiile sale decurgând
din raporturile de muncă, mai ales cea privind prestarea muncii, în
condițiile grele me nționate anterior. În consecință, S. a re obligația de a -
și executa, cu bună -credință, toate îndatoririle asumate prin L. nr.2.,
deci să plătească acestuia, tocmai în temeiul raportului de muncă pe care l-a avut, în calitate de personal navigant cu o vechime de 21 de ani,
pensia de serviciu , astfel cum a înț eles să o regleme nteze prin legea
organică, prin dispoziții legale mai favorabile apărute după data
pensionării sale în sistemul asigurărilor sociale de stat.
În acest sens, se mai reține că acesta avea deja dobândit un drept la
pensie de asigurări sociale de stat, care, fiind însă în cuantum mai redus, a
optat, începând cu anul 2007 și i -a fost plătită o altă categ orie de pensie, cea
specială, prevăzută de o lege ce a urmărit o recunoaștere a statutului pe care l- a avut, în condițiile unei reglementări ce să elimine, cel puțin începând cu această dată, discriminările din cadrul categoriei de personal ce a lucrat în aceleași funcții și condiții de muncă.
Practic, începând cu anul 2007, reclamantul îndeplinea condițiile
pentru două categorii de drepturi , prev ăzu te, amb ele, de leg i în v igo are ch iar
ș i l a d ata rec alcul ăr ii d in 2010, respec tiv un drept decurgând din raporturile
de muncă ș i un drept decurgând din raporturile de asigurări sociale ,drepturi distincte.
Din acest punct de vedere este lesne de observat că, pentru a-și obține
pensia de asigurări sociale de stat, stabilită deja din anul 1998 ,reclamantul nu mai avea nevoie de nicio recunoaștere din partea statului,respectiv de o recalculare a acestei pensii, aceasta fiind deja recalculată
potrivit „algoritmului de calcul prevăzut de L. nr.1.";, astfel încât, o
asemenea ingerință în ceea ce privește dreptul său la această categorie de
pensie apare ca fiind lipsită de cerința esențială a necesității ce trebuie să guverneze orice act administrativ.
Aceasta demonstrează odată în plus faptul că, prin măsura de
recalculare a pensiei reclamantului potrivit „algoritmului de calcul
prevăzut de L. nr.1."; , s-a dorit și s -a ajuns de fapt la afectarea unui alt drept, al unei alte categorii de pensie recunoscute de o lege specială
aceleiași persoane, cea de serviciu, în sensul eliminării acesteia.
Consider că în speță sunt aplicabile, din acest punct de vedere,
principiile generale ce guvernează executarea oblig ațiilor civil e, șianume:
Art.1073 din Codul civil în vigoare la data la care recurenta-pârâtă trebuia să își execute obligația, conform căruia creditorul are dreptul de a
obține de la debitor îndeplinirea ex actă a obligației. În caz de neex ecutare
totală sau parțială, sau în caz de ex ecutare necorespunzătoare, creditorul
are dreptul la despăgubiri.
De asemenea, art.1100 din același Cod civil, conform căruia
„creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela care i se
datorește, chiar dacă valoarea lucrului of erit ar fi egală sau mai mare.";
Interesul intimatului este, în speță , acela de a obți ne obiectul
specific și ex act avut în vedere la nașterea raporturilor juridice dintre
părți.
În ceea ce privește noul Codul civil, se reține că, potrivit art.1481, în cazul obligației de rezultat, debitoru l este ținut să pro cure creditorului rezultatul promis.
Conform art.1350 alin.1 din Codul civil actual, orice persoană
trebuie să își ex ecute obligațiile pe care le -a contractat.
Art.1226 alin.1 Cod civil, prevede că obiectul obligației este prestația
la care se angajează debitorul.
Potrivit art.1270 din același cod, c ontractul valabil î ncheiat are
putere de lege între părțile contractante.
Art.1272 Cod civil, prevede că un cont ract valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este ex pres stipulat, dar și la toate urmările pe care
practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le dau
contractului, după natura lui.
De altfel, aceste argumente privind calificarea pensiei de serviciu ca element de remunerație, sunt susținute și de faptul că aceste drepturi nu au
fost prevăzute a fi plătite în totalitate din bugetul asigurărilor sociale de stat, prin legile ce le-au reglementat, ci, în totalitate sau, în cea mai mare parte, din bugetul S., ce apare în acest raport obligațional ca angajator sui generis.
Pentru aceste considerente, apreciez că pensiile de serviciu nici nu
puteau fi integrate în sistemul pensiilor prevăzute de L. nr.1., având în
vedere faptul că, potrivit art.7 din această lege: „ În sistemul public
prestațiile de as igur ăr i soc iale repr ez in tă venituri de înlocuire pentru
p ierdere a to tal ă s au p arț ial ă a ven itur ilor, c a ur mare a bătrân eții, invalidității
sau decesului"; , ori, pens ia de serv ic iu a recl aman tulu i nu po ate f i înc adr ată în vreuna dintre aces te c ategor ii de pres taț ii, av ând în vedere r iscur ile soc iale
l imitativ prev ăzu te în aces t ar ticol.
Astfel, pensia specială a fost acordată acestuia, prioritar, nu
pentru a constitui venit de înlocuire în caz de bătrânețe, ci pentru acoperirea unor riscuri decurgând din specificul activității prestate în
cadrul aviației civile.
Av ând în vedere cele reț inu te de c ătre Cur te a E. a D. O. în C. F. M. și A. G.
S. con tr a R. ș i lu ând în cons ider are d isp. ar t.162 al in.2 d in Codul munc ii republicat, S., în cadrul marjei sale de apreciere, avea posibilitatea, cu
respec tare a cond iț iil or leg al ităț ii, neces ităț ii ș i proporț ion al ităț ii, s ă ia, pr in lege,
măs ur i de d imin u ar e a pens ie i de serv ic iu, pe per io ad a cr ize i econo mice, as tf el cum a procedat, în calitate de angajator sui generis, prin L. nr.118/2010, dar nu
s ă el imin e, pr in L. nr .1., drep tul l a pens ie de serv ic iu ș i s ă -l în locu iasc ă, în f az a
execu tăr ii obl ig aț ie i, cu un al t drep t, de as igur ăr i soc iale de s tat.
Ace as ta pen tru c ă, as tf el cu m a reț inu t C ur te a E. a D. O. în C. F. M. ș i A. G.
S. con tr a R., atu nc i c ând o d ispoz iț ie leg al ă es te în v igo ar e ș i prevede pl ata
anu mitor benef ic ii, iar cond iț iile s tipul ate sun t respec tate, au tor ităț ile nu po t refuza în mod deliberat plata acestora.
Având în vedere faptul că drep tul la pensie de serviciu își are
izvorul în contractul individual de m uncă al reclamantului, în timp ce
dreptul la pensia de asigurări socia le, își are izvor ul în contractul de
asigurare socială, consider că intimatul în niciun caz nu putea fi lipsit de dreptul la pens ie de serviciu recu noscut de o lege î n vigoare și, cu
atât mai mult, nu se putea ajunge la această finalitate, prin dispozițiile
unei legi organice, dar din domeniul asigurărilor sociale.
Prin urmare, reclamantul nu putea fi privat de dreptul la pensie
de serviciu, obținută în temeiul art.43,44 și 50 din L. nr.2., respectiv la
pensie calculată potrivit acestei legi atât la momentul cererii de
înscriere la pensie de serviciu, cât și, ulterior, prin actualizare.
Mai trebuie subliniată, în aces te sens, și lipsa absolută de
previzibilitate a măsurii ce a afectat în mod substanțial dreptul recurentului la pensie de serviciu, ce rezultă cu deosebită claritate din
prevederile art. 12 ale O. nr. 1/2010, adoptate cu doar câteva luni înainte de intrarea în vigoare a L. nr. 1., în aceeași perioadă de criză economică, după
adoptarea Legilor nr. 329/2009 și nr. 330/2009.
Acest articol prevede că: „ În anul 20 10, măsurile prev ăzute de L.
cadru nr. 330/2009 și de prezenta ordonanță de urgență referitoare lareîncadrarea și salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu vor produce efecte asupra cuantumului pensiilor militare de stat, pensiilor de
stat și pensiilor de serviciu aflate în plată, și nici asupra ajutoarelor, plățilorcompensatorii/. acordate la trecerea în rezervă sau la încetarea raporturilor de serviciu.
După data de 1 ianuarie 2010, pensiile și ajutoarele , plățile compensatorii/. prevăzute la alin. 1 și compensațiile de chirie se stabilesc în
funcție de nivelul și structura bazei de calc ul în vigoare la data de (...), fără a fi
afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute la art. 10 din L. nr. 329/2009.";
Mai trebuie amintit aici și faptul că un sistem de reformare ce a afectat atât de radical drepturile reclamantului nu a fost însoțit de o perioadă de
tranziție corespunzătoare, care să permită, în condiții de ex ercitare cu
bună-credință a drepturilor tuturor participanților la raporturile juridice,
adaptarea particularilor la noua situație creată, ci a fost pusă în executare
în termen de 30 de zile de la adoptarea H. nr.737/2010, dată în organizarea
aplicării L. nr.1..
În acest context, trebuie reținut și faptul că, bazându-se pe aceste dispoziții legale, în condițiile lipsei totale de previzibilitate a acestei măsuri de reformare a pensiilor, reclamantul nu a fost în măsura de a -și lua, în
cunoștință de cauză și din timp, măsuri personale de atenuare a riscurilor
diminuării veniturilor sale și ale familiei sale , având în vedere că perioada de 3 ani în care a încasat lună de lună pensia de serviciu, a creat acestuia
convingerea că se p oate bizui pe acest venit lunar, orientându -și conduita în
raport cu dispozițiile legale existente.
Astfel, reclamantul este pus în situația de a suporta sarcina acesteimăsuri, în condițiile în care nu i se poate imputa nicio lipsă de diligență în ceea ce privește modul în care acesta a acționat atât în cursul vieții active, cât și în calitate de pensionar.
Mai trebuie subliniat faptul că, în R., cadrul normativ privind pensiile private a fost stabilit abia prin L. nr.411/2004, care a intrat în vigoare la data de
1 iulie 2006, iar cel privind pensiile facultative, prin L. nr.204/2006, într-o
per io ad ă în c are recl aman tul nu mai ave a c al itate a de s al ar iat.
În condițiile în care legislația ce-l privea ar fi prevăzut că dreptulla pensia de serviciu, respectiv partea ce se suportă de la bugetul de stat, se va acorda doar în măsura în care vor exista fondurile necesare finanțării acesteia, desigur că acesta și-ar fi luat din timp măsuri pentru asigurarea riscurilor pe care le implică bătrânețea și diminuarea veniturilor lunare din pensie.
Apreciez că aceste argumente trebuie avute în vedere în aprecierea proporționalității ingerinței S. în drepturile recurentului.
IV. Motivație pri vind asp ectele d e aparență de nelegalitate,
respectiv, de nelegalitate a H. nr.737/2010 constatate prin hotărâri
judecătorești pronunțate de instanțe de contencios administrativ din
țară, hotărâri cu efect erga omnes.
Astfel, prin sentința civilă nr.491/(...) a C .i de A. C.-Secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal s -a dispus suspendarea
executării acestei hotărâri de guvern și anularea acesteia.
Prin această hotărâre definitivă s-a reținut că, în primul rând, C. europeană pentru apărarea drepturilor omului nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (C. Artico împotriva Italiei, 1980).
De asemenea, s-a mai reținut că dreptul la pensie al reclamanților șiintervenienților este un „bun";, iar lipsirea de proprietatea unui bun la care se refeă dispozițiile din convenție, poate fi justificată numai dacă se demonstrează că a intervenit pentru cauză de utilitate publică și doar în condițiile prevăzute de lege.
Contenciosul administrativ a stabilit în acest sens că: „chiar dacă existăun text de lege care pare a justifica poziția pârâtului, nu a fost relevat interesul public care ar legitima o asemenea măsură, chiar dacă ar fi luat în considerare contextul economic și lipsa disponibilităților financiare.
Chiar și așa fiind, este discutabil în ce măsură considerentele de natură financiară pot fi opuse reclamantelor, în condițiile în care Curtea E. s-a pronunțat în sensul în care lipsa de fonduri nu poate justifica încălcarea dreptului de proprietate invocat.
În aceste condiții, exigențele unei bune administrații la care are dreptulorice cetățean ar fi și ele încălcate.
Instanța consideră că nu este îndeplinită nici cerința unui just echilibru, reclamanții fiind puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și exorbitantă,care nu poate justificată în nici un mod.";
Prin sentința civilă nr.3811/(...) pronunțată de Curtea de A. B.,
Secția a V. -a de co ntencios administrativ și fiscal, în dosarul nr.(...), s-a
dispus suspendarea executării H. nr.737/2010 până la pr onunțarea
instanței de fond.
Prin sentința civilă nr.284/CA/(...), Curtea de A. O., Secția
comercială, de contencios admin istrativ și fiscal , a suspendat executarea H. nr.737/2010.
Curtea de A. P., Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a suspendat executarea H. nr.737/2010, prin sentința nr.16/(...).
Prin sentința civilă nr.1575/(...), pronunțată în dosarul nr.(...) a C.i de A. B., s-a dispus suspendarea executării H.nr.737/2010 până la datasoluționării irevocabile a acțiunii de anulare a acestui actadministrativ.
Potrivit art.14 alin.4 din L. nr.554/2004, hotărârea prin care se
pronunță suspenda rea este executorie de drept . R. nu este suspensiv deexecutare.
Conform alin.7 al aceluiași arti col , suspendarea executării actuluiadministrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.
Mai trebuie menționat că, Î nalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.38/ (...) pronunțată în recursul împotriva sentinței pronunțate în contencios administrativ privind suspendarea executării H. nr.735/2010 a reținut următoarele:
"Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într -unproces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat,
este echitabil ca acesta din urmă să nu -și producă efectele asupra celor vizați .";
"…..instanța de control judiciar are în vedere faptul că H. nr.735 din (...)
- act administrativ unilateral cu caracter normativ - produce efecte erga omnes,
ca și sentința recurată .";
Prin sentința civilă nr.333/( ...) a C.i de A. C.-Secția co mercială, de
contencios administrativ și fiscal s -a dispus anularea H. nr.737/2010.
Contenciosul administrativ a reținut, pentru a se pronunța astfel, următoarele:
Dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privată (C. Buchen contra Cehiei din 2002).
În această situație, s-a apreciat că reclamanții își legitimează interesul în invocarea unei valori patrimoniale având semnificația unui drept câștigat, recunoscut și executat de stat în temeiul unei legi speciale, suficient de clară și previzibilă la data pensionării și care i-a permis să-și planifice acțiunile atât pe termen lung cât și pe termen scurt pentru sine și familia sa, precum și o anumită manieră de gestionare a bunurilor sale prezente și viitoare.
S-a mai reținut, în ceea ce privește condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege, că: „. poate avea însă și un sens mai extins, privind nu doar calitatea legii în vigoare, ci și posibilitatea de a modifica legile pentru viitor, persoanele având astfel un drept la continuitatea acțiunii sale.
Acest drept presupune că statul nu poate încălca încrederea legitimă a persoanelor în continuitatea acțiunii sale.";
În ceea ce privește scopul legitim urmărit, s-a reținut că, „dacă măsurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foști angajați din sectorul bugetar în sensul diminuării acestora sunt calificate ca având natura unor măsuri cu caracter excepțional, atunci este cu totul evident că L. nr.1. nu s-ar putea întemeia pe art.53 din Constituția revizuită deoarece lipsește una din cele două caracteristici esențiale, care ar permite evocarea sa, și anume caracterul temporar, limitat în timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv și nu temporar.";
S-a mai reținut că diminuarea pensiilor de serviciu ale reclamanților cu
70-80% atinge chiar substanța dreptului.
Deși toate aceste aspecte de aparență de nelegalitate, respectiv, de nelegalitate, au fost evidențiate de instanțele de contencios administrativ, acest act normativ în baza căruia s-a recalculat pensia reclamantului și-a produs efectele, în ceea ce privește pensia lunară plătită acestuia, până la data de (...), timp de un an de zile de la data recalculării pensiei, dată la care G. a luat anumite măsuri de înlăturare a aspectelor de nelegalitate sesizate, care nu au fost însă în sensul revocării actelor administrative individuale emise în baza acestui act normativ, cu repunerea particularilor în situația anterioară, deci a repunerii în plata pensiilor de serviciu, ci a adoptării Ordonanței de U. nr.5. , care a prevăzut o nouă metodologie de recalculare a pensiilor de serviciu, urmată de emiterea unor noi decizii de revizuire.
Trebuie subliniat în acest sens că, prin expunerea de motive a acestui act, G. a recunoscut că ingerința sa în drepturile categoriilor de pensionari vizați de ordonanță, printre care se află și recurentul, nu a permis instituțiilor implicate realizarea tuturor procedurilor administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un modobiectiv și justificat, fiind necesară încă o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor, pentru a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie.
Pentru aceste motive, prin art.4 din O. nr.5., s-a dispus abrogarea H.nr.737/2010.
Cu toate acestea, măsura radicală, re formatoare, adoptată și pusă în
ex ecutare la scurt timp, după două luni de la adoptarea L. nr.1., și -a
produs efectele prin lipsirea intimatului de pensia de serviciu și diminuarea cuantumului pensiei sale timp de un an de zile, până la adoptarea O. nr.5..
Din preambulul O. nr.5. rezultă că aceasta a fost adoptată:
"având în vedere exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării L. nr.1., în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat, se impune instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiei, cu respectarea principiului contributivității și egalității, scopul fiind acela de a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de prezenta ordonanță de urgență sunt îndreptățite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.";
Î n ceea ce privește modul de soluționare a recu rsurilor formulate
împotriva sentințelor de suspendare a executării, respect iv anulare a H.
nr.737/2010, menționate anterior, se reține că:
Abia la data de (...), prin decizia nr.5960, pronunțată în dosarul nr.(...),
Î nalta Curte de Casație și Justiție s -a pronunțat asupra recursului formulat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr.491/(...) a C.i de A. C.-Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că a admis recursul, a modificat sentința și a respins ca inadmisibilă acțiunea, fără a ne fi, până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză, accesibilă motivarea acestei decizii a instanței supreme.
R. împotriva sentinței civile nr.333/(...) a C.i de A. C.-Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr.(...), are termen
de judecată la Î nalta Curte de Casație și Justiție pe data de (...) .
R. împotriva sentinței civile nr.3811/(...) pronunțată de Curtea de A. B., în dosarul nr.(...), s-a judecat de către Î nalta Curte de Casați e și Justi ție abia la data de (...), după abrogarea H. nr.737/2010, astfel încât, prin decizia nr.3888, s-a admis recursul formulat de Guvernul României, s-a modificat sentința, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării acestei hotărâri de govern, ca fiind rămasă fără obiect .
V. Argumentația în sensul dreptului unitar al reclamantului la pensie de serviciu.
Reclamantului i s-a stabilit, prin L. nr.2. un unic drept la pensie, cel la pensie de serviciu, cele două componente ale acestuia privind doar sursa din care s-a convenit ca acestea să fie plătite, respectiv statul asumându-și obligația ca partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public să fie suportată din bugetul de stat, prin bugetul M. M., F. și E. de Ș.
În acest sens, legiuitorul s-a obligat, prin lege specială , să
plătească categoriei de personal din care face parte și reclamantul, o pensie
de serviciu ce reprezintă de fapt o indemnizație ce are un caractercompensatoriu, pentru responsabilitățile speciale, ris curile, privațiunile cu
care aceștia s-au confruntat în cursul vieții active.
Prin L. nr.1., drepturile de pensie specială sunt doar în mod formal recalculate, de fapt sunt înlocuite cu pensiile pe care pensionarii le-ar fi
obținut potrivit legii generale a pensiilor din sistemul public, fără luarea în considerare a statutului special al acestora, în speță, a recurentului, și mai mult, punerea gra bnică în plată a d repturilor astfel „re calculate"; într-un termen de doar 30 de zile de la data hotărârii privind aprobarea metodologiei de recalculare, fără o perioadă tranzit orie, a determinat și stabilirea unor
pensii greșit calculat e potrivit L. nr. 1., a stfel cum legiuitorul a constatat după un an de zile, chiar prin preambulul O. nr. 5..
De asemenea, mai consider că venit urile mari realizate în timpul
activității de către reclamant, acesta beneficiind în permanență de adaosuri la
salariul de bază pentru orele de zbor, de numărul de salturi de instrucție și de
recepție, astfel cum rezultă din carnetul de muncă ș i din ade verința de salariu
depusă la dosar, ca re -l situau pe acesta, în ceea ce priveș te salarizarea, în
topul angajaților, chiar și anterior anului 1989, nu puteau conduce, potrivit
principiului echității, la stabilirea unei pensii de 2311 lei.
Considerente avute în vedere în aprecierea încălcării de către S. a drepturilor reclamantului garantate de art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, pornind de la aspectele de drept și de fapt specifice evidențiate anterior:
Conform art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor
omului și libertăților fundamentale, „Orice persoană fizică sau juridică aredreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului S.elor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.
Potrivit art. 25 din Declarația Universală a D. O., orice om are dreptul laun nivel de trai care să îi asigure sănătate și bunăstarea lui și a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate, bătrânețe.
Art. 17 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii E. prevedecă: "Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o.
Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general;
Conform art. 52 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii E.,
„Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți.
Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de U. sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți";.
Art. 20 alin. 1 din Constituția R. prevede că dispozițiile constituționaleprivind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate înconcordanță cu Decl arația Universală a D. O., cu pactele și cu celelalte tratate la care R. este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția și legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Potrivit art. 8 din Declarația Universală a D. O., orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din parte instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin C. sau lege.
Prin considerentele deciziei nr.29/2011, Î . Curtea de C. și Justiție a
reținut următoarele:
"În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C.i E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc..";
Conform practicii sale constante ( C. James și alții împotriva Regatului
Unit, Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, M. și alții împotriva Italiei, W. împotriva Poloniei), Curtea E. a D. O. a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 conține trei norme diferite. Prima normă, prevăzută în prima teză a primului paragraf este de natură generală și enunță principiul respectării bunurilor; a doua normă, inclusă în a doua teză a primului paragraf, reglementează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; a treia normă, menționată în al doilea paragraf, recunoaște că statele contractante au dreptul, printre altele, de a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general. Cele trei norme nu sunt totuși distincte. A doua și a treia normă se referă la cazuri specifice de ingerință în dreptul la respectarea bunurilor și ar trebui, prin urmare, să fie interpretate ținând seama de principiul general enunțat la prima normă.
În C. Stec și alții contra Regatului Unit, Curtea E. a D. O. a statuat în sensul că atunci câ nd legislația națională îi recunoaște unei persoane un
drept la prestație socială, chiar non contributivă, art. 1 din Protocolul
adițional la C. este aplicabil.
Potrivit jurisprudenței sale în materia drepturilor sociale (ex. W. împotriva Poloniei), Curtea E. a D. O. a stabilit că în evaluarea ingerinței este
important să se ia î n considerare dacă dreptul reclamantul ui de a primi pensie
în cauză a fost încălcat astfel încât să conducă la o atingere adusă esenței dreptului la pensie al acestuia.
Aprecieri asupra legalității și necesității ingerinței statului în dreptul reclamantului.
Î n ceea ce privește atitudinea S., în cadrul ingerinței sale, trebuie
subliniat faptul că, deși, astfel cum am menționat ante rior, instanțele de
contencios administrativ din țară, prin hotărâri definitive, dar executorii, dar și
instanțe de asigurări s ociale, prin hotărâri irevocabile pronunțate în
contestațiile împotriva deciziilor individuale de recalculare, au semnalat
nelegalitatea măsurii de recalculare a pensiilor de servic iu, acesta a luat
anumite măsuri de înlăturare a situației nelegale create abia la data de (...),prin adoptarea O. nr.5..
Î., chiar și la această dată, S. nu a revocat actul administrativ
individual contest at în cauză, cu repunerea recuren tului în situația
anterioară emiterii acestuia.
Trebuie avut în vede re și contextul în car e a fost emisă decizi a contestată
în cauză, în care, as tfel cum am mențion at anterior, L. nr.2. mai era în vigoare, dar G. pregătea intrarea în vigoare a L. nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care abroga, începând cu data de (...), dispozițiile acestei legi privind pensiile de serviciu.
Prin decizia nr.38/(...), Î. Curtea de C. și Justiție a reținut că:
„…principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.
În doctrina de drept administrativ, se susține că principiul legalității impune trei reguli: existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează activitatea administrației, precum și obligația de a respecta legile generale, fiind vorba de legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea administrației, dar care trebuie avute în vedere de către autoritate pentru că ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administrația.";
În ceea ce privește legalitatea și necesitatea acestei ingerințe, mai trebuie subliniat că, potrivit art. 20 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în
funcție de importanța și complexitatea acestora, de o activitate de documentare
și analiză științifică, pentru cunoașterea temeinică a realit ăților economico -
sociale care urmează să fie reglement ate, a istoricului l egislației din acel
domeniu, precum și a reglementărilor similare din legislația străină.
Conform art. 6 din aceiași lege , orice proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai
mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate luându-se în considerare interesul social, politica
legislativă a S. Român și cerințe le corelării cu ansamblul reglementărilor
interne și ale armo nizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu
tratatele internaționale la care R. este parte, precum și cu jurisprudența C.i E. a D. O..
În cazul în care s-ar fi respectat aceste dispoziții nu s -ar fi ajuns la
situația de a se constata, la un an de la emiterea unei decizii ce se bucură
de privilegiul prealabilului, de la i ngerința neașteptată în drepturile reclamantului, printr-o măsură radi cală, de recalcula re superficială a pensiei sale, că mai este necesară încă o etapă de revizuire a drepturilor sale de pensie.
Î n acest sens, trebuie amintit că, în C. Păduraru contra R., Curtea E. a
D. O. a arătat că: "odată ce a fost a doptată o soluție de către stat, ea
trebuie implementată cu o claritate ș i coerență rezonabi le pentru a evita
pe cât posibil inse curitatea juridică ș i incertitudinea pe ntru subiecții de
drept la care se re feră măsurile de a plicare a acestei s oluții; în această
privință, trebuie subliniat faptul că incertitudinea , fie ea legislativă,
administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorități este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita
statului.";
De fapt, prin deci zia contestată, "de recalculare"; a pensiei de serviciu, la o dată la care dispozițiile L. nr.2. mai erau în vigoare, reclamantului nu i s-au diminuat doar drepturile de pensie.
În realitate, principala sa pierdere, în privința căreia nu a existat
nici cel puțin o intenție de reparație din partea S. și care va a fecta în
timp evoluția pensiei sale, este că mecanismul de recalculare a pensiei
adoptat în baza L. nr.1., a H. nr.737/ 2010 și a O. nr.5. implică L. SA DE
S.UTUL DE PENSI. AR DIN SERVICIUL AERONAUTIC CIVI L și prin aceasta,
L. SA DE P. PE C. I-O O. A(...) L. N., ÎN S. A. P. S. DE S., în luna martie a
fiecărui an cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent.
Aceasta constituie o pierdere în sem nată pentru intim at întrucât
este lipsit de o măsură de prote cție socială ce av ea menirea de a
garanta acestuia o menținere a pensiei sale la un nivel apropiat
ultimului venit avut în viața activă, ori simplele indexări acordate de
către S. doar atunci când mijloacele financiare îi permit acest lucru, în cadrul sistemului unitar de pensii publice, vor determina în timp o
scădere treptată, tot mai accentuată, a pensiei acest uia în raport cu ultimul venit avut în activitate.
Prin urmare, iată că S., prin decizia de recalculare contestată în
cauză, anulând practic dispozițiile unei legi în vigoar e la data emiterii acestora, respectiv a L. nr.2., drepturi ce decurgeau din calitatea
reclamantului de pensionar din ser viciul aeronautic civil, și care au devenit inaplicabile prin noua metodologie de stabilire a pensiei sale, a afectat drepturile acestuia nu num ai la data emiter ii sale, ci și pe
termen lung, respectiv pentru toată viața acestuia.
Cu atât mai mult, ingerința în drepturile reclamantului, fără a întruni condițiile legalității, a rămas și se impune a fi sancționată prin anularea deciziei de recalculare.
Practic un act administrativ atât de viciat din toate punctele de vedere, încă de la data emiterii sale, fără a fi necesară în acest sens vreo altă confirmare, chiar dacă aceasta a venit în timp, un act în care, în cadrul marjei sale de apreciere, S. a abuzat de drepturile sale, nu poate fi menținut, nulitatea sa neputând fi acoperită prin alte măsuri luate ulterior de către G., care vor fi analizate în momentul în care vor fi supuse spre cenzurare jurisdicției de asigurări sociale.
Mai consider că și î n ipoteza în care s -a r considera ingerinț a statului ca
fiind prevăzută de lege și necesară, aceasta nu îndeplinește cerința
proporționalității , întrucât atingerea adusă dreptului intimatului a fost
de natură a afecta chiar esența acestuia.
În cadrul jurisprudenței sale constante (C. Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004 și Moskal contra Poloniei, 2009), Curtea E. a D. O. a statuat că, în virtutea art. 1 din Protocolul adițional la C., o măsură privativă de
proprietate trebuie să păstreze un ec hilibru just între ex igențele
interesului general al comunității și imperativele apă rării drepturilor fundamentale ale individului.
Potrivit art.10 din Charta comunitară privind drepturile fundamentale ale muncitorilor, fiecare muncitor al Comunității are
dreptul la o prot ecție socială adec vată și la prestaț ii de securitate
socială la un nivel suficient.
În analizarea acestui criteriu consider că, în cazul reclamantului,
trebuie pornit de la aspectele evidențiate anterior, în sensul că acesta nu este beneficiarul unei pensii obișnuite pentru bătrânețe/limită de vârstă
și nici al unui ajutor social pentru pensionari, ci al unei pensii acordate
de către S., practic, atât pentru acoperirea riscurilor profesiei de personal aeronautic navigant amintite anterior, pentru cei 21 de ani de vechime
în această calitate.
Pentru aceste motive consider că, în verificarea proporționalității
măsurii nu poate fi luată ca reper, în cazul intimatului, pensia medie
lunară pe econo mie sau indemniz ația socială pentr u pensionari, ci,
întrucât această măsură a afectat indirect dreptul a cestuia la muncă,
implicit la salariu, controlul de proporționalitate trebuie să pornească de
la câștigul pe care acesta l -ar fi putut obține din muncă în anul 2010,
situație în care es te evident că recalcularea pensiei sale la suma de
2311 lei și ulterior, 2404 lei, constitui e o sarcină ex cesivă pe care trebuie
să o suporte.
În acest sens, în speță, trebuie să mai avem în vedere faptul că, așteptările reclamantului privind obținerea unei pensii apropiate de veniturile realizate din muncă existau chiar și la data când aceasta a fost înscris la pensie în sistemul asigurărilor sociale de stat, în anul 1998, în temeiul dispozițiilor L. nr.3/1977, întrucât acestuia îi fusese stabilită, prin decizia nr.1./1999, o pensie din această categorie în sumă de 1.704.465 lei, în timp ce iar ultima retribuție a acestuia, conform fișei de pensie depuse la dosar, a fost de 1.082.320 lei.
În consecință, încă de la data pensionării, intimatul avea previziunea obținerii unui venit, chiar din pensia de asigurare de stat, într-un cuantum apropiat de ultimul salariu realizat în timpul activității și cu atât mai mult, aceasta avea speranța, după reconsiderarea de către legiuitor a statutului categoriei de personal din care făcea parte, să obțină o pensie de serviciu ce să se mențină la un nivel comparabil față de remunerația unui parașutist în funcție.
De altfel, politica S. manifestată încă din anul 2005 în domeniul
stabilirii și recalculării pensiilor din sistemul publ ic, tocmai în temeiul
dispozițiilor L. nr.1., în sistemul cărora legiuitorul a înțeles să încadreze și pensiile de serviciu, avea ca principiu: „la condiții egal e de pensionare
pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie ";.
Ori acest principiu, pe lângă faptul că viza doar beneficiarii de prestații
sociale enumerați la art.7 din lege, nu poate însemna egalizarea tuturor
pensiilor, întrucât s e raportează chiar l a condițiile de pensi onare care sunt, în
speță diferite, astfel cum am arătat anterior, fiin d cele prevăzute în statutul special al beneficiarului.
Mai consider necesar a fi evidențiat în cauză că, în ceea ce privește această ingerință, chiar fără a avea în vedere și aspectele specifice evidențiate în speță, încă din faza de proiect a legii au fo st semnalate neajunsurile acesteia:
Potrivit art.79 din Constituie, C. L. este organ consultativ, de specialitate al P., care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării,
unificării și coordon ării întregii legislații . El ține evidența oficială a legislației
R..
Astfel, prin avizul său transmis cu adresa nr. 87/(...), în procesul adoptării L. nr. 1., chiar C. L. a arătat că: „… atât în statele membre ale
Uniunii E., cât și î n legislația altor state, există și alte cat egorii profesionale care beneficiază de sisteme proprii de pensionare, în fun cție de importanța
socială a muncii prestate,… ";
S-a mai menționat prin același act că: „Actualele pensii de serviciu aufost acordate în baza unor legi emise de S. Român, în vigoare în momentul stabilirii. O recalculare a acestor pensii, legal acordate, ar însemna o încălcare de către stat a p ropriei legislații , iar a o modifica retroactiv ar avea repercusiuni asupra caracterului de stat de drept";.
S-a subliniat prin același aviz că „Este de relevat, totodată, că există posibilitatea ca un mare număr de pensionari afectați de recalcularea pensiilor să se adreseze instanțelor de judecată, naționale sau internaționale, pentru contestarea diminuării unui drept câștigat, cu șanse de a obține câștig de cauză în procesele respective.";
De asemenea, astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr.
873/2010 a C.i Constituționale, 86 de judecători prezenți din totalul de
113 judecători în funcție în cadrul Î. C. de C. și Just iție au votat, în
ședința din (...) , pentru adoptarea hotărârii nr.2 a Secțiilor Unite ale
instanței supreme , de sesizare a instanței de contencios constituțional cu
neconstituționalitatea dispozițiilor L. nr. 1. , în ceea ce p rivește pensiile de
serviciu ale magistraților, dar cuprinzând și considerente generale, privind
celelalte pensii speciale vizate de legea privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor, apreciind că acestea contravin prevederilor art.1 din
Protocolul nr.1 la C. europeană pe ntru apărarea drepturilor omului și
libertăților fundamentale.
S-a susținut prin această sesizare că: "…legea criticată impune o
pierdere ireversibilă a pensiei de servic iu, aceasta echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând atingere art.1 paragraful 2 din Protocolul nr.1 la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale."; și că: "…legea
criticată impune o restrângere cu caracter permanent a exercițiului dreptului
la pensie,….";
S-a mai arătat de către autorul sesizării că: "….diminuarea substanțială a cuantumului pensiilor, determinată de recalcularea acestora impusă prin
legea criticată, are drept consecință nerespectarea condiției referitoare la
caracterul rezonabil și proporțional al restrângerii exercițiului dreptului…..";.
Prin aceeași sesizare s -a mai reținut că:
"Totodată, din persp ectiva art.1 din Protocolul nr.1 și a jurisprudenței
C.i E. a D. O. ref eritoare la aceste dispoziții, drepturile care decurg din
contribuțiile în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intră sub protecția art.1 din
Protocol.
Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale,
Curtea E. a D. O. a subliniat obligația autorităților publice de a menține un
just echilibru între interesul general și i mperativele protecției drepturilor
fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori,
prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o
sarcină execsivă și d isproporționată. Î ntr -o astfel de situație, există o încălcare
a art.1 din Protocolul nr.1 la C., determinată de încălcarea caracterului
rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale. (C. Kjartan
Asmundsson contra Islandei, 2004, cauza Moskal contra Poloniei, 2009).
Or, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de legea c riticată, cu
consecința pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune persoanelor cărora
le este aplicabilă o s arcină excesivă și di sproporționată, fără a menține un just
echilibru între int eresul general și imper ativele prot ecției drepturilor fundamentale ale persoanei.
Î n ceea ce privește pensiile speciale, jurisprudența C.i E. a D. O., în
aplicarea art.1 din Protocolul nr.1, recunoaște și ocrotește pensia stabilită
pentru anumite profesii și nu permite ca acest drept să fie diminuat decât în
cazuri excepționale, cu respectarea principiului proporționalității, ceea ce
înseamnă ca măsur a aplicată să fie jus tificată de scopul le gitim urmărit ( C.
Banfield contra Regatului Unit, 2005).";
De altfel, și Președintele Se natului, exprimându-și poziția față de sesizarea de neconstituționalitate formulată de judecătorii Î. C. de C. și
Justiție, a arătat, astfel cum s-a reținut în considerentele aceleiași decizii a C.i
Constituționale, că L. nr. 1. ";impune o pierdere ireversi bilă a pensiei de
serviciu, aceasta echivalând cu o veritabi lă expropriere, aducând atingere art. 1
paragraf 2 din Protocolul nr. 1 la C. pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale";.
Pentru toate aceste considerente, apre ciez că, în cauză, p rin măsura
luată, dreptul reclamantului de a primi pensia cuvenită a fost încălcat astfel încât s-a ajuns la o atingere adusă esenței dreptului la pensie alacestuia.
Constatând în cauză încălcarea dreptului reclamantului la un ". în sensul art. 1 din Pr otocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului
și libertăților fundamentale, consider că nu mai este necesară analizarea
motivelor de recurs privind încălcarea, în speță, a art. 14 din C., cu privire la nediscriminare.
Măsura luată prin L. nr.1., care a afectat drepturile reclamantului, și-ar justifica necesitatea în cauză poate doar printr-o satisfacție temporară a celorlalți pensionari din sistemul public, care însă nu au câștigat nimic din reducerea drastică a pensiilor anumitor categorii profesionale, ci, din contră, pensii ce erau plătite anterior integral sau parțial din bugetul de stat, sunt în prezent achitate doar din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Cu timpul însă, chiar și aceștia își vor da seama de neajunsurile instabilității legislative, mai ales în domeniul securității sociale.
Nimeni nu are dreptul să pretindă menținerea unei anumite stări normative, însă or ice cetățean al R. are dreptul la sec uritate socială și
juridică, ceea ce presupune ca măsurile luate , mai ales că privesc domeniulprotecției sociale, să nu -l pună pe acesta într -o situație total, substanțial
disproporționată față de cea în care acesta se afla atât la data când și -a
părăsit locul de muncă, cât și atunci când a optat pentru a -și valorifica dreptul la pensie d e serviciu, în condițiile în care, lipsa d e previzibilitate a
măsurii și a unei p erioade tranzitorii, nu i -au permis ace stuia să ia măsuri
personale necesare de atenuare a risc urilor diminuării v eniturilor sale și ale familiei, cu atât mai mult cu cât perioada îndelungată în care acesta a
încasat lună de lună pensia de serviciu, a creat acestuia convingerea că își
poate orienta întreaga conduită în raport cu dispozițiile legale ex istente .
Pentru toate aceste considerente, opinez în sensul că se impunea respingerea recursului formulat de C. J. DE P. C. și menținerea sentinței pronunțate de către prima instanță, prin care a fost anulată decizia de recalculare a pensiei de serviciu emisă de recurentă.
Judecător
C. M.
Red./Tehnored.:C.M.;
2 ex./(...).
← Decizia civilă nr. 377/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2266/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|