Decizia civilă nr. 432/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 432/R/2012

Ședința publică din data de 1 februarie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S.-C. B.

I.-R. M.

GREFIER: G. C.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul B. I. și de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 4857 din 7 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, av. C. I., lisă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 ianuarie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului recurent, prin reprezentant, întâmpinare la recursul formulat de pârâtă.

De asemenea, se constată că la data de 1 februarie 2012, prin fax pârâta recurentă a depus la dosar întâmpinare la recursul reclamantului.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului solicitând reprezentantului reclamantului să pună concluzii și referitor la sporurile luate deja în considerare la stabilirea pensiei reclamantului precum și la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate la instanța de fond, invocate prin întâmpinare.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensie cu luarea în calcul a tuturor veniturilor brute suplimentare menționate în adeverința nr. (...). Precizează că sporul de noapte și cel de vechime au fost luate în considerare de pârâtă la emiterea deciziei, sporurile pentru condiții grele și vechime au fost înscrise în cartea de muncă începând cu (...), iar cu privire la sporul de șef formație arată că reclamantul nu a beneficiat de acest spor. Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate la instanța de fond precizează că s-a produs o eroare, așa cum rezultă și din chitanța depusă la dosar în care apare consemnată suma de 500 lei. Cu privire la recursul declarat de pârâtă solicită respingerea acestuia pentru motivele invocate în întâmpinarea formulată, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4857 din 7 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. I. împotriva pârâtei C. J. DE P. C.

Pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant, începând cu data de (...), cu luarea în calcul, la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie, a sporului de acord, regie, toxicitate, spor de condiții grele și premii, pe perioada (...) - (...), prevăzute de adeverința nr.(...) emisă de SC R. 16 F. SA.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că din adeverința nr.(...) rezultă că in perioada august 1968 - martie 2001 reclamantul a beneficiat de drepturi salariale realizate sub formă de acord, regie, spor vechime, spor ore suplimentare, spor ore de noapte, spor de toxicitate, spor condiții grele, indemnizații de concedii și premii prevăzute de D. nr.3/1950, HCM 9., L. nr.

5., D. nr.46/1982, O. 6. și contractele colective de muncă.

Emitentul acestei adeverințe a precizat că pe toată durata angajării s-a plătit CAS-ul și contribuția pentru pensia suplimentară și că sporul pentru munca în condiții grele este înscris in carnetul de muncă.

În datele privitoare la activitatea în muncă al reclamantului este cuprins sporul de vechime.

Potrivit prev. art.107 alin.3 și 5 din L. nr. 2. pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor prevăzute de lege nevalorificate la stabilirea acestuia începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea.

În temeiul acestor prevederi legale, instanța a apreciat că cererea reclamantului este fondată în parte și a fost admisă în parte.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul B. I. și pârâta C.

J. DE P. C.

Reclamantul B. I. a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului a arătat că reclamantul in perioada (...)-(...), având meseria de strungar si controlor de calitate a realizat constant venituri lunare suplimentare așa cum sunt menționate in Adeverința nr.(...).

In adeverința depusa la dosar, se precizează expres de către angajator ca datele din adeverința au fost culese din statele de plata aflate in arhiva unității, sunt indicate temeiurile legale in baza cărora au fost acordate veniturile, se precizează explicit ca pe toata durata angajării s-au plătit CAS_ul si contribuția la pensia suplimentara conform reglementarilor legale in vigoare la acea data.

In mod nejustificat si neîntemeiat, judecătorul de la fond dispune emiterea unei noi decizii de pensionare pentru reclamant "cu luarea in calcul la stabilirea drepturilor de pensie a sporului de acord, regie, toxicitate, spor condiții grele si premii" prevăzute in Adeverința nr.(...).

Sunt excluse de la luarea in calcul celelalte sporuri menționate in adeverința constând în: ore suplimentare, deplasări, majorări tarifare de retribuție.

In mod nelegal si neîntemeiat, judecătorul de la fond dispune ca in noua decizie de pensie emisa pe seama reclamantului, drepturile recalculate cuvenite sa fie acordate numai pe perioada (...) - (...), deși in adeverința depusa la dosar sunt acordate sporurile pe perioada (...) - 3l.03.2ool.

Pentru termenul de judecata din (...), pârâta a depus Buletinul de calcul nr. 22687/(...) din care rezulta ca din sporurile înscrise in Adeverința nr.(...) au fost luate in calcul de parata numai sporul de noapte, conform Adeverința nr.(...).

Pentru sumele înscrise in carnetul de munca la numărătorul fracției s-a plătit contribuția la pensia suplimentara conform prevederilor legale.

CAS-ul s-a plătit conform Decret nr.389/1972 si L. nr.49/1992 la totalul veniturilor brute realizate.

Sumele brute lunare (sporurile), înscrise in Adeverința nr.(...) sunt mai mari decât sumele înscrise in carnetul de munca la numărătorul fracției.

Consideră ca prin neluarea in calcul a tuturor sporurilor menționate in adeverința si prin neacordarea sumelor cuvenite pe întreaga perioada precizata, este încălcat principiul contributivității consacrat in art.2 lit.c din L. nr.1. si L. nr.2., deoarece în adeverința se precizează ca pentru întreaga perioada si toate sporurile acordate s-a virat contribuția CAS si pensia suplimentara conform legilor in vigoare la datele respective.

Se impune ca toate veniturile obținute de asigurat pentru care s-a datorat si achitat contribuția de asigurări sociale, sa fie avute in vedere la stabilirea drepturilor de pensie.

Pârâta C. J. de P. C., prin recursul său a solicitat modificarea sentinței și respingerea acțiunii.

În motivarea recursului a arătat că din 2011 se aplica L. nr.263/2011 a pensiilor, ale cărei Norme de aplicare sunt cuprinse în HG nr.257/2011.

In Anexa nr.15, pct VI din noul act normativ în vigoare se exclud expres mai multe sume din calcul pensiei.

Prin modalitatea de a lua în calcul o suma globala bruta se creează posibilitatea includerii in calculul pensiei a unor sume care fiind contopite cu salariul nu pot fi controlate ca fiind sporuri permanente.

Până la (...) potrivit art.l65 din L. nr. 2. se iau in calcul sumele din carnetul de munca. Nu exista un text legal care sa indice alt mod de calcul.

Adeverința conține atât plata in acord, cat si in regie care se exclude reciproc. S. de vechime este expres prevăzut de art. 165 din L. nr. 2.. Indemnizația de sef de echipa a fost luata in calcul. Compensațiile acordate in baza D.ui nr. 46/1982 nu se iau in calcul la stabilirea drepturilor si obligațiilor care se determina in funcție de nivelul pensiei potrivit art.6. Orele suplimentare nu fac parte din categoria sporurilor cu caracter permanent. Astfel, nefăcând parte din categoria sporurilor ce nu au caracter permanent nu pot fi luate in calcul. Apare si suma" deplasări" care nu are temei legal de acordare. S. de noapte a fost luat in calcul potrivit adeverinței nr.(...).

Precizează ca exista diferențe intre adeverința nr. (...) si adeverința nr.

(...) in ceea ce privește perioada de acordare si cuantumul acestui spor, fapt ce necesita clarificări de la angajator.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererile de recurs, Curtea reține următoarele:

Drepturile inițiale de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă ale reclamantului au fost stabilite în temeiul L. nr. 1., începând cu data de 1 septembrie 2004, prin decizia nr. 1..

La data de 14 martie 2011 reclamantul s-a adresat pârâtei C. J. de P. C. solicitând recalcularea pensiei cu luarea în considerare și a veniturilor suplimentare consemnate în adeverința nr. (...) eliberată de fostul angajator SC R. 16 F. SA - f. 10 - 24, constând în acord, regie, vechime, ore suplimentare, ore suplimentare, ore de noapte, toxicitate, compensații, spor condiții grele, premii, deplasări, obligații, concedii de odihnă și medicale realizate în perioada 1968 - martie 2001.

Pârâta a emis adresa nr. 16659/2011 prin care a comunicat că nu va proceda la recalcularea pensiei reclamantului cu a luarea în considerare a acestor venituri.

În speță, procedura de recalculare a pensiei cuvenite reclamantului este reglementată de L. nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice, întrucâtcererea de recalculare a fost formulată ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

Astfel, potrivit prevederilor art. 107 alin. 3 și 5 din L. nr. 2., pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia, sumele rezultate urmând a se acorda începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.

La art. 2 lit. c din L. nr. 2. a fost reiterat principiul contributivității instituit prin L. nr. 1., potrivit căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, astfel încât doar veniturile care au constituit baza de calcul a contribuțiilor sociale se impun a fi în vedere la calcularea pensiilor, împrejurare ce echivalează cu realizarea scopului avut în vedere de legiuitor.

Curtea reține că în conformitate cu art. 165 alin. 1 din L. nr. 2., la determinarea punctajelor lunare pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie

2001 se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă, iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile cu caracter permanent înregistrate în carnetele de muncă sau sunt dovedite prin adeverințe eliberate de unități.

Așa cum a arătat și recurenta pârâtă, potrivit dispozițiilor cuprinse în anexa nr. 15 a HG nr. 257/2011 de aprobare a normelor de aplicare a L. nr. 2., nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de

1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer; drepturile de autor; drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; al treisprezecelea salariu; formele de retribuire definite sub sintagma "plata cu ora", acordate cadrelor didactice și specialiștilor din producție sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfășurate în afara obligațiilor de muncă de la funcția de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum și pentru îndeplinirea unor activități didactice pentru care nu se justifică înființarea unor posturi; formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru; sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică și care asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor; indemnizațiile de muncă nenormată; compensațiile acordate conform decretelor nr. 46/1982 și nr. 240/1982; alte sporuri care nu au avut caracter permanent.

Veniturile constând în „acord"; menționate în Adeverința nr. (...) eliberată de SC R. 16 F. SA au avut caracter permanent în perioada arătată fiind incluse alături de celelalte sporuri în salariul brut, constituind baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele CAS cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară.

În ceea ce privește sumele realizate cu titlu de acord global, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, prin D. nr. 19 din 17 octombrie 2011, în soluționarea unui recurs în interesul legii, stabilind că: ";În interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din L. nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2din Ordonanța de urgență a G. nr. 4. privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilește că: Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din L. retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 5., vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.";

Cum dispozițiile cuprinse în OUG nr. 4. și L. nr. 1., care au fost interpretate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost preluate cu același conținut în legislația privitoare la sistemul unitar de pensii publice, Curtea apreciază că efectele Deciziei nr. 19/2001 se impun a fi extinse în privința modului de calcul a punctajului mediu anual și în cazul cererilor de recalculare formulate după data de (...).

Potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din C.pr.civ. decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată, motiv pentru care se constată a fi nefondate criticile formulate de recurentă cu privire la dispoziția instanței de fond de obligare la recalcularea pensiei în funcție de veniturile constând în acord global.

În ceea ce privește perioada în care reclamantul a realizat aceste venituri care urmează a fi avute în vedere la recalcularea pensiei, se costată că în mod eronat au fost limitate la data de (...), deoarece așa cum reiese din adeverința depusă în dovedire aceste sume au fost plătite până în luna aprilie 1997.

Referitor la sporul pentru „.le de noapte";, „. pentru condiții grele"; și „. de vechime"; evidențiate în adeverință, acestea au fost luat în considerare cu ocazia unei recalculări anterioare a pensiei reclamantului, așa cum rezultă din Buletinul de calcul depus la filele 91 - 111 din dosarul fond, motiv pentru care nu se mai impune obligarea pârâtei la o nouă reevaluare a punctajului și sub acest aspect, aceste venituri urmând a fi păstrate în cuantumul sau procentul anterior.

Cu privire la sumele menționate sub denumirea „., „. suplimentare";,

„premii";, „compensații"; și „deplasări";, Curtea reține că acestea nu pot fi avute în vedere la recalcularea pensiei cuvenite reclamantului, întrucât ar contraveni interdicției cuprinsă în anexa nr. 15 a HG nr. 257/2011 de aprobare a normelor de aplicare a L. nr. 2., aceeași soluție urmând a fi adoptată și cu privire la sumele constând în „obligații"; întrucât în adeverință nu s-a indicat temeiul acordării lor.

În ceea ce privește sumele menționate la rubrica „., acestea nu au avut caracter permanent, aspect menționat în finalul adeverinței, motiv pentru care, față de dispozițiile art. 165 alin. 2 din L. nr. 2., nu vor putea fi luate în calcul la recalcularea pensiei.

Sumele reprezentând „indemnizațiile pentru concediu de odihnă"; și pentru „incapacitate temporară de muncă"; nu pot fi luate în considerare separat, deoarece pentru perioadele în care reclamantul a beneficiat de aceste indemnizații, i s-a luat în calcul întreg salariul de încadrare și sporurile pe care le-a realizat în respectivele perioade, și mai mult decât atât ar contraveni interdicției cuprinsă în anexa nr. 15 a HG nr. 257/2011.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmează să admită în parte recursurile declarate împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în parte în sensul că la recalcularea pensiei cuvenite reclamantului vor fi luate în calcul din adeverință doar veniturile suplimentare reprezentând „acord";, realizate în perioada august 1968 - aprilie 1997.

Vor fi menține restul dispozițiilor din sentință care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 274 C.proc.civ., văzând soluția adoptată și ținând cont de culpa procesuală a fiecăreia dintre părți, va obligă pârâta să plătească recurentului suma de 100 lei cheltuieli de judecată parțiale, atât la fondul cauzei, cât și în recurs, reprezentând o parte din onorariul avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E :

Admite în parte recursurile declarate de reclamantul B. I. și pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 4857 din 7 noiembrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că noua decizie de pensionare va fi emisă cu luarea în calcul doar a sporului în acord, pe perioada (...) - (...) menționat în Adeverința nr. (...) emisă de SC R. 16 F. SA.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 100 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Obligă pe intimata C. J. de P. C. să plătească recurentului B. I. suma de

100 lei cheltuieli de judecată în recurs.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 1 februarie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. M. S.-C. B. I.-R. M.

Cu opinie parțial separată

G. C.

GREFIER

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud. fond: P. U.

Motivarea opiniei parțial separate a judecătorului C. M.

Consider că recursurile declarate de către reclamantul B. I. și de către pârâta C. J. DE P. C. sunt în parte fondate, pentru următoarele motive: Adeverința nr.(...) emisă de S. ". 16 F. S. atestă veniturile suplimentare obținute de către reclamant în perioada august 1968-martie 2001.

Potrivit dispozițiilor art. 165 alin.2 din L. nr. 2., la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Astfel, consider că în mod corect prima instanță a obligat C.C. să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin luarea în considerare a veniturilor suplimentare menționate în adeverința nr.(...) emisă de S. ". 16 F.

S., angajatorul asumându-și răspunderea în ceea ce privește mențiunile înscrise în aceasta, în sensul că aceste drepturi de natură salarială au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, conform art.1 din D. nr.389/1972, D.ui nr.232/1986, L. nr.49/1992 și O.U.G. nr.31/1998, potrivit căruia angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.

Angajatorul a mai menționat prin această adeverință faptul că pe toată perioada angajării reclamantei s-au achitat lunar cotele de C., inclusiv contribuția la pensia suplimentară pentru angajat, cât și cotele aferente angajatorului.

L. nr.5. privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii prevedea, în art.8 și forma de retribuire în acord sau cu bucata.

Art.117 alin.3 din L. nr.5. stabilește că în activitatea de cercetare

științifică, inginerie tehnologică și proiectare, retribuirea este în acord global, fapt care „putea stimula productivitatea muncii și realizarea unor venituri suplimentare";.

Nu se poate reține că neînregistrarea în carnetul de muncă a veniturilor suplimentare, poate avea drept consecință neluarea acestora în considerare la calculul pensiei cuvenite intimatului, din moment ce caracterul permanent al acestora și calcularea contribuției de asigurări sociale prin raportarea la câștigul brut realizat, conform D.ui nr.389/1972, au fost dovedite cu adeverințele depuse la dosar.

Mai mult, potrivit art.1 lit.b) din Precizările M.ui Muncii și Protecției

Sociale și M.ui Fina nțelor privind aplicarea prevederilor L. n r.49/1992 pentru

modificarea și comp l etarea unor regleme ntări din legislația d e asigurări sociale, nr. 1. din 10 iulie 1992, publicate în Monitorul oficial nr.193/1992, contribuția pentru asigurările sociale de stat datorată de persoanele juridice și fizice se calculează prin aplicarea procentului legal asupra câștigului brut realizat de salariați, indiferent de durata contractului de muncă, de forma de salarizare

utilizată și de forma de proprietate a unității în care lucrează.

Prin aceleași Preciză ri, s -a stabilit că se datorează contribu ț ia și pentru

premiile acordate salariaților din fondul de salarii.

Se mai reține că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale a fost, anterior intrării în vigoare a L. nr.1., câștigul total, astfel cum este definit prin art.9 din L. nr.5..

Art.1 din L. nr.14/1991 prevedea că salariul cuprinde salariul de baza, adaosurile și sporurile la acesta, iar adaosurile și sporurile la salariul de baza se iau în calcul la stabilirea drepturilor care se determina în raport de salariu, în măsura în care se prevede prin lege.

Potrivit dispozițiilor art.10 din L. nr.3/1977, baza de calcul pentrustabilirea pensiei era media din 5 ani consecutivi, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază, precum și a următoarelor venituri salariale: sporul pentru vechime în muncă, sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare și alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractul individual de muncă, potrivit legii.

De asemenea, prin decizia nr. 1. pronu nțată de către Î . Curte de C. și

Justiție, în recursul în interesul legii referitor la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obținute în acordglobal , la data de (...), după intrare a în vigoare a L. nr.2. și a H.G. nr.257/2011, instanța supremă a reținut următoarele:

"Apariția L. nr. 1. a dus la crearea unui sistem de asigurări sociale de tip nou, construit în jurul unui principiu fundamental, și anume că orice element salarial, efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au/a achitat statului contribuții de asigurări sociale trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

În acest sens, pentru înlăturarea inechităților dintre L. nr. 1. și L. nr.

3/1977, în cursul anului 2005 a apărut de urgență a G. nr. 4. privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem alasigurărilor sociale de stat, iar dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (1) din acest act normativ stipulează că se recalculează toate pensiile din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, recalculare care se face cu respectarea prevederilor L. nr. 1..

La pct. I-V din anexa la de urgență a G. nr. 4. sunt enumerate sporurile, indemnizațiile și orice alte venituri suplimentare care trebuie avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual, însă, prin dispozițiile pct. VI se stipulează în mod expres că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.

Această dispoziție normativă pe care procurorul general își întemeiază argumentația poate fi însă înlăturată întrucât intră în contradicție atât cu prevederile anterioare din de urgență a G. nr. 4. , cât și cu L. nr. 1., în condițiile în care s-a încălcat principiul ierarhiei actelor normative, L. nr. 1. fiind legea-cadru, iar ordonanța de urgență fiind dată în aplicarea acestei legi, astfel încât se încalcă principiul fundamental al contributivității, cu neluarea în calcul a tuturor formelor de retribuire a muncii, anterior datei de 1 aprilie

2001.

Normele speciale reprezentate de dispozițiile de urgență a G. nr. 4. se completează cu cele generale cuprinse în L. nr. 1., ambele reglementând domeniul pensiilor din sistemul public. Or, constatând aplicarea principiului contributivității, instanța de judecată nu creează norme juridice noi, după cum nu le ignoră pe cele existente, ci aplică o normă juridică existentă, cu valoare de principiu, unor situații particulare, în care este lipsit de relevanță juridică caracterul temporar și variabil al unor venituri, câtă vreme, pentru acestea, au fost reținute sume reprezentând contribuții la fondul de pensii.";

De asemenea, s-a mai reținut că:

"În concluzie, neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuției de asigurări sociale) și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a L. nr. 1., de urgență a G. nr. 4. fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităților dintre persoanele pensionate sub imperiul L. nr.

3/1977, în raport cu cele pensionate sub imperiul legii noi, L. nr. 1., în ceea ceprivește cuantumul acestor drepturi.

Astfel, în condițiile în care se constată de către instanțele învestite cu cereri de recalculare a pensiilor că pentru sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord, angajatorul a plătit contribuțiade asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obținute de către salariați, este firesc ca o parte din această contribuție să revină foștilor salariați, în prezent pensionați, și să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, conform L. nr. 1. și de urgență a G. nr. 4. .";

Consider că mai trebuie reținut în cauză faptul că art.165 din L. nr.2.

constituie de fapt o reluare a dispozi țiilor art.164 alin.3 din L. nr.1., iar

prevederile pct.VI din Anexa 15 a H.G. nr.257/2011 copiază practic pct. VI al

Ordonanței de urge nță a G. nr. 4., în c eea ce privește venit urile care nu sun t

luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor anterioare datei de 1 aprilie 2001, printre

acestea figurând și formele de retribuire în acord.

În consecință, apreciez că acțiunea reclama ntului este în parte fondată,

în sensul luării în co nsiderare a tuturor veniturilor realizate î n perioada august

1968-martie 2001, menționate în adeverința nr.(...) emisă de S. ". 16 F. S., cu

excepția sporului de noapte, a sporului de condiții grele și a sporului de vechime, care au fost deja luate în considerare de către C. C., având în vedere:

-în primul rând, prevederile legale analizate anterior privind veniturile reclamantului pentru care acesta, în perioada august 1968-martie 2001, a plătit contribuții de asigurări sociale, precum și cele care reglementau baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare;

-în al doilea rând, argumentația Înaltei Curți de C. și Justiție formulatăprin considerentele deciziei nr. 1., în sensul că neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuției de asigurări sociale) și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a L. nr. 1.;

-în al treilea rând, că L. nr.2. constituie legea în vigoare privind sistemulunitar de pensii publice, dar nu constituie o lege propriu-zis nouă, reformatoare, de maniera în care a fost, de exemplu, L. nr.1. față de L. nr.3/1977, ci conține practic, în cea mai mare parte (și care îl interesează pe particularul în cauză) o continuitate de reglementare, o preluare a dispozițiilor L. nr.1., astfel încât trebuie evitat tratamentul discriminatoriu al persoanelor care, deși pensionate în temeiul aceleiași legi, ajung să formuleze cereri de recalculare la date diferite, în raport cu data la care reușesc să obțină de la foștii angajatori adeverințele necesare;

-în al patrulea rând, dar care nu trebuie neglijat, practica constantă ainstanței din ultimii ani, privind luarea în considerare la calculul pensiei a tuturor veniturilor care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, pentru considerente ce au fost confirmate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin considerentele deciziei nr. 1., fără ca L. nr.2., ce preia dispozițiile L. nr.1., și H.G. nr.257/2011, ce preia dispozițiile O.U.G. nr.4., să justifice o schimbare a jurisprudenței.

Pentru toate aceste considerente, opinez că se impunea admiterea în parte a ambelor recursuri formulate și a modificării în parte a sentinței recurate, în sensul obligării pârâtei să ia în considerare, la stabilirea drepturilor de pensie, a tuturor veniturilor menționate în adeverința nr.(...) emisă de S. ". 16 F. S., cu excepția sporului de noapte, a sporului de condițiigrele și a sporului de vechime, menținându-se restul dispozițiilor care nu contravin acestei soluții.

C. M.

Judecător,

Red./Tehnored.: C.M..

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 432/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale