Decizia civilă nr. 4494/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4494/R/2012
Ședința publică din data de 30 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul I. I. împotriva sentinței civile nr. 6888 din 18 iunie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimații pârâți M. A. N. și CASA DE PENSII S. A M. A. N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului recurent - avocat V. I. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentantul intimatelor.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatelor și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul recurentului arată că nu are cereri în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, motive pe care le susține oral în fața instanței.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6888 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă excepția necompetenței generale a instanței invocată din oficiu.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul I. I. împotriva pârâților
CASA DE PENSII S. A M. A. N. B. și M. A. N. B., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 149 alin.1 din L. nr. 2., deciziile de pensie emise de C. de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisia de contestații care funcționează în cadrul M.Ap.N.
Comisia de C. din cadrul M.Ap. N. este un organism de verificare creat la nivel național care examinează si hotărăște asupra deciziilor de pensie emise de casa sectorială de pensie, contestate de către titulari si care urmărește aplicarea corectă a legislației în vigoare.
Această comisie are ca atribuție principală stabilită de către legiuitor soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor de pensie emise în condițiile OUG nr. 1/2011.
În activitatea de soluționare a acestor contestații, comisia adoptă hotărâri care pot fi contestate la tribunalul competent, așa cum prevăd art. 150 alin.3 si art. 151 alin.1 si art. 153 alin.1 lit. d din L. nr. 2..
După cum se poate observa din conținutul acestor prevederi legale, soluționarea contestațiilor privind deciziile de revizuire a pensiilor militare emise în baza OUG nr. 1/2011 a fost atribuită prin L. nr. 2., C. de contestații din cadrul
M.Ap. N.
Tribunalul Cluj a fost sesizat cu o cauză care este de competența C. de C. din cadrul M.Ap. N. și nu poate soluționa această cauză întrucât ar încălca competența generală, iar hotărârea pe care ar pronunța-o ar fi lovită de nulitate absolută.
În această situație, instanța a admis excepția necompetenței generale invocată din oficiu și a respins cererea reclamantului ca urmare a admiterii excepției.
Petitul 1 partea a doua al cererii de chemare în judecată și petitul 2 al cererii principal și subsidiar au fost respinse, deoarece motivele invocate de către reclamant vizează pronunțarea unei sentințe care să constate nulitatea /să anuleze decizia de revizuire a pensiei emise în baza OUG nr.1/2011 cu consecința menținerii în plată a pensiei din decembrie 2010 acordată în baza Legii nr. 164/2001 abrogată prin L. nr. 2. fără să se ia în considerare prevederile Legii nr. 119/2010 si are caracter subsecvent petitului l.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul I. I., solicitândmodificarea sentinței atacate cu admiterea acțiunii.
1. În motivare reclamantul a arătat că hotărârea este nelegală, deoarece tribunalele sunt competente să soluționeze toate litigiile prevăzute de art.153 din L. nr. 263/2011 și nu doar pe cele privind hotărârile comisiilor de contestații, hotărâri care sunt prevăzute în mod distinct la lit. d a acestui articol. Între litigiile prevăzute de art.153 este și cel privind „modul de stabilire și de plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale"; (lit.g), adică litigiul care face obiectul cererii.
Evident că, în conformitate cu dispozițiile art.149 din L. nr. 2., titularul deciziei de pensionare care dorește să o conteste este obligat să se adreseze mai întâi comisiei de contestații. D., însă, comisia nu soluționează contestația în termenul legal de 45 de zile" prevăzut de art.150 al. 4 din L. nr.263/2011, titularul deciziei o poate ataca în instanță făcând dovada că a urmat procedura prealabilă.
2. Din moment ce acesta a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de lege (a contestat decizia la comisia de contestații) și nu a primit răspuns în termenul legal, prin admiterea excepției ridicate mi se îngrădește accesul liber la justiție consacrat de art.21 din Constituție și mi se încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a
Libertăților Fundamentale.
3. În sensul celor susținute de mine la punctul 1 sunt mai multe decizii ale
Curții de A. C. în care, în cauze similare soluționate în primă instanță prin invocarea aceleiași excepții, s-au admis recursurile reclamanților, s-au casat hotărârile primei instanțe și s-au trimis cauzele spre rejudecarea fondului aceleiași instanțe (dosarele nr. (...), (...), (...), (...)/(...)/117/2011, ș.a.).
Față de cele de mai sus, solicită admiteți recursului, casarea hotărârii atacată și, având în vedere că soluția a fost dată fără a se intra în cercetarea fondului, cu trimiterea cauzei primei instanțe spre rejudecare.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18 octombrie 2012 (f.7-8) M. A. N. a solicitat respingerea recursului formulat, cu menținerea dispozițiilor sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia nr. 79902 din (...) emisă în temeiul Legii nr. 1/2011 de C. de
P. S. a M. A. N. s-a revizuit pensia a cărei beneficiar este reclamantul.
Prin considerentele hotărârii recurate, prima instanță a reținut că nu este de competența generală a instanțelor judecătorești soluționarea contestației îndreptată împotriva deciziei de pensie, raportat la faptul că în temeiul Legii nr.
2., această competență ar reveni C. de C.
Contrar celor reținute de instanța de fond în analiza excepției necompetenței generale, Curtea apreciază că se impunea respingerea ca neîntemeiată a acestei excepții.
Astfel, potrivit prevederilor art. 149 alin. 1 din L. nr. 2., deciziile de pensie emise de 1 casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare la comisiile de contestații care funcționează în cadrul M. A. N., M. Administrației și Internelor și Serviciului Român de I., iar conform dispozițiilor cuprinse în art. 151 alin. 2 din L. nr. 2., hotărârile comisiilor de contestații care funcționează în cadrul M. A. N., M. Administrației și Internelor și Serviciului
Român de I. emise cu ocazia soluționării contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Curtea constată că prin dispozițiile art. 149 alin. 1 din L. nr. 2. a fost instituită o procedură administrativă prealabilă obligatorie, fără caracter jurisdicțional.
Însă, dispozițiile art. 109 alin. 4 C.proc.civ., stabilesc că „neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii";, așadar doar până la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe.
În speță, se constată că pârâții nu au invocat în fața primei instanțe lipsa procedurii prealabile.
Deși aparent, din modul de formulare al art. 155 lit. d al Legii nr. 2., ar reieși că tribunalele soluționează în primă instanță doar contestațiile îndreptate împotriva hotărârilor C. de C., o atare interpretare aste eronată, deoarece indiferent dacă există sau nu o hotărâre a C. de C., ca urmare a îndeplinirii sau nu a procedurii prealabile, instanța este obligată să se pronunțe invariabil asupra legalității deciziei de pensie, acesta fiind actul juridic dedus judecății prin care este soluționată cererea în legătură cu drepturile sale de pensie.
Ca atare, nu se poate susține că deciziile de pensie sunt excluse sferei controlului jurisdicțional, motiv pentru care, Curtea apreciază că se impunea soluționarea pe fond a litigiului, iar judecătorul fondului soluționând cauza pe calea excepției, a încălcat prevederile privitoare la competență cuprinse în art. 2 pct. 4 din codul de procedură civilă raportat la art. 155 din L. nr. 2. privind sistemul unitar de pensii.
Ținând seama de aceste considerente, întrucât prima instanță a soluționat cauza pe excepție, fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 312 alin. 5 C.proc.civ. va admite recursul, va dispune casarea sentinței atacate și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamantul I. I. împotriva sentinței nr. 6888 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în tot și în consecință trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. G.-L. T. I. T.
N. N.
GREFIER,
Red.D.C.G./R.V.
2 ex /(...) Jud.fond.P. U.
← Decizia civilă nr. 5075/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 660/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|