Decizia civilă nr. 4598/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.4598/R/2012
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. M. împotriva sentinței civile nr. 2422 din 9 aprilie 2012 pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) privind și pe intimata pârâtă C. J. DE P. S., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 31 octombrie
2012 pârâta intimată a înregistrat la dosar întâmpinare iar la data de 2 noiembrie
2012 reclamanta a înregistrat în cauză o cerere prin care solicită suspendarea judecății în baza art 244 alin.1 pct.1 C..proc.civ., până la soluționarea irevocabilă a acțiunii pentru anularea HG nr. 737/2010.
Curtea respinge cererea de suspendare a soluționării prezentei cauze apreciind că soluționarea recursului declarat în prezentul dosar nu depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul indicat de reclamantă având ca obiect anularea HG nr. 737/2010.
Instanța apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, văzând și solicitarea recurentei din memoriul de recurs ca și pe aceea a intimatei formulată prin întâmpinare, de judecată în lipsă conform art. 242 alin.2
C.proc.civ., reține cauza în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea sa contestatoarea M. M. a solicitat instanței anularea deciziei de pensionare nr. 1. din (...) și menținerea în plata a cuantumului pensiei stabilit prin decizia de pensionare nr. 1. din (...), motivat de faptul că pensia sa i-a fost acordată în baza art.68 alin.3 din L. nr.5., lege care nu a fost abrogată prin L. nr.1..
Pârâta C. J. de P. S. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea ca nelegală și netemeinică a contestației, motivat de faptul că recalcularea pensiei de serviciu a contestatoarei este legală raportată la decizia nr. 873 din (...) a C. C..
Prin sentința civilă nr. 2422 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), afost respinsă ca nefondată contestația.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin decizia nr. 873 din (...), referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 433 din (...), Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra sesizării formulată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și al art. 15 alin. (1) din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C..
Sunt citate dispozițiile art. 1, 3 și 12 din L. nr. 1..
Autorul obiecției de neconstituționalitate susține că aceste dispoziții, precum și L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în ansamblu, contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 alin. (3) privind independența judecătorilor, precum și celor ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind protecția proprietății private.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale.
Prin adoptarea L. nr. 11. au fost eliminate pensiile de serviciu, pentru anumite categorii de persoane consacrându-se astfel ca general valabil principiul egalității, reglementat de L. nr. 1., care asigura tuturor participanților la sistemul public, contribuabili si beneficiari, un tratament nediscriminatoriu in ceea ce privește drepturile si obligațiile prevăzute de lege. (fiecare să primească după cat a contribuit la bugetul asigurărilor sociale de stat).
Pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. A. acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat în art.47 alin. (2) din Constituție.
P.le speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul de față, o atare rațiune este, așa cum rezultă din expunerea de motive a legii criticate, atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.
În conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestații deja încasate s-ar fi încălcat dispozițiile art. 15 alin. p (2) Constituție. În acest sens este și D. nr. 458 din 2 decembrie 2003 a C.
C. publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie
2004, prin care Curtea a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât sărefuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare";.
Față de cele ce preced, instanța a respins ca nefondată contestația.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitândmodificarea sentinței, cu consecința admiterii contestației.
În motivare s-a arătat, în esență, că prin decizia de recalculare a pensiei i s- a stabilit o pensie de 957 lei lunar, în locul pensiei de 2.318 lei lunar, aceasta diminuare fiind de 69% reprezentând practic o expropriere de un bun.
De asemenea, a arătat că L. nr. 1. nu a abrogat nici total, nici parțial L. nr.
5. iar pensiile stabilite anterior intrării în vigoare a L. nr. 1. rămân în ceea ce privește cuantumul lor celor stabilite în baza L. nr.5. deoarece chiar prin art.12 din L. nr.1. coroborate cu dispozițiile art.9 din H.G. nr.737/2010 se dispune ca după intrarea în vigoare a L. nr.1. se emite decizia de stabilire a pensiei în baza L. nr.5. și „automat"; se emite si decizia de recalculare în baza L. nr.1. și a art.9 din H.G. nr.737/2010.
Invocă legislația europeana, respectiv faptul ca prin emiterea deciziei de recalculare a pensiei, pârâta a încălcat art. l din Protocolul 1 al C.i Europene a D. O., disp.art.45 din Tratatul de la L. si art.17 din C. D. Fundamentale a U.E. precum și art.6 din Protocolul 1 al C.i Europene a D. O., afectându-i dreptul de proprietate asupra unui bun - pensia - și discriminându-o fata de alte categorii sociale, legislație care are prioritate față de dispozițiile legislației interne, conform art.20 alin.2 din Constituția României.
În motivare a mai invocat și practica CEDO, care în cauza Muller contra
Austriei nr.5849/1972 a reținut ca „O reducere substanțiala nivelului pensiei ar putea fi considerata ca afectând substanța dreptului de proprietate si chiar a dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări de bătrânețe"; .
Tribunalul Sălaj a respins contestația cu motivarea ca prin decizia nr.873 din (...) Curtea C. a declarat ca fiind constituționale dispozițiile L. nr.1. or, recurenta nu a solicitat ca instanța sa admită contestația pentru ca L. nr. 1. ar fi neconstituționala, ci a invocat faptul ca aceasta lege nu a abrogat nici expres, nici tacit, nici total, nici parțial dispozițiile L. nr.5. și nici cele ale L. nr.1. și mai ales faptul ca prin emiterea deciziei de recalculare a pensiei și diminuarea cu
69% a pensiei stabilită legal anterior, a fost practic expropriată de un bun și a fost discriminată față de alte categorii sociale care nu au avut aceeași soarta.
Instanța de fond nu a motivat hotărârea sub acest ultim aspect și a pronunțat sentința cu încălcarea legii internaționale care are prioritate față de legislația interna.
Curtea C. a României nu este o curte constituționala a Uniunii Europene si astfel hotărârile sale nu au nici o putere în raport cu legislația europeana și cu practica CEDO.
Se invocă art.304 pct.7 și 9 și art. 3041 C.pr.civ.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare se invocă incidența deciziei nr. 873/(...) a C. C. a României, din care se citează pe larg, decizie prin care s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. a), b), d)- i) și arte 2-12 din L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale.
Prin adoptarea L. nr.11. au fost eliminate pensiile de serviciu stabilite, incorect, pentru anumite categorii de persoane, consacrându-se astfel ca general valabil principiul egalității, reglementat de L. nr.1., care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
(fiecare să primească după cât a contribuit la bugetul asigurărilor sociale de stat).
În speță, s-a făcut aplicare prevederilor art.3 alin. l din L. nr.1..
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Prin art.1 lit. c din L. nr.118/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. S. a emis decizia nr. 1. din (...) prin care a stabilit în favoarea reclamantei, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 957 lei care înlocuia pensia de serviciu de 2318 lei, acordată prin decizia nr. 1./(...).
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. adin Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituți onale, în raport c u
dispozițiile con stituționale ale art. 15 ali n. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 -egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-
12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat
din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din
Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea
"bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea
L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta
Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către
Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la
neretroactivitatea legii și la discriminare.
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor derecalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost
stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate)
a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța
constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele d e drept comun nu
puteau face reevaluări în temeiul art. 1 6 din Constituție , iar perspectiva analizeiîn baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați,personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de
C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din
12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C.
Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie
2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§
39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.
1., și urmărește un „scop legiti m";, de uti litate publică , în deplină concordanță cujurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu înultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existen ța „raportulu i
rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva
„dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate";
(cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element cereprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a
raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii
beneficiului social în discuție pentru r eclamantul cauzei, iar nu indicarea une i marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere cri terii precum indemn izația socială pentru
pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 11 8/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii e chilibrului bugetar) ori pensia medie lu nară, după cum vor
trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost
depășit un anumit „. de dificultat e"; pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prinmăsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din
18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan
Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea
raportului de propo rționa litate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare
cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiuîmpotriva României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume
contextul economic actual și corectar ea inegalităților exi stente între diferite le sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a
reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroac tiv și nu a adus
atingere drepturilor la prestații sociale , dobândite în tem eiul contribuțiilor la
bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu .
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu
este una lipsită de j ustificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii .
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire la
invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Prin aceeași deci zia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C.
4. De asemenea, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 13 noiembrie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețu împotriva României (nr. 45312/11), Curtea E. a D. O. a constatat neîncălcarea de către S. român a dispozițiilor art. 6 și 14 din C., sub aspectul pretinsei jurisprudențe divergente a curților de apel.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 5., ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantei.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 957lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită femeilor în anul
2010 în cuantum de 767 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
În speță, raportat la cuantumul pensiei recalculate a reclamantei, nu se conturează o situație excepțională ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază că reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Cât privește invocarea art.17 din C. D. Fundamentale a U.E., Curtea de apel constată că observă că CEJ a declarat că „. C. nu reprezintă un instrument juridic obligatoriu";, fiind calificată în doctrină ca o sursă a principiilor generale ale dreptului comunitar. De altfel, art. 17 alin. 1 din C. instituie dreptul de proprietate: „. persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitatepublică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general";, fiind aplicabile sub acest aspect considerentele ce preced relative la neîncălcarea dreptului de proprietate al reclamantei prin măsura contestată.
Sub raportul incidenței art. 45 din Tratatul de la L. se rețin aceleași considerente.
În fine, se constată că art. 153 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii
Europene prevede că Uniunea susține și completează acțiunea statelor membre în domeniile privind securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor, însă conform alin. 4 din același articol dispozițiile adoptate în acest sens „nu aduc atingere dreptului recunoscut statelor membre de a-și defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială și nu trebuie să aducă atingere echilibrului financiar";. Drept urmare, întrucât orice stat membru este pe deplin suveran să își organizeze sistemul de securitate socială, nu se poate reține că pensia de serviciu este un drept câștigat, garantat pentru viitor, în sensul normelor europene.
În privința neabrogării L. nr. 5. prin L. nr. 1., invocată în susținerea recursului și a acțiunii (dispozițiile art. 68 din L. 5. nu au fost abrogate prin L. 1., fiind abrogate expres numai prin art. 196 lit. f din L. 263/2010), se are în vedere că prin nr. 8. a C. C. s-a arătat că „…legiuitorul a menținut într-adevăr în vigoare reglementările referitoare la stabilirea pensiei de serviciu, însă, prin art. 12 al legii criticate, a stabilit că „persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condițiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege". Această reglementare are semnificația faptului că legile care stabilesc pensii speciale trebuie interpretate coroborat cu această nouă și ultimă lege. Eo ipso această situație nu produce efecte neconstituționale, întrucât actele normative în cauză cuprind și alte referiri cu privire la condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana în cauză pentru a dobândi calitatea de pensionar potrivit statutelor speciale pe care le au; practic, condițiile de pensionare specifice pensiilor speciale rămân în vigoare, fiind mai favorabile decât cele prevăzute de nr. 1., iar noua lege reglementează numai cuantumul pensiei la care beneficiarii acesteia sunt îndrituiți";. Prin urmare, faptul neabrogării L. nr. 5. prin L. nr. 1. nu poate avea ca efect înlăturarea aplicării acestei din urmă legi în cazul reclamantei recurente, singurul său efect fiind cel al menținerii și după intrarea în vigoare a L. nr. 1. a posibilității de a accede la pensie în ipoteza îndeplinirii condițiilor stipulate de L. nr. 5., fără însă ca să se mai poată stabili un cuantum al pensiei în temeiul L. nr. 5., ci acest cuantum va fi cel fixat în baza L. nr. 1., aplicabilă și personalului auxiliar din instanțe în temeiul L. nr. 1., ulterior adoptării acestei legi.
Chiar dacă unele critici formulate prin cererea introductivă la adresa deciziei de pensie contestate nu au fost analizate deplin, sentința este legală și temeinică în ce privește dispozitivul, iar considerentele avute în vedere de tribunal se completează cu cele dezvoltate de instanța de recurs, fiind de reținut că recurenta nu a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, altfel spus, nu a apreciat că în cauză nu s-ar fi intrat în cercetarea fondului, în fața primei instanțe.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1-3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. M. împotriva sentinței civile nr. 2422 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G.-L. T. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. C. N. C.
| ← Decizia civilă nr. 759/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 416/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
