Decizia civilă nr. 4756/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 4756/R/2012
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: : D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 8691 din 3 septembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe intimata pârâtă C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtei intimate - consilier juridic B. I. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei
și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reclamantul arată că a solicitat copia dosarului său de pensie și acest lucru nu s-a realizat de către pârâtă.
Reprezentantul pârâtei intimate lasă la aprecierea C. dacă dosarul de pensie este necesar a fi depus în cauză având în vedere că se contestă o decizie care nu are la bază desfășurător ca și în cazul deciziilor emise în baza L. 1..
Reclamantul învederează că la dosarul de pensie există trei acte importante respectiv cererea prin care arată pentru ce pensie optează, copia cărții sale de muncă și o analiză a unei anchete în care se justifică fiecare sumă pentru pensia de serviciu.
Reprezentantul pârâtei arată că pensia reclamantului este stabilită din
2008 și nu se contestă un anumit mod de calcul sau revizuire, în consecință apreciază că nu are relevanță copia dosarului de pensie.
Curtea, după deliberare, având în vedere că aspectele invocate de reclamant nu sunt contestate de partea adversă, apreciază că depunerea dosarului de pensie nu este utilă dezlegării cauzei.
Reclamantul și reprezentantul intimatei declară că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul susține recursul astfel cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței fondului și în consecință admiterea acțiunii reclamantului astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul intimatei pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul M. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P., anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 254963/(...) emisă de pârâtă și obligarea acesteia la plata diferenței de pensie, calculată de la data stabilirii pensiei prin decizia nr. 254963/(...) și până în prezent, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în mod nelegal și prin aplicarea unor dispoziții legale neconstituționale s-a procedat la diminuarea cuantumului pensiei stabilite, astfel că a rezultat o pensie în cuantum de 2241 lei, în vădită contradicție cu pensia calculată prin decizia nr. 254963/(...).
Reclamantul a mai arătat că pensia stabilită în anul 2008 reprezintă proprietatea sa, fiind corect calculată în baza L. nr.2. și rămâne sub protecția prevederilor Tratatul U.E., neputându-se proceda la recalcularea sa în baza unor legi noi.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 8691 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), afost respinsă acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr.254963/(...), pârâta a stabilit pentru reclamant o pensie de
2241 lei ca urmare a revizuirii drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. nr. 59/2011, a cărei plată se va face începând cu data de (...).
Potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 59/2011, pensiile prevăzute la art. 1 lit.c-h din L. nr. 1. ,categorie în care se încadrează si pensia reclamantului, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc, din oficiu, de către C. T. de P. în evidența cărora se află dosarul de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire.
Potrivit alin.3 din același articol, pensiile pot fi revizuite și la cererea beneficiarului dacă acesta depune la C. T. de P. noi acte doveditoare, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date si elemente decât cele existente la dosarul de pensie, care se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare si a punctajului mediu anual.
Din actele existente la dosar nu rezultă existența unor acte doveditoare noi depuse de către reclamant, astfel că sub acest aspect cererea reclamantului a fost nedovedită.
În ceea ce privește afirmațiile reclamantului din motivarea cererii de chemare în judecată, instanța a apreciat că sunt neîntemeiate deoarece L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor a fost declarată constituțională iar revizuirea pensiei s-a făcut în temeiul acestei legi, pe de o parte, iar pe de altă parte, potrivit jurisprudenței C., art. 1 din Protocolul adițional garantează acordarea unei indemnizații oricărei persoane care a contribuit la asigurările sociale, dar nu garantează acordarea unei anumite sume (cauza Skorkiewicz contra Poloniei) si statul poate introduce, suspenda sau înceta plata anumitor drepturi prin edictarea unor modificări legislative adecvate (cauza Kechko contra Ucrainei).
Având în vedere cele ce preced și anume nedovedirea susținerilor și jurisprudența C. în materie, instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitândmodificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că sentința este nelegală și netemeinică, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 cu incidența dispozițiilor 3041 Cod procedură civilă. Subliniind că motivarea este de esența hotărârilor judecătorești, doar prin prezentarea tuturor considerentelor pentru care s-a adoptat soluția hotărâreajudecătorească constituind o garanție că cererea părții a fost analizată cu atenție și oferind posibilitatea exercitării unui real control judiciar, arată că sentința atacată nu conține o motivare de natură a convinge și nu face decât să redea un text de lege, cu două aliniate, din care alin. 3 din art. 1 din O.U.G. nr. 59/2011 nu este aplicabil, întrucât instanța nu a fost investită cu judecarea unei cereri de revizuire formulată de beneficiar ci cu judecarea nelegalității deciziei de recalculare a pensiei nr. 254963/(...), emisă ca urmare a revizuirii din oficiu a pensiei de către intimată. Lipsesc considerentele pentru care s-au înlăturat susținerile recurentului cu privire la nerespectarea dispozițiilor legale în materia revizuirii pensiei. Cu privire la fondul cauzei, se arată că instanța de fond nu a acordat atenția cuvenită faptului că prin decizia nr. 254963/(...) i s-a stabilit o pensie de serviciu în cuantum de 31.827 lei, calculată în temeiul L. nr.2., și o pensie de asigurări sociale în cuantum de 1.443 lei. Ulterior în temeiul L. nr. 1. prin decizia nr. 254963/(...) s-a stabilit o pensie de asigurări sociale în cuantum de 1.957 lei, care mai apoi a fost revizuita și prin decizia nr. 254963/(...) a ajuns la un cuantum de 2.241 lei. Or, pensia de serviciu stabilită în temeiul legii organice speciale are, pe de o parte, caracter compensatoriu pentru responsabilitățile speciale, condițiile speciale, riscurile și privațiunile cu care categoria de personal la care se referă s-a confruntat în cursul vieții active, și pe de altă parte, de promisiune făcută în scopul fidelizării și menținerii personalului care prestează muncă în acest sector de activitate, fiind acordată și pentru acoperirea unor riscuri decurgând din specificul activității prestate în cadrul aviației civila. L. nr. 2. este în acest fel practic parte componentă din contractul individual de muncă al recurentului, iar L. nr. 1. din domeniul asigurărilor sociale nu putea să modifice sau chiar să anuleze practic, obligațiile pe care statul în calitate de angajator și le-a asumat prin contractul individual de muncă și L. nr. 2.. Invocă în acest sens principiul consensualității si al bunei credințe pe care se bazează raporturile de muncă conform art. 8 din Codul muncii, De altfel și C. în cauza Lombardo v. Italiei pronunțată în (...) arăta că statul în îndeplinirea acestei obligații nu poate face uz de puterea sa discreționară și poate fi comparat în această privință cu un angajator privat, parte într-un contract de muncă guvernat de dreptul privat. Se mai invocă și considerentele C. în cauzele F. Mihaies și A. G.aș Sentes contra R., care arată că raportat la art. 162 alin. 2 din Codul muncii statul în cadrul marjei sale de apreciere, putea, cu respectarea condițiilor legalității, necesității și proporționalității, să ia prin lege, masuri de diminuare a pensiei de serviciu, pe perioada crizei economice așa cum a procedat prin L. nr. 1., dar nu să elimine prin L. nr. 1. dreptul la pensie de serviciu și să înlocuiască în faza executării obligației, un drept câștigat cu un alt drept, de asigurări sociale de stat. Cum a reținut C. în cauzele menționate, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora. În România începând cu anul 1902 toate legile care au reformat sistemul de pensii au prevăzut ca drepturile de pensie, pe care aceste reglementari le numesc câștigate, se mențin în plată. În acest sens se invocă art. 180 alin. 7 din L. nr. 1.. Din perspectivă istorică, personalul navigant a beneficiat, atât in timpul vieții active, cât și după aceea, de reglementări speciale încă din anul 1959: vârste de pensionare mai mici, stagii de cotizare mai mici (nu este cazulreclamantului având peste 32 de ani de muncă) salarii si sporuri speciale, pensii de serviciu. La data adoptării L. nr. 1. și a HG nr. 737/2010, cât și la data primei decizii administrative de recalculare a pensiei din (...) dispozițiile L. nr. 2. erau în vigoare, fiind abrogate abia la (...). Aceasta abrogare nu poate avea efecte retroactive. Practic în anul 2008 intre reclamant și stat în calitate de angajator, a avut loc o convenție, un acord de încetare a contractului de munca, reclamantul renunțând la dreptul sau de a munci încă 6 ani și de a primi un salariu motivant, în schimbul primirii pe viitor a pensiei de serviciu, statul român fiind obligat sa plătească acestuia o pensie pentru tot restul vieții stabilita în temeiul legii în vigoare la data pensionării. S. după numai 2 ani, considera ca nu se mai impune executarea obligației legale de plată a pensiei, și stabilește in mod unilateral înlocuirea pensiei speciale cu o pensie de asigurări sociale mai mica cu 93 %. Pensia era un bun câștigat în condiții legale, iar reducerea ei cu un asemenea cuantum echivalează cu o expropriere fără imediata și justa despăgubire, fiind astfel incidente prevederile art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru Apărarea D. O. și Libertăților Fundamentale, raportat la art. 20 alin. 1 din Constituția R., art. 8 din Declarația Universala a D. O. (orice persoana are dreptul la satisfacție efectiva din partea instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale cere îi sunt recunoscute prin lege sau prin C.). Prin considerentele deciziei nr. 29/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele: „În mod corect instant a constatat ca pensiile de serviciu stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un interes patrimonial ce intra în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru Apărarea D. O. și Libertăților Fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitata de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat)";. Dreptul la pensia de serviciu este unul câștigat, născut la data la care în baza unei legi reclamantul a ieșit la pensie, fiind de neconceput a se confunda prestația succesiva de plata a pensiei cu dreptul în baza căruia este făcută. Această confuzie poate conduce la situația inacceptabila, conform căreia, în fiecare luna reclamatul recurent primește pensia pentru ca în fiecare luna se naște un drept distinct al acestuia de a primi pensia. În urma aplicării neunitare a dispozițiilor legale incidente în materia pensiilor speciale, s-a ajuns în situația profund inechitabilă ca persoane cu același stagiu de cotizare, cu aceeași vechime în muncă, cu aceeași funcție la pensionare să beneficieze de pensii forte diferite, unele mici, așa cum este cazul lui și alte mari. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare. În ce privește primul motiv de recurs, Curtea constată că practic se invocă incidența art. 304 pct. 8 C.proc.civ., conform căruia „sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive străine de natura pricinii";. Se arată că prin menționarea, în considerentele sentinței, a dispozițiilor art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 59/2011 (ce reglementează posibilitatea de revizuire a pensiilor la cererea beneficiarului, dacă acesta depune la C. T. de P. noi acte doveditoare din care rezultă alte date și elemente decât cele existente la dosarulde pensie), se aduce în discuție un motiv străin de pricină, în condițiile în care reclamantul nu a formulat o atare cerere de revizuire. Or, evocând acest text de lege, tribunalul a justificat concluzia sa cu privire la legalitatea deciziei contestate, raportându-se la cele două alineate ale O.U.G. nr. 59/2011 în temeiul cărora putea fi emisă această decizie de revizuire și observând că nu a fost încălcat nici unul din acestea. Nu se poate deci concluziona că ar fi fost incluse în sentință motive străine de natura pricinii. Cât privește prima teză din art. 304 pct. 8 C.proc.civ., Curtea observă că deși unele critici formulate prin cererea introductivă la adresa deciziei de concediere nu au fost analizate deplin, sentința este legală și temeinică în ce privește dispozitivul, iar considerentele avute în vedere de tribunal se completează cu cele dezvoltate de instanța de recurs, fiind de reținut în acest context că recurentul nu a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, altfel spus, nu a apreciat că în cauză nu s-ar fi intrat în cercetarea fondului, în fața primei instanțe. Raportat la motivele vizând netemeinicia și nelegalitatea sentinței, Curtea reține că prin art.1 lit. g din L. nr.1., pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității. În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia 254963/(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 1957 lei care înlocuia pensia de serviciu de 31827 lei, acordată prin decizia nr. 254963/(...) în temeiul L. nr. 2.. Ulterior, în temeiul O.U.G. nr. 59/2011, s-a emis decizia contestată înprezenta cauză, de revizuire, nr. 254963/(...), prin care s-a stabilit o pensie în cuantum de 2241 lei în favoarea reclamantului. Deși este contestată decizia emisă în aplicarea O.U.G. nr. 59/2011, consistența acțiunii și a recursului este dată de critica legalității măsurii de transformare a pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale calculată după algoritmul comun, fiind deci legată de momentul aplicării dispozițiilor L. nr. 1. în cazul reclamantului. Ca urmare, în analiza prezentului recurs, Curtea de A. se va raporta la măsura recalculării pensiilor de serviciu, privită global, ca o sumă de măsuri adoptate de legiuitor, înglobând atât L. nr. 1., cât și O.U.G. nr. 59/2011 (prin aceasta din urmă fiind fundamentată încă o dată recalcularea pensiilor, intenția fiind de a se corecta lacunele L. nr. 1. și de a se pune de acord intenția legiuitorului cu exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării nr. 1.), sens în care va avea în vedere următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. Europene a D. O.: 1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. adin C.. Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituți onale, în raport c u dispozițiile constituționale ale art. 15 ali n. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 -egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2- 12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretr oactivității, dar și în baza art. 20 din C. raportat la art. 1 di n Protocolul nr. 1 a dițional la C. pentru apărarea drepturilo r omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate. Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)). 2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare . „Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit. Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată. În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dr ept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din C. , iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prinlegea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C.."; De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C. „În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C. Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat. Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C. Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1.. Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional. Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.). În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc. Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40). Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat. Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1., și urmărește un „scop legitim";, de uti litate publică , în deplină concordanță cujurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existen ța „raportului rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text). Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru r eclamantul cauzei, iar nu indicare a unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1.. Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură curespectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere cri terii precum indemn izația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pen sia medie lunară, d upă cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei. Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit „. de dificultate"; pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiționalla C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației). Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare). Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată. În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea raportului de propo rționalitate nu este decât o chestiune d e apreciere în fiecar e cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare."; 3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R.. „Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55). Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectar ea inegalităților exi stente între diferite le sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un ef ect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale , dobândite în tem eiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu . În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii . Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari."; Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire la invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C. Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C. 4. De asemenea, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 13noiembrie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețu împotriva R. (nr. 45312/11), Curtea E. a D. O. a constatat neîncălcarea de către S. român a dispozițiilor art. 6 și 14 din C., sub aspectul pretinsei jurisprudențe divergente a curților de apel. În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 223/2008, ca și la raportulde proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantului. Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional . În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 2241 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul 2010 în cuantum de 858 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului. În speță, raportat la dovezile depuse, nu se conturează o situație excepțională ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Cât privește motivul invocat prin precizarea depusă, sub aspectul creării unei practici neunitare la nivelul diferitelor curți de apel, în dreptul român, jurisprudența nu este izvor de drept decât în forma recursului în interesul legii, acesta fiind de altfel instrumentul creat de legiuitor pentru unificarea practicii neunitare de la nivel național pe o anumită problemă de drept. Or, prin decizia în interesul legii pronunțată în problema pensiilor speciale, nr. 29/2011, s-au dat îndrumările arătate în cele ce preced în scopul unificării practicii în acest gen de litigii, îndrumări avute în vedere prin prezenta decizie. De altfel, în cauza Ștefănică și alții împotriva R. din 2 noiembrie 2010, C. a statuat în sensul că „anumite divergențe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din Românie, se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială"; (paragraf 30). Nu poate fi sarcina instanței naționale să aplice precedentul judiciar creat prin soluții pronunțate de alte curți de apel în spețe similare, cu atât mai mult cu cât sunt obligatorii pentru instanțe inclusiv din perspectiva reglementărilor L. nr. 24/2012 deciziile C. C. a R. și ale Înaltei Curți de C. și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii, din care cele relevante problemei juridice supuse judecății au fost menționate mai sus, iar pe de altă parte, chiar C. s-a pronunțat, așa cum s-a arătat în cele ce preced, în sensul că nu s-au încălcat, în cauze similare și pentru aceleași motive ca și cele invocate în prezentul recurs, garanțiile oferite de C. în privința protejării dreptului de proprietate și a celui de a nu fi supus discriminării, ca și a dreptului la un proces echitabil. Cu privire la previzibilitatea legii, instanța de recurs reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. Se constată că reclamantul arată că a beneficiat de pensie de serviciu în baza unor legi clare și previzibile, fiind eventual culpa statului pentru adoptarea acestora, dacă ulterior s-au dovedit nesustenabile. Or, indirect, se invocă astfel caracterul imprevizibil al L. nr. 1., însă nu s-a indicat la care anume jurisprudență a C. se referă atunci când invocă necesitatea de a cerceta, pentru a se stabili dacă legea a fost previzibilă, în ce măsură putea fi anticipată adoptarea legii cu un anumit interval înainte de adoptarea ei. Or, în lipsa unei spețe în care Curtea de la S. să fi făcut atari statuări, instanța de recurs nu se află în poziția de a statua pentru prima dată în sensul unei atari extinderi a modului de interpretare a acestui text al C.i. Aceasta, în condițiile în care textul C.i se impune instanțelor naționale doar în lumina dezlegărilor jurisprudențiale ale C., deci în sensul interpretărilor date de aceasta, acolo unde un anume sens al dispozițiilor C.i nu este suficient de clar pentru a fi aplicat fără o minimă interpretare. În aprecierea instanței de recurs, chestiunea invocată de reclamant ca determinând imprevizibilitatea legii (faptul adoptării L. nr. 1. fără ca acesta să fi putut fi avut în vedere în anii anteriori, când erau în vigoare dispoziții care reglementau posibilitatea obținerii unei pensii speciale de către personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă) ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C. Eventual, s-ar putea susține că, prin caracterul intempestiv al măsurii recalculării pensiilor speciale, ingerința nu respectă raportul de proporționalitate între interesul general urmărit și cel particular al persoanelor vizate prin măsura respectivă, însă în raport de modul de soluționare de către Curtea de la S. a primelor cauze de acest gen cu care a fost sesizată, instanța de recurs nu poate aprecia ca certă o viitoare statuare a C. de la S. în sensul că pentru acest considerent, a avut loc o încălcare a garanțiilor date de art. 1 din Primul Protocol adițional la C., iar în lipsa unei jurisprudențe date asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin cuantumul păstrat în urma recalculării, nu sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamantului, apreciază că nu există suficiente argumente pentru admiterea acțiunii din această perspectivă. Se mai critică sentința din perspectiva dreptului muncii, cu aducerea pensiei de serviciu în sfera contractului individual de muncă, ca fiind o parte componentă a acestuia: practic, se arată că în pachetul cuprinzând drepturile personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, se includea și perspectiva pensiei de serviciu, ca o compensare a responsabilităților și condițiilor speciale, a riscurilor și privațiunilor aferente activității. Este cert faptul că reglementarea unui drept special de pensie are un caracter motivant la accederea și rămânerea într-o profesie, însă acest drept nu poate fi asimilat unei clauze contractuale, neexistând un acord de voințe între angajator și angajat cu privire la acordarea acestui drept în condițiile pe care le invocă reclamantul, adică perpetuu de la data ieșirii la pensie, și nici măcar cu privire la dreptul la pensie în sine. Acest drept nu este obiect al contractului de muncă, ci se naște abia la încetarea raporturilor de muncă și rezultă dintr-un alt raport juridic decât cel de muncă, un raport între stat și beneficiarul pensiei, în cadrul căruia s-a stabilit, prin dezlegările date de Curtea Constituțională a R., de Înalta Curte de Casație și Justiție și de C., că statul poate efectua modificări consistente legislative, chiar de anvergura celei care l-a afectat pe reclamant, fără ca prin aceasta să se încalce garanțiile supralegislative, cu condiția să nu fie afectate drepturile de pensie aferente perioadelor anterioare acestor modificări legislative. Se mai critică sentința din perspectiva neluării în considerare a faptului că dispozițiile legale privind pensia de serviciu a personalului navigant profesionist au fost în vigoare la data recalculării pensiei de serviciu, or C. a statuat că statele nu pot refuza plata anumitor beneficii atâta timp cât sunt în vigoare dispozițiile legale care le reglementează. Este adevărat că dispozițiile art. 43-46 din L. nr. 2. au supraviețuit L. nr. 1., fiind abrogate doar prin dispozițiile art. 196 lit. i) din L. nr. 263/2010, deci cu data de (...), însă acest aspect nu poate conduce la concluzia că ar fi existat argumente legale pentru acordarea pensiei de serviciu în acest interval (dintre intrarea în vigoare a L. nr. 1. și cea a L. nr. 263/2010), întrucât coexistența în această perioadă a celor două reglementări, ale L. nr. 2. și ale L. nr. 1. nu dădea dreptul la plata pensiei de serviciu în temeiul L. nr. 2., care potrivit L. nr. 1. trebuia recalculată pe principiile L. nr. 1. și achitată în cuantumul astfel rezultat, singurul efect practic al supraviețuirii în această perioadă a dispozițiilor art. 43- 46 din L. nr. 2. constând din posibilitatea destinatarilor acestei legi de a beneficia de condițiile de pensionare specifice personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, acestea fiind mai favorabile decât cele prevăzute de nr. 1., iar noua lege reglementează numai cuantumul pensiei la care beneficiarii acesteia sunt îndrituiți. În fine, referitor la nerespectarea art. 180 alin 7 din L. nr. 1. la care art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. face trimitere în opinia recurentului, se reține în primul rând că acest din urmă articol prevede că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de L. 1., cu modificările și completările ulterioare. Art. 180 din L. nr. 1. este inclus în Capitolul IX „Dispoziții tranzitorii"; și se referă la procesul de recorelare a pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., astfel încât prin dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. nu se face trimitere la acest articol. În consecință, nu se poate reține nelegalitatea deciziei de recalculare în raport de art. 180 alin. 7 din L. nr. 1., întrucât acesta nu este aplicabil în cauză. De altfel, recalcularea pensiilor s-a realizat în baza altui act normativ, care nu numai că nu a consacrat soluția legislativă invocată de reclamant, dar este și incompatibil cu păstrarea în plată a unor pensii necontributive, ceea ce contravine scopului legiuitorului de eliminare a acestor pensii. Sub raportul criticii aduse sentinței din perspectivă istorică, prin care se arată că personalul navigant a beneficiat, atât în timpul vieții active, cât și după aceea, de reglementări speciale încă din anul 1959 (vârste de pensionare mai mici, stagii de cotizare mai mici, salarii si sporuri speciale, pensii de serviciu), Curtea reține pe de o parte că și în legislația în vigoare există astfel de reglementări speciale, sub raportul stagiului complet de cotizare, care are o altă relevanță la stabilirea cuantumului pensiei decât stagiul de cotizare realizat (or sub acest aspect, legislația a menținut și în cuprinsul L. nr. 263/2010 dispoziții de favoare pentru personalul navigant), iar pe de altă parte, aplicarea legii trebuie făcută raportat la perioada în care este în vigoare, nefiind concludentă invocarea unor stipulații legale care nu mai sunt în vigoare, din acest punct de vedere perspectiva istorică nefiind relevantă. Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L., D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 8691 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. C. G. G.-L. T. I. T. N. N. GREFIER, Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond.P. U.
| ← Decizia civilă nr. 2109/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4726/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
