Decizia civilă nr. 652/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 652/R/2012
Ședința publică din data de 14 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 1167 din 21 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat B. R. L., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 13 februarie 2012 reclamantul a înregistrat la dosar precizări cu privire la situația sa financiară, personală și familială atrasă de diminuarea pensiei.
Având în vedere că prin memoriul de recurs pârâta a solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1167 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă contestația formulată de reclamantul B. R. L. în contradictoriu cu C. J. de P. S. și pe cale de consecință s-a dispus anularea Deciziei nr.1./(...) emisă de C. J. de P. S.
A fost obligată pârâta la 300 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a avut calitatea de parlamentar, iar prin decizia nr.1. din
(...) în favoarea acestuia a fost stabilită o pensie în valoare de 5.573 lei în baza L. 96/2006 actualizată prin L. 3..
Prin decizia nr.1./(...) s-au recalculat drepturile de pensie în conformitate cu L. nr. 1. și H.G. nr. 737/2010 coroborat cu L. nr. 1., stabilindu-se un cuantum de 2.433 lei.
Prin decizia nr. 871/(...), Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 1-5 și art. 12 din L. nr. 1. sunt constituționale.
O constatare anterioară a constituționalității legii nu împiedică judecătorul național să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare C.i Europene a D. O., în baza art. 20 din Constituția
României: dacă Curtea Constituțională verifică doar conformitatea legii cu
Constituția, C. se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumită situație de fapt.
Prin raportare la art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. și la jurisprudența C., s-a reținut că aceasta a statuat că dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, că a fost încălcat articolul 6 din C. și articolul 1 din Protocolul 1, în cazul în care se procedează la recalcularea în minus a pensiei, dat fiind că este vorba despre un drept câștigat.
Curtea a abandonat distincția dintre beneficiile de natură contributivă
și cele necontributive sub aspectul incidenței art. 1 din Protocolul adițional la
C.
Curtea Constituțională prin decizia nr.120/2007 a reținut că
„operațiunea de recalculare … are efecte numai pentru viitor, pensia recalculată intrând în plată numai de la data emiterii deciziei. În cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai … mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce atingere drepturilor legal câștigate anterior.";
Așa fiind instanța a apreciat că reclamantul își legitimează interesul sau prin invocarea unei valori patrimoniale având semnificația unui drept câștigat, recunoscut și executat de stat în temeiul unei legi speciale, respectiv L. 5., suficient de clară și previzibilă la data pensionării și care i-a permis să- și planifice acțiunile atât pe termen lung cât și pe termen scurt pentru sine și familia sa precum și o anumita maniera de gestionare a bunurilor sale prezente și viitoare.
Acceptând că dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr.1 la C. nu este un drept absolut, ci comporta limitări de către stat, care are sub acest aspect o larga marja de apreciere, s-a concluzionat că ingerința sa fie prevăzută de lege, or legea trebuie să fie suficient de clară și previzibilă.
Previzibilitatea poate avea și un sens mai extins, privind nu doar calitatea legii în vigoare, ci și posibilitatea de a modifica legile pentru viitor.
Persoanele au astfel un drept la continuitatea acțiunii statale, iar statul nu poate încălca încrederea legitimă a persoanelor în continuitatea acțiunii sale.
Condiția scopului legitim rezultă din expunerea de motive a L. 1., or faptul că documentele adresate creditorilor internaționali conțin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale în discuție nu înseamnă că acei creditori au stabilit unilateral aceste condiții, ei limitându-se la a indica obiectivele ce urmează a fi atinse, însă alegerea celor mai adecvate măsuri rămâne la discreția S.
Dacă măsurile de recalculare a pensiilor de serviciu sunt calificate ca având natura juridică a unor masuri cu caracter excepțional, atunci nu s-ar putea întemeia pe art. 53 din Constituția revizuita deoarece lipsește una din cele două caracteristici esențiale, anume caracterul temporar.
Scopul urmărit a fost acela al diminuării cheltuielilor bugetare și nu în ultimul rând și realizarea unei „dreptăți sociale";, respectiv instituirea unui regim de pensii având la bază principiul contributivității.
Cât privește proporționalitatea ingerinței cu scopul urmărit, s-a arătat că o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrânețe.
În cauză, micșorarea cuantumului pensiei are semnificația pierderii a dreptului în substanța sa.
S-au avut în vedere considerente legate de discriminare, având în vedere interdicțiile și incompatibilitățile la care a fost supusă categoria profesională din care face parte reclamantul, neputând avea un al doilearaport juridic de munca și neputând desfășura activități economice, în raport de care s-a instituit pensia de serviciu, ca o compensație pentru faptul că s-a aflat în imposibilitate ca, prin voința și efortul lor propriu sa-si majoreze baza de calcul a drepturilor lor de pensie iar statul a dorit sa asigure acestora un trai decent și după ieșirea la pensie.
A fost evocată jurisprudență C.: cauza Büchen contra Cehiei din 2002, cauza Draon împotriva Franței, cauza Stec și alții împotriva Regatului Unit,
2006, cauza Akdeejeva vesus Letonia(2007), cauza Pressos Compania Naviera
S.A. și alții contra Belgiei, hotărârea din 20 noiembrie 2005, seria A nr.332, p.23 și § 38; Hotărârea din 21 iulie 2005 în C. Străin și alții împotriva României, Muller versus Austria, Kjartan Âsmundsson c. Iceland, Abdulaziz Cabales și Balkandali c Regatului Unit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. de P. S.solicitând casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii.
În motivarea s-au invocat dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 3041
C.proc.civ., făcându-se ample preluări din considerentele C. C. a României din decizia nr.873 din 25 iunie 2010, cu accent pe împrejurarea că pensia de serviciu are două componente, anume pensia contributivă și un supliment din partea statului, iar acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, reglementat în art. 47 alin. 2).
P.le speciale, nefiind un privilegiu, ci instituite în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul de față, o atare rațiune este, așa cum rezultă din expunerea de motive a legii criticate, atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.
În conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestații deja încasate s-ar fi încălcat dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție.
Referitor la art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., având în vedere cele două componente ale pensiei de serviciu, precum și faptul că a doua componentă, adică suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părții contributive, nu are semnificația unei exproprieri.
C., în hotărârea pronunțată în C. Muller contra Austriei, 1972, a subliniat că nu este garantat dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Referitor la prevederile art. 53 din Constituție, se arată că dispozițiile legii nu restrâng dreptul la pensie, ca drept fundamental. Or, legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcție de posibilitățile financiare ale statului.
Prin întâmpinarea înregistrată la 31 august 2011 reclamantul a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, arătându-se că motivele de recurs nu sunt întemeiate, mai mult decât atât, contravin unor principii constituționale și a celor consacrate de practica C., așa cum a reținut și prima instanță.
Hotărârea tribunalului este conformă practicii altor instanțe, sens în care reclamantul a depus la dosar mai multe hotărâri, de care solicită ca instanța de recurs să țină cont.
În cazul în care se va admite recursul, prin soluția pronunțată, s-ar încălca art.6, alin. 1 a C.i Europene a D. O., așa cum a statuat C. printr-o hotărâre recentă pronunțată în (...) (publicată în Monitorul Oficial nr.177/2011).
Prin notele depuse la data de 13 februarie 2012, intimatul reclamant afăcut precizări cu privire la situația sa financiară și familială, arătând că o diminuare de peste 60 % a pensiei sale a afectat consistent resursele financiare și de trai ale familiei sale, soția având o pensie de 1150 lei, având un credit de 16.000 euro la BCR cu o rată lunară de 1000 lei, credit contractat bazându-se pe pensia de 5573 lei; pentru problemele de sănătate cheltuiește lunar 400 lei, la cardul de la B. are o descoperire de 20.000 lei, ceea ce înseamnă rate lunare de 500 lei plus dobânzile aferente, cheltuieli pe care abia reușește să le plătească din pensia diminuată și dacă la acestea se mai adaugă și cheltuielile cu întreținerea, situația sa financiară este mai mult decât greu de suportat.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Prin art.1 lit. f din L. nr.1., pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. S. a emis decizianr.1./25 octombrie 2010 prin care a stabilit în favoarea reclamantului,începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 2433 lei care înlocuia pensia de serviciu de 5573 lei, acordată prin decizia nr. 1./(...).
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu
dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16
- egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptu l de proprietate priv ată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a
analizat din nou lege a criticată pe temeiu l neretroactivității, d ar și în baza art.
20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru
apărarea drepturilor omului și a lib ertăților fundamentale (dreptul larespectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1.,
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la
neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au
fost stabilite inițial (conform statutel or profesionale ale categoriilor de
persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate,
instanța constituțională fiind unica aut orit ate de jurisdicție constituțională în
România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun
nu puteau face reev aluări în temeiul art . 16 din Constituție , iar perspectivaanalizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statulsuprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr.
1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C.
Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§
71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan
Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de
nr. 1., și urmărește un „scop legitim";, de utilitate publică , în deplinăconcordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența „raportului
rezonabil de proporț ionalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în
mod riguros, în c oncret, acest elem ent ce reprezintă o circumstanță
importantă în identificarea premiselor de analiză a raportul ui de
proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii b eneficiului social
în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a
diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vederecauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral
mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația
socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele
măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie
lunară, după cum vor trebui i dentificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a
fost depășit un anumit „. de dificultate"; pentru ca instanța europeană însășisă constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C.
Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C.
Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea
raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în
fiecare cauză în parte, în funcție de circumsta nțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe m otivele obiective invo cate la adoptarea L. nr. 1., și an ume
contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constitui a o modalitate de a integra acestepensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu potfi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea,
Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv
și nu a adus ating ere drepturilor la p restații sociale, dob ândite în temeiul
contribuțiilor l a bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această
diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a
concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire
la invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C. În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs urmează a înlătura considerentele hotărârii atacate referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la pretinsa imposibilitate de a cotiza la sisteme private sau facultative de pensie, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent aldreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 96/2006.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de
2433 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul
2010 în cuantum de 858 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
În speță, la solicitarea instanței de recurs de a face precizări cu privire la situația sa financiară, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei, reclamantul a arătat faptul că o diminuare de peste 60 % a pensiei sale a afectat consistent resursele financiare și de trai ale familiei sale, soția având o pensie de 1150 lei, având un credit de 16.000 euro la BCR cu o rată lunară de 1000 lei, credit contractat bazându-se pe pensia de 5573 lei; pentru problemele de sănătate cheltuiește lunar 400 lei, la cardul de la B. are o descoperire de 20.000 lei, ceea ce înseamnă rate lunare de 500 lei plus dobânzile aferente, cheltuieli pe care abia reușește să le plătească din pensia diminuată și dacă la acestea se mai adaugă și cheltuielile cu întreținerea, situația sa financiară este mai mult decât greu de suportat.
Raportat la aceasta, Curtea reține în primul rând că în raport de obiectul și cauza litigiului, având în vedere că practic, s-a invocat că prin măsura recalculării pensiei de serviciu, s-au încălcat garanțiile convenționale de care orice cetățean al unui stat membru la C. trebuie să se bucure, a considerat oportun ca în acest cadru procesual, să solicite precizarea concretă a situației de fapt atrasă de aplicarea măsurii contestate, având în vedere că la fel, Curtea E. a D. O. apreciază asupra încălcării drepturilor convenționale în urma unui examen concret al situației de fapt a reclamanților. De altfel, această solicitare a instanței s-a dovedit a fi în consens cu considerentele elaborate ulterior de Înalta Curte de Casație și
Justiție în cuprinsul deciziei nr. 29/2011 pronunțată asupra recursului în interesul legii promovat în acest domeniu, unde s-a arătat, cum s-a văzut în cele de mai sus, că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.
În speță, nu s-au depus înscrisuri doveditoare cu privire la situația invocată.
În plus, se remarcă faptul că practic, dreptul reclamantului la acordarea pensiei de serviciu a fost recunoscut printr-o decizie emisă la 22 octombrie 2010, deci după mai mult de 3 luni de la data la care intrase în vigoare L. nr. 1. care stipula trecerea în sistemul public a pensiilor speciale. După 3 zile, la data de 25 octombrie 2010, s-a emis totodată decizia de recalculare a pensiei de serviciu în baza L. nr. 1..
Practic, reclamantul nu a avut beneficiul pensiei de serviciu, întrucât emiterea deciziei de acordare a acesteia a fost pur formală, prilejuită de faptul că L. nr. 1. nu a abrogat dispozițiile privitoare la acordarea pensiei de serviciu deputaților și senatorilor, cuprinse în art. 49-51 din L. nr. 96/2006. Cu toate acestea, art. 12 din L. 1. prevede în mod expres că „persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condițiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege";. Așa cum a reținut și Curtea
Constituțională în D. nr. 871/2010, această reglementare are semnificația faptului că art. 49-51 din L. nr. 96/2006 trebuie interpretat coroborat cu L.
1., ceea ce înseamnă că ulterior intrării în vigoare a acestei legi, au rămas condițiile de pensionare specifice deputaților și senatorilor, acestea fiind mai favorabile decât cele prevăzute de nr. 1., iar noua lege reglementează numai cuantumul pensiei la care beneficiarii acesteia sunt îndrituiți.
Aceste dispoziții, ale art. 49-51 din L. nr. 96/2006, au fost abrogate doar prin dispozițiile art. 196 lit. g) din L. nr. 263/2010.
De asemenea, la data emiterii deciziei de acordare a pensiei de serviciu, reclamantul era cu certitudine avizat asupra măsurilor legislative de trecere a pensiilor de serviciu în regim de pensii publice, neputând susține că s-a bazat cu bună credință, în luarea deciziilor financiare ce îl priveau, pe cuantumul pensiei de serviciu.
Față de aceste considerente, instanța de recurs apreciază că nu se conturează o situație excepțională ce ar putea să îl expună pe reclamantul intimat unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, diminuarea pensiei neaducând atingere obligațiilor lunare de plată și cheltuielilor comune ale acestuia și ale familiei sale.
Referitor la jurisprudența apreciată de prima instnață ca fiind relevantă în cauză, Curtea de A. reține că jurisprudența anterioară a C. C. în materie nu poate fi avută în vedere de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin D. 871 și 873 din
2010 în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurentă.
Cu privire la previzibilitatea legii, instanța de recurs reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Se constată însă că prima instanță nu a indicat la care anume jurisprudență a C. se referă atunci când invocă necesitatea de a cerceta, pentru a se stabili dacă legea a fost previzibilă, în ce măsură putea fi anticipată adoptarea legii nr. 1. cu un anumit interval înainte de adoptarea ei.
Or, în lipsa unei spețe în care Curtea de la S. să fi făcut atari statuări, instanța națională nu se află în poziția de a statua pentru prima dată în sensul unei atari extinderi a modului de interpretare a acestui text al C.i. Aceasta, în condițiile în care textul C.i se impune instanțelor naționale doar în lumina dezlegărilor jurisprudențiale ale C., deci în sensul interpretărilor date de aceasta, acolo unde un anume sens al dispozițiilor C.i nu este suficient de clar pentru a fi aplicat fără o minimă interpretare.
În aprecierea instanței de recurs, chestiunea reținută la fond ca determinând imprevizibilitatea legii (faptul adoptării L. nr. 1. fără ca acesta să fi putut fi avut în vedere în anii anteriori, când s-a reglementat posibilitatea obținerii unei pensii speciale mai favorabile) ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C.
În plus, în cazul reclamantului, previzibilitatea legii trebuie raportată la data la care a beneficiat de pensie de serviciu, cu precizările făcute mai sus în ce privește situația sa specială în raport de ceilalți pensionari care au dobândit pensii de serviciu anterior intrării în vigoare a L. nr. 1..
Eventual, s-ar putea susține că, prin caracterul intempestiv al măsurii recalculării pensiilor speciale, ingerința nu respectă raportul de proporționalitate între interesul general urmărit și cel particular al persoanelor vizate prin măsura respectivă, însă în raport de modul de soluționare de către Curtea de la S. a primelor cauze de acest gen cu care a fost sesizată, instanța de recurs nu poate aprecia ca certă o eventuală statuare a C. de la S. în sensul că pentru acest considerent, a avut loc o încălcare a garanțiilor date de art. 1 din Primul Protocol adițional la C., iar în lipsa unei jurisprudențe date asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin cuantumul păstrat în urma recalculării, nu sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamantului, ca și celelalte considerente legate de situația personală a acestuia, apreciază că nu există suficiente argumente pentru admiterea acțiunii din această perspectivă.
Cât privește apărarea invocată prin precizarea depusă, sub aspectul creării unei practici neunitare la nivelul diferitelor curți de apel, instanța de recurs reține că în dreptul român, jurisprudența nu este izvor de drept decât în forma recursului în interesul legii, acesta fiind de altfel instrumentul creat de legiuitor pentru unificarea practicii neunitare de la nivel național pe o anumită problemă de drept. Or, prin decizia în interesul legii pronunțată în problema pensiilor speciale, nr. 29/2011, s-au dat îndrumările arătate în cele ce preced în scopul unificării practicii în acest gen de litigii, îndrumări avute în vedere prin prezenta decizie.
De altfel, în cauza Ștefănică și alții împotriva României din 2 noiembrie
2010, C. a statuat în sensul că „anumite divergențe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din Românie, se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială"; (paragraf 30).
Nu poate fi sarcina unei instanțe naționale să aplice precedentul judiciar creat prin soluții pronunțate de alte curți de apel în spețe similare, cu atât mai mult cu cât sunt obligatorii pentru instanțe inclusiv din perspectiva reglementărilor L. nr. 24/2012 deciziile C. C. a României și ale Înaltei Curți de C. și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii, din care cele relevante problemei juridice supuse judecății au fost menționate mai sus.
Totuși, chiar dacă, potrivit celor ce preced, nu se conturează în cazul reclamantului o încălcare a garanțiilor convenționale privitoare la protecția proprietății, se constată că, punând în practică măsura recalculării pensiei de serviciu, pârâta a omis a avea în vedere toate dispozițiile imperative care reglementează modul de stabilire a drepturilor de pensie.
Astfel, se constată că pârâta a stabilit un stagiu complet de cotizare, în cazul reclamantului intimat, de 33 ani și 5 luni.
Or, deschiderea drepturilor sale de pensie s-a făcut la o dată anterioară îndeplinirii de către reclamant a condițiilor de vârstă standard de pensie, care în cazul său, născut fiind la (...), era de 64 ani și 2 luni, conform anexei 9 din Ordinul nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor L. nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare. Reclamantul avea la data de (...) vârsta de 63 de ani.
Ca atare, devin aplicabile dezlegările cu valoare de normă interpretativă din cuprinsul deciziei în interesul legii nr. 4/2011 a Înaltei Curți de C. și
Justiție, prin care s-a statuat în sensul că „Modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare și a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operațiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale căror drepturi s-au deschis începând cu data de 1 aprilie 2001 și care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii, se realizează prin raportare la dispozițiile anexei nr.
3 la nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în sensul că beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare care se determină în funcție de data formulării cererii de pensionare";.
Or, în anexa 3 la L. nr. 1., stagiul complet de cotizare prevăzut pentru bărbații care ies la pensie în luna septembrie 2010 este de 32 ani și 10 luni, mai mic decât cel avut în vedere de pârâta recurentă cu ocazia emiterii deciziei de recalculare în baza L. nr. 1.. acesta era stagiul complet de cotizare care trebuia avut în vedere la recalcularea pensiei.
De altfel, prin O. nr. 5. pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la 1 lit. c)-h) din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, la art. 8 alin. 2 și 3 din anexă, se reiterează această concluzie stabilită pe cale de interpretare conform celor de mai sus, precizându-se: „(2) Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual conform prezentei metodologii este cel prevăzut în anexa nr. 1. (3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), la determinarea punctajului mediu anual se ia în considerare stagiul de cotizare utilizat la deschiderea drepturilor inițiale de pensie, astfel cum a fost acesta
reglementat în legislația în vigoare la data stabilirii acestora, în măsura în care acesta este mai favorabil beneficiarului";.
Apreciind că prin sesizarea instanței cu verificarea convenționalității măsurii de recalculare a pensiei reclamantului, aceasta va putea statua asupra respectării proporționalității măsurii doar în condițiile în care cu ocazia recalculării, s-au respectat dispozițiile legii privitoare la modalitatea de calcul a pensiei, cel puțin la nivelul aparenței ce rezultă din cuprinsul deciziei contestate, Curtea constată nelegalitatea deciziei contestate în cauză sub aspectul stagiului complet de cotizare utilizat în modul de stabilire a pensiei. Ca atare, impunându-se anularea deciziei de recalculare sub acest aspect, Curtea reține că se impune menținerea soluției de admitere a acțiunii, cu consecința anulării deciziei de recalculare, însă nu pentru considerentele reținute de aceasta, ci în raport de considerentele dezvoltate în cele ce preced de instanța de control.
În drept, se reține incidența dispozițiilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. R. L. împotriva sentinței civile nr. 1167 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. C. G. G.-L. T. I. T.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond. P. R.a M.lena
| ← Decizia civilă nr. 909/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 651/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
