Decizia civilă nr. 39/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 39/R/2012
Ședința data de 10 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
GREFIER : A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. F. împotriva sentinței civile nr. 3992 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal se constată lipsa părților de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 decembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.
De asemenea se constată că prin memoriul de recurs, reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3992 din 29 sept.2011 pronunțată de Tribunalul
Cluj, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. F., împotriva pârâtei C.
J. DE P. C.,având ca obiect asigurări sociale.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin D. nr.139652/(...), reclamantului i s-au calculat drepturile cu titlu de pensie pentru limita de vârstă în conformitate cu prevederile Legii 19/2000 stabilindu-i-se un cuantum de 1204 lei, punctajul mediu anual determinat fiind de 1,64216 puncte.
Din analiza acestei decizii rezultă că pentru activitatea desfășurată în grupele I si a II-a de muncă a primit o majorare de punctaj de 0,08542 puncte.
Așa cum rezultă din buletinul de calcul și desfășurătorul privind activitatea prestată de către reclamant acestuia i s-au luat în considerare toate perioadele contributive, inclusiv perioada (...)-(...) și s-a ținut seama de toate indexările și majorările dispuse de către Guvernul României pentru perioada
2001-2007. Reclamantul face doar afirmații generale fără a arată în concret pentru ce perioadă nu i-a fost acordată majorarea de punctaj și indexarea cu
10% ,având în vedere că aceasta din urmă nu s-a acordat în acest cuantum pe întreaga perioadă.
S-a arătat că deși reclamantul invocă cele dispuse prin S. civilă nr.
3058/(...), această hotărâre judecătorească se referă la luarea în considerare a perioadei 1969-1970, conform Adeverinței nr.6191/(...) emisă de U. B.-B. C.-N.
Conform principiului contributivității, în stabilirea cuantumurilor pensiilor si a altor drepturi acordate, trebuie să se reflecte întreaga activitate desfășurată si întreaga perioadă de cotizare, inclusiv perioadele necontributive asimilate stagiului de cotizare.
Pe baza acestui principiu, pentru fiecare an din stagiul de cotizare se stabilește un punctaj, iar pentru întreaga perioadă a stagiului de cotizare, se determină punctajul mediu care constituie baza de calcul la stabilirea cuantumului pensiei.
Potrivit art. 37 alin.l din Legea nr. 19/2000 republicată, stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat. In sistemul public de pensii sunt asigurați obligatoriu, prin efectul legii, persoanele care desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, așa cum prevăd dispozițiile art. 5 alin.l din Legea 19/2000 republicată.
Calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurații prevăzuți la art. 5 alin.l pct.Isi II din Legea nr. 19/2000 se face lunar de către angajator potrivit dispozițiilor art. 22 alin.l din lege. In cazul în care salariatul a prestat activitate și i s-a calculat contribuția de asigurări sociale, dar angajatorul nu si-a îndeplinit obligația de virare a acesteia Casei Teritoriale de P., culpa îi aparține acesteia din urmă, și, în consecință, perioada respectivă nu poate fi ignorată atunci când se calculează ori recalculează drepturile cuvenite asiguratului câtă vreme asigurarea s-a făcut prin efectul legii.
Așa cum prevăd dispozițiile art. 78 alin.4 din Legea nr. 19/2000, modificat prin art. I din Legea nr. 250/2007, punctajul asiguratului stabilit conform prevederilor alin.l si 2 se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale. Persoana care după pensionare mai desfășoară o activitate aducătoare de venituri, este obligată prin lege să plătească contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat datorată în raport cu veniturile realizate.
Valorificarea unor perioade dovedite cu adeverințe emise de unitățile ori societățile unde și-au desfășurat activitatea asigurații se face prin recalcularea pensiei. Punctajul anual pentru aceste perioade ori pentru stagiul suplimentar se adaugă la punctajul luat în calcul inițial, modificându-se astfel punctajul mediu si în mod corespunzător creste cuantumul pensiei.
Potrivit art. 164 alin.3 din Legea 19/2000 republicată, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.l, se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de (...) au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislațiilor anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
Conform prevederilor art.I, pct.7 din Ordinul nr. 680/(...) al Ministrului
Muncii, Familiei și Egalității de S., prin sintagma „. brut realizat lunar"; se înțelege venitul brut in bani achitat din fondul de salarii, reprezentând salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal si suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexările, compensările și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază, sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru : condiții deosebite de muncă, activitate desfășurată în mediul rural, in zone izolate, activitate desfășurată de nevăzători, munca prestată în schimbul de noapte,îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază, sporul de fidelitate si altele asemănătoare. De asemenea, sunt incluse sumele plătite pentru timpul nelucrat ( concediu de odihnă, concediu de studii, zile de sărbători, zile de repaos suplimentar si orice alte întreruperi ale lucrului din motive neimputabile salariaților.
Dispozițiile alin.3 al art. nr. 161 din Legea 192/2000, așa cum a fost completată și modificată (introdus prin art. I din OUG 19/(...)) prevăd că la determinarea punctajului mediu anual se utilizează un punct pentru fiecare lună din stagiul de cotizare realizate în perioadele anterioare datei de (...), indiferent de nivelul drepturilor salariale înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite ori pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale. Pentru perioadele cuprinse între data de (...)-(...), se utilizează un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare în situația în care prin valorificarea drepturilor salariale din actele doveditoare rezultă, pentru fiecare lună, un stagiu de cotizare mai mic decât cel prevăzut la litera „b";.
Referitor la prevederile art. 782 alin.l si 2 din Legea nr. 19/2000 așa cum a fost completată si modificată, (introdus prin art. I din OUG nr. 100/(...)), asigurații care au desfășurat activitate in locul de muncă încadrate în grupa I și a II-a de muncă potrivit legislației anterioare datei de (...),, vor beneficia de 0,50 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,04166 puncte pentru fiecare lună de spor. Cei ce și-au desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă, vor beneficia de 0,25 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,02083 puncte pentru fiecare lună de spor. Aplicarea acestor prevederi a fost amânată prin prev.art. II alin.4 din OUG nr. 209/(...) până în luna ianuarie 2011. Raportat la considerentele arătate mai sus în temeiul art.153 lit.f coroborat cu prevederile art. 156 din Legea nr. 263/2010, a fost respinsă acțiunea reclamantului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. F. solicitândcasarea sentinței și trimiterea cauzei pentru judecare în fond. În motivarea recursului a arătat că nu i-au fost acordate toate majorările de punctaj și nici majorarea procentuală de 10% care au fost dispuse de Guvernul României în perioada 2001-2007. Instanța nu a făcut referire la perioada (...) -(...) care nu a fost luată în calcul la stabilirea punctajului anual, fiindu-i acordată doar o pensie suplimentară. Consideră că prin hotărârea nemotivată a fost încălcat și art.6 par.1 CEDO cu privire la un proces echitabil. S. recurată este caracterizată prin faptul că se repetă mecanic textele legale aplicabile fără a se analiza și motiva de ce nu sunt întemeiate argumentele invocate în acțiunea formulată. Pârâta C. J. de P. C. prin întâmpinare (f.16) a solicitat respingerea recursului. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor arătate și a apărărilorformulate, Curtea, deliberând, constată că acesta este nefondat, urmând a firespins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În ceea ce privește majorările acordate în perioada 2001-2007, instanța de fond a reținut că reclamantul recurent a beneficiat de toate indexările și majorările acordate prin normele legale aplicabile în perioada respectivă. Astfel, majorările respective au vizat valoarea punctului de pensie și nu punctajul efectiv și au fost aplicate automat tuturor pensionarilor, inclusiv recurentului reclamant. În ceea ce privește majorarea de 10%, în mod corect instanța de fond a subliniat că reclamantul recurent nu a făcut o critică punctuală a datei și a temeiului legal în baza căreia aceasta trebuia acordată, astfel încât susținerile acestuia să poată fi verificate de C. Din examinarea dosarului de pensionare a recurentului , a deciziei de pensionare și a buletinului de calcul rezultă un calcul corect al punctajului și a stabilirii valorii punctului de pensie, în lipsa unor critici punctuale controlul instanței rezumându-se la verificarea aspectelor generale. Referitor la luarea în calcul a perioadei (...)-(...), din înscrisul depus la fila 52 la dosarul de fond, precum și din cuprinsul decizie acordate rezultă că această perioadă a fost avută în vedere la calculul pensiei. Astfel,din înscrisul cuprinzând datele referitoare la activitatea în muncă ( fila 27 dosar fond) rezultă că perioada menționată a fost luată în calcul,indicându-se și sumele contributive, susținerile reclamantului recurent apărând ca nefondate. Curtea reține ca fiind nefondate și critice recurentului referitoare la motivarea sentinței, considerentele acesteia cuprinzând motivele care au condus la respingerea cererii reclamantului. Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. F. împotriva sentinței civile numărul 3992 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar număr (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 10 ianuarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. L. T. I. T. D. C. G. GREFIER A. B. Red.DCG Dact.SzM/2ex.
← Decizia civilă nr. 1634/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4655/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|