Decizia civilă nr. 2553/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 2553/R/2012
Ședința publică din data de 22 mai 2012
Instanța constituită din:
P.: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâții M. A. N. și C. S. DE P. A M. A. N. împotriva sentinței civile nr. 5417 din 21 noiembrie
2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată D. M., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 mai 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de astăzi pentru când s-a amânat pronunțarea, reprezentantul pârâtelor recurente a depus la dosar concluzii scrise.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5417 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul
Cluj în dosar nr. (...) s-a respins excepția lipsei de obiect a acțiunii introductive deinstanță.
S-a admis în parte acțiunea formulata de reclamanta D. M. în contradictoriu cu pârâții C. S. DE P. A M. A. N. si M. A. N.
S-a constatat nulitatea absoluta a D. nr. 90136 din (...) emise de D. financiar- contabilă din cadrul M. A. N. si s-a dispus repunerea parților in situația anterioara emiterii acestei decizii.
Pârâții au fost obligați în solidar la plata către reclamantă a sumei de 250 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut în esență că dreptul reclamantului la pensie pentru limita de vârsta s-a deschis in temeiul L. nr. 1..
D. nr. 90136/(...) contestată în cauză a fost emisă în vederea recalculării pensiei de serviciu, în vederea aplicării dispozițiilor L. nr. 1. privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor.
In ce privește legalitatea formală a deciziei, s-a reținut că decizia a fost emisă de D. financiar-contabila, o structura fără personalitate juridică din cadrul ministerului, căreia niciun text legal în vigoare la acea data nu ii recunoștea abilitatea de a stabili, calcula, recalcula sau revizui pensiile militarilor ulterior intrării in vigoare a art. 132 din L. nr. 2..
In privința algoritmului avut în vedere la stabilirea cuantumului pensiei instanța a constatat că in vederea calculării cuantumului pensiei s-a avut în vedere HG nr. 7. cu toate ca la data emiterii deciziei efectele hotărârii de guvern erau suspendate, cu efecte "erga omnes";, prin S. nr. 338/(...) a C. de A. C., definitivă si irevocabilă prin D. nr. 38/(...). Mai mult, prin sentința civilă nr. 443/(...) pronunțata in dosarul nr. (...) a C. de A. C. s-a dispus anularea dispozițiilor art. 2 alin 2, 3, 4, 6 și 7, ale art. 6 alin 1, 2 si 54 și art. 10 alin 2 din HG nr. 7..
Deși HG nr. 7. a fost abrogata prin OUG nr. 1., C. S. de P. a MApN nu a emis până în prezent o decizie de anulare a deciziei contestate, respectiv o decizie prin care sa se procedeze la stabilirea pensiei reclamantului in conformitate cu dispozițiile
L. nr. 1..
Pe de alta parte, instanța a analizat legalitatea deciziei emise nu doar prin prisma legilor în vigoare ci și a reglementarilor internaționale, pentru a stabili daca normele interne sunt conforme cu dispozițiile dreptului comunitar in materie precum si cu dispozițiile C.i E. a D. O..
Pentru a stabili conformitatea legislației interne prevederilor art.1 al primului Protocol adițional la C. coroborat cu art.14 din aceasta, s-a analizat amănunțit: 1. dacă partea reclamantă deține un „. existent; 2. dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; 3. dacă ingerința îndeplinește condițiile: legalității; a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății;a nediscriminării.
S-a concluzionat că pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române
(serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare, în baza legii
(L. nr.1.), reprezintă un „., partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară, a pensiilor, după data pensionării.
Prevederile abrogative ale art. 1-3 din L. nr.1. (menținute și prin art.196 lit.f din L. nr. 2.) au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu a militarilor, inclusiv a părții reclamante (deși aceasta continua să îndeplinească condițiile de acordare a pensiei de serviciu - spre deosebire de C. R. v. P.), reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului. Aceasta chiar dacă acest „. (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun (cu un cuantum de aproximativ 40%, față de cuantumul dreptului inițial).
Având în vedere că pensia de serviciu („bunul";) a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate. Î.-adevăr, este cazul unei eliminări integrale și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială de cuantum. Iar testul de proporționalitate a ingerinței constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate. În caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă. Ori, acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit discriminată la aproximativ doar 40%, nu se încadrează în limitele rezonabilului, ci al precarității.
Ingerința este „prevăzută de lege"; și anume de art.1-3 din L. nr.11., deci există o normă legală în materie.
În cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială (L. nr.1.) sau generală a pensiilor (L. nr.1.) nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii. D., prevederile art.180 alin.7 din L. nr.1., instituie regula menținerii în plată a cuantumului pensiei stabilit potrivit reglementărilor anterioare în vigoare, dacă acesta este mai avantajos. Același mesaj se desprinde și din deciziile C. C.: nr.46/2002 („Curtea reține că prin adoptarea L. nr.
1. s-a reglementat o nouă modalitate de calcul și de stabilire a pensiilor militare de stat.
Mai mult, stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din L. nr.1., reluat și de art. 26 din L. nr.2.).
De asemenea, până in prezent legislația națională a pensiilor nu a înregistrat vreun precedent de eliminare intempestivă și totală a unui drept de pensie cu acordarea unui alt drept al cărui cuantum să fie brutal tăiat, deși societatea s-aconfruntat cu valuri repetate de dificultăți financiare grave în această perioadă
(inclusiv care au necesitat asistența FMI).
Devine evident că această condiție a legalității ingerinței nu este îndeplinită, deoarece acesta implica și o accesibilitate, precizie și predictibilitate a normei legale interne. În cazul de față stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fără nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate. A., a fost încălcat art.1 din Protocolul nr.1 al C.i.
Având în vedere că o aplicare retroactivă a legii înfrânge flagrant principiul securității juridice (care se aplică unei situații legale finalizate, indiferent dacă aceasta a fost stabilită printr-un act judiciar sau administrativ, inclusiv printr-o decizie de pensionare a cărui efect este definitiv - art.88 din L. nr.1. - C. Moskal v. P.), aplicarea retroactivă a legii (L. nr.1.) față de partea reclamantă reprezintă o aplicare vădit eronată și arbitrară.
S-a reținut că prin aplicarea retroactivă a normei de recalculare a pensie, autoritățile naționale au încălcat art.1 din Protocolul nr.1 al C.i.
Art.1 al primului Protocol adițional presupune în mod inerent un scop legitim, în interes public (cauza Beyeler v. Italia). În E. de motive a L. nr.1., depusă de inițiator la P., există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice. Declarativ, aceste motive pot corespunde exigențelor scopului legitim, în acord cu interesul public.
Ingerința este, însă, discreționară și contrară art.1 din Protocolul nr.1, deoarece a fost aplicată automat, în virtutea unei dispoziții legale. Nu există un
„echilibru echitabil"; în caz de aplicare automată a retragerii pensiei prin prevederile legii, chiar dacă există un scop legitim (C. Azinas v. Cipru).
Cele două scopuri legitime invocate (asigurarea echilibrului bugetar în condițiile crizei economice și eliminarea privilegiilor) impun o analiză distinctă.
În primul rând, sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.
Principiul „bunei guvernări"; impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecvență (cauzele Beyeler v. Italia, Moskal v. P.).
Dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată C. (cauza Beyeler v. Italia). Obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - L. nr.1.) rezultă expres și din dispozițiile art.6 și art.7 din L. nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate";, în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări. Însă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională, se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani)";, nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare (D. nr.8.), deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură în sensul demonstrării faptului că eliminarea pensiilor de serviciu ar avea un impact semnificativ asupra degrevării bugetului de pensii. De asemenea, dificultățile bugetului asigurărilor sociale de stat nu pot fi opuse dreptului la pensie, în sensul diminuării cuantumului pensiei, dreptul la pensie neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului respectiv de către stat (D. nr.872/2010 a C. C.).
S-a concluzionat că mijloacele utilizate fiind insuficient motivate, s-a încălcat art.1 al Protocolului nr.1.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate față de caracterul pur temporar și excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate (prin ingerința asupra dreptului de proprietate) să fie tot temporare.
Ori, mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate. Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept (cum ar fi cel la pensie de serviciu). Deci, a fost încălcat art.1 al primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.
În ceea ce privește obligația statului de a acționa într-o manieră corespunzătoare și cu maximă consecvență, este de remarcat că această condiție de proporționalitate este încălcată și pentru că ingerința adusă dreptului fundamental de proprietate excedează considerabil și evident beneficiului societății rezultat în urma aplicării ingerinței.
Motivarea potrivit căreia bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat sunt degrevate semnificativ de cheltuieli suplimentare, asigurându-se astfel sustenabilitatea bugetului, reprezintă o motivare neserioasă, având în vedere procentul infim al economiei realizate prin eliminarea pensiilor de serviciu.
Obligația statului, de a acționa într-o manieră corespunzătoare și cu maximă consecvență, este încălcată, prin prisma condiției proporționalității, deoarece mijlocul utilizat, pentru atingerea scopului legitim urmărit, trebuia să se afle într-un raport de proporționalitate rezonabil, deci trebuia să constea într-o reducere parțială (iar nu eliminarea totală) a dreptului la pensie de serviciu.
În ceea ce privește cel de al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit.
Pe de altă parte, în mod fals se invocă introducerea principiului contributivității în sensul că ar elimina din cuantumul tuturor pensiilor părțile „. sau „..
A., în realitate, pensia din sistemul public nu este calculată ca însumarea tuturor contribuțiilor și nu se suportă dintr-un fond de acumulare. D., această pensie se calculează în baza unor indici economico-financiari bugetari stabiliți de lege (art.5 alin.3 și art.80 din L. nr.1. raportat la art.16 din L. nr.19/2009, constând în valoarea punctului de pensie și salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat) și se plătește de către stat, din bugetul de asigurări sociale de stat.
Ca atare, mijlocul utilizat (al eliminării pensiilor de serviciu) nu are ca efect eliminarea unor privilegii din sistemul de pensii, deci nu se află în raport de proporționalitate rezonabil, fiind încălcat, și sub acest aspect, art.1 din Protocolul nr.1, știut fiind faptul că statele trebuie să procedeze în așa fel încât atenuarea unor vechi violări să nu creeze noi nedreptăți (cauzele Pincova și Pinc v. Cehiei, Padalevicius v. Lituaniei).
Reclamanta se află într-o situație de vulnerabilitate financiară și socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicția de a obține alte venituri pe timpul vieții active, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite. Ori, în urma supunerii părții reclamante la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea acesteia fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pusă intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate și marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit cu aproximativ 60%.
De asemenea, reclamanta a fost supus unei poveri excesive și disproporționate, prin faptul că i-a fost redusă integral pensia de serviciu, iar nu proporțional cu ponderea acestor pensii în deficitul bugetului de pensii.
In ceea ce privește nediscriminarea, instanța a reținut inclusiv violarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 coroborate cu cele art. 14 din C.
Petitul privind obligarea pârâților la restituirea sumelor reținute nelegal instanța a reținut că începând cu luna februarie 2011 cuantumul pensiei a fost egal cu cuantumul pensiei din luna decembrie 2010, în conformitate cu art. 6 alin. 1 din OUG nr. 1., astfel că acest petit a fost respins.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții M. A. N. în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al CASEI DE P. S. A M. A. N. solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare s-a arătat că decizia de pensie este un act administrativ cu regim special, prevăzut de legislația asigurărilor sociale, nu un act juridic civil, deci nu poate fi supus nulităților actului juridic civil.
Începând cu luna februarie și în continuare reclamantului i s-au achitat drepturile de pensie în cuantumul avut în decembrie 2010, potrivit dispozițiilor OUG nr. 1., până la revizuirea pensiei, ceea de duce la concluzia că punerea părților în situația anterioară emiterii deciziei contestate este lipsită de sens.
Începând cu luna februarie 2011, reclamantului i s-au achitat toate drepturile solicitate prin acțiune. Mai mult, reclamantului i-a fost emisă o nouă decizie de revizuire a pensiei, cu plata începând tot cu data de (...), emisă de Casa de pensii sectorială a M. A. N. în urma procesului de revizuire a pensiei, conform metodologiei stabilite de OUG nr. 1. privind stabilirea unor măsuri În domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. În această situație, D. de recalculare a fost anulată implicit prin emiterea noii decizii. aceasta fiind pusă în plată începând cu aceeași dată. adică (...).
Cum decizia contestată și-a pierdut orice efecte juridice și nu produce nicio vătămare reclamantului prin cererea de anulare a acestei decizii nu mai poate obține nici un folos practic, niciun câștig material, astfel că acțiunea este rămasă fără obiect.
Începând cu luna februarie 2011, reclamantului i s-au achitat toate drepturile solicitate prin acțiune, până la emiterea noii decizii de revizuire, astfel că efectele deciziei contestate au fost în totalitate anulate prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 1., astfel că nu i s-a adus un prejudiciu.
În ceea ce privesc efectele suspendării HG nr. 7. reținute de prima instanță, că nu au fost parte în acel proces. Mai mult, S. civilă nr. 3. a C. de A. C. privind suspendarea HG nr. 7. are efecte numai între părți. potrivit principiului relativității efectelor juridice ale hotărârilor judecătorești. principiu de la acre legislația în vigoare nu instituie derogări.
Serviciul pensii militare și alte drepturi sociale din cadrul Direcției financiar- contabile a fost desființat abia prin art. 3 alin.(2) din Hotărârea G. nr. 233/2011 privind atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale la data intrării în vigoare a acesteia adică data de 24 martie 2011. Cum nu se putea crea un vid în funcționarea structurii responsabile cu pensiile este evident cel vechea structură și-a îndeplinit atribuțiile legale până la desființarea sa cu atât mai mult cu cât era obligată să respecte termenele impuse de L. nr. 1.. Motivele reținute de instanța de fond, conform cărora după data de 23 decembrie 2010 decizia a fost emisă de un organ necompetent, sunt lipsite de orice suport deoarece o structură cu personalitate juridică nu poate fi funcțională chiar la data apariției legii prin care a fost înființată și nu are capacitate ele exercițiu decât după numirea organelor de conducere astfel că sub aspectul funcționării acestei instituții are importanță HG nr.
233/2011.
În ceea ce privește repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei contestate, procedura de recalculare și stabilire a pensiei într-un anumit cuantum nu constituie un motiv de nulitate absolută a deciziei de pensie, ci poate fi solicitată și admisă numai emiterea unei noi decizii în baza legii în vigoare care reglementează acordarea drepturilor de asigurări sociale.
La data pronunțării hotărârii L. nr. 1. era abrogată expres prin L. nr. 2., astfel că nu se putea dispune repunerea părților în situația anterioară emiterii decizie contestate, deoarece nu mai exista bază legală pentru plata pensiei militare. De asemenea L. nr. 1. a fost la rândul ei abrogată tot prin L. nr. 2..
Prin menținerea deciziei emise în baza L. nr. 164/2011 se stabilește eu caracter definitiv că reclamantului nu i se aplică dispozițiile L. 1., iar eventualele sume ce s-ar plăti reclamantului prin menținerea pensiei militare de serviciu de care aceasta beneficia în baza L. nr. 1. nu ar mai putea fi vreodată supuse restituirii având în vedere că această plată s-ar face în baza unei hotărâri judecătorești, iar nu ca plată necuvenita sau din eroare.
În ceea ce privește considerentele pentru care instanța de fond a reținut că deciziile contestate sunt contrare normelor prioritare și imperative ale C.i, se arată că
L. nr. 1. a fost supusă controlului anterior de constituționalitate, iar prin D. nr. 8. Curtea Constituțională a constatat că, în raport cu criticile formulate, dispozițiile legii sunt constituționale. Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din C., deciziile C. C. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
S-a invocat D. nr. 29/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-au soluționat recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale curților de apel B., C., C. și G. privind aplicarea dispozițiilor L. nr. 1..
Reclamantul nu a făcut dovada că a depășit un anumit prag de dificultate sau i s-au suprimat mijloacele de subzistență. Consideră că nici nu se putea face această dovadă, în situația în care reclamantul a beneficiat în continuare de cuantumul pensiei plătit în decembrie 2010 și nu cel prevăzut de decizia de recalculare din (...), decizie care nu a fost niciodată pusă în plată.
Și analiza efectuată de Curtea Constituțională asupra obiecțiilor de neconstituționalitate ridicate cu privire la L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor se plasează pe aceleași repere stabilite în jurisprudența C. E. a D. O.. identificare în precedent.
În ceea ce privește recalcularea pensiei, aceasta nu numai că nu a fost suprimată, dar este în acord și cu C. și protocoalele sale adiționale, Curtea statuând că nu este exclus dreptul statului de a adopta în domeniul civil prevederi legale noi care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale.
În consecință, raportat și la faptul că C. nu are rolul de a verifica în ce măsură existau și alte soluții legislative pentru atingerea obiectivului public urmărit
(Wieczorec c. Poloniei, (...). par.59. Mellachcr c. Austriei. (...). Series A, nr. 169. par.
51), se poate reține faptul că, având în vedere circumstanțele de natură socio- economică în care a fost luată măsura modificării cuantumului pensiilor speciale prin adoptarea L. 1., ulterior a L. 2., nu reprezintă o încălcare a convenției, deoarece categoriile de pensionari vizate prin L. 1. nu și-au pierdut dreptul la pensie, ci le-a fost afectat doar cuantumul pensiei. această măsură fiind impusă de resursele bugetare ale statului și de indicatorii socio-economici care stabilesc nivelul de sustenabilitate al sistemului de pensii.
Curtea E. a D. O. a precizat în mod constant că art. I din Primul protocol adițional la C. nu garantează dreptul vreunei persoane la o pensie într-un anumit cuantum, deoarece textul nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui hun. (W. vv. P., cerere nr. 18176/05, hotărâre din 8 decembrie 2009, R. vs. P.. cererea nr.
886/05, hotărâre din 28 aprilie 2009, 71: M. ș.a. vs. Italia, cererile nr. 46286/09.
51R(...)7108. 54486/08 și 56001/08, hotărâre din] 1 mai 2011 55; Andrejeva vs. UII/W7iu. cerere nr. 55707/00, Marea Cameră hotărâre din 1 g februarie 2009. ~ 77; Kjartan Asmundsson vv. Islanda, cerere nr. 60669100. hotărâre din : 2 octombrie
2004, ~ 39: Stec ș.a. VS. Regatul Uni/ al Marii Britanii și Irlandei de N. cererile nr.
6573 110 I și 65900/01, Marea Cameră. hotărâre din 12 aprilie 2006, ~ 53; Runkee și Whitc vv. Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. cererile nr. 42949/98 și
53134/99 hotărâre din 1 () mai 2007. ~ 34;)
În acest sens Curtea E., în cauza Kiartan Asmundsson contra Islandei, a arătat că art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială însă această împrejurare nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum.
Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale într- un anumit cuantum, nu este apărat de C. și de protocoalele sale adiționale atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult acest cuantum nu este garantat de C. în ipoteza în care titularul său nu a contribuit la sistemul de asigurări sociale. Aceasta este și ipoteza în discuție, deoarece pensia militară a fost acordată în considerarea calității titularului fără a se fi executat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acestora.
În aceste condiții. chiar dacă poate fi încadrată în noțiunea de bun pensia de serviciu reprezintă din această perspectivă, un drept câștigai numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația unei exproprieri.
S-a mai arătat că, instanța de contencios european a reiterat pe calea unei jurisprudențe constante că art. I din Protocolul nr. l nu stabilește nicio restricție pentru statele membre în a alege orice formă a sistemului de asigurări sociale tipul ori cuantumul beneficiilor acordate în cadrul unui anumit sistem. Însă, în situațiile în care un stat membru a adoptat o legislație care prevede dreptul la pensie ca drept de securitate socială, indiferent dacă este condiționat sau nu de plata contribuțiilor acea legislație trebuie primită ca generând un interes patrimonial ce intră sub incidenta art. l din Primul Protocol al C.i in privința persoanelor care satisfac cerințele prevăzute de lege.
În consecință apreciază că instanța nu poate califica în cazul de față bunul reclamantului ca fiind dreptul de a primi un anumit cuantum al pensiei, deoarece cuantumul este protejat de convenție doar pentru perioada in care acesta are un fundament legal în dreptul intern.
Având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca fiind o obligație eternă a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii legi, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin D. nr. 458/(...), publicată în Monitorul Oficial nr. 24/(...).
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Prin art.1 lit. a din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., calculate pe baza veniturilor realizate.
În aplicarea acestui act normativ, M. A. N. a emis în luna decembrie 2010 decizia contestată prin care, începând cu data de 1 ianuarie 2011, s-a stabilit în favoarea reclamantei pensia de asigurări sociale, care înlocuia pensia militară de stat stabilită în temeiul L. nr. 1..
Curtea constată însă că argumentul reținut de prima instanță cu privire la nulitatea deciziei de recalculare în raport de suspendarea HG nr. 7. este neîntemeiat.
Procesul de recalculare a pensiilor s-a realizat în temeiul L. nr. 1., astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 7., act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
Prin hotărârea recurată instanța a reținut nelegalitatea deciziei de recalculare, și raportat la faptul că aceasta a fost emisă de către D. F. C. a M. A. N., însă Curtea reține că față de prevederile art. 4 alin. 1 din L. nr. 1., potrivit cărora „recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare";, Curtea apreciază că în mod corect a fost emisă decizia contestată în cauză de către M. A. N.
În privința argumentelor invocare de recurent, Curtea constată că nu este incidentă soluția respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect în raport de păstrarea temporară în plată a pensiei militare de stat în baza OUG nr. 1.. Deși prezentul litigiu este generat de nemulțumirea reclamantei privitor la noul cuantum al pensiei, acest cuantum este însă rezultatul procesului de recalculare efectuat în baza L. nr. 1.. Prin urmare, ceea ce contestă, în primul rând, reclamanta este „recalcularea"; drepturilor de pensie, respectiv trecerea de la pensia militară de stat, stabilită potrivit unor criterii care nu au în vedere principiul contributivității, la o pensie care se grefează pe un alt mod și bază de calcul.
În analiza pe fond a prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Î. C. de C. și Justiție și ale C. E. a D. O.:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr. 1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din C., prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr.
1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din C. raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...).
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr. 1., Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele:
„(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr.
1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în R., potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din C., iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în
Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat dinrigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. R. împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. R. împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. W. împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică șifinanciară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
A., prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiarperspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva Croației
- decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. R. împotriva Poloniei, C.
Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie
2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității,
C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
De asemenea, prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. încauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R. s-a reținut că: deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
S.ele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere astatului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, apreciind că, întrucât rațiunea este aceeași, Curtea de A. consideră că în speță sunt aplicabile, mutatismutandis, inclusiv considerentele C. din speța invocată mai sus, chiar dacă privesc situația unei alte categorii socio-profesionale, motiv pentru care vor fi înlăturate argumentele instanței de fond referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia militară în cuantumul stabilit în baza L. nr. 1..
În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantei.
În concret, Curtea de A. reține că reclamanta a avut o pensie militară de statde urmaș în cuantum brut de 2.890 lei brut și o pensie recalculată de 1.770 lei brut, cuantum care este apropiat față de pensia medie pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011 în R., care este de 860 lei, conform datelor statistice ale Casei N. de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
Drept urmare, reținând și că în cauză reclamanta nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază că în raport de probele administrate reclamanta intimată nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a mai susținut că determinarea cuantumului pensiei recalculate a fost realizată pe baza mai multor erori, însă nu a arătat în concret care sunt veniturile omise a fi avute în procesul de recalculare, motiv pentru nici aceste critici cu caracter general nu sunt de natură să conducă la anularea deciziei de recalculare.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită prevederilor legale incidente.
Față de cele reținute, în temeiul art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite în parte, cu opinie majoritară, recursul declarat de pârâți împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge în întregime contestația ca neîntemeiată, urmând a menține restul dispozițiilor sentinței privind respingerea excepției lipsei de obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte, cu opinie majoritară, recursul declarat de pârâții M. A. N. și C. S. DE P. A M. A. N. împotriva sentinței civile nr. 5417 din 21 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în parte în sensul că respinge în întregime contestația formulată de reclamanta D. M., ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 mai 2012.
P. JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
Cu opinie separată în sensulrespingerii recursului
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud. fond: M.F.B.
G. C.
GREFIER
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Consider că recursul formulat de pârâtul M. A. N. și CASA DE PENSII S. A M. A. N. este nefondat, atât în ceea ce privește motivele de recurs privind rămânerea fără obiect a acțiunii, a lipsei de interes a reclamantei, cât și în ceea ce privește cele privind constatarea în cauză a unei încălcări a drepturilor garantate de art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Recurenții, argumentând motivele pentru care apreciază că acțiunea este rămasă fără obiect și interes, susține că reclamanta a avut ca scop, prin cererea de anulare a deciziei, numai menținerea cuantumului pensiei din decembrie 2010.
Trebuie să subliniat în acest sens că reclamanta D. M. s-a adresat instanței pentru proteguirea unui drept de securitate socială, considerând că pensia sa
militara de serviciu era un „., în sensul jurisprudenței C.E.D.O., pe care ace asta
avea speranța legitimă de a -l primi lunar în cuantumul stabilit potrivit deciziei nr.0116950/(...), în baza L. nr.1., pentru o vechime efectivă ca militar de 32 de ani, 3 luni și o zi.
În cauză reclamanta invocă aspecte ce țin de ingerința S. în dreptul său la un "., în sensul C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,
dar percepția sa certă și, de aici, princi palul său motiv de nemulțumire și chiar
nelămurire cu privir e la situația nouă c reată în urma recal culării este, în prim ul rând, c ă drep tul s ău l a pens ie mil itar ă er a un "drep t c âș tig at";, respectiv un dreptacordat de o lege în vigoare, prin decizii administrative ce au rămas definitive și executorii, în temeiul raportului de serviciu pe care l-a avut, ș i care trebuia să fie, în
consecință, plătit acestuia, lunar, în continuare, în cuantumul stabilit conform L. nr.1..
Î n acest sens, deși doctrina de drept a dministrativ subliniază că "nimeni n u
are dreptul să pretindă menținerea unei anumite stări normative";, voi analiza în
cele ce urmează situația acestui particular, pentru a înțelege și a aprecia dacă, în
urma modificării legislației pensiilor, în anul 20 10, acesta era sau nu îndreptățit să
se bucure în continuare de bunul său.
Se reține că, în cadrul jurisprudenței sale, de ex. în C. W. împotriva Poloniei
(cererea nr.18176/05), Curtea EDO a reținut că "de fapt, Curtea a acceptat posibilitatea de a efectua reduceri ale drepturilor la prestații de securitate socială în anumite împrejurări"; și că "a observat influența pe care o poate avea trecereatimpului asupra existenței juridice și a caracterului prestațiilor de securitate socială";.
În aceeași cauză s-a mai reținut că: "Acest lucru se aplică atât amendamentelor aduse la legislație care pot fi adoptate ca răspuns la schimbările societale și care dezvoltă puncte de vedere despre categoriile de persoane care necesită asistență socială, cât și evoluției situațiilor individuale.";
Totuși, prin aceeași hotărâre, s-a mai reținut faptul că: "Abordarea C. privind art.1 din Protocolul nr.1 ar trebui să reflecte realitatea modului în care protecția socială este în prezent organizată în cadrul statelor membreale C. Europei"; și că: "În statul modern, democratic, multe persoane particulare sunt, pentru toată viața sau pentru o parte din aceasta, complet dependente de prestațiile de asigurări sociale și de protecție socială pentrusupraviețuire. Multe sisteme interne recunosc că astfel de persoane particulare necesită un grad de certitudine și de securitate și prevăd prestații care trebuie plătite-în urma îndeplinirii condițiilor de eligibilitate- de drept (a se vedea Stec și alții).";
Percepția reclamantei asupra dreptului său la pensie militară ca fiind un
drept câștigat și, de aici, aprecierea ca act abuziv al S. a măsurii de recalculare a acestei pensii - de fapt, astfel cum voi argumenta în cele ce urmează, de eliminare a pensiei sale de serviciu și de schimbare totală a statutului său, de acordare a unui alt tip de pensie, pe care acesta nu l-a solicitat - trebuie privită în primul rând, prin
prisma modului în c are, realitățile istoric e privind protecția s ocială în țara noastr ă i -au creat acestui particular convingerea fermă că poate renu nța liniștit la un loc de
muncă sigur și bine plătit, la un anumit statut, la o vârstă care era departe de
vârsta standard de pensionare, și că se poate baza pe o pensie militară într -unanumit cuantum, legal stabilit, de un act normativ în vigoare.
A., în primul rând, în țara noastră, înc ă din anul 1902, toate legile care aureformat sistemul de pensii au prevăzut că, deși cadrul normativ a suferit modificări, în multe cazuri, însemnate, drepturile de pensie, pe care aceste
reglementări le numesc chiar "câștigate";, se mențin în plată.
A., L. generală de pensiuni din (...), c u modificările din 1904 și 1906,
care a constituit, la rândul său, o reglementare reformatoare și unificatoare a
sistemului de pen sii, a prevăzut, la capitolul ". t rans itorii";, în art.56 că:
"Pensiunile deja constatate și înscrise în virtutea legilor anterioare, precum și
a statutelor căilor ferate, fie că titula rii și -au exercitat sau nu drepturile, vor
continua să fie servite conform titlurilor ce posedă cei în dre pt și cu reținerile
ce li se făceau în virtutea legilor anterioare promulgării acestei legi";.
Aceleași dispoziții tranzitorii privind păstrarea drepturilor de pensie câștigate
le regăsim și în art.54 din L. generală de pensiuni republicată la data de (...) .
De asemenea, L. pentru unificarea asigurărilor sociale din (...) a
prevăzut, în art.127 că: "D.le câștigate până la punerea î n aplicare a prezen tei
legi, ale pensionarilor, se respectă în ce privește pensiunile lor de bază.";
L. asigurărilor so ciale din ( ...) prev edea, de asemenea , la capitolul ".
transitorii";, în art.319 alin.3, că: "D.le de pensie stabilite potrivit diferitelor legi
de asigurări sociale până la punerea în aplicare a legii de față, se respectă";.
Art.59 din L. nr.292/1959 privind dreptul la pensie în cadrul A.lor S. de
S., c are or icu m nu se apl ic a ș i c ad relor mil itare per manen te , prevedea că: "Pi erd
dreptul la pensie și la ajutor social acele persoane care, pînă la 23 august
1944, au desfășur at o activitate a ntidemocratică, reacționară, po trivnică
intereselor poporului, acei care au militat și au a vut un rol activ în introducerea dictaturii militar-fasciste, precum și acei care manifesta
atitudine dușmănoasă fata de regimul democrat -popular";.
Prin L. nr.27/1966 privind pensiile de asigurări sociale d e stat și pensia
suplimentară, s-a prevăzut , la art.76, că: ". sau ajutorul social stabilite pe b aza
unei decizii rămas e definitive nu pot fi anulate decît în situațiile prevăzut e la
art.56, și nici revocate."; Situațiile de la art.56 din lege aveau în vedere persoanele care și-au provocat invaliditate în mod voit, însă numai în ceea ce privește dreptul la pensie sau la ajutor social decurgând din această invaliditate și pe cei condamnați pentru uciderea sau cauzarea invalidității susținătorului, numai în ceea ce privește drepturile de asigurări decurgând de pe urma acestui susținător decedat.
Potrivit art.87 din L. nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de
stat și de asistenț ă socială, "P.le și ajutoarele sociale stabilite pînă la d ata prezentei legi, se mențin în conti nuare, atît timp cît sînt îndepli nite
condițiile în baza cărora au fost acordate.";
D. nr.214/(...) privind pensiile militare de stat, cuprindea dispoziții tranzitorii similare, în art.73, în sensul că: "P.le stabilite pînă l a data prezentului
decret se mențin, în continuare, atât timp cât sunt îndeplinite condițiile în
baza cărora au fost acordate.";
De altfel, deciziile de pensie emise în temeiul acestui decret cuprind
mențiunea că drepturile de pensie se acordă începând cu d ata de ……, "..
L. nr.1. privind pensiile militare de stat reglementa recalcularea pensiilor
mil itare s tab il ite în b az a leg isl aț ie i an te r io are d ate i in tr ăr ii în v igo are a aces te i l eg i, potrivit art.79 alin.1 lit.a), însă, la lit.b, prevedea c ă: "în cazul în care
cuantumul pensiei obținut conform lit.a) este mai mic decât cuantumul
pensiei în plată se menține cuantumul pensiei în plată";.
L. nr.1. privind sistemul public de pensii publice și alte drepturi de
asigurări sociale, prevedea, de asemenea recalcularea pensiilor cuvenite conform
leg isl aț ie i an ter io ar e, îns ă, conf or m art.180 alin.7, "în situația în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin.6, este mai mic decât cel stabilit
în baza legislației anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos ";.
D in an al iz are a aces tor d ispoz iț ii leg ale, r ezul tă c ă recl aman tu l ș i, de al tf el toț i
pens ion ar ii d in R., ave au to ate d atele c are s ă le f or meze conv ingere a f er mă c ă
drep tur ile lor de pe ns ie, od ată s tab il ite pr in tr -o dec iz ie def in itiv ă, er au c âș tig ate, putând f i cel mul t re c alcul ate pe al te b az e, index ate, major ate, f ăr ă a f i îns ă af ectat
cu an tu mul pens ie i af late în pl ată, as tf el înc ât, mai mul t, nu ave au n ic iun ele me n t
c are s ă le insp ire un sen time n t de incer titud ine pr iv ind pl ata p e v iitor a aces te i pen sii lunare.
M ai prec is, nu cun oș te au s ă f i ex is tat în R. al te c azur i de d imin u are a
cu an tu mulu i pens ie i af late în pl ată în urma punerii în aplicare a dispozițiilor unui act normativ de reformare a pensiilor, cu atât mai mult cu cât, L. nr.1. s-a vrut a fi conf or mă pr inc ip iilor ech ităț ii.
În al doilea rând, reclamanta a avu t î n vedere, to t d in pr iv it d in perspec tiv ă
is tor ic ă, cadrul normativ în care au fost stabilite pensiile militarilor, prin
reglementări speciale, încă din anul 1889.
A., conform art.1 și 2 din L. pentru pensiuni militare din 1 iulie 1889, cu
mo d if ic ăr i d in 1891, 1893 ș i 1897, ofițer ii, asimilații lor și funcționarii civili în serviciul armatei aveau dreptul la o pensiune de retragere, în raport de vechimea în serviciu, iar cuantumul pensiei, reprezenta, în raport cu această vechime, un anumit procent din solda de mijloc a gradului avut în momentul
retragerii, respective din "mijlocia soldei gradului ce a avut în cei din ur mă
2 ani de serviciu";.
M ai trebu ie subl in iat ș i f ap tul c ă , potrivit art.22 din această lege, această lege s-a pus în apl icare doar de la 1 iulie a anului ur mător, asigurând astfel
tr anz iț ia de l a un s is te m de pens ii l a al tul .
Potrivit L. generale de pensiuni din (...), cu modificările din 1904 și
1906, d ispoz iț iile aces te i a er au apl ic ab ile tu turor f uncțion ar ilor s tatulu i, c iv il,
mil itar i,ecles ias tic i, î ns ă de l a modul de c alcul gener al al p ens ie i s tab il it de ar t.1,
erau exceptați ofițerii generali și superiori și ofițerii inferiori și asimilații lor, pentru care, la art.2, erau prevăzute anumite condiții speciale de
vechime și de calc ul al pensiei, baz a de calcul a aceste ia constituind -o solda mijlocie a celor 2 ani anteriori datei înscrierii la pensie.
Dispoziții similare, de excepție în ceea ce îi privește pe militari, r egăsim și în art.2 alin.1 din L. generală de pensiuni republicată la data de (...).
De asemenea, prin art.2 lit.a) din L. pentru unifica rea asigurărilor
sociale din (...), au fost în mod expres exceptați de la aplicarea dispozițiilor
acestei legi "salariaț ii supuși legii generale de pensiuni";, deci și militarii.
Acele aș i regle men tăr i, de exceptare a militarilor, de fapt a tuturor
funcționarilor stat ului de la aplicar ea prevederilor sa le, au ex is tat ș i în L.
asigurărilor sociale din (...), art.6 din acest a ct normativ prevăzând că nu
intră în asigurarea obligatorie salariații supuși legii generale de pensiuni.
Mai mult, în anul 1959, în timp ce legea generală a pensiilor era D. nr.292/1959, a ap ăru t o nouă regle mentare specială privind pensiile ce se
acordă ofițerilor și subofițerilor , respectiv D. nr.293/1959, ce prevedea, în art.1
și art.2 lit.a) c ă of ițer ii ș i subof ițer ii, dup ă trecere a lor î n rezerv ă s au d irec t în
re tr agere, au drep tu l l a pens ie în cond iț iile aces tu i ac t nor mativ , iar în art.5, căfondurile neces are pl ăț ii pens iilor se asi gură de stat.
Conform art.11 din acest decret, cuantumul pensiei se stabilea înraport cu vechimea, într-un anumit procent din dreptul de soldă
corespunzător ultimului grad avut în activitate.
În anul 1977, în timp ce actul normativ general privind pensiile de stat a devenit L. nr.3/1977, a fost adoptat D. nr.214/1977 privind pensiile militare de stat, în b az a c ăru ia pensiile cadrelor militare permanente se calculau în
raport cu media retribuțiilor tarifare din 5 ani de serviciu consecutivi în
cadrele permanente, la alegere, din ultimii 10 ani premergători ieșirii din cadrele permanente, medie la care se lua în calcul solda gradului pe care îl
are militarul la data ieșirii din cadrele permanente.
Ul ter ior, o nou ă lege sp ec ial ă pr iv ind pen s iile mil itare de s tat a f ost adop tată î n anul 2001, respectiv L. nr.1., ul ter ior sch imb ăr ii c adrulu i nor mativ gener al al pensiilor din sistemul public, prin L. nr.1..
Această lege, în temeiul căreia reclamantului i s -a stabilit dreptul la pensia de serviciu, prevedea, în art .1, că: "dreptul la pensii și asigur ări
sociale pentru cadrele militare este garantat de st at și se exercită în
condițiile prezente i legi";, iar în art. 2, că: " S.ul pens iil or mil itare de s tat ș i
as igur ăr ilor soc iale în do men iul ap ăr ăr ii n aț ion ale, ord in ii publ ice ș i s igur anțe i
n aț ion ale acoperă riscurile activit ății militare, pre cum și pierderile de venituri d ator ate in v al id ităț ii, b ătr âneț ii ș i decesulu i";.
Conform art.5 din legea nr.1., fondurile necesare pentru plata pensiilor
mil itare de s tat ș i a al tor drep tur i de as igur ăr i soc iale se as igur ă de la bugetul destat prin bugetele M..N., M., S.R.I..
Potrivit art.21 din această lege, b az a de c alcul f olosită pen tru s tab il ire a pensiei militare de stat este solda l unară b rută avută în ultima lună de
activitate, care include solda de grad corespunzătoare la data trecerii în
rezervă.
În al treilea rând, reclamanta a avut în vedere, în formarea convingerii sale
c ă pens ia de serv ic iu es te un drep t c âș tig at, f ap tul c ă, atât la data adoptării L.
nr.1., a H. nr.7., cât și la data emiterii deciziei administrative de „. a pensiei recurentului din data de (...), L. nr.1. era în vigoare, fiind abrogată abia
după jumătate de an de la data intrării în vigoare a L. nr.1., respectiv la data de (...).
Practic, neabrogând prin L. nr.1., L. privind pensiile militare din 2001, chiar
legiuitorul a recunoscut beneficiarilor acestor pensii u n drept câștigat, c el care le conferea statutul de pensionar militar, cons id er ând c ă, în aces t f el,
măs u r a lu ată v a ap ăre a do ar c a o redu cere pr in rec alcul are a cu an tu mulu i pens ie i,
de ter min ată de in teresul publ ic, ș i nu c a o af ectare subs tanț ial ă ș i
irevoc ab il ă/per mane n tă a drep tulu i aces tor a, în sensul el imin ăr ii pens iilor mil itare.
În acest context, intimata-reclamantă a suferit, prin decizia nr.90136/(...), o ingerință esențială în drepturile sale, nu numai prin
diminuarea cuant umului pensiei sal e, ci, mai ales pri n pierderea calităț ii, a statutului de pensionar militar, ce-i fusese recunoscut prin decizia nr.0116950/(...), în temeiul L. nr.1., cu atât mai mult cu cât această lege mai era în vigoare.
Se constată în acest sens și faptul că și L. nr.1. a prevăzut că pensiile stabilite anterior datei de (...), devin pensii în înțelesul acestei noi legi și vor fi recalculate într-un anumit termen, dar a dispus aceste măsuri în condițiile în care legile în baza cărora au fost acordate drepturile la pensie (L. nr.3/1977, ș.a.) erau abrogate, prin chiar dispozițiile sale.
Observând și acest aspect, respectiv că prin dispozițiile L. nr.1., nu a fostabrogată L. nr.1., intimata, în mod justificat, se prevalează de statutul său de pensionar militar, pe care-l avea nu numai la data recunoașterii dreptului la pensie, ci și la data recalculării pensiei sale, pe data de (...).
În acest sens, potrivit disp.art.16 alin.1 și 2 din L. nr.24/2000 republicată și actualizată privind normele de tehnică legislativă, se prevede, subtitulatura ";ev itare a p ar alel is melor";, că:
„În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorașireglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative.
În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prinabrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.";
De asemenea, conform art.14 alin.1 din același act normativ, reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ.
Potrivit disp.art.17 din L. nr.24/2000 republicată și actualizată, „Învederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelor deacte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizată.";
Acest articol se corelează cu art.65 alin.3 din L. nr.24/2000, ce prevede că:
„În vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie determinateexpres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.";
Prezumția că anu mite norme au făc ut obiectul modific ării, completării
sau abrogării lor implicite es te pos ib il ă, conf or m art.67 alin.1 din aceeași lege, doar în cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă i dentificarea tuturor normelor contrar e, îns ă, în speț ă, nu ne
pu te m af la în prezen ț a unu i ase mene a c az, deo arece l a adop tare a L. nr.1., leg iu ito rul
a avu t în vedere toc mai c ategor iile de perso ane c are benef ic iaz ă de pens ii în te me iul unor legi speciale, ac te nor mative pr in tre c are se af lă ș i L. nr.1. .
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Curtea E. a D. O. în cauze recente, respectiv C. F. M. și A. G. S. contra R., în cereri ce priveau măsuri luate de către S.
Român în aceeași perioadă, respectiv prin L. nr.118/2010, în sensul diminuăriisalariilor personalului bugetar cu 25%, în sensul că: „Totuși, atunci când odispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare.";
Dacă în ceea ce priv ește măsura dispusă prin L. nr.118/20 10, Curtea EDO a
reținut că nu ne aflam în situația prezentată mai sus, considerând că pentru lunile iulie-decembrie 2010 salariul reclamanților era cel stabilit prin această lege, aceasta
fiind considerată leg ea în vigoare, nu ac eeași este situația î n speță, în care L. n r.1.
nu a prevăzut doar reducerea pensiilor militare cu un anu mit procent, ci a an ulat practic dispozițiile L. nr.1., lege în vigoare, eliminând dreptul reclamantului la
pensie militară, la statutul de pensionar militar, cu toate drepturile aferente.
În speță, decizia contestată, nr. 90136/(...), prin care a fost stabilităreclamantei o pensie 1770 lei, a fost emisă în temeiul L. nr. 1. care, la art. 1 lit.a),prevedea că, la data intrării în vigoare a legii, pensiile militare de stat devin pensii în înțelesul L. nr. 1., iar la art. 3, ca aceste pensii „stabilite potrivit prevederilor legilorcu caracter special, cuvenite sau aflate în plată ";, se calculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de L. nr. 1..
Chiar prin textul art. 3 din L. nr. 1., legiuitorul precizează că aceste pensii
speciale sunt prevăzute de lege, fiind ". potrivit prevederilor legilor cu caracter
special"; și sunt „cuvenite";.
Consider că prime ază în cauză subli nierea unor aspect e particulare ale
pensiilor de serviciu ale militarilor, care, în lipsă de practică judiciară
neunitară la data pronunțării deciziei nr.29/2011 a Î. C. de C. și Justiție , nici nu au putut fi analizate în cadrul acestui recurs în interesul legii.
În acest sens, chiar din considerentele acestei decizii, se reține că reprezentantul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reliefat că, având în vedere faptul că jurisprudența neunitară atașată recursului în interesul legii vizează în majoritatea covârșitoare litigii generate de aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1., s-ar impune chiar amânarea judecării recursului în interesul legii, pentru a fi verificată jurisprudența la nivelul curților de apel, în vederea identificării și depunerii la dosar a hotărârilor judecătorești prin care au fost soluționate și litigii generate de aplicarea celorlalte dispoziții ale art. 1 din legea respectivă.
Aces te aspec te spec if ice, dar de o deosebită imp or tanț ă, în cerce tare a inger ințe i
S. în dreptul reclamantei, sun t ur măto arel e :
I. decizia de recalculare a pensiei de serviciu a reclamantei a fost emisă
de către M. A. N. - D. financiar-contabilă, la data de (...), în temeiul H. nr.7.,
după suspendarea ex ecutării acestei hotărâri de guvern , prin sentința civ ilă nr.338/(...) a C. de A. C.-Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal- și anularea unor dispoziții ese nțiale ale acestei hotărâri, prin senti nța
civilă nr.443/(...) a C. de A. C. -Secția comercială, de contencios administrativ
și fiscal.
Pentru motivele pe care le voi dezvolta ulterior, consider că existența acestor hotărâri judecătorești prin care a fost suspendată executarea, respectiv a fost anulat actul administrativ normativ dat în aplicarea și organizarea L. nr.1., constituie, în analizarea ingerinței statului în dreptul reclamantei la un "., prin actul administrativ individual emis în baza acestei hotărâri de guvern, chiar o
problemă a aprecierii dacă ingerința, la data emiterii actului, "era prevăzută de
lege";, respectiv de un act normativ în vigoare, care să -și poată produce efectele, întrucât, astfel cum voi argumenta în continuare, doar dispozițiile L. nr.1., fără norme de organizare corespunzătoare, nu permiteau practic, la data respectivă, recalcularea scontată a acestui tip de pensii.
Chiar și în situația în care s-ar putea considera că totuși ingerința era prevăzută de L. nr.1.- act normativ practic inaplicabil, astfel cum a constatat și G., adoptând însă O. nr.1. cu mare întârziere și oricum, după data când s-a produs ingerința în dreptul reclamantei la pensia militară, cu siguranță atitudinea S., care nu a adoptat o poziție onestă, de a se abține de la emiterea unor acte administrative prin care să fie afectate drepturi ale particularilor atât timp cât puterea judecătorească a constatat motive de nelegalitate a actului administrativ normativîn baza cărora a fost emis, trebuia analizată și din perspectiva necesității ingerinței pentru proteguirea unor interese publice.
II. Pensia militară a reclamantei nu cuprindea o parte contributivă și una
necontributivă, fondurile necesare pentru plata pensiilor militare nefiind
asigurată niciodată din bugetul asigur ărilor sociale de st at, ci doar din bug etul de stat, prin cel al M. A. N., practic militarilor recunoscându-li-se, ca funcționari ai statului, un drept la pensie ca o recunoaștere adusă acestora pentru serviciile
puse în slujba țării, a devotamentului în perioada în care au servit intereselor statului.
A., potrivit art.5 alin.2 din legea nr.1., fondurile necesare pentru plata pensiilor militare se asigură din bugetul de stat, prin bugetele M., M., S..
III. Riscurile socia le acoperite prin acest drept de se curitate socială,
pensia militară, nu au fost dec ât în ultimă instanță de natură fizică, pe n tru
bătrânețe, ci, în primul rând, cele ine rente activității de militar, precum și
cele de natură economică și psihologică.
Prin urmare, riscurile sociale pentru care s-a considerat ne cesară stabilirea pensiei de serviciu a reclamantei au fost : riscurile activități i de militar, cu toa te
privațiunil e, interdicțiile și incomp atibilitățile acestei profesii, precum și
pierderile de venit uri ca urmare a tr ecerii acestora în rezervă la vârste c ând
aceștia se aflau încă în cursul vieții active, și la care, practic, pentru a presta
o altă activitate lucrat ivă, ar fi tre buit să urmeze n oi forme de pregă tire
profesională, să depună noi eforturi pentru obținerea unor alte locuri de
muncă, care să le asigure cele necesare traiului lor și a familiei.
IV. În cauză ingerința în dreptul intimatei la pensie este una esențială,
întrucât, pe lângă faptul că a afectat, direct, dreptul la pensie al acestuia, a
dus atingere, în mod indirect, și unui alt „. al său, respectiv dreptul la
muncă, ce include și dreptul la salariu, măsura dispusă afectând un drept de
protecție socială complex , ce constituia un substitut a dreptului lamuncă/salariu, acordat de către S. român.
I. Argumentarea primului aspect specific al "recal culării"; pensieimilitare a reclamantei.
Prin sentința civilă nr.338/(...) a C. de A. C. -Secția comercia lă, de
contencios administrativ și fiscal -, s-a dispus suspendarea ex ecutării H. nr.735/(...), până la pronunțarea instanței de fond, constatându-se întrunite în cauză condițiile art.14 din L. nr.554/2004 și avându-se în vedere R.a nr.R (89)8 din (...) a Comitetului de M. din cadrul C. Europei.
S-a reținut în esență că în cauză este îndeplinită condiția "cazului bine justificat";, întrucât dispozițiile actului administrativ normativ contestat fac pentru prima dată referiri la situația în care beneficiarii acestora nu depun cereri de recalculare și documente doveditoare, caz în care se va proceda în mod discriminatoriu la determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie din perioadele respective.
Instanța de contencios a mai constatat că această stare de fapt este de natură a crea un dezechilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, care există, ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată.
În ceea ce privește caracterul iminent al pagubei, s-a reținut că acesta se desprinde din cuprinsul prevederilor art.1 al H. nr.7., în sensul cărora recalcularea pensiilor se va face într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri. Cum H. nr.7. a intrat în vigoare la data de 29 iulie 2010, iar pensiile astfel recalculate în perioada mai sus menționată urmau să intre în plată începând cu luna ianuarie 2011, s-a apreciat că se justifică susținerea reclamanților privitoare la iminența pagubei ca prejudiciu viitor ce se va realiza în perioada de timp arătată.
Prin R.a nr.R (89)8 din (...) a Comitetului de M. din cadrul C. Europei s-aarătat că particularilor trebuie să li se ofere, când este necesar, o protecție jurisdicțională provizorie, apreciindu-se că autoritățile admi nistrative acționează în
numeroase domenii și că activitățile lor pot fi de natură a afecta drepturile,
libertățile și interesele persoanelor.
S-a mai constatat prin aceeași R. că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în
anumite condiții, cauza un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca
fiind de evitat în măsura posibilului.
R.a prevede printre principiile enunțate în acest domeniu, la art.II, că
asemenea măsuri po t fi luate mai ales at unci când executare a actului administra tiv
este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de legalitatea actului administrativ.
Potrivit art.14 alin.4 din L. nr.554/2004, hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. R. nu este suspensiv de executare.
Conform alin.7 al aceluiași articol , suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până laexpirarea duratei suspendării.
Mai mult, la data de (...), prin sentința civilă nr.443 a C. de A. C.-Secția
comercială, de c ontencios adminis trativ și fiscal -, s-a dispus anularea
dispozițiilor art.2 alin.2, 3, 4, 6 și 7, art.6 alin.1,2,4 și a art.10 alin.2 din H. nr.735/(...).
Pentru a pronunța a ceastă hotărâre, juri sdicția de contencios administrativ a
reținut, în esență, următoarele:
L. nr.1. precizează în art.4 alin.1 "că recalcularea pensiilor prevăzute la
art.1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele
beneficiare….";, în art.5 alin.4 că: "în cazul pensiilor prevăzute la alin.1 pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare pentru care nu pot fi dovedite
venituri de natură salarială, la determinarea punctajului mediu anual se
utilizează salariul mediu brut pe economie din perioada respectivă";.
Din interpretarea logică a acestor dispoziții legale rezultă că prin
hotărârea de guvern atacată se adaugă la lege, întrucât L. nr.1. nu conține
nicio dispoziție care să prevadă în sarcina reclamanților obligația de depunere
a cererilor de recalculare a pensiei și a documentelor doveditoare a veniturilor pe care le-au realizat, iar raportarea la salariul mediu brut pe economie,pentru calculul cuantumului pensiei, se face doar în ipoteza în care nu pot fi
dovedite veniturile de natură salarială, nu și în ipoteza prevăzută de hotărârea
de guvern și anu me "în cazul în care nu au fost de puse documentele
doveditoare în termenul de recalculare prevăzut de lege";.
S-a constatat astfel că, potrivit art.4 alin.1 și 3 din L. nr.24/2000, art.108 din
C., hotărârea de guvern contestată, care adaugă la lege, se impune a fi anulată.
S-a mai reținut că, prin prevederea referitoare la obligația reclamanților de a depune cereri de recalculare a pensiilor și documentele doveditoare ale veniturilor pe care le-au realizat în decursul carierei, se realizează o ingerință în dreptul lor la respectarea bunurilor, inclusiv în dreptul de a beneficia de un bun.
În ceea ce privește ingerința statului s-au reținut următoarele:
"Cu privire la baza legală a ingerinței, instanța europeană a decis în mod constant că expresia "prevăzută de lege"; care figurează în art.8,9,10 și 11 din C. impune nu numai o simplă existență a unor reglementări, ci privește însăși calitatea legii în cauză, care trebuie să fie suficient de accesibilă și previzibilă, astfel ca orice individ să fie în măsură să-și adapteze conduita socială. De asemenea, principiul legalității implică existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile (Hentrich împotriva Franței,hotărârea din (...), paragraful 42). În plus, preeminența dreptului este inerentă tuturor articolelor convenției. Rezultă că necesitatea de a analiza dacă s-a păstrat un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului, nu poate avea loc decât dacă se dovedește că ingerința litigioasă a respectat principiul legalității și nu era arbitrară ( Iatridis contra Greciei, hotărârea din (...)).
Prevederile în temeiul căreia se pretinde ingerința trebuie să conțină garanții procedurale suficiente pentru evitarea abuzului de putere din partea autorităților (Hentrih împotriva Franței, hotărârea din (...)).";
Cu privire la cerința proporționalității, s-a reținut că reclamanții au fost puși în situația de a suporta o consecință excesivă și disproporționată, în sensul că o categorie de persoane a fost obligată prin actul atacat să depună într-un interval de timp insuficient eforturi considerabile pentru a procura documentele doveditoare pentru recalcularea pensiei în termenul prevăzut și să depună o cerere în acest sens.
S-a mai constatat că, prin prevederile cuprinse în hotărârea de guvern atacată, care impun în sarcina reclamanților obligația de a depune cereri pentru recalcularea pensiilor, de a depune documentele doveditoare ale veniturilor, stabilind și sancțiunile în caz de neîndeplinire a acestor obligații, au fost încălcate și prevederile art.14 din C., articol privitor la interzicerea discriminării.
Potrivit art.23 din L. nr.554/2004, hotărârile judecătorești definitive șiirevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
În urma acestei hotărâri prin care s-a admis acțiunea reclamanților, în temeiul art. 15 alin.4 din L. nr.554/2004, măsura suspendării executării actului normativ, dispusă în condițiile art. 14, s-a prelungit de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În consecință, la data de (...), data emiterii deciziei de recalculare a pensiei militare, ingerința în drepturile intimatei s-a produs în baza unei
hotărâri de guver n a cărei execut are fusese suspen dată, cu efecte e rga
omnes, și care era anulată, în ceea ce privește dispoziții esențiale ale sale,
de către instanța de contencios administrativ, prin hotărâre definitivă.
Practic, aspectele de aparență de nelegalitate și ulterior, de nelegalitate, constatate de către instanțele de contencios administrativ, în sensul că pensionarii militari, categorie di n care face parte și intimata , au fost o bligați, prin H. nr.7. să
depună, într -un interval de timp insuficient, eforturi considerabile pentru a procura
documentele doveditoare privind veniturile lunare obținute î ntr -o perioadă de ti mp
îndelungată , deși dispozițiile L. nr.1. prevedeau că recalcularea pensiilor serealizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare, precum și sancționarea acestora cu stabilirea pensiei în raport cu salariul mediu brut pe economie, în ipoteza în care nu depun documentele doveditoare în termenul
de recalculare prevăzut de lege, conduc implicit la nelegalitatea deciziei administrative individuale contestate în prezentul litigiu.
A., ignorând acest e măsuri dispuse d e către instanțele j udecătorești în
ceea ce privește efectele actului administrativ normativ, S. a afectat un drept se securitate soci ală al reclamantei , fără a avea pra ctic un temei leg al,
cunoscând că nu a avut posibilitatea, până la data de (...), de a lua măsuri de
recalculare legală a pensiei partic ularului în raport cu veniturile r eale
obținute de către acesta în perioada vieții active și că, deși L. nr.119 era în
vigoare, nu ex ista la acea dată po sibilitatea aplicării acesteia, în sens ul
recalculării pensiei, fără o vătămare gravă a intereselor pensionarului, ci doar stabilirea unui cuantum stabilit în tot sau în cea mai mare parte, pe baza salariului mediu brut pe economie, cu mult sub drepturile ce ar fi rezultat dintr-un calcul real, onest și echitabil.
Trebuie subliniată în acest sens, î n primul rând, li psa absolută de
previzibilitate a măsurii ce a afectat în mod substanția l dreptul recurentului
la pensie militară, ce rezultă cu deosebită claritate din prevederile art. 12 ale O. nr. 1/2010, adoptate cu doar câteva luni înainte de intrarea în vigoare a L. nr. 1.,
în aceeași perioadă de criză economică, după adoptarea Legilor nr. 329/2009 și nr.
330/2009.
Acest articol prevede că: „ În anul 2010, măsurile prevăzute de L. cadru nr.
330/2009 și de prezenta ordonanță de urgență referitoare la reîncadrarea și salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu vor produce efecte asupra
cuantumului pensiilor militare de stat, pensiilor de stat și pensiilor de serviciu
aflate în plată, și nici asupra ajutoarelor, plăților compensatorii/. acordate la trecerea în rezervă sau la încetarea raporturilor de serviciu.
După data de 1 ian ua rie 2010, pensiile și ajutoarele , plățile compensatorii/. prevăzute la alin. 1 și compensațiile de chirie se stabilesc în funcție de nivelul și
structura bazei de calcul în vigoare la data de (...), fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute la art. 10 din L. nr. 329/2009 .";
Pentru aceste considerente privind previzibilitatea măsurii luate, dar având în vedere și istoricul legislației din țara noastră privind pensiile militare, intimata nu avea niciun motiv să păstreze, într-o arhivă proprie, documente privind soldele obținute în perioada de peste 32 de ani cât acesta a avut calitatea de militar, deci nu i se poate imputa nicio lipsă de diligență în acest sens, acesta muncind și trăind cu convingerea că acestea nu vor conta niciodată la stabilirea drepturilor sale de pensie.
În al doilea rând, trebuie avut în vedere faptul că S., după numai o lună d e
la data emiterii acestei decizii, recunoaște, în preambulul O. nr.1., că în termenul stabilit de L. nr.1., "nu au fost ide ntificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 1. de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra
valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sens ul că,
pentru cei care nu au prezentat acte c are să dovedească veniturile obținute, în
funcție de care s -a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu
brut pe economie";.
Toate aceste aspecte erau și trebuiau să fie cunoscute S. și la data de
(...), cu atât mai mult cu cât insta nțele judecătorești, constatând aces te
neajunsuri, au dispus măsuri prin care să evite ca, prin acte normative
nelegale, să se ajungă la ingerințe de esență în dreptul recurentului.
În consecință, S. avea obligația, pe de parte, să înlăture situația nelegală
și discriminatorie constatată, iar, pe de altă parte, să se abțină a ad uce
atingere drepturilor particularilor în temeiul dispozițiilor analizate anterior.
Cu toate acestea, S. a emis actul administrativ individual contestat în
cauză, afectând în mod substanțial un drept de securitate socială al
reclamantului, sancționându -l practic pe acesta pentru neîndeplinirea unei
obligații în privința căreia nu i se poat e reține vreo culpă, cu atât mai mult c u
cât, după numai o lună, G. recunoaște că nici instituțiilor statului nu le era
posibilă procurarea documentelor necesare recalculării legale a pens iei acestuia în termenul stabilit prin H. nr.7..
Mai trebuie sublinia t că , prin decizia n r.38/(...), Î. Curtea de C. și Justiți e
a respins recursur ile declarate de G uvernul României și M. A. și I. ș i a
menținut sentința civilă nr.338/(...) a C. de A. C. - Secția comercială, de
contencios adminis trativ și fiscal -, prin care s-a dispus s uspendarea ex ecutării
H. nr.735/(...), reținând următoarele:
"Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiuluilegalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.";
"Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, la o analiză în aparență a L. nr.1., se observă că ea nu conține dispoziții care să oblige pensionarii să depună cereri de recalculare a pensiei, să solicite și să depună acte doveditoare privind veniturile realizate sau în temeiul cărora să fie obligați să suporte vreo consecință, ca urmare a neefectuării de către aceștia a demersurilor prevăzute în actul normativ. La rândul lor, nici dispozițiile L. nr.1. nu impun o asemenea obligație, ci se referă doar la posibilitatea beneficiarilor săi de a dovedi, în situațiile prezentate în reglementare, cu înscrisuri probatorii, stagiile de cotizare.
Cu toate acestea, art.2 alin.3 și 4, art.6 alin.2 și art.10 alin.2 din H. nr.735/(...) obligă pensionarii aflați sub incidența sa să solicite documentele necesare recalculării pensiilor și să depună cererile de recalculare și actele doveditoare privind veniturile obținute.";
"…..instanța de control judiciar are în vedere faptul că H. nr.735 din (...)
- act administrativ unilateral cu caracter normativ - produce efecte erga omnes, ca și sentința recurată.";
"Putem aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere.";
"În speța de față, Î. Curte apreciază că este corectă concluzia primei instanțe, în sensul că H. nr.735 din (...) creează o situație discriminatorie prin determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie din perioadele pentru care beneficiarii pensiilor nu au depus cereri de recalculare și documente doveditoare.
În plus, după cum s-a evidențiat și de către judecătorul fondului, pentru prima dată, actul administrativ cu caracter normativ prevede o asemenea modalitate de calcul a drepturilor de pensie.";
„De asemenea, trebuie reamintit faptul că instanța europeană a drepturilor omului a decis în mod constant că noțiunea de „., ca obiect al dreptului de proprietate, consacrat și protejat de art.1 paragraful 1 din Primul Protocol Adițional al C.E.D.O., include orice interes al unei persoane de drept privat care are o valoare economică, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate.
Prin dispoziția referitoare la obligarea pensionarilor de a depune cereri de recalculare a pensiilor și a documentelor doveditoare a veniturilor pe care le-au dobândit în decursul carierei, se realizează o ingerință în dreptul lor la respectarea bunului, reprezentat de pensie.";
În ceea ce privește sentința de anulare a dispozițiilor H. nr.7., respectiv
sentința civilă nr. 443/(...) a C. de A. C.-Secția com ercială, de conten cios
administrativ și fis cal , aceasta a răma s irevocabilă, prin decizia nr.5364/(...) a
Î. C. de C. și Just iție, respingându-se ca fiind lipsite de interes recursuriledeclarate de Guvernul României și de către Ministerul Administrației și
Internelor.
III. Motivații privind specificului riscurilor sociale acoperite prin pensia militară de care beneficia reclamanta -intimată .
Pensia militară a fost stabil ită de către legiuitor, atât în considerarea
riscurilor specifice activității de militar, cât și a interdicțiilor și
incompatibilităților care au a fectat drepturile reclamantei în perioada deactvitate.
A., potrivit disp.art.28 din L. nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi:a) sa facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori sa desfășoare propaganda prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcții publice; b) sa candideze pentru a fi alese în administrația publica locală și în Parlamentul
României, precum și în funcția de P. al R.
Conform art.80 din același act normativ, ofițerii, maistrii militari și subofițerii în activitate au obligația de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare.
C. militare în activitate le este interzis: a) sa îndeplinească alte funcții decît cele în care sînt încadrate, cu excepția cumulului prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale; b) sa fie asociat unic ori sa participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale, cu excepția celor numite în consiliile de administrație ale regiilor autonome și societăților comerciale din subordinea M. A. N., din cadrul industriei de apărare sau în legătura cu aceasta.
Nu se poate reține că în țară ar fi intervenit schimbări majore în ceea ce privește statutul personalului ce beneficia de pensiile speciale, care să transforme aceste drepturi, în doar câțiva ani de la consacrarea lor legislativă, în pensii inechitabile în ansamblul sistemului de pensii.
Practic, se constat ă că raționamentel e avute în vedere la data stabilirii
pensiilor speciale prin lege, ce au fost analizate de către Curtea Constituțională de-a lungul anilor, a ceasta apreciind că drepturile stabilite prin actele normative
speciale nu rep rezintă privilegii, ci doar com p ensații parțiale ale
inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale (decizia nr.
20/(...)), se mențin neschimbate și în prezent.
Se mai reține în acest sens că, tot Curtea Constituțională , prin decizianr.279/2006, analizând sesizarea de neconstituționalitate a dispozițiilor privi nd
pensiile de serviciu ale parlamentarilor, a reținut că acestea nu contravin
dispozițiilor constituționale întrucât, „…nici o prevedere din C. nu impu ne uniformitatea sistemului de pensii. De altfel, nu numai pentru deputați și senatori,
ci și pentru alte categorii socioprofesionale, cum sunt magistrații, cadrele militare,
diplomații și alte cat egorii - s-au stabilit, prin legi speciale, sisteme derogatorii de la sistemul general de pensii. D., în t oate aceste cazur i, nu este contra ră
prevederilor art.16 din C. și se justifică prin specificitatea activității acestei
categorii socioprofesionale.";
IV. Argumente în sensul că măsura dispusă a adus atingere, în mod indirect, și/. mai ales, unui alt „. al reclamantei , respectiv dreptul la muncă,
ce include și drept ul la soldă, precu m și cu privire la calificarea pensiei de
serviciu, în dreptul comunitar, ca fiind un „. de remunerație";:
Dreptul reclamantei la pensie milita ră în temeiul L. nr.1., respectiv la
pensie calculată potrivit acestei legi atât la momentul cererii de pensionare,
cât și, ulterior, prin actualizare, precum și celelalte drepturi de protecție
socială reglementate de această le ge au fost tocmai cauza care au determinat-o pe reclamantă să renunțe la dreptul s ău la muncă, în anul
2008, când acesta avea doar vârsta de 53 de ani, la care acesta se afla în
deplinătatea capacității sale biologice de muncă.
Practic, luând în considerare vârstele standard prevăzute de legislație, aceasta, fiind născută la data de (...), putea fi pensionată pentru limită de vârstă, în condițiile art.12 din L. nr.1., la vârsta de 55 de ani, abia după 2 ani, în anul 2010.
Mai mult, art.26 alin.1 și 2 din L. nr.1., prevedea că persoanele carebeneficiază de pensie militară de serviciu pot fi încadrate și în muncă, pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, după caz, inclusiv în sectorul public, beneficiind de drepturile salariale corespunzătoare funcției în caresunt încadrate, inclusiv de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă, dobândite până la data pensionării. Persoanele prevăzute mai sus puteau cumula pensia cu veniturile realizate, indiferent de nivelul veniturilor respective.
Prin urmare, intimata-reclamantă avea, potrivit legislației în domeniu,speranța ca, prin aceste măsuri de protecție socială complexe, respectiv prin platapensiei militare și, eventual, cumularea acesteia cu salariul obținut în alte domenii de activitate, să poată realiza venituri care să se apropie celor pe care le-ar fiobținut în cazul în care ar fi avut posibilitatea să-și continue cariera militară, asigurând pentru el și familia sa un nivel de trai decent, tocmai acest cadru normativ încurajând și determinând opțiunea ei pentru înscrierea la pensie.
Practic, pentru munca prestată în calitate de militar, intimatei i s-au
recunoscut, o serie de drepturi cu car acter de remunerație, printre care pla ta
soldei și a altor drepturi, în timpul activității propriu -zise, dar și plata pensiei de serviciu, după încetarea raporturilor de serviciu. A. drepturi le
corespunde obligația corelativă a S., ca angajator, prin diferitele sale
instituții publice, să le plătească, astfel cum acestea au fost reglementate,
având în vedere f a ptul că, la fel ca ș i sal ariul, și pensi a de serviciu, a fo st
atât cauza, cât și obiectul raportului de muncă.
De altfel, prin ho tăr âre a d in (...) în c auz a C -262/88, Barber vs.Royal Exchange
Assurance Group, Curtea de Justiție a C. E. a decis că toate formele de pensie
ocupațio nală constituie un element de remunerație în sensul art.141 din Tratat.
Această hotărâre a C.J.C.E. a f ost avu tă în vedere l a ad op tar e a D. 9. a C. din
(...), de modificare a D. 8. priv ind apl ic are a pr inc ip iulu i eg al ităț ii de tr atame n t în tre
b ărb aț i ș i f e me i în cadrul reg imu r ilor prof esion ale de secur itate soc ial ă, as tf el cu m
rezul tă d in pre amb ul ul aces tu i ac t co mun itar.
În conf or mitate cu ho tăr âr ile pronunț ate d e Cur te a de Jus tiț ie în c auz a C -7/93,
Bestuur van het Algemeen burgerlijk pensioenfonds vs.G.A.Beune ș i în c auz a C -
351/00, P irkko N ie mi, un s is te m de pe ns ie pen tru f uncțion ar i in tr ă în do men iu l de
apl ic are al pr inc ip iu lu i eg al ităț ii de re muner are, în cond iț iil e în care sistemul de
pensii se referă la o anumită categor ie de lucrători, pre stațiile se plătesc în
baza relației acest ora de muncă cu a ngajatorul public, în cadrul unui sist em
ce face parte din s istemul general pr evăzut de lege, i ar prestațiile depind în
mod direct de ve chimea în muncă realizată și sun t calculate pe ba za ultimului salariu al funcționarului .
Aceste statuări ale C.J.C.E., au fost avute în vedere la adoptarea D. 2. a P. E.
și a C. din (...) , as tf el cu m rezul tă d in pr e ambulul aces tu i ac t co mun itar.
Des igur aces te a sun t nor me co mun itare p r iv ind eg al itate a de r e muner aț ie în tr e femei ș i b ărb aț i în mate r ie de înc adr ar e în munc ă ș i de mu nc ă, d ar cons ide r c ă
trebu ie reț inu tă cali ficarea, garanțiile și implicit, recunoașterea ca drept sui
generis, izvorând din raporturile de muncă sau de serviciu, pe care Curtea de
Justiție a C. E. o acor dă drepturilor beneficiarilor uno r asemenea forme de
prestații de secu ritate socială, as imilându -le noțiunii de remuneraț ie, apreciindu-le ca fiind plătite în baza relației de muncă al acestor lucrători cu angajatorul public, drepturile de pensie având ca te me i d ispoz iț iile leg ale ce
regle men te az ă ch iar aces te r apor tur i jur id ice.
De altfel, prin E. de motive a L. nr.14/2008, de aprobare a de urgenta a G.nr. 7. pentru modificarea si completarea nr. 1. privind pensiile militare de stat, precum si pentru modificarea L. nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, s-au
reț inu t ur măto arele: „ Prin dobândirea c alității de stat me mbru al Uniunii E. , R.
și-a asumat, de la data de 1 ianuarie 2007, obligația de a transpune aquis -ulcomunitar, impl ic it de a as igur a respe c tare a pr inc ip iulu i e g al ităț ii de ș anse în tre
f eme i ș i b ărb aț i în cadrul schemelo r ocupaționale de securitate social ă,
inclusiv în ceea ce privește sistemul pensii lor militare de stat, reglementat
prin L. nr.1..";
De asemenea, s-a mai reț inu t c ă: „ u rmare a consultărilor bilaterale,
desfășurate între experții C. E. și reprezentanții instituțiilor române care se
încadrează în sistemele de pensii ocupaționale, a rezult at caracterul
imperativ al mod ificării legislației incidente, sens în care M. Mun cii,
Familiei și Egalită ții de Ș. a promov at proiectul Ordon anței de urgență a G.
privind egalitatea de tratament într e bărbați și femei în cadrul scheme lor profesionale de securitate socială. Acesta transpune dispozițiile D. 8. privind
aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul
regimurilor profesionale de securitate socială, astfel cum a fost modificată
prin D. 9..";
De al tf el, și Cur te a E . a D. O., prin hotăr ârea pronunțată la data de (...), în cauza Lombardo contra Italiei, a dec is, în leg ătur ă cu o c ontestație inițiată de
un judecător cu p rivire la pensia p e care era îndrep tățit prin lege să o
primească, că statul, "în îndeplinire a aceste i obligații nu face uz de pute rea
sa discreționară și poate fi comparat, în această privință cu un angajator privat, parte într-un contract de muncă guvernat de dreptul privat.";
Î n consecință, coroborând cele statuate de către Curtea de J ustiție de la L. c u
cele reținute de Curtea E. a D. O. în cauza anterior menționată, dar și în C. F. M. ș i
A. G. S. contra R., r ezultă că dreptul la pensie de s erviciu era datorat intimatei întemeiul raporturilor sale de serviciu, în calitatea acestuia de militar, potrivit
d ispoz iț iilor L. nr.1., cu atât mai mult cu cât, acest act normativ mai care era în
vigoare și la data emiterii deciziei administrative de recalculare.
A., obl ig aț ia S. trebu ia îndepl in ită as tf el cu m ace as ta a f ost as u mată , respectiv
ca orice ". de remuner aț ie";, iar ace as tă obl ig aț ie nu po ate f i cons ider ată c a f iind
execu tată, po tr iv it p r inc ip iilor gener ale ale drep tulu i c iv il, dec ât pr in îndepl in ire a întocmai a acesteia, nu prin plata unei pensii datorate potrivit principiului
solidarității sociale, oric ărui asigurat în sistemul public, în temeiul L. nr.1., în
temeiul raporturilor de asigurări sociale.
Putem afirma că dreptul la pensie de serviciu s-a realizat practic zi cu zi, în perioada prestării muncii de către reclamantă, până la atingerea vechimii în specialitate necesară pentru a fi înscris la pensie militară.
Faptul că tot S. era cel care treb uia să plătească atât pensia de
serviciu, ca elemen t de remunerație, în calitate de anga jator, cât și o pens ie
de asigurări sociale de stat, a permis practic , în speță, confuziunea celor
două drepturi și î n final, în locuirea dreptului reclamantei cu un alt drept,
nesolicitat de către ace asta și care nu poate constitui o executare a
obligației asumate.
Potrivit disp.art.8 din Codul muncii, raporturile de muncă se bazează
pe principiul consensualității și al bunei -credințe. În cauză, reclamanta și-a
executat cu bună -c redință toate oblig ațiile sale decurgâ nd din raporturile de
serviciu, mai ales cea privind prestarea muncii, în condițiile grele
menționate anterior , având numeroase interdicții și incompatibilități. În
consecință, S. are obligația de a-și executa, cu bună -credință, toate îndatoririle asumate prin L. nr.1., deci să plătească reclamante i-intimate
pensia militară, astfel cum a înțeles să o reglementez e prin legea organică.
Consider că în speță sunt aplicabile, din acest punct de vedere,
principiile generale ce guvernează executarea obligațiilor civile, și anume:
Art.1073 din Codul civil în vigoare la data la care recurentul-pârât trebuiasă își execute obligația, conform căruia creditorul are drep tul de a obține de la
debitor îndeplinirea ex actă a obligației. În caz de neex ecutare totală sau
parțială, sau în caz de ex ecutare necorespunzătoare, creditorul are dreptul la
despăgubiri.
De asemenea, art.1100 din același Cod civil, conform căruia „creditorul
nu poate fi silit a primi alt lucru dec ât acela care i se datorește, chiar da că
valoarea lucrului oferit ar fi egală sau mai mare.";
Interesul reclamantului-intimat este, în speță, acela de a obține obiect ul
specific și ex act avut în vedere la nașterea raporturilor juridice dintre părți.
În ceea ce priveșt e noul Codul civil, se reține că, potrivit art.1481, încazul obligației de rezultat, debitorul este ținut să procure creditorului rezultatul promis.
Conform art.1350 alin.1 din Codul civil actual, orice persoană trebuie să
își ex ecute obligațiile pe care le -a contractat.
Art.1226 alin.1 Cod civil, prevede că obiectul obligației este prestația la
care se angajează debitorul.
Potrivit art.1270 din același c od, contractul valabil încheiat are putere
de lege între părțile contractante.
Art.1272 Cod civil, prevede că un contract valabil încheiat obligă nu
numai la ceea ce es te ex pres stipulat, dar și la toate urm ările pe care practi cile
statornicite între părți , uzanțele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui.
De altfel, aceste argumente privind calificarea pensiei militare ca element de remunerație, sunt susținute și de faptul că aceste drepturi nu au fost prevăzute a fi plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat, prin legile ce le-au reglementat, ci din bugetul S., ca angajator sui generis.
Pentru aceste considerente, apreciez că pensiile militare nici nu puteau
fi integrate în sistemul pensiilor prevăzute de L. nr.1., având în vedere faptul
că, potrivit art.7 din această lege: „ În sistemul public prestațiile de as ig ur ăr i
soc iale reprez in tă venituri de înlocuire pen tru p ierdere a to tal ă s au p arț ial ă a veniturilor, ca urmare a bătrâneții, i nvalidității sau d ecesului"; , ori, pensia
mil itar ă de s tat a in timatu lu i nu po ate f i î nc adr ată în vreun a d in tre aces te c ategor ii de
pres taț ii, av ând în ve dere r iscur ile soc iale l imitativ prev ăzu te în aces t ar ticol.
A., pensia specială a fost acordată acestuia, prioritar, nu pentru a constitui venit de înlocuire în caz de bătrânețe, ci pentru acoperirea unor
riscuri decurgând din specificul activității prestate în calitate de militar.
Av ând în vedere cele reț inu te de c ătre Cu r te a E. a D. O. în C. F. M. ș i A. G. S.
con tr a R. ș i lu ând în cons ider are d isp. art.162 alin.2 din Codul muncii republicat, S.,
în c adrul mar je i s ale de aprec iere, av e a pos ib il itate a, cu respec tare a cond iț iilor
leg al ităț ii, neces ităț ii ș i proporț io n al ităț ii, s ă ia, pr in lege, măsur i de d imin u are a pensiei de serviciu, pe perioada crizei economice, astfel cum a procedat, în calitate de
ang ajator su i gener is , pr in L. nr.118/201 0, d ar nu s ă el imin e, pr in L. nr.1., drep tul l a
pens ie de serv ic iu ș i s ă-l înlocu iasc ă, în f az a execu tăr ii obl ig aț ie i, cu un al t drep t, de
as igur ăr i soc iale de s t at.
Ace as ta p en tru c ă, as tf el cu m a reț inu t Cur te a E. a D. O. în acele aș i c auze
amin tite an ter ior, atunc i c ând o d ispoz iț ie leg al ă es te în v igo are ș i prevede pl ata
anu mitor benef ic ii, iar cond iț iile s tipul ate sun t respec tate, au to r ităț ile nu po t ref uza î n mod deliberat plata acestora.
Având în vedere faptul că dreptul la pensie militară își are izvorul în raportul de serviciu al reclamantei, în timp ce dreptul l a pensia de asigur ări
sociale, își are izvorul în contractul de asigurare socială, consider că intimata în niciun caz nu putea fi lipsită de dreptul la pensie de serviciu
recunoscut de o lege în vigoare și, cu atât mai mult, nu se putea ajunge la
această finalitate, prin dispozițiile unei legi organice , dar din domeni ul
asigurărilor sociale.
Trebuie subliniat în acest context și faptul că, bazându-se pedispozițiile L. nr.1., în condițiile lipsei totale de previzibilitate a acesteimăsuri de reformare a pensiilor, reclamanta nu a fost în măsura de a-și lua,în cunoștință de cauză și din timp, în cursul vieții active, măsuri personale de atenuare a riscurilor diminuării veniturilor sale și ale familiei, ca urmare a pensionării, respectiv de a încheia contracte de asigurări private de pensie sau de a cotiza la alte fonduri de pensii ocupaționale.
De asemenea, perioada îndelungată în care acesta a încasat lună de lună pensia de serviciu, a creat acesteia convingerea că se poate bizui pe acest venit lunar, orientându-și conduita în raport cu dispozițiile legale existente.
A., reclamanta este pusă în situația de a suporta sarcina acestei măsuri, în condițiile în care nu i se poate imputa nicio lipsă de diligență în ceea ce privește modulîn care acesta a acționat atât în cursul vieții active, cât și în calitate de pensionar.
Mai trebuie subliniat faptul că, în R., cadrul normativ privind pensiile private a fost stabilit abia prin L. nr.411/2004, care a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2006,iar cel privind pensiile facultative, prin L. nr.204/2006, în cond iț iile în c are, as tf el cu m
am me nț ion at an ter ior, leg isl aț ia în v igo are în to ată per io ad a de pes te 30 de an i în
c are recl aman ta a pr es tat munc a a g ar an tat mil itar ilor drep tul l a pens ie spec ial ă.
În condițiile în care legislația privind pensiile militare ar fi prevăzut căaceste drepturi se vor acorda doar în măsura în care vor exista fondurilenecesare finanțării acestora, desigur că aceasta și-ar fi luat din timp măsuri pentru asigurarea riscurilor pe care le implică bătrânețea și diminuarea veniturilor prin pensionare și, probabil, cu siguranță, nu ar fi renunțat în această situație la dreptul său la muncă până la vârsta limită stabilită de lege.
Apreciez că aceste argumente trebuie avute în vedere în aprecierea proporționalității ingerinței S. în drepturile intimatei.
Considerente avute în vedere în ap recierea încălcării de către S. a
drepturilor reclamantului garantate de art. 1 din Prot ocolul adițional la C.
pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, pornind de
la aspectele de drept și de fapt specifice evidențiate anterior:
Conform art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apăr area drepturilor
omului și libertăților fundamentale, „Orice persoană fizică sau juridică are dreptulla respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului S.elor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.
Potrivit art. 25 din Declarația Universală a D. O., orice om are dreptul la unnivel de trai care să îi asigure sănătate și bunăstarea lui și a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate, bătrânețe.
Art. 17 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii E. prevede că: "Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și dea lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general;
Conform art. 52 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii E. „ Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi șilibertăți.
Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectivobiectivelor de interes general recunoscute de U. sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți";.
Art. 20 alin. 1 din Constituția R. prevede că dispozițiile constituționale privinddrepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu
Declarația Universală a D. O., cu pactele și cu celelalte tratate la care R. este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturilefundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția și legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Potrivit art. 8 din Declarația Universală a D. O., orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din parte instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin C. sau lege.
Prin considerentele deciziei nr.29/2011, Î . Curtea de C. și Justiție a reținut
următoarele:
"În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un
"interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie
2006, C. R. împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc..";
Conform practicii sale constante ( C. James și alții împotriva Regatului Unit, Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, M. și alții împotriva Italiei, W. împotriva Poloniei), Curtea E. a D. O. a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 conține trei norme diferite. Prima normă, prevăzută în prima teză a primului paragraf este de natură generală și enunță principiul respectării bunurilor; a doua normă, inclusă în a doua teză a primului paragraf, reglementează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; a treia normă, menționată în al doilea paragraf, recunoaște că statele contractante au dreptul, printre altele, de a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general. Cele trei norme nu sunt totuși distincte. A doua și a treia normă se referă la cazuri specifice de ingerință în dreptul la respectarea bunurilor și ar trebui, prin urmare, să fie interpretate ținând seama de principiul general enunțat la prima normă.
În C. Stec și alții contra Regatului Unit, Curtea E. a D. O. a statuat în sensul că
atunci când legisl ația națională îi recunoaște unei p ersoane un drept la
prestație socială, c hiar non contrib ut ivă, art. 1 din Prot ocolul adițional la C. este aplicabil.
Potrivit jurisprudenței sale în materia drepturilor sociale (ex. W. împotriva
Poloniei), Curtea E. a D. O. a stabilit că în evaluarea ingerinței este important să se
ia în considerare d acă dreptu l reclam antului de a primi pensie în cauză a f ost
încălcat astfel încât să conducă la o ati ngere adusă esenț ei dreptului la pen sie al acestuia.
Aprecieri asupra legalității și necesității ingerinței statului în dreptul reclamantei.
Î n ceea ce privește atit udinea S., în cadrul ingerinței sale, trebuie subliniat
faptul că, acesta, în loc să se abțină de la atingeri aduse drepturilor acestui
particular, în condi țiile în care prin sen tințele civile nr.338/ (...) și nr.443/(...) ale
C. de A. C., cu efecte erga omnes, insta nțele de contencios administrativ au dispus
măsuri tocmai în scopul prevenirii unor pagube iminente, a emis totuși la data de
(...), în temeiul H. nr.7., actul administrativ individual de recalculare a pensiei acestuia.
S. a luat anumite măsuri de înlăturare a situației nelegale create abia la data de (...), după pronunțarea de către Î. Curtea de C. și Justiție a deciziei
nr.38/(...), ce a m enținut sentința c ivilă nr.338/(...) a C. de A. C. - Sec ția
comercială, de contencios administrativ și fi scal-, prin care s-a dispus
suspendarea ex ecutării H. nr.735/(...) .
A., la data de (...), după o lună de la emiterea deciziei de recalculare, S. a considerat necesar, prin O. nr.1., constatând dificultățile de recalculare a pensiilor militare și lipsurile acestei măsuri, precum și "ex igențele subliniate
de puterea judecătorească";, să stabilească o nouă metodologie de stabilire a pensiilor, noi termene pentru revizuirea acestora și, în orice caz, menținereacuantumului pensiilor stabilite conform L. nr.1., până la revizuirea preconizată.
Însă, chiar și la această dată, S. a luat doar măsuri temp orare și parțiale
de înlăturare a situației nelegale create, în sensul că nu a revocat actul
administrativ individual nelegal, cu repunerea recurentului în situația anterioară emiterii acestuia, ci a menținut în plată doar fostul cuantum alpensiei, până la emiterea unei noi decizii de revizuire a pensiei și regularizarea drepturilor bănești în funcție de pensia ce se va stabili în procedura de revizuire.
Trebuie avut în vedere și contextul în care a fost emisă decizia contestată în
cauză, în care, astfel cum am menționat anterior, L. nr.1. mai era în vigoare, dar G.
pregătea intrarea în vigoare a L. nr.2. privind sistemul unitar de pensii publice, această lege fiind deja publicată în M.Of. nr.852 din (...), la data emiterii deciziei de recalculare a pensiei, care abroga, începând cu data de (...), L. nr.1..
Prin decizia nr.38/(...), Î. Curtea de C. și Justiție a reținut că: "În doctrina de drept administrativ, se susține că principiul legalității impune trei reguli: existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează activitatea administrației, precum și obligația de a respecta legile generale, fiind vorba de legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea administrației, dar care trebuie avute în vedere de către autoritate pentru că ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administrația.";
A., pe lângă aspectele menționate anterior, privind emiterea actului contestat în cauză în baza unei hotărâri de guvern a cărei executare fusese suspendată și anulate dispoziții esențiale ale acesteia, consider că un alt aspect de nelegalitate a măsurii dispuse îl constituie faptul că, deși L. nr.1. era în vigoare, decizia emisă la data de (...), nu reduce doar cuantumul pensiei reclamantei, ci o lipsește pe aceasta de alte importante garanții prevăzute de L. pensiilor militare, cea mai importantă dintre acestea fiind cea privind actualizarea permanentă a pensiei sale în raport cu veniturile unui militar în activitate.
Mai consider că ingerința S. trebuie raportată la momentul în care aceasta a intervenit, respectiv la data de (...), când, după mai mult de 5 luni de la intrarea în vigoare a H. nr.7. de aplicare a prevederilor L. nr.1., în care reclamanta a trăit cu nesiguranța recalculării pensiei sale, a cuantumului ce va rezulta în urma acestei operațiuni, care-i era totalmente inaccesibil și imposibil de prevăzut, însă urmărind interesul urmărit de către legiuitor, îi crea o temere că acesta va fi diminuat, mai ales că acestuia îi era imposibil să procure documentele necesare recalculării, a primit, o decizie ce într-adevăr îi confirma faptul că dreptul său va fi afectat pe viitor printr-o eliminare a dreptului la pensie militară, având drept consecință o reducere substanțială a cuantumului dreptului de securitate socială, de la suma de 2890 lei, la cea de
1770 lei, fiindu-i returnate drepturile reținute din pensie, în luna februarie 2011, în urma adoptării O. nr.1..
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că intimata, în loc să se bucure liniștită de drepturile sale, a fost pusă în situația de a se adresa instanțelor de jurisdicție a asigurărilor sociale, suportând, desigur și cheltuielile de judecată aferente.
Pe de altă parte, conform art.6 din O. nr.1., aceasta a fost doar în mod aparent "despăgubită"; și numai cu titlu provizoriu, întrucât lecturând dispozițiile acestui act normativ, reclamanta a trăit în continuare cu temerea că aceste sume îi vor fi din nou reținute, printr-o regularizare a pensiei, în lipsa unui act cu adevărat reparator, de revocare a actului administrativ nelegal din data de (...) și a emiterii unei noi decizii de pensii, care să consacre într-adevăr dreptul la pensia ce se cuvenea.
Mai trebuie subliniat faptul că între timp, pe lângă această măsură de menținere provizorie în plată a vechiului cuantum al pensiei de serviciu, din decizia
de revizuire a pensiei recurentului, emisă la data de (...), după aproximativ un an,depusă la dosar în recurs, se constată o creștere a pensiei „recalculate"; a acesteia cu 5 lei, față de pensia ce i-a fost achitată în luna decembrie 2010, dar în condițiile în care a fost eliminat dreptul său la pensie militară.
În ceea ce privește legalitatea și necesitatea acestei ingerințe, mai trebuie subliniat că, potrivit art. 20 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcție de
importanța și complexitatea acestora, de o activitate de documentare și ana liză
științifică, pentru cunoașterea temeinică a realităților economico -sociale care
urmează să fie reglementate, a istoricului legislației din acel domeniu, precum și a
reglementărilor similare din legislația străină.
Conform art. 6 din aceiași lege , orice proiect de act normativ trebuie să
instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare
stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a S.
Român și cerințele c orelării cu ansambl ul reglementărilor in terne și ale armoniz ării
legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R.
este parte, precum și cu jurisprudența C. E . a D. O..
Consider că, mai ales în situația pensiilor militarilor, categor ie din care faceparte intimata, dacă în cadrul activității de documentare și analiză științifică, în
cadrul studiilor de impact ce se cer a fi întocmite, mai ales în cazul adoptări i unor
legi ce tind la reformări esențiale ale sistemului legislativ, cum este L. nr.1., se încerca în faza de proiect a acesteia, recalcularea unei singure decizii de pensie,
prin luarea în considerare a tuturor documentelor doveditoare ale soldelor obțin ute de pensionar în perioada de activitate, s-ar fi putut cu ușurință afla atât durata și
dificultățile unui as emenea proces, cât și cuantumul ce ar putea rezulta, d eci
implicit măsura în care o asemenea ingerință era necesară pentru protejarea unor interese publice.
Se pune aici și problema dacă fondurile cheltuite din bugetul de stat cu aceste recalculări ale pensiilor militare, care, astfel cum rezultă din Ordinele nr.101/2010 și nr.112/2010 ale Ministrului A. N. și din Instrucțiunile nr.191/2010 ale Ministrului A. și I., au presupus eforturi considerabile, nu au ajuns să depășească beneficiul adus bugetului prin măsura de eliminare a pensiilor militare, fiind de notorietate, în prezent, faptul că, în urma revizuirii pensiilor militare, marea majoritate a acestora s-au menținut în plată sau au crescut.
Î n acest sens, trebuie amintit că, în C . P ădur aru con tr a R ., Cur te a EDO a
arătat că: "odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată
cu o claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea
juridică și incertitu dinea pentru subiec ții de drept la care se referă mă surile de
aplicare a acestei soluții; în această privință, trebuie subliniat faptul că
incertitudinea , fie ea legislativă, administrativă sau prov enind din practicile
aplicate de autorităț i este un factor imp ortant ce trebuie lua t în considerare pen tru
a aprecia conduita statului.";
Mai trebuie subliniat faptul că, mecanismul legislativ folosit de către
Guvernul României, prin dispozițiile O. nr.1., ce prevede, la art.6, că în cazul în care pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010, se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie
2010, începând cu luna ianuarie 2011 și până la emiterea deciziei de revizuire, când se va efectua regularizarea acestora, pare să asigure reclamantei-intimate o reparație integrală a prejudiciului suferit prin emiterea deciziei contestate în cauză, recunoscându-se practic culpa S. în ceea ce privește emiterea unui act profund nelegal, însă acesta nu a dispus și revocarea deciziei de recalculare emise în aceste condiții.
Cunoaștem însă din întreaga doctrină că un act normativ nu poate acorda unui particular decât o vocație la un drept, în speță a unui drept la pensie într- un anumit cuantum, în timp ce dreptul efectiv al reclamantei nu putea să ia naștere în mod valabil decât în temeiul unei decizii de pensie valide, ceea ce în cauză lipsește cu desăvârșire.
De altfel, imediat după adoptarea O. nr.1., M. A. N. a început să invoce, în cauzele de acest tip, excepțiile rămânerii fără obiect a acțiunii și a lipsei de interes, care au convins chiar, în numeroase situații, instanțele de fond să pronunțe soluții în acest sens, tribunalele omițând să analizeze ingerința statului, prin măsura dispusă, nu numai în ceea ce privește cuantumul pensiei reclamanților, ci mai ales în dreptul lor la pensie cu un anumit statut special, recunoscut printr-o lege ce era în vigoare chiar și la data emiterii deciziilor de recalculare.
Consider că, prin decizia contestată, așa -zis "de recalculare"; a pensiei
militare, la o dată la care L. nr.1. era în vigoare, reclamanta, pierzând
calitatea pe care o avea dobândită, de pensionar militar, statut de care s -au
bucurat în țara noastră toți militarii de carieră ce s -au pensionat din anul
1889 și până în prezent, a suferit aparent doar o diminuare a cuantumului pensiei
s ale, c are, conf or m jursprudențe i C., în măs ur a în c are ar f i f ost proporț ion al ă cu
scopul ur măr it, ar f i in tr at în mar ja de apr ec iere a s tatulu i.
În realitate, princi pala sa pierdere, î n privința căreia n u a existat nic i cel puțin o intenție de reparație din partea S. și care va afecta în timp
evoluția pensiei sale, este că mecanismul de recalculare a pensiei adoptat în
baza L. nr.1., a H. nr.7. și a O. nr.1. implică LIPSIREA SA DE S.UTUL DE
PENSI.AR MILITAR și implicit, de P. PE C. I-O O. A(...) L. N., privind
ACTUALIZAREA P.LOR M., ce prevede a c ă:"; a) ori de câte ori se majorează
solda de grad și /. solda funcției maxime ale cadrelor militare în activitate,
potrivit gradului militar și funcției exercitate, avute la data tre cerii în
rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute la art.22-24; cadrele militare pot opta pentru baza de calcul cea mai
avantajoasă luată în considerare la calculul pensiei; b) în funcție de
posibilitățile financiare, în cursul e xecuției bugetare, prin indexare cu un
procent care să ac opere cu până la 1. rata inflației, p rin hotărâre a G., cu
excepția situației de la lit.c), în care aceste ind exări se regăsesc în majorarea soldelor de la lit.a).
Aceasta constituie o pierdere însemnată pentru intimat ă, întrucât
aceste dispoziții, p e care chiar L. nr. 1. le considera în art.48, ca fiind de ".
socială";, aveau menirea de a garanta acesteia o menținere a pensiei sale la
un nivel apropiat ultimului venit avut în viața activă, ori simplele indexări
acordate de către S., doar atunci câ nd mijloacele financiare îi permit ac est lucru, în cadrul sistemului unitar de pensii publice, vor determina în timp o
scădere treptată, t ot mai accentuată, a pensiei acestuia în raport cu ultim a sa soldă avută în activitate.
Aceste dispoziții erau de mare însemnătate mai ales în situația intimatei, care a renunțat la dreptul său la muncă, la locul său de muncă sigur și bine remunerat, la vârsta de 53 de ani, în plină viață activă, tocmai având încredere în legislația care-i garanta acesteia, cu certitudine, o pensie militară apropiată de ultimul său venit din muncă, dar și posibilitatea cumulului acesteia cu un salariu obținut, chiar în sectorul de stat.
Încrederea acesteia în statul nostru de drept, democratic și social, audeterminat-o ca, doar în aceste condiții, să renunțe la locul său de muncă, fiindu-i garantat că va beneficia de măsuri de protecție socială în cursul vieții sale, pentru a nu simți, în timp, efecte nefaste ale acestei decizii asupra veniturilor sale și ale familiei.
Prin urmare, iată că S., prin deci zia de recalcular e contestată în
cauză, anulând practic dispozițiile unei legi în vigoare la data emiterii acesteia, respectiv a L. nr.1., drepturi ce decurgeau din calitatea reclamantei de pensionar militar, și care au devenit inaplicabile prin noua metodologie de stabilire a pensiei sale, a afectat drepturile acesteia nu
numai la data emi terii sale, ci și pe t ermen lung, respec tiv pentru toată vi ața acestuia.
Cu atât mai mult, ingerința în drepturile reclamantei, fără a întruni condițiile legalității și necesității, a rămas și se impune a fi sancționată prin anularea deciziei de recalculare.
Practic un act administrativ atât de viciat din toate punctele de vedere, încă de la data emiterii sale, fără a fi necesară în acest sens vreo altă confirmare, chiar dacă aceasta a venit în timp, un act în care, în cadrul marjei sale de apreciere, S. a abuzat de drepturile sale, nu poate fi menținut, nulitatea sa neputând fi acoperită prin alte măsuri luate ulterior de către G., care vor fi analizate în momentul în care vor fi supuse spre cenzurare jurisdicției de asigurări sociale.
Mai consider că, și î n ipoteza în care s -a r considera ingerinț a statului ca fiind
prevăzută de lege și necesară, aceasta nu îndeplinește cerința
proporționalității , întrucât atingere a adusă dreptului intimatei a fost de
natură a afecta c hiar esența acestu ia.
În cadrul jurisprudenței sale constante (C. Kjartan Asmundsson contra
Islandei, 2004 și Moskal contra Poloniei, 2009), Curtea E. a D. O. a statuat că, învirtutea art. 1 din Protocolul adițional la C., o măsură privativă de proprietate
trebuie să păstreze un echilibru just între ex igențele interesului general al
comunității și imperativele apărării drepturilor fun damentale ale individului.
Potrivit art.10 din Charta comunitară privind drepturile fundamentale ale muncitorilor, fiecare muncitor al Comunității are dreptul la o protecție
socială adecvată și la prestații de securitate socială la un nivel suficient.
În analizarea acestui criteriu consider că, în cazul reclamantei , trebuie
pornit de la aspe ctele evidențiate anterior, în sensu l că ace asta nu este beneficiara unei pensii obișnuite pentru bătrânețe/limită de vârstă și nici al unui ajutor social pentru pensionari, ci al unei pensii acordate de către S.,
practic, atât pentr u acoperirea riscur ilor activității mili tare, pentru cei 32 de
ani de vechime efectivă ca militar, precum și în schimb ul acordului său de a
renunța la funcția sa militară și la remunerație, la vârsta de 53 de ani, acord
determinat tocmai de ex istența unor dispoziții legale care îi garantau în cursul
vieții măsuri de p rotecție socială, r espectiv a celor p revăzute de L. nr.1.,
printre acestea fiind și dreptul la pensie militară.
Pentru aceste motive consider că, în verificarea proporționalității
măsurii nu poate fi luat ă ca reper, în cazul intimatei , pensia medie lunară pe
economie sau indemnizația socială pentru pensionari, ci, întrucât această
măsură a afectat indirect dreptul acesteia la muncă, implicit la salariu, S.
neputând asigura acestuia o reparație în sensul ca acesta să fie repus în
drepturile sale de militar în activitat e, controlul de pro porționalitate treb uie
să pornească de la câștigul pe care a ce asta l-ar fi putut obține din mun că în anul 2010, având î n vedere faptul că s olda lunară brută ce a constituit baza de
calcul a pensiei sale chiar la nivelul anului 2008 a fost în sumă de 2372 lei,
situație în care este evident că recalcularea pensiei sale la suma de 1770 lei, constituie o sarcină ex cesivă pe care ace asta trebuie să o suporte.
De altfel, politica S. manifestată încă din anul 2005 în domeniul stabilirii
și recalculării pensi ilor din sistemul p ublic, tocmai în te meiul dispozițiilor L. nr.1., avea ca principiu: „la condi ți i egale de pensi onare pensii ega le,
indiferent de anul ieșirii la pensie ";.
Ori acest principiu, pe lângă faptul că viza doar beneficiarii de prestații
sociale enumerați la art.7 din lege, nu poate însemna egalizarea tuturor pensiilor, întrucât se raportează chiar de la co ndițiile de pensiona re care, astfel cum am
arătat anterior, sunt, în speță diferite, fiind cele prevăzute în statutul special al beneficiarului.
Mai consider necesar a fi evidențiat în cauză că, în ceea ce privește această ingerință, chiar fără a avea în vedere și aspectele specifice evidențiate în speță, în că din faza de proiect a legii au fost semnalate neajunsurile acesteia:
A., prin avizul său transmis cu adresa nr. 87/(...), în procesul adoptării L. nr. 1., chiar Consiliul Legislativ a arătat că: „… atât în statele membre ale Uniunii
E., cât și în legislați a altor state, există și alte categorii profe sionale care benefici ază
de sisteme proprii de pensionare, în funcție de importanța socială a muncii prestate,
…. ";.
S-a mai menționat prin același act că: „Actualele pensii de serviciu au fost acordate în baza unor legi emise de S. Român, în vigoare în momentul stabilirii. O
recalculare a acesto r pensii, legal acord ate, ar însemna o în călcare de către stat a
propriei legislații , iar a o modifica retroactiv ar avea repercusiuni asupracaracterului de stat de drept";.
S-a subliniat prin același aviz că „Este de relevat, totodată, că există
posibilitatea ca un mare număr de pen sionari afectați de r ecalcularea pensiilor să
se adreseze instanțe lor de judecată, naționale sau internaționale, pentru contestarea diminuării unui drept câștigat, cu șanse de a ob ține câștig de cauză în procesele respective.";
De asemenea, astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 8. a C. C.,
86 de judecători prezenți din totalul de 113 judecători în funcție în cadrul Î.
C. de C. și Justiție au votat, în ședința din (...), pentru adoptarea hotărârii nr.2
a Secțiilor Unite ale instanței supreme , de sesizare a instanței de contencios
constituțional cu n econstitu ționalitatea dispozițiilor L. nr. 1., în ceea ce prive ște
pensiile de serviciu ale magistraților, dar cuprinzând și considerente generale,
privind celelalte pensii speciale vizate de legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, apreciind că a cestea contravin p revederilor art.1 d in
Protocolul nr.1 l a C. europeană pentru apărarea drepturilor omulu i și
libertăților fundamentale .
S-a susținut, prin a ceastă sesizare, că: "…legea criticată impune o pierdere
ireversibilă a pensiei de serviciu, ac easta echivalând cu o veritabilă expropriere,
aducând atingere a rt.1 paragraful 2 d in Protocolul nr.1 l a C. pentru apărar ea
drepturilor omului și libertăților fundamentale."; și că: "…legea criticată impune o
restrângere cu caracter permanent a exercițiului dreptului la pensie,….";
S-a mai arătat de către autorul sesiză rii că:";….diminuarea substanțială a
cuantumului pensiilor, determinată de recalcularea acest ora impusă prin le gea
criticată, are drept consecință nerespectarea condiției referitoare la caracter ul
rezonabil și proporțional al restrângerii exercițiului dreptului…";.
Prin aceeași sesizare s -a mai reținut că:
"Totodată, din persp ectiva art.1 din Protocolul nr.1 și a jurisprudenței C. E. a
D. O. referitoare la aceste dispoziții, d repturile care decu r g din contribuțiile în
cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie
drepturi patrimoniale, care intră sub protecția art.1 din Protocol.
Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale,
Curtea E. a D. O. a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just
echilibru între inter esul general și impe rativele protecției drepturilor fundamentale
ale persoanei, echili bru care nu este menținut ori de cât e ori, prin diminua rea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și
disproporționată. Î . -o astfel de situație, e xistă o încălcare a a rt.1 din Protocolul n r.1
la C., determinată de încălcarea caracterului rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale. (C. Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004, cauza
Moskal contra Poloniei, 2009).
Or, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de legea criticată, cu
consecința pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune persoanelor cărora le este aplicabilă o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține un just
echilibru între inter esul general și impe rativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei.
Î n ceea ce privește pensiile speciale, jurisprudența C. E. a D. O., în aplicarea art.1 din Protocolul nr.1, recunoaște și ocrotește pensia st abilită pentru anumite
profesii și nu permite ca acest drept să fie diminuat decât în cazuri excepționale, cu
respectarea principiului proporționalității, ceea ce înseamnă că măsura aplicată să fie justificată de scopul legitim urmărit ( C. Banfield contra Regatului Unit, 2005)."; De altfel, și P.le Senatului, exprimându-și poziția față de sesizarea deneconstituționalitate formulată de judecătorii Î. C. de C. și Justiție, a arătat, astfel cum s-a reținut în considerentele aceleiași decizii a C. C., că L. nr. 1. ";impun e o
pierdere ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând atingere art. 1 paragraf 2 din Protocolul nr. 1 la C. pentru
apărarea drepturilor omul ui și a libertăților fundamentale";.
Pentru toate aceste considerente, apreciez că, în cauză, pri n măs ura luată, dreptul reclamantei de a primi pensia cu venită a fost încălca t astfel încât s -a ajuns
l a o atingere adus ă e sențe i drep tulu i l a pe ns ie al acesteia.
Constatând în cauză încălcarea dreptului reclamantei la un ". în sensul art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, consider că nu mai este necesară analizarea motivelor de recurs privind încălcarea, în speță, a art. 14 din C., cu privire la nediscriminare.
În consecință, validarea unei asemenea măsuri prin care statul a adus atingere în mod esențial drepturilor reclamantei, pornind de la modificarea statutului pensiei sale, cu toate garanțiile aferente, consider că nu poate conduce decât la o neîncredere totală a salariaților și a pensionarilor în raporturile cu S. Român, care vor refuza cu certitudine să accepte orice provocări viitoare ale unor acte normative în scopul de a-și părăsi locuri de muncă sigure și bine plătite, la vârste la care mai pot presta muncă până la împlinirea vârstei standard de pensionare, obținute prin pregătire profesională, concursuri serioase, experiență în domeniu, gândindu-se că oricând drepturile lor pot fi afectate de schimbările cadrului normativ, astfel încât să nu mai poată reveni la posturile deținute anterior și să obțină o pensie în cuantum comparabil cu pensia medie de asigurări sociale pe economie.
Măsura luată prin L. nr.1., care a afectat drepturile reclamantei, și-ar justifica necesitatea în cauză poate doar printr-o satisfacție temporară a celorlalți pensionari din sistemul public, care însă nu au câștigat nimic din reducerea drastică a pensiilor anumitor categorii profesionale, ci, din contră, pensii ce erau plătiteanterior doar din bugetul de stat, sunt în prezent achitate chiar din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Cu timpul însă, chiar și aceștia își vor da seama de neajunsurile instabilității și insecurității legislative, mai ales în domeniul securității sociale.
Nimeni nu are dreptul să pretindă menținerea unei anumite stări normative, însă orice cetățean al R. are dreptul la securitate socială și
juridică, ceea ce presupune ca măsurile luate , mai ales că privesc domeniul protecției sociale, să nu-l pună pe a cesta într -o situație total, substanțial
disproporționată față de cea în care acesta se afla atât la data când și -a părăsit
locul de muncă, cât și atunci când a optat pentru a -și valorifica dreptul la
pensie de serviciu, în condițiile în ca re , lipsa de previzi bilitate a măsurii ș i a unei perioade tranzitorii, nu i-au permis acestuia să ia măsuri personale
necesare de atenuare a riscurilor diminuării veniturilor sale și ale familiei , cu atât mai mult cu cât perioada în care acesta a încasat lună de lună pen sia
militară, a creat acestuia convingerea că își poate orienta întreaga conduită în
raport cu dispozițiile legale ex istente .
Pentru toate aceste considerente, opinez în sensul că se impunea respingerea recursului formulat de M. A. N. și CASA DE PENSII S. A M. A. N., cu menținerea sentinței pronunțate de către prima instanță.
C. M.
Judecător
Red./Tehnored.:C.M.;
2 ex./(...).
← Decizia civilă nr. 375/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4193/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|