Decizia civilă nr. 1690/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 1690/R/2013

Ședința publică din 01 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTORI: D. G.

: L. D.

GREFIER: C. M.

S-a luat în examinare contestația în anulare declarată de contestatorul H. V. împotriva deciziei civile nr. 387/R din 11 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimații CASA DE PENSII A M.

A. N. și S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. MARAMUREȘ, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația în anulare a fost formulată în termenul legal, a fost comunicată intimaților și este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 martie 2013, prin serviciul de registratură la instanței, reprezentanta contestatorului doamna avocat D. C. N., în numele și din împuternicirea contestatorului H. V. a depus la dosar un script prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ., la care a anexat copia împuternicirii avocațiale cu care face dovada calității de reprezentant a contestatorului.

De asemenea, se constată că la data de 21 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, intimatul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. Maramureș a depus la dosar întâmpinare.

Totodată, se reține că la data de 22 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, intimata C. de P. Sectorială a M. A. N. a depus la dosar

întâmpinare prin care solicită respingerea contestației în anulare și menținerea deciziei atacate, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (2) C.pr.civ., la care a anexat și delegația de reprezentare a domnului consilier juridic Ardelean Mirel.

Curtea lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Curtea dispune rectificarea de pe coperta dosarului a denumirii intimatei, respectiv se va trece corect C. de P. a M. A. N., în loc de Casei de

P. a M. Administrației și Internelor.

Curtea constată contestația în anulare în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin decizia civilă nr. 387 din_ a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr._, a fost anulat recursul declarat de reclamantul H. V. împotriva sentinței civile nr. 1513 din_ a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr._, care a fost menținută.

Pentru a hotărî astfel, Curtea reținut că potrivit art.68 alin.1 C.pr.civ. "procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată: în cazul când procura este data unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților";.

În speță, deși Curtea de Apel i-a solicitat atât reclamantului, cât și avocatului său depunerea împuternicirii avocațiale care să ateste dreptul de reprezentare și s-a acordat un termen în acest sens, aceștia nu s-au conformat măsurii dispuse.

Or, în atare situație art.161 alin.2 C.pr.civ. instituie sancțiunea anulării cererii (n.r. recursului) formulate de o persoană care nu face dovada calității de reprezentant. Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.1

C.pr.civ. raportat la art.161 alin.2 C.pr.civ. a anulat recursul declarat în cauză.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul H. V.

, solicitând admiterea prezentei contestații în anulare, în temeiul prevederilor arte 317 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. și arte 318 alin. 1 C.pr.civ. și, pe cale de consecință, anularea deciziei contestate și rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1513 pronunțată la data de 8 octombrie 2012 de către Tribunalul Maramureș sub același dosar, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată care vor fi ocazionate de purtarea prezentului proces.

În motivarea contestației se arată că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de judecată nu l-a citat cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a redactorului actului, avocat N. D. C., după cum rezultă din citația pe care a primit-o pentru termenul de judecată din data de 11 februarie 2013, termen la care cauza a fost soluționată de către completul de recurs.

Ca atare, sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare prevăzute de art. 317 alin. 1 pct. 1 c.pr.civ., respectiv procedura de chemare a acestuia pentru termenul de judecată din data de 11 februarie 2013 nu a fost îndeplinită potrivit legii. Cu alte cuvinte completul de recurs avea obligația de a-l cita cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a redactorului actului, avocat

N. D. C., în condițiile în care a invocat ex officio un asemenea incident procedural, respectiv lipsa calității de reprezentant, după cum, în temeiul rolului activ pe care este obligat să-l exercite potrivit prevederilor art. 129 C.pr.civ., instanța de recurs avea obligația de a-l cita cu mențiune a semnării recursului sau al însușirii conținutului acestuia în alt mod.

Neprocedând în niciunul dintre modurile mai sus arătate, trag concluzia că, anularea recursului meu a fost singurul obiectiv asupra căruia și-a concentrat instanța de recurs atenția, obiectiv care a fost atins prin pronunțarea deciziei contestate.

Din acest punct de vedere, sunt întrunite și condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare circumscrise de art. 318 alin.1 C.pr.civ. în sensul că procedând la anularea recursului, fără a i se pune în vedere obligația pe care trebuie să o aduc la îndeplinire pentru a evita această gravă sancțiune, judecătorii recursului au săvârșit o gravă greșeală materială, în înțelesul și accepțiunea textului legal la care s-a referit.

Summa summarum

, decizia contestată este nelegală și netemeinică, întrucât nu i-a fost acordată posibilitatea de a complini lipsurile recursului, nefiind citat în acest sens, motiv pentru care, evident, i-au fost nesocotite dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, principiul contradictorialității, garanții procesuale fără de care aplicarea corectă a actului de justiție este o utopie.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 martie 2013 pârâta CASA DE PENSII A M. A. N. B.

s-a solicitat respingerea contestației în anulare formulată de recurentul-contestator, cu menținerea deciziei civile atacate, ca fiind temeinică și legală.

Examinând contestația în anulare formulată în cauză, Curtea reține următoarele:

În esență, contestatorul invocă omisiunea instanței care a pronunțat decizia atacată de a-l cita cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a redactorului recursului, susțineri care urmează să fie înlăturate întrucât pentru termenul de judecată pentru care s-a soluționat recursul (_ ), contestatorul din prezenta cauză a fost citat (atât la domiciliul său, cât și la sediul avocatului care a redactat recursul) cu mențiunea "de a face dovada calității de reprezentant al avocatului D. -C. N. "; (filele 24-25 dosar_ ), așa cum s-a dispus în ședința publică din_ . Este adevărat că pentru termenul de judecată din_ s-au mai emis două citații fără mențiunea indicată anterior, însă această omisiune a fost înlăturată prin citarea ulterior a contestatorului conform dispozițiilor date de

instanța de recurs.

De altfel, Curtea reține că motivul invocat de contestator nu se încadrează în motivele de contestație în anulare pe care și-a întemeiat cererea, respectiv art. 317 alin. 1 și 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă.

Astfel, primul motiv de contestație în anulare invocat prevede că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii. Or, în condițiile în care nu se invocă neregularități în legătură cu citarea propriu-zisă, nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 317 alin. 1 Cod procedură civilă.

Prin "eroare materială";, ca temei al unei contestații în anulare în sensul art. 318 Cod procedură civilă se înțelege orice eroare materială evidentă de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite. În această categorie se încadrează erorile comise în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, cum ar fi de exemplu, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Drept urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecata, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale, contestația în anulare neconstituind un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșite, date în recurs, întrucât instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege ce permit să examineze justețea soluției pronunțate.

Or, o eventuală omisiune a instanței de a pune în vedere unei părți obligația de a face dovada calității de reprezentant conform art. 161 Cod procedură civilă nu reprezintă o eroare materială în sensul art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, ci, eventual, o eroare de judecată. În plus, conform dispozițiilor art. 161 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța nu este obligată să dea un termen pentru complinirea lipsei dovezii calității de reprezentant.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 320 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul H. V. împotriva deciziei civile nr. 387 din_ a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 01 aprilie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

S.

D. D.

G.

L.

D.

GREFIER,

C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./ _

Jud.recurs: L.D. /S.D. /D.G.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1690/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale