Decizia civilă nr. 1753/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1753/R/2013
Ședința publică din data de 9 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. | C. | G. |
JUDECĂTOR: G. | -L. | T. |
GREFIER: N. | N. |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. Ș. împotriva sentinței civile nr. 11010 din_ pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimații pârâți C. S. DE P. A M. UI A. N. și M. A. N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul intimaților pârâți - consilier juridic Costică Rîndașu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se prezintă numitul Oros R. Ionel care se legitimează cu CI seria KX nr. 3. și care depune la dosar, din partea reclamantului, note de ședință scrise. Se comunică un exemplar al acestui script reprezentantului intimaților.
Reprezentantul intimaților invocă excepția tardivității recursului, acesta fiind trimis prin poștă la data de 15 februarie 2013 iar sentința fiindu-i comunicată reclamantului la data de 13 ianuarie 2013.
Instanța, verificând actele dosarului, constată că potrivit art. 101 C.proc.civ. termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început termenul, nici ziua când s-a sfârșit, iar data de 15 februarie 2013 se încadrează în termenul legal de declarare a recursului și respinge excepția invocată.
Reprezentantul intimaților declară că nu are alte cereri de formulat.
Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor formulate.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea recursului ca nefondat, conform motivelor expuse în scris în întâmpinarea formulată în cauză.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
asupra recursului civil de față, reține:
Prin cerere a de chemar e în judec ată
înregistrată sub nr._ la data de_ pe rolul Tribunalului B. și declinată în favoarea Tribunalului C. la data de_, completată la datele de_ (f. 18-22 dosar Tribunalul București),_ (f. 24-26 dosar Tribunalul București) și_ ,
reclamantul C.
S. a contestat deciziile de revizuire a pensiei sale de serviciu nr. 53693/_, 53693/_ și 53693/_ emise de C. de P. S. a M. ui A.
N. și Hotărârea Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul M. ui
A. N. nr. 1039/_, solicitând instanței, în contradictoriu cu pârâții C. de P. S. a M. ui A. N. și M. A. N., să dispună în principal anularea deciziilor de revizuire a pensiei și hotărârea comisiei de contestații, menținerea deciziei nr. 099096/_ de stabilire a cuantumului pensiei, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu și pensia revizuită și obligarea pârâților la plata sumei de 10000 de euro cu titlu de daune morale. În subsidiar, s-a solicitat păstrarea în plată a cuantumului pensiei stabilit conform deciziei nr. 099096/_, dacă în urma revizuirii rezultă un cuantum mai mic decât acesta.
În motivare s-a arătat în esență că a îndeplinit procedura prealabilă împotriva deciziei de revizuire a pensiei, însă comisia de contestații a respins contestația și i-a comunicat hotărârea după aproximativ 90 de zile. Decizia de revizuire este nulă absolut, întrucât modifică decizia de recalculare emisă în temeiul dispozițiilor HG nr. 735/2010 și luând în considerare cele dispuse prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr. _
, rămasă definitivă prin decizia nr. 38/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție; întrucât s-au încălcat legislația în vigoare, Constituția României, principiile nediscriminării, al drepturilor câștigate, al liberului acces la justiție, al neretroactivității legii și al dreptului la proprietate conținute în tratatele privind drepturile omului la care România este parte. Contestația este motivată în drept pe dispozițiile art. 112 Cod Procedură Civilă, ale Legii 164/2001, Legii 119/2010, Legii 19/2000, cele ale Legii nr.263/2010 și tratatele privind drepturile omului.
Pârâtul M. A. N., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al Casei de P. S., prin întâmpinare, a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere prevederile art. 1 alin.1 din HG nr. 233/2011 și a solicitat respingerea pe fond a cererii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că reclamantul solicită obligarea la plata pensiei militare stabilită în temeiul Legii nr. 164/2001 abrogată, pensie plătită și în decembrie 2010 și nu solicită emiterea unei noi decizii de pensie în temeiul și cu aplicarea Legii nr. 119/2010 conform metodologiei de calcul prevăzută a OUG nr. 1/2011, iar prin capătul subsidiar de cerere solicită, de fapt, menținerea în urma revizuirii a cuantumului celui mai avantajos al pensiei adică cel din decembrie 2010, ceea ce este contrar prevederilor art. 171 din Legea nr. 273/2010.
În drept, invocă dispozițiile art. 115-118 C.proc.civ., Legea nr. 119/2010, Legea nr. 263/2010, art. 1 alin. 1, art. 6 alin. 1 și 2 din OUG nr. 1/2011.
Prin sentința civilă nr. 11010 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._
, a fost respinsă excepția rămânerii fără obiect a acțiunii formulată de pârâți ca neîntemeiată.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a M. UI A.
N. și în consecință, s-a respins acțiunea formulată împotriva acestui pârât.
A fost respinsă acțiunea formulată împotriva pârâtei C. S. DE P. A
M. UI A. N. ca nefondată.
S-a luat act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, următoarele
:
În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a reținut că emiterea unei noi decizii privitoare la dreptul de pensie ale reclamantului, respectiv decizia nr. 53693/_, care a acordat reclamantului mai multe drepturi omise în decizia contestată, nu este de natură să conducă la rămânerea fără obiect a prezentei acțiuni, având în vedere împrejurarea că reclamantul invocă în cererea de chemare în judecată, pe lângă criticile punctuale privitoare la neacordarea unor drepturi precum veniturile prevăzute în anumite adeverințe, și împrejurarea încălcării dreptului său de proprietate prin transformarea pensiei militare în pensie guvernată de principiul contributivității, aspect care nu a fost avut în vedere la emiterea deciziei nr. 53693/_ de către pârâtă. Ori, incidentul peremptoriu al rămânerii fără obiect al unei cereri poate fi constatat numai în situația în care toate pretențiile deduse judecății au primit o soluționare favorabilă din partea celeilalte părți, aspect care nu se regăsește în cauză.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a M. ui A. N. invocată de acest pârât prin întâmpinare, instanța a constatat că atribuțiile Mi- nisterului A. N., astfel cum acestea sunt stabilite prin Legea nr. 346/2006, nu cuprind și mențiuni privitoare la stabilirea și plata drepturilor de pensie, acestea fiind atribute specifice casei de pensii sectoriale, care, deși a fost înființată în subordinea ministerului, are personalitate juridică proprie (art. 132 din Legea 263/2010).
Totodată, potrivit art. 8 alin. 1 lit. i din HG nr. 233/2011 privind atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale, pentru angajatorii din instituțiile în subordinea cărora se află și pentru cei din instituțiile cărora le asigură stabilirea și plata pensiilor sau a altor prestații, casele de pensii sectoriale au și atribuția de a asigura reprezentarea în fața instanțelor judecătorești în litigiile în care sunt parte ca urmare a aplicării dispozițiilor Legii nr. 263/2010.
Ori, în raport de aceste dispoziții legale care instituie în sarcina caselor de pensii sectoriale un drept propriu de reprezentare în fața instanțelor judecătorești, se constată că M. A. N. nu are legitimitate procesuală pasivă în cauză și a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, aceasta fiind întemeiată.
Pe fondul cauzei
, instanța a reținut, în fapt
, că prin decizia nr. 099096/_
, reclamantului i s-a stabilit pensia militară de stat în cuantum brut de 1325,5 lei. Acest cuantum a suferit modificări, reclamantul revenindu-i, în luna decembrie 2010, astfel cum reiese din cuponul de pensie depus la dosar, un cuantum brut al pensiei de 4451 lei.
Prin decizia nr. 53693/_ reclamantului i-a fost recalculată pensia, în aplicarea prevederilor art. 5 alin. 4 din Legea nr. 119/2010, stabilindu-i-se un cuantum brut de 1836 de lei. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație, care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1039/_ .
În baza O.U.G. nr. 1/2011, prin decizia nr. 53693/_, reclamantului i s-a revizuit pensia raportat la situația reală a veniturilor obținute și avându-se în vedere stagiul de cotizare realizat, stabilindu-i-se un cuantum brut al pensiei de 3692 lei.
Împotriva deciziei nr. 53693/_, reclamantul a formulat contestație la Comisia de Contestații din cadrul M. ui A. N., care a fost soluționată până la data pronunțării instanței.
La data de_ a fost emisă o nouă decizie de revizuire în ceea ce privește pensia reclamantului nr. 53693/_, în care s-a prevăzut un cuantum al pensiei cuvenit reclamantului de 4133 de lei brut.
Împotriva deciziei nr. 53693/_, reclamantul a formulat contestație la Comisia de Contestații din cadrul M. ui A. N., care nu a fost soluționată până la data pronunțării instanței.
Instanța a reținut, prealabil, că nesoluționarea contestațiilor formulate de către reclamant de către instituția competentă în termenul stabilit de lege în acest scop, nu poate fi interpretată ca un fine de neprimire a cererii formulate de reclamant, în sarcina acestuia neputându-se reține vreo culpă cu privire la acest aspect. Mai mult, se reține că reclamantul are dreptul, potrivit art. 21 alin. 3 din Constituția Românei și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la soluționarea cererii sale într-un termen rezonabil, în jurisprudența instanței de contencios al drepturilor omului stabilindu-se că, în calculul termenului intră și durata procedurilor administrative prealabile sesizării instanței judecătorești, în cazul în care legea impune o astfel de procedură prealabilă (a se vedea, spre exemplu, în acest sens Hotărârea Curții pronunțată în cauza J.B. contra Franței, par. 19). Ori, în raport de aceste dispoziții legale, instanța a constatat că, atunci când procedura administrativă prealabilă nu s-a finalizat în termenul expres prevăzut de lege, se impune analiza jurisdicțională a cererii reclamantului, chiar în absența hotărârii comisiei de contestații.
În drept
, reține că, potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2011 pensiile prevăzute la art. 1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu pana la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 1/2011 pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 și până la data emiterii deciziei de revizuire, iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Asupra alegațiilor reclamantului privitoare la lipsa temeiului juridic al emiterii deciziei de revizuire, instanța a reținut că acestea sunt neconforme realității, pensia reclamantului fiind revizuită din oficiu avându-se în vedere prevederile O.U.G. nr. 1/2011, astfel cum reiese din chiar titlul deciziei analizate, respectiv metodologia de calcul prevăzută de anexa 3 la acest act normativ, iar nu metodologia de calcul prevăzută de H.G. nr. 735/2010.
Mai mult, referitor la suspendarea aplicării H.G. nr. 735/2010 prin Sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C., aceasta își poate produce efectele numai între părțile litigante, neavând însă nicio relevanță în prezenta cauză, având în vedere că nu acesta este actul normativ în baza căruia a fost emisă decizia de revizuire contestată.
Instanța a reținut că reclamantul a formulat în principal critici ce vizează conformitatea actelor normative emise de legiuitorul român cu prevederile constituționale și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, critici privitoare la încălcarea dreptului său de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, la retroactivitatea legilor privitoare la revizuirea pensiilor militare și la încălcarea principiului drepturilor câștigate.
Privitor la afirmațiile vizând neconformitatea actelor normative cu cele ale
Convenției Europene a Drepturilor Omului
, tribunalul a reținut că instanța de contencios european al drepturilor omului a avut recent posibilitatea de a analiza acest aspect, în cauzele Ana M. Frimu și alții împotriva României, respectiv Constantin Abăluță și alții c. României, cauze respinse ca inadmisibile, fiind redate considerentele cele mai relevante ale Curții.
În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate formulate de reclamant, vizând încălcarea principiului neretroactivității legii și al principiului drepturilor
câștigate
, instanța a reținut că prin decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, fiind de asemenea redate considerentele cele mai relevante ale Curții.
Ori, s-a reținut, în raport de aceste considerații de drept reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de Curtea Constituțională a României, se constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este în mod vădit neîntemeiată sub aspectul criticilor de neconformitate cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și neconstituționalitate invocate de acesta.
Chiar efectuând analiza de proporționalitate reținută, prin decizia nr. 29/2011 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fi necesar a se aprecia în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare, se constată că în cauza de față reclamantul, prin diminuarea pensiei sale de la cuantumul brut de 4018 de lei la 3364 de lei ca urmare a revizuirii, nu suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă), reclamantul nefiind lipsit total de beneficiul social al pensiei, ci doar de acel supliment acordat de stat în virtutea calității sale de fost militar, iar pensia contributivă a acestuia are un cuantum care nu poate conduce la concluzia că, prin măsura revizuirii pensiei sale de serviciu, i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. Astfel, suma de 4133 de lei este superioară pensiei medii pentru limită de vârstă în mai 2012 în cuantum de 947 lei, conform datelor statistice ale Casei N. de
P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ceea ce nu poate avea semnificația unei afectări grave a asigurării existenței materiale a reclamantului.
Reclamantul a înțeles să conteste și corectitudinea stabilirii cuantumului pensiei, arătând că deciziile contestate nu au la bază o evidență reală a veniturilor, că pârâții nu au făcut dovada corectitudinii și integralității veniturilor și a în cadrării în condiții de muncă, însă nu a depus la dosar nicio probă în susținerea afirmațiilor sale, care să contravină veniturilor menționate în dosarul de pensie depus de pârâtă sau condițiilor de muncă reținute în anexele deciziei de revizuire.
Prin urmare, deși potrivit regulii actor incumbit probatio reclamantul era ținut să își probeze afirmațiile, acesta nu a înțeles să își îndeplinească obligația, susținerile privitoare la anexa 1 din O.U.G. nr. 1/2011 neputând constitui o probă în sensul legii, astfel că se constată că, și sub acest aspect subsidiar, acțiunea formulată apare ca neîntemeiată.
Pentru toate aceste motive, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul C. Ș. împotriva pârâtei C. S. DE P. A M. UI A.
N., atât asupra celor solicitate în principal, cât și asupra capătului de cerere subsidiar, ca nefondată.
Totodată, în aplicarea dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, având în vedere că în cauză nu a fost formulată vreo cerere expresă în acest sens, instanța a luat act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul
, solicitând modificarea în tot a sentinței și cheltuieli de judecată în recurs.
În motivare s-a arătat, în esență, că aprecierea instanței de fond privitoare la lipsa dovezilor și la obligația reclamantului de a dovedi cele susținute sunt neîntemeiate, având în vedere ca a solicitat în ședința din_ ca toate înscrisurile ce au stat la baza emiterii deciziilor sa fie depuse la dosarul cauzei fiind incidente în cauza prevederile art. 172 C.pr.civ, reclamantul nedeținând niciun înscris doveditor, acestea fiind deținute de M. A. N. și de C. de P. Sectoriale aflata în subordinea M. ui A. N. .
Coroborat cu faptul ca potrivit prevederilor O.U.G. nr. 1/2011 Centrele Militare Zonale (fără personalitate juridica) aflate în subordinea M. ui A.
au obligația de a furniza toate documentele privitoare la toate veniturile obținute de recurent în întreaga cariera militară, se justifica chemarea în judecata a M. ui A. N., acesta fiind obligat sa furnizeze toate informațiile privind veniturile încasate de acesta.
S-a pronunțat astfel o soluție care lasă fără analiza chiar pretențiile din cererea completatoare privitoare la:
lipsa a 6 luni (1974 (1 luna), 1984 (3 luni), 1986 (2 luni)) cu venituri lunare din adeverința nr. 2655/_ 1 emisa de CMZ C. -N. la care nu a primit nici un răspuns, cererea fiind înregistrată la nr._ la CMZ C. ;
Erori în înscrierea cuantumurilor reale ale primelor: cu titlu de exemplu:
01.04 -_ =133,914 lei premii anuale. Nu au fost luate în considerare primele primite de recurent, astfel:_, 01.03-_, al 13-lea salariu pe anul 1983 deși are punctaj 1. - majorare 00000?
Totodată apreciază că soluția instanței de fond este data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii respectiv a art. l din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și cu interpretarea greșita a prevederilor art. 1 alin.2 din
O.U.G. nr. 1/2011.
A criticat deciziile emise atât din perspectiva nerespectării principiilor neretroactivității legii, a predictibilității legii, a nediscriminării, a speranței legitime, însă instanța de fond nu a motivat hotărârea și din prisma acestor critici fiind incidente prevederile art. 304 pct.7 C.pr.civ.
În ce privește incidența art. 304 pct.9 C.pr.civ, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca nu sunt aplicabile prevederile art. 1 din Protocolul 1 CEDO. Principiul potrivit cu care art. 1 din Protocolul 1 la Convenție garantează dreptul de proprietate se regăsește practic, în multe dintre hotărârile Curții consacrate aplicării dispozițiilor acestui text. Organele Convenției au extins protecția instituită de art. l și la alte drepturi reale cum ar fi drepturile de creanță. Se face o largă trecere în revistă a jurisprudenței considerate relevante, cu referiri la dezlegări date în cauzele Buchen v. Cehia, Stec v.Royaume - Uni, Kecko contra Ucrainei, Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei.
Față de aprecierile Curții de la Strasbourg, se poate concluziona că și partea din pensia de serviciu a reclamantului a constituit un bun, în accepțiunea CEDO, bun de care recurentul a fost privat ca efect al recalculării.
În materie de prestații sociale Comisia a statuat în sensul că plata unor contribuții la sistemul de securitate socială poate în anumite condiții să ducă la nașterea unui drept protejat de art.1, dacă cel interesat îndeplinește acele condiții care sunt prevăzute de legislația națională în materie.
Își legitimează interesul prin invocarea unei valori patrimoniale având semnificația unui drept câștigat, recunoscut și executat de stat în temeiul unei legi speciale, respectiv Legea 164/2001, suficient de clară și previzibilă la data pensionarii și care i-a permis sa-și planifice acțiunile atât pe termen lung cât și pe termen scurt pentru sine și familia sa, precum și o anumită maniera de gestionare a bunurilor sale prezente și viitoare.
Orice intervenție intempestiva a legiuitorului are ca efect afectarea substanței dreptului în partea sa cea mai importanta.
În susținerea tezei contrare, ca nu deține un bun, s-a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 871/2010 în care s-a reținut ca acordarea suplimentului la pensie, respectiv partea de pensie ce a depășit cuantumul contribuției sale ca asigurat reprezintă politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie și că partea necontributivă, ca element component al pensiei de serviciu, este supusă practic condiției ca statul să dispună de resursele financiare pentru a o putea acorda. Curtea Constituționala nu este competenta sa analizeze conformitatea legislației interne cu CEDO, ci doar cu Constituția. Or, Legea nr. 164/2001 nu menționează ca pensia de serviciu ar fi constituita dintr-o parte contributiva și o parte necontributivă, întrucât militarii nu au achitat contribuții de asigurări sociale.
Curtea Constituționala retine ca măsura eliminării pensiilor speciale nu impune ca o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, întrucât se aplică tuturor pensiilor speciale, afirmând astfel inexistenta discriminării între persoanele care dețin pensii de serviciu, însă nu toți beneficiarii de pensii de serviciu au suportat transformarea pensiilor, pensionarii magistrați fiind exceptați de Ia o astfel de operațiune, deși în toate cazurile rațiunea instituirii pensiilor de serviciu a fost aceeași și anume: compensarea parțiala a restrângerilor, restricțiilor și diferitelor incompatibilități la care au fost supuși în timpul activității (este adevărat ca întinderea acestor restrângeri a fost diferita, dar aceasta ar justifica cel mult o diferențiere de cuantum între pensiile de serviciu și nu eliminarea lor completa).
Se poate privi pensia de serviciu pe care a primit-o ca fiind un "bun"; în înțelesul Convenției întrucât această pensie a fost plătită perioade îndelungate, fiind "un bun existent"; și nu doar o "speranță legitimă"; la dobândirea unui bun.
Nu se poate reține ca serios argumentul potrivit căruia Statul a garantat constituțional reclamantului doar dreptul la pensie, nu și cuantumul acesteia, întrucât dreptul la pensie fiind eminamente pecuniar, garantarea sa, în absența luării în considerare a conținutului concret al dreptului, reprezintă o formă fără fond.
Recurentul a avut, la data intrării în vigoare a Legii 119/2010, un bun actual în accepțiunea Convenției, existând astfel o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ingerință care a avut ca efect privarea sa de bunul său în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul I la Convenție.
Ingerința a fost în cazul său prevăzută de o lege asupra previzibilității căreia se arată că nu poate fi reținută, și nu în raport de calitatea acesteia, ci de accepțiunea previzibilității ca reprezentând posibilitatea de a modifica legile pentru viitor, persoanele având un drept la continuitatea acțiunii statale.
România nu a cunoscut perioade de diminuare a pensiilor aflate în plata, dimpotrivă legiuitorul roman aplicând constant principiul protejării drepturilor câștigate, modificările legislative presupunând indexări sau majorări ale acestor drepturi, iar OUG nr. 4/2005, ce a presupus recalculări ale pensiilor, stipulând menținerea în plata a pensiei mai mari.
Or, aceasta practica legislativa, întărită de discursul public, politic, sindical, și al societății civile, a creat convingerea populației ca drepturile de pensie nu pot fi afectate în sens negativ, Legea nr. 119/2010 având deci un vădit caracter imprevizibil.
Mai mult Legea nr. 119/2010 are efect retroactiv deoarece se aplica unor situații juridice născute sub imperiul unei legi anterioare.
În momentul în care se constata ca sunt îndeplinite condițiile de pensionare stabilite pentru un moment dat în timp de lege și se emite decizia de pensionare, dreptul la pensie devine cert, în cuantumul stabilit de legislația în vigoare la momentul emiterii deciziei, născându-se corelativ obligația statului de a plați acest cuantum al pensiei pe viitor, iar raportul juridic fiind definitiv fixat.
Statul deține un control permanent și total asupra obligațiilor reciproce ale părților, având puterea de a face previziuni și de a regla oricând eventualele deficite ale bugetelor implicate, putând oricând pe parcursul activității unui salariat sa introducă obligația plații contribuțiilor de asigurări sociale sau sa le mărească valoarea, să modifice condițiile de pensionare.
Nu s-ar putea imputa pensionarului lipsa de prevedere a statului care ar putea avea ca efect la un moment dat crearea unui dezechilibru în sistemul de pensii, deoarece statul a avut la îndemână toate mijloacele pentru a previziona și controla evoluția sistemului.
Sub raportul celei de-a doua condiții, respectiv să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de a desființa pensia de serviciu, se evocă expunerea de motive a Legii 119/2010 unde legiuitorul s-a rezumat la a prezenta un scop general, fără a oferi insa și informațiile necesare pentru a se aprecia asupra realității acestui obiectiv, asupra necesitații luării masurilor, asupra impactului pe care acestea îl vor avea etc.
Cu privire Ia cea de-a a treia condiție, respectiv ca ingerința să fie proporțională cu scopul legitim urmărit, instanța are în vedere că trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (cauza Pressos Compania Naviera SA și alții contra Belgiei și cauza Străin și alții împotriva României), sens în care trebuie să se ia în considerare modalitățile de compensare prevăzute de legislația națională. Curtea a statuat că fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal o atingere excesivă și că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. l din Protocolul nr. I decât în cazuri excepționale (cauza Ex Regele Greciei și alții împotriva Greciei; cauza Broniowski împotriva Poloniei).
Dacă o reformă radicală a sistemului politic și economic al unei țări sau situația sa financiară poate justifica, în principiu, limitări draconice a despăgubirilor, atare circumstanțe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Convenție, cum ar fi spre exemplu principiul egalității și cel al autorității și efectivității puterii judecătorești (cauza Broniowski). Cu atât mai mult absenta totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepțional, în prezența unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Convenție.
Desființarea pensiei de serviciu concomitent cu înlocuirea acesteia cu pensia de asigurări sociale echivalează în concret cu imposibilitatea reclamanților de a-și mai recupera vreodată diferența reprezentând sumele de bani rezultate din pensia de serviciu și pensia de asigurări sociale au dus la ruperea în defavoarea acesteia a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția dreptului de proprietate și cerințele interesului general.
Sunt evocate în acest sens cauzele Sporrong et Lonnroth contra Suediei, Muller versus Austria, Kjartan Asmundsson c. Islanda,
Micșorarea cu 68% a cuantumului pensiei are o asemenea semnificație, contrar celor lapidar enunțate de Curtea Constituționala.
Principiul supremației dreptului comunitar a fost consacrat prin Hot. Curții de Justiție a Comunității Europene din_ - Costa E.N.E.L și Cauza Amministratione delle finanze deloo Stato c. Simmenthal.
Cu referire la anularea deciziilor și plata diferențelor, pârâtul a susținut ca astfel de masuri nu s-ar mai justifica deoarece OUG nr.1/2011 a prevăzut ca pensiile vor fi supuse unei noi operațiuni de recalculare(revizuire) după ce se vor obține toate adeverințele doveditoare ale veniturilor militarilor și ca pana la acel moment se vor menține în plata pensiile de serviciu nediminuate.
Or, exista în continuare un interes în anularea deciziilor întrucât ceea ce solicită prin acțiune este a înlătura, de principiu, dreptul statului de a transforma pensiile de serviciu în pensii în sensul Legii nr. 19/2000.
În al doilea rând, din interpretarea sistematica a art. 6 și 7 din OUG nr. 1/2011, rezulta cu claritate ca menținerea în plata a pensiilor de serviciu din decembrie 2010, pe tot parcursul anului 2011, este numai aparenta sau, în orice caz, numai provizorie, deoarece după emiterea deciziilor de revizuire se va face o regularizare retroactiva a pensiei, pentru întreaga perioada_ -_, în funcție de noul cuantum rezultat, urmând, fie ca pensionarul sa restituie sumele primite în plus, fie organul de pensii sa achite un supliment.
Cum cel mai probabil noul cuantum al pensiei recalculate în baza Legii nr. 19/2000 va fi mai mic decât pensia militară de serviciu stabilita potrivit Legii nr. 164/2001 (eliminarea privilegiilor prin diminuarea pensiei de serviciu fiind obiectivul declarat public ai Legii nr. I 19/2010), rezulta ca va fi supus unei noi privațiuni, prin obligarea la restituirea retroactiva a unei părți a pensiei, al cărei cuantum ii este cu totul necunoscut în prezent.
O.U.G. nr. 1/2011 justifica menținerea în plata a pensiei de serviciu prin imposibilitatea practica a beneficiarilor de pensii de a obține actele doveditoare ale veniturilor lor, în scurtul interval de 5 luni stabilit de Legea nr. 119/2010 (_
-_ ) și în consecința, inversează sarcina probei, stabilind în sarcina unităților deținătoare obligația furnizării datelor (art. 1, alin. 2) și într-un termen de 9 luni, deci aproape dublu.
Punctajul mediu anual fiind determinat prin utilizarea câștigului salarial mediu brut/net, metodă de calcul aplicabilă în situațiile în care, fie în carnetul de munca sau în alte acte doveditoare nu sunt înregistrate drepturile salariale fie
"nu pot fi dovedite venituri de natura salariala";.
Ori, situația în care din motive care nu au relevanta, intimatele nu s-au aflat în posesia documentelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiar nu echivalează cu situația în care "nu pot fi dovedite venituri de natura salariala";, aceasta situație fiind una de excepție, care se aplica strict situației în care nu se pot dovedi cu acte veniturile realizate anterior datei de_ iar nu și în situația în care, aceste venituri pot fi dovedite sau chiar au fost dovedite insa nu au fost utilizate de intimate în procedura de recalculare.
În situația categoriei de personal din care face parte și reclamantul, documentele doveditoare ale stagiilor și veniturilor sunt în posesia instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publica și siguranța naționala în cadrul cărora și- a desfășurat activitatea, dosarul său de pensionare și fisele de pensiei fiind întocmite de unitățile angajatoare.
Prin întâmpinare, pârâtul M. A. N. B., în nume propriu și ca reprezentant legal al CASEI DE P. SECTORIALE A M. UI A. N. B.
, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
În motivare s-a arătat că reclamantul a avut ca singur scop prin cererea de anulare a deciziei numai menținerea cuantumului pensiei din decembrie 2010, așa după cum a formulat și capătul subsidiar de cerere, fără a solicita emiterea unei noi decizii sau modificarea deciziei atacate.
Fiind în prezența unor înscrisuri (decizia de revizuire și actele aflate în dosarul de pensie, depuse în probațiune), acestea se bucură de prezumția relativă de legalitate până la proba contrarie.
Astfel, art. 125 din H.G. nr. 257/2011 reglementează faptul că angajatorul sau alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie. Or, decizia atacată a fost emisă cu aplicarea prevederilor art. 125 din H.G. nr. 257/2011, aceasta fiind întemeiată în drept pe prevederile O.U.G. nr. 1/2011, cu aplicarea art. 1, art. 3 și Anexei 3 din această ordonanță, în ceea ce privește metodologia de calcul.
Cum pârâta C. de P. S. a M. ui A. N. a depus la dosarul cauzei înscrisurile din dosarul de pensie, care au stat la baza emiterii deciziei de revizuire contestate, este în sarcina reclamantului să facă proba contrarie în ceea ce privește aceste înscrisuri.
De asemenea, reclamantul avea posibilitatea, pentru a face eventuala dovadă a datelor incorecte, pe anumite perioade și ani, să solicite adeverințe de la unitățile în care a fost încadrat.
Depunerea la dosarul cauzei a datelor solicitate este imposibil de realizat, deoarece, pe lângă volumul enorm (statele de plată sunt comune tuturor angajaților, pentru fiecare lună, pe o perioadă de 25 sau 30 de ani(adică câteva zeci de mii de pagini), iar ordinele de zi pe unitate au aproximativ 500 de pagini pentru fiecare an), acestea au caracter clasificat.
Instituțiile abilitate au întocmit, pe baza documentelor deținute, tabelul cu
"Situația veniturilor realizate lunar";, potrivit metodologiei prevăzute de dispozițiilor O.U.G. nr. 1/2011, care este un înscris original, iar acesta a stat la baza emiterii deciziei de revizuire.
Cum reclamantul nu a probat că a solicitat eliberarea unei astfel de adeverințe, necesară dovedirii pretențiilor sale, în sensul contestării faptului că înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei de revizuire sunt neconforme cu documentele deținute de pârâtă, instanța de fond corect a reținut că acesta nu și- a probat afirmațiile.
Mai mult, reclamantul, potrivit prevederilor art.2 alin.(l) din O.U.G. nr. 1/2011, poate să solicite direct Casei de pensii sectoriale revizuirea pensiei la cererea sa, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta, din care să rezulte alte date și elemente decât cele utilizate la revizuire, perioade referitoare la drepturi caracter salarial, perioade referitoare la vechimea în serviciu, respectiv în muncă, utile în sistemul public de pensii, până la data de 1 ianuarie 2014, pensia fiind revizuită tot începând cu data de 1 ianuarie 2011.
În ce privește considerentele pentru care reclamantul apreciază că decizia contestată este contrară normelor prioritare și imperative ale Convenției, arată că Legea nr. 119/2010 a fost supusă controlului anterior de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a analizat criticile textelor din Legea nr. 119/2010 atât în raport cu dispozițiile art. 44 din Constituție, cât și cu
prevederile art. I din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a constatat că, în raport cu criticile formulate, dispozițiile acestei legi sunt constituționale.
Invocă, de asemenea, și Decizia nr. 29/_ pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la recursurile în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege.
În ceea ce privește cerința de proporționalitate a măsurii adoptate, cu scopul urmărit, respectiv a necesității menținerii unui just echilibru între interesele în discuție, s-a făcut referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și s-a susținut că reclamantul nu a făcut dovada că a depășit un anumit prag de dificultate sau i s-au suprimat mijloacele de subzistență.
Se invocă și decizia de inadmisibilitate pronunțată în cauza Albăluță și alți
306 pensionari militari împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul Roman a articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Lesii nr. 119/2010, reținând și faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor de prestații sociale.
În drept, art. 304 pct. 9, art. 304 C.pr.civ., Legea nr. 119/2010, Legea nr.
263/2010, O.U.G. nr. 1/2011 și celelalte dispoziții legale invocate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Prin art.1 lit. a din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, calculate pe baza veniturilor realizate.
În aplicarea acestui act normativ pensia reclamantului a fost recalculată, iar ulterior, prin deciziile nr. 53693/_ și nr. 53693/_, emise de C. de
P. S. pensia recurentului a fost revizuită în baza OUG nr. 1/2011, fiind stabilit un cuantum final al pensiei de 4133 de lei brut.
Împotriva acestor decizii reclamantul a formulat contestații la Comisia de Contestații din cadrul M. ui A. N., prima respinsă, iar ultima nefiind soluționată până la data pronunțării tribunalului.
Curtea constată că, deși se contestă prin acțiune deciziile de revizuire emise în temeiul O.U.G. nr. 1/2011, criticile principale privesc în fond procesul de recalculare a pensiilor reglementat prin prevederile Legii nr. 119/2010, reclamantul recurent invocând faptul că prin înlocuirea pensiei militare cu pensia de asigurări sociale ar fi pierdut un drept câștigat, acela de a se bucura de pensia specială, în cuantumul ce i s-a stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 164/2001. În acest sens, solicită anularea deciziilor de revizuire și repunerea în dreptul la pensia specială de militar.
În ceea ce privește motivele de recurs prin care se critică practic măsura legislativă a recalculării pensiilor militare, cu referiri la practica CEDO considerată aplicabilă și la principiile constituționale privind neretroactivitatea legii civile și protecția dreptului de proprietate, Curtea de Apel reține următoarele: În ceea ce privește neretroactivitatea, după cum s-a statuat prin Decizia nr.
29 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor de stat ale militarilor) nu pot fi primite criticile potrivit cărora Legea 119/2010 încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15
alin. 2 din Constituție, deoarece actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010 decizii care au un caracter obligatoriu, în limitele controlului de constituționalitate.
Curtea de Apel mai notează că aceeași orientare a instanței constituționale din deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010 a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 - ex. Decizia nr.1579/_ .
Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocat de recurent.
De asemenea, Curtea de Apel mai reține că prin Decizia nr. 153/23 februarie 2012 Curtea Constituțională, analizând critici privind încălcarea prin dispozițiile OUG nr. 1/2011 a prevederilor constituționale privind neretroactivitatea legii civile și dreptul de proprietate, a reținut următoarele:
"Curtea reține că autorii excepției pornesc de la premisa că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2011 este actul normativ care prevede eliminarea părții necontributive din calculul pensiei militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor. Astfel, Curtea reține că autorii sunt nemulțumiți, în realitate, de dispozițiile Legii nr. 119/2010, lege care a eliminat partea necontributivă a pensiilor de care beneficiau militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor și reiterează motive de neconstituționalitate care s-au mai formulat în termeni similari în raport cu actualele prevederi ale Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, și ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Cu privire la acestea, Curtea s-a pronunțat, în cadrul controlului a priori de constituționalitate, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, și prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010 (…).
Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 raportată la art. 15 alin. (2) din Constituție, referitor la principiul neretroactivității legii, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece prevederile ordonanței de urgență criticate reglementează pentru viitor, după intrarea ei în vigoare, măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, avându-se în vedere necesitatea instituirii unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit, în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010, să
identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.";
În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că prin Legea nr. 119/2010 și, respectiv, OUG nr. 1/2011 nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art.
1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a prevederilor menționate.
Totodată, se constată că atributul statului de a modifica sistemul de calcul al pensiilor, precum și regimul juridic al pensiilor, a fost confirmat și prin deciziile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, în cauza Abăluță și alții contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.
Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
Mai mult, prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României, relevantă și în cauza dedusă judecății datorită similitudinii situației analizate, a stabilit că
"…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic
c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În raport de această jurisprudență relevantă în cauză, precum și de dezlegările obligatorii ale Înaltei Curți de C. și Justiție din Decizia nr. 29/2011 reținute pe larg de instanța de fond, Curtea constată că în mod corect a apreciat prima instanță ca fiind nefondate criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 164/2001, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii.
De asemenea, în condițiile în care pensia revizuită a reclamantului este într-un cuantum superior pensiei medii pentru limită de vârstă în România, iar reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază, la fel ca și instanța de fond, că, în raport de probele administrate, nu se poate reține că reclamantul suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Totodată, Curtea constată că, deși se afirmă prin memoriul de recurs, în subsidiar, că determinarea cuantumului pensiei recalculate s-a realizat pe baza mai multor erori, reclamantul nu formulează nici un capăt de cerere prin care să vizeze corectarea acestor erori în sensul punerii în plată a unui cuantum al pensiei revizuite cu corectarea erorilor enumerate, ci singurele solicitări sunt în sensul reacordării cuantumului pensiei de militar.
În plus, așa cum corect arată intimatul prin întâmpinare, în condițiile în care i s-au eliberat adeverințe cu privire la veniturile în funcție de care i-au fost calculate drepturile de pensie, anexe la deciziile de revizuire atacate, reclamantul trebuie să se îndrepte întâi pe cale administrativă în vederea obținerii unor copii de pe înscrisurile asupra cărora are suspiciuni de inexactitate, sau pentru a le verifica în arhive, și doar în ipoteza în care nu i se acordă acces la acestea sau nu
i se eliberează astfel de copii, se poate îndrepta în instanță împotriva deținătorilor.
Față de aceste concluzii, se conturează și netemeinicia motivului de recurs formulat sub aspectul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. N. .
Nefondat apare și motivul de recurs vizând nemotivarea hotărârii sub aspectul criticilor formulate în ce privește încălcarea, prin deciziile de revizuire atacate, a principiilor neretroactivității legii, a predictibilității legii, a nediscriminării, a speranței legitime, în condițiile în care tribunalul a preluat considerentele dezvoltate exact pe marginea acestor chestiuni de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Ana M. Frimu și alții împotriva României, respectiv Constantin Abăluță și alții c. României, cauze respinse ca inadmisibile.
Cu privire la previzibilitatea legii, în raport de motivele de nelegalitate invocate în legătură cu acest aspect de către contestator, care reclamă stabilitatea dreptului legal câștigat, în aprecierea caracterului neconvențional al măsurii prin care s-a recalculat pensia reclamantului, instanța de recurs reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența Curții de la Strasbourg, de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Se susține de către reclamant că a beneficiat de pensie de serviciu în baza unor legi clare și previzibile, fiind eventual culpa statului pentru adoptarea acestora, dacă ulterior s-au dovedit nesustenabile.
Or, se invocă astfel caracterul imprevizibil al Legii nr. 119/2010, însă nu s-a indicat la care anume jurisprudență a Curții se referă atunci când invocă necesitatea de a cerceta, pentru a se stabili dacă legea a fost previzibilă, în ce măsură putea fi anticipată adoptarea legii cu un anumit interval înainte de adoptarea ei.
În aprecierea instanței de recurs, chestiunea invocată ca determinând imprevizibilitatea legii (faptul adoptării Legii nr. 119/2010 fără ca acesta să fi putut fi avut în vedere în anii anteriori) ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. Legea nr. 119/2010 a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către Curte. Eventual, s-ar putea susține că, prin caracterul intempestiv al măsurii recalculării pensiilor speciale, ingerința nu respectă raportul de proporționalitate între interesul general urmărit și cel particular al persoanelor vizate prin măsura respectivă, însă în raport de modul de soluționare de către Curtea de la Strasbourg a primelor cauze de acest gen cu care a fost sesizată, instanța de recurs nu poate aprecia ca certă o eventuală statuare a Curții de la Strasbourg în sensul că pentru acest considerent, a avut loc o încălcare a garanțiilor date de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, iar în lipsa unei jurisprudențe date asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin cuantumul păstrat în urma revizuirii nu sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamantului, apreciază că nu există suficiente argumente pentru admiterea acțiunii din
această perspectivă.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința atacată a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. S. împotriva sentinței civile nr. 11010 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
I. T. D. C. | G. | T. | G. | -L. |
transferat de la instanță, semnează Președintele Curții de Apel C. ,
judecător V. M.
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. A. M. Ion
| ← Sentința civilă nr. 13392/2013. Contestație decizie... | Decizia civilă nr. 2846/2013. Obligație de a face. Asigurări... → |
|---|
