Decizia civilă nr. 3502/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3502/R/2013
Ședința publică din data de 17 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. | M. | |
GREFIER: | G. | C. |
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de reclamantul G. V. I. și de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 7149/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, având ca obiect recalculare pensie.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 septembrie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de astăzi pentru când s-a amânat pronunțare, reclamantul recurent a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7149 din 22 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul G. V. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. .
Pârâta a fost obligată să reactualizeze pensia de serviciu cuvenită reclamantului cu luarea în considerare a indicilor de inflație conform dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 223/2007 pentru perioada_ -_ .
S-au respins celelalte petite.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul este pensionat pentru limită de vârstă, fiindu-i în prezent recalculată pensia de serviciu obținută în temeiul Legii nr. 223/2007, ca urmare a activității sale profesionale din cadrul Aerobazei C., în calitate de pilot.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 223/2007, pensia de serviciu se actualizează în luna martie a fiecărui an prin indexarea cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent.
Art. 47 din Legea nr. 223/2007 a fost abrogat prin art. 196 din Legea nr.
263/2010.
Prin urmare, perioada pentru care reclamantul poate beneficia de actualizarea cuantumului pensiei de serviciu este_ -_ .
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul G. V. I. și pârâta C. J. DE P. C. .
Reclamantul
a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii în întregime a acțiunii astfel cum a fost precizată.
În motivare, recurentul a arătat că obligația pârâtei respectiv dreptul corelativ al recurentului la indexarea cuantumului pensiei de serviciu subzistă și pentru perioada anilor 2010-2011 dat fiind faptul că dreptul de a beneficia de pensie de serviciu a fost recunoscut și menținut în plata până la data de_ .
Actualizarea este o operațiune ce afectează categoria specială a pensiilor de serviciu, fiind necesar a fi efectuată independent de operațiunile tehnice și legislative ce au avut drept scop transformarea pensiilor de serviciu în pensii integrate în sistemul public de pensii, atât timp cât beneficiul pensiei de serviciu a fost recunoscut beneficiarilor săi prin hotărâre judecătorească irevocabilă, chiar după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.
Motivarea instanței este contradictorie în sensul în care respingerea petitelor de indexare pentru anii 2010 și 2011 se justifică pe abrogarea la data intrării în vigoare a Legii 263/2010 a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 223/2007, în condițiile în care data intrării în vigoare a acestei legi este 1 ianuarie 2011.
Practic, instanța nu a reținut niciun motiv temeinic pentru care obligarea pârâtei la reactualizarea cuantumului pensiei de serviciu pentru anul 2010 nu subzistă.
Aplicabilitatea art. 196 din Legea nr.263/2010 trebuie înțeleasă exclusiv în raport de pensiile aferente sistemului public nu și a celor din sistemul special.
Pârâta C. J. DE P. C.
a solicitat modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că potrivit art. 47 din Legea nr. 223/2007, pensia de serviciu se actualizează în luna martie a fiecărui an prin indexare cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent.
Potrivit art. din VII OUG nr. 174/2009, prevederile art. 47 din Legea nr. 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 18 iulie 2007, nu se aplică în anul 2010. Legea nr. 240/2011 aprobă această ordonanță.
În drept: art. 299, art. 3041și art. 312 C. proc. civ.
Reclamantul a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă ca nefondat.
Pârâta prin note de ședință
a invocat faptul că reactualizarea pensiei pentru perioada_ -_ este prescrisă.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Drepturile inițiale ale reclamantului pentru pensia de serviciu au fost stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, începând cu data 17 septembrie 2008.
Dispozițiile legale din art. 47 din Legea nr. 223/2007 (în vigoare până la data de 1 ianuarie 2011) prevedeau că pensia de serviciu se actualizează în luna martie a fiecărui an, prin indexare cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent. Totodată, în cuprinsul art. 24 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1064/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 223/2007, s-a stabilit că stabilirea, actualizarea și plata pensiei de serviciu se efectuează de către casele teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Dispozițiile art. 47 din Legea nr. 223/2007 erau suficient de clare, în sensul că textul legal citat fixează reperele necesare în vederea aplicării sale, respectiv momentul în care se efectuează actualizarea (luna martie a fiecărui an) și modul în care se actualizează pensiile (cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent).
Ca atare, în mod just s-a apreciat de către instanța de fond că în temeiul prevederilor legale menționate pârâta avea obligația de a proceda, din oficiu, în
luna martie 2009, la actualizarea pensiei de serviciu a reclamantului cu un procent care să acopere integral rata inflației din anul 2008.
Însă, văzând că potrivit rezoluției de înregistrare a cererii de chemare în
judecată, prezentul demers judiciar a fost inițiat la data de 24 septembrie 2012, Curtea constată că fiind fondate susținerile pârâtei cu privire la incidența prescripției cu privire la pretențiile aferente perioadei_ -_, ca urmare a depășirii termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Deși în cuprinsul hotărârii recurate nu se regăsesc considerentele pentru care instanța a respins pretențiile reclamantului cu privire la actualizarea pensiei în anul 2010, această împrejure nu este de natură să impună în temeiul art. 304 pct. 7 C.proc.civ. modificarea soluției adoptată de tribunal, aceasta urmând a fi menținută, deoarece criticile formulate de reclamant privitoare la fondul cauzei se constată a fi nefondate.
Astfel, în cuprinsul art. VII din OUG nr. 114/2009, privind unele măsuri financiar-bugetare, s-a prevăzut că "prevederile art. 47 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 18 iulie 2007, nu se aplică în anul 2010";.
Chiar dacă reclamantul a beneficiat de pensie de serviciu și în anul 2010, față de prevederile speciale cuprinse în OUG nr. 114/2009, se constată că în sarcina pârâtei C. J. de P. C. nu subzista obligația de actualizare a pensiei reclamantului în anul 2010 potrivit prevederilor Legii nr. 223/2007.
Deși prin sentința civilă nr. 1481/_ pronunțată de Tribunalul Cluj s-a dispus anularea deciziei de recalculare a pensiei emisă în temeiul Legii nr. 119/2010, Curtea apreciază că reclamantul nu este îndreptățit la actualizarea pensiei în anul 2011, deoarece așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, prin art. 196 lit. i din Legea nr. 263/2010 au fost abrogate în mod expres începând cu data de 1 ianuarie 2011 dispozițiile art. 47 din Legea nr. 223/2007 privitoare la actualizare, astfel că pretenția reclamantului sub acest aspect se constată a fi lipsită de temei legal.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va admite în parte recursul declarat de pârâtă cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca fiind prescrisă a cererii reclamantului de reactualizare a pensiei pentru perioada_ -_ și va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva aceleiași sentințe, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite în parte recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 7149 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca fiind prescrisă cererea reclamantului G. V. I. de reactualizare a pensiei pentru perioada_ -_ .
Menține restul dispozițiilor din sentință.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G. V. I. împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: I. P.
← Sentința civilă nr. 12710/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Decizia civilă nr. 442/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|