Decizia civilă nr. 416/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ Nr. 416/R/2013
Ședința publică din data de 12 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. S. împotriva sentinței civile nr. 11070 din 25 octombrie 2012 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._ privind și pe intimații pârâți CASA DE PENSII S. A M. UI
A. N. și M. A. N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul personal și reprezentantul pârâtelor intimate - consilier juridic Costică Rîndașu.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatelor și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depus la dosar un răspuns formulat de reclamant.
La întrebarea instanței dacă a contestat decizia din_ și în caz afirmativ, dacă poate indica un număr de dosar, reclamantul răspunde că nu poate indica un număr de dosar întrucât nu a contestat decizia din_ deoarece între timp i s-a emis o altă decizie respectiv decizia contestată în prezenta cauză.
Reprezentantul intimatelor arată că reclamantul face referire la trei adeverințe care poartă o dată ulterioară deciziei contestate și care nu au fost luate în calcul la stabilirea pensiei prin decizia contestată.
Nefiind formulate alte cereri în probațiune Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reclamantul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Reprezentantul pârâtelor intimate pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat solicitând menținerea sentinței pronunțate ca temeinică și legală, conform motivelor expuse în scris în întâmpinarea formulată, arătând în esență că reclamantul aduce critici legislației în vigoare și nu deciziei de revizuire a pensiei sau hotărârii pronunțate de prima instanță.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea înregistrată la instanță în data de_, reclamantul M. V.
S. a chemat în judecata pârâții M. A. N. și CASA DE PENSII S. A M. UI A. N., solicitând instanței să constate nulitatea absolută și în subsidiar, să dispună anularea deciziei nr. 45010/_ privind revizuirea pensiei sale și repunerea în situația anterioară prin acordarea drepturilor dobândite prin decizia nr. 090692/_ emisă în temeiul Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat.
În motivare, s-a arătat în esență că decizia este nelegală întrucât i s-au diminuat drepturile cu titlu de pensie prin aplicarea H.G. nr. 735/2010 în prezent
abrogată, decizia fiind emisă prin aplicarea acestor prevederi care au fost suspendate prin sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel Cluj.
S-au încălcat principiul neretroactivității legii, art. 180 alin.7 din Legea nr.
19/2000, iar anularea pensiei de serviciu constituie o nedreptate.
Pârâtul M.Ap.N. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive raportat la dispozițiile art. 1 alin.1 și art. 8 alin.1 lit. b din H.G. nr. 233/2011 și a solicitat respingerea excepției nulității absolute a deciziei de recalculare și pe fond ca fiind rămasă fără obiect întrucât prin O.U.G. nr.1/2011 s-a acordat reclamantului retroactiv pensia cuvenită și diferențele pe lunile ianuarie-februarie 2011, iar la data de_ s-a emis o nouă decizie de pensie recalculată, ținându-se seama de întreaga perioadă contributivă. Decizia contestată a fost emisă cu aplicarea prevederilor art.125 din H.G. nr. 257/201, fiind întemeiată în drept pe art.1, art.3 și Anexei nr.3 O.U.G. nr. 1/2011.
S-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 11070 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._
, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.
A. N. .
A fost respinsă acțiunea formulată împotriva pârâtei CASA DE PENSII S. A
M. UI A. N. B. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele
:
Prin decizia nr. 090692/_, reclamantului i s-a stabilit pensia de serviciu în cuantum de 1245539 lei iar la finele anului 2010 aceasta a ajuns la un cuantum de 1942 lei. Ulterior, în baza O.U.G. nr.1/2011, prin decizia nr. 45010/_ reclamantului i s-a revizuit pensia pe baza tuturor veniturilor obținute când era în activitate, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 1759 lei.
Potrivit art. 6 alin.1 și 2 din O.U.G. nr. 1/2011 pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 și până la data emiterii deciziei de revizuire iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Pensia reclamantului a fost revizuită din oficiu iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei se menține în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010. De asemenea, acestuia i s-a plătit diferența dintre pensia avută anterior recalculării și cea stabilită prin operațiunea de recalculare și ca atare reclamantului nu i s-a produs niciun prejudiciu prin recalcularea pensiei.
Conform prevederilor art.11 din H.G. nr.737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr.119/2010. Acest act normativ a fost abrogat prin art.4 din O.U.G. nr. 59/_ care, în anexă,cuprinde Normele metodologice privind revizuirea pensiilor prevăzute la art.1 lit.c-h din Legea nr.119/2010.
Referitor la suspendarea H.G. nr. 735/2010, prin Sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel Cluj, aceasta are efecte numai între părți, iar prin decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art.
12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
De altfel Curtea Constituțională, prin decizia nr.873/_, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie,astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de "drepturi câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.
Prin decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție. La fel, prin decizia nr.919/_, Curtea Constituțională a României a arătat că dispozițiile Legii privind aprobarea O.U.G. nr.1/2011 sunt constituționale, având în vedere consecințele practice ale intrării în vigoare a Legii nr.119/2010, respectiv lipsa identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, impactul negativ al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor, prin Legea nr. 119/2010, să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate.
Potrivit unei practici constante a CEDO dreptul la pensie intră în sfera noțiunii de "bun"; potrivit art.1 din Protocolul 1 la Convenție, referitor la protecția dreptului la proprietate, dar tot potrivit jurisprudenței Curții, trebuie verificat dacă, raportat la realitățile speței, există o astfel de încălcare.
Conform jurisprudenței CEDO, limitarea proprietății trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul urmărit. Or în speță, intervenția statului s-a făcut prin lege, așa cum prevede art.1 din Protocolul adițional iar scopul avut în vedere a fost, potrivit art.1-5 din Legea nr.119/2010 a fost acela de a recalcula pensiile de serviciu ale beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în funcție de toate veniturile realizate pe parcursul întregii cariere. Cu privire la principiul proporționalității, acesta presupune existența unui echilibru just între scopul vizat și mijloacele folosite.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat CEDO în cauza Muller vs. Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
CEDO a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social fiind împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți. Se citează din cauzele Kjartan Asmundsson c. Islandei, Eskelinen c. Finlandei, Hasani c. Croației, Kechko c. Ucrainei, Lelas c. Croației.
Legea nr. 119/2010, procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile.
Departe de a afecta dreptul la pensie, măsurile cuprinse în O.U.G. nr.1/2011 sunt de natură a ocroti drepturile fundamentale prevăzute în art.47 din Constituția României.
Natura și importanța dreptului la un anumit cuantum al pensiei raportat la alte drepturi și libertăți, recunoscute în genere prin acte constituționale ca fiind fundamentale, nu trebuie absolutizat ci trebuie luat în considerare în raport cu politicile economico-financiare ale statului și rolul pe care îl au în societate, așa cum rezultă din hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza Hauer (_ ).
Față de cele ce preced, instanța în baza art.6 din O.U.G. nr. 1/2011, coroborat cu prevederile art. 153 lit. f și g și art. 155 din Legea nr. 263/2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul
, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivare reclamantul învederează că a formulat contestație în termenul legal de la comunicarea deciziei de recalculare la comisia de contestații care funcționează în cadrul M. ui Administrației și Internelor în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii.
Cum în termenul legal de 45 zile de la momentul înregistrării contestației, potrivit dispozițiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, Comisia nu a emis o hotărâre care să soluționeze contestația depusă, apreciază că lipsa acestui răspuns echivalează cu respingerea demersului său, astfel că după expirarea termenului menționat este îndreptățit să se adreseze instanțelor de judecată.
Consideră că prin contestarea la Comisia de contestații din cadrul M. ui Administrației și Internelor a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 149 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.
Lipsește temeiul juridic al emiterii deciziei de recalculare a pensiei militare, în contextul în care prin Sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ s-a dispus "suspendarea executării HG 735/21 iulie 2010, pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunțarea instanței de fond." Sentința menționată a rămasă definitivă în baza Deciziei nr. 38/_ pronunțată de înalta Curte de C. și Justiție.
Așadar, emiterea deciziei de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul sentinței civile mai sus arătate. Având în vedere efectele "erga omnes" ale suspendării unui act administrativ prin decizii judecătorești rezultă că recalcularea pensiei s-a făcut în temeiul unui act normativ lipsit de orice efect.
Prin urmare, recalcularea pensiei în baza unui act a cărui aplicare este suspendată, reprezintă o gravă încălcare a legii, determinând nelegalitatea deciziei de revizuire a unei decizii de recalculare emise nelegal.
Recurentul invocă încălcarea dreptului de proprietate cu privire la modalitatea de calcul prin luarea în considerare a salariului mediu brut pe economie pentru perioadele în care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar. Se fac ample dezvoltări pe marginea acestei susțineri, cu invocarea dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 10 TCE, art. 6 alin. 1 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, a jurisprudenței CJUE (hotărârea Van Gend en Loos, a jurisprudenței Curții Constituționale a României, anume, decizia nr. 1344/2008, a jurisprudenței CEDO, anume, cauza Soporrong et Lonnroth c. Suediei, Gaygusuz c. Austriei, Buchen c. Cehiei, Muller c. Austriei ș.a., prin raportare la dispozițiile O.U.G. nr. 1/2011. se mai invocă încălcarea principiului neretroactivității legii, cu invocarea deciziei Curții Constituționale a României nr. 830/2008, a avizului
consultativ dat de Consiliul Legislativ cu privire la proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii.
Se mai invocă principiul drepturilor câștigate, cu invocarea dezlegării date de CJUE în sensul că "dacă prestațiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate cu regulamentul nou, acestea nu trebuie să fie reduse";.
Se mai arată că statul român anulează și diminuează ilegal și substanțial drepturile cadrelor militare, fiindu-i îngrădit dreptul la muncă prin Legea nr. 329/2009, conform căreia, neputând cumula pensia militară cu salariul în sectorul public, i-a fost reziliat contractul individual de muncă. s-a abrogat Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, conducând la o scădere drastică a nivelului de trai al rezerviștilor prin recalcularea/revizuirea pensiilor militare în plată. Reclamantului recurent i-a scăzut cuantumul pensiei brute cu 183 lei, de la 1940 lei la 1759 lei, măsură care, cumulată cu reducerea salariului soției cu 25 %, cu creșterea TVA cu 5% și cu creșterea prețurilor, în condițiile în care are în întreținere doi fii, unul student la medicină și unul elev la liceu, i-a redus dramatic și inacceptabil nivelul de trai acestuia și familiei sale.
În subsidiar, se contestă cuantumul pensiei stabilite prin decizia de revizuire, pentru motivele arătate în contestația depusă la comisia de contestații, raportat la faptul că se află în imposibilitate de a-i putea verifica veniturile lunare, deoarece nu i s-a pus la dispoziție o adeverință completată așa cum prevede legea (Legea nr. 16/1996, art. 21, O.G. nr. 33/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 223/2002, art. 5), neputând fi identificate cu precizie primele și recompensele care i-au fost acordate de-a lungul timpului.
În acest sens, a anexat cererea pe care a expediat-o Casei de pensii sectoriale a M.Ap.N., împreună cu adeverințele eliberate de unitățile militare nr. A-1304/UM01381 și nr. A-12441/UM 02490";S, din care rezultă că o parte din aceste prime și recompense, deși identificate în ordinul de zi pe unitate, nu au fost luate în calcul în baza de date unică pentru recalcularea /revizuirea pensiei. Al treisprezecelea salariu nu a putut fi identificat.
Prin întâmpinarea formulată, M. A. N., în nume propriu și reprezentat legal al Casei d pensii sectorială,
a solicitat respingerea recursului, arătând în esență că prin recursul formulat, nu se aduc critici sentinței, ci se limitează a atașa cererii de recurs acțiunea introductivă.
Reclamantul solicită în fapt revenirea la situația anterioară, respectiv obligarea la plata pensiei militare stabilite în temeiul Legii nr. 164/2001, abrogată. Reclamantul nu solicită emiterea unei noi decizii de pensie în temeiul și cu aplicarea Legii nr. 119/2010, conform metodologiei de calcul prevăzute de O.U.G. nr. 1/2011, ci emiterea unei noi decizii cu respectarea cuantumului din decembrie 2010. pe de altă parte, reclamantul, potrivit prevederilor art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2011, poate să solicite direct Casei de pensii sectoriale revizuirea pensiei la cererea sa, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Nu va fi admisă excepția nulității recursului.
Deși, așa cum arată intimata pârâtă, motivele de recurs sunt formulate de o manieră generalizantă, prin trimiteri la dispoziții legale și la starea de fapt și nu concretizează criticile la adresa sentinței, nu le adresează sentinței, ci în continuare critică decizia de recalculare/revizuire a pensiei, se constată că aceste trimiteri, ample, au legătură cu cauza, astfel încât se poate face o corelație între aceste "motive de recurs"; - petitele acțiunii - considerentele primei instanțe, situație în care considerarea recursului ca nemotivat ar apărea ca excesivă.
Nefondat este motivul de recurs prin care se afirmă nelegalitatea indirectă a deciziei de revizuire, în condițiile în care aceasta revizuiește o deciziei de recalculare
nelegală în măsura în care a fost emisă fără temei juridic, în aplicarea dispozițiilor
nr. 735/2010, act normativ ce fusese suspendat prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ .
În mod evident, acest motiv de nelegalitate putea fi invocat în cadrul contestației îndreptate împotriva deciziei de recalculare, decizia de revizuire ce face obiectul prezentului dosar nefiind afectată de acest invocat viciu. În plus, faptul că prin sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel Cluj s-a dispus suspendarea executării HG nr. 735/21 iulie 2010 nu are relevanța scontată, temeiul juridic al trecerii de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe Legea nr. 19/2000, fiind asigurat de Legea nr. 119/2010, măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și Justiție și CEDO conform celor ce urmează, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în Legea nr. 119/2010.
Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010, astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 735/2010, act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
În privința fondului, Curtea reține că prin art.1 lit. a din Legea nr.119/2010, pensiile de stat ale militarilor au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2010, calculate pe baza veniturilor efectiv realizate.
În aplicarea acestui act normativ, reclamantul arată că i-a fost recalculată pensia de serviciu, iar ulterior, în baza O.U.G. nr.1/2011, prin decizia contestată, i s-a revizuit pensia pe baza veniturilor obținute când era în activitate, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 1759 lei.
Temeiul acțiunii, pe care s-a bazat prima instanță în soluționarea cauzei, vizează aceleași considerente pentru care persoanele ale căror pensii de serviciu au fost recalculate, le-au invocat în fața instanțelor de judecată în contestarea măsurii recalculării întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 119/2010, anume, incompatibilitățile pe care reclamantul, în calitate de militar, le-a avut în timpul serviciului, încălcarea principiului neretroactivității și a substanței dreptului la pensie, discriminarea, neconstituționalitatea măsurii de recalculare și apoi de revizuire, încălcarea dreptului de proprietate și prin aceasta a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
La aceste motive s-a raportat prima instanță în soluționarea cauzei.
În analiza prezentului recurs, Curtea de Apel se va raporta la măsura recalculării pensiilor de serviciu, privită global, ca o sumă de măsuri adoptate de legiuitor, înglobând atât Legea nr. 119/2010, cât și O.U.G. nr. 1/2011 (prin aceasta din urmă fiind fundamentată încă o dată recalcularea pensiilor, intenția fiind de a se corecta lacunele Legii nr. 119/2010 și de a se pune de acord intenția legiuitorului cu exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010), sens în care va avea în vedere următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului:
Controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010, exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție.
Prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt con stituționale, în raport cu
dispozițiile constituționale a le art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 -
egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul d e proprietate privată
, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat
din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din
Constituție raportat la art. 1 din Prot ocolul nr. 1 adițio nal la Convenția p entru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
(dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 (ex. Decizia nr.1579/_ ).
Decizia nr.29/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr.119/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr.871 și nr.873/2010 cu privire la
neretroactivitatea legii și la discriminare
.
"Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din
31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite
inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja
constatată prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, instanța
constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit
art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu
puteau face reevalu ări în temeiul art. 16 din Constituție
, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate
în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție
:
"În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea Legii nr. 119/2010 și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la Convenție.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în art. 1 din Legea nr. 119/2010, acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000, în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul Curții de Conturi.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000.
Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenției europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o
"ingerință"; din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim
instanțele au reținut că ingerința este l egală, întrucât este reglementată de Legea nr.
119/2010, și urmărește un "scop legitim";, de utilitate publică
, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului
rezonabil de proporț ionalitate";
a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici
"ingerința"; nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit
în mod riguros, în c oncret, acest eleme nt ce reprezintă o ci rcumstan ță importantă în
identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se
observa proporția re ducerii beneficiului social în discuție pe ntru reclamantul ca uzei,
iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speci ale
pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință";, în afara statutului de "victimă";
(dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt
stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social
ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum ind emnizația socială p entru
pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare
în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor
trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost
depășit un anumit "prag de dificultate";
pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe"; în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că
stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în
fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României.
"Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz
c. Poloniei,
decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației
, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei
, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei
, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei
, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în
atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată
pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul
economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitel e sisteme de pensii
.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor,
deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul generalal pensiilor
, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curt ea a reținut că ref orma
sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atinger e drepturilor la
prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale,
achitate în timpul anilor de serviciu
.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este
una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei
constituie motivul acordări i anumitor privilegii
.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire la
invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție
.
Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din Convenție
. De altfel, o decizie de inadmisibilitate s-a pronunțat și în cauza Constantin
Abăluță și alții c. Românie, chiar cu privire la recalcularea pensiilor cadrelor militare în baza Legii nr. 119/2010, care reiterează punctul de vedere al CEDO exprimat în cauza Frimu.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, apreciind că, întrucât rațiunea este aceeași, în speță sunt aplicabile, mutatis mutandis, inclusiv considerentele CEDO din spețele invocate mai sus, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 164/2001, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantului.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit "pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1759 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul 2012 în cuantum de 900 lei, conform datelor statistice ale Casei N. de P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
În speță, deși s-au formulat unele precizări cu privire la situația sa financiară, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei, nu au fost aduse probe care să contureze o situație deosebită, din contra, cuantumul pensiei reclamantului se apropie de dublul unei pensii medii pentru limită de vârstă, se afirmă că soția reclamantului lucrează în cadrul unei instituții bugetare, astfel încât, chiar dacă salariul acesteia a suportat reducerea temporară cu 25 % conform Legii nr. 118/2010, toate acestea nu pot avea semnificația unei sarcini individuale excesive, ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
În fine, se constată că art. 153 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene prevede că Uniunea susține și completează acțiunea statelor membre în domeniile privind securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor, însă conform alin. 4 din același articol dispozițiile adoptate în acest sens "nu aduc atingere dreptului recunoscut statelor membre de a-și defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială și nu trebuie să aducă atingere echilibrului financiar";. Drept urmare, întrucât orice stat membru este pe deplin suveran să își organizeze sistemul de securitate socială, nu se poate reține că pensia de serviciu este un drept câștigat, garantat pentru viitor, în sensul normelor europene.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va respinge recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. S. împotriva sentinței civile nr. 11070 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr. _
, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. G. -L. T. I. T.
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex.
Jud.fond. E. B.
| ← Decizia civilă nr. 1255/2013. Nulitate act. Asigurări sociale | Decizia civilă nr. 1713/2013. Litigiu CAS. Asigurări sociale → |
|---|
