Decizia civilă nr. 1713/2013. Litigiu CAS. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1713/R/2013
Ședința publică din data de 2 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 12892 din_ pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimata reclamantă C. DE
E. N. S.R.L. C. -N., având ca obiect litigii CAS.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta recurentei - consilier juridic Csetri Aura și reprezentanta intimatei - avocat L. E. Chiorean din cadrul Baroului C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la data de 28 martie 2013 intimata a depus la dosar întâmpinare.
I se comunică reprezentantei recurentei un exemplar al întâmpinării formulate în cauză iar aceasta arată că a luat cunoștință de cuprinsul actului.
Reprezentantele părților arată că nu au cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, motive pe care le susține în fața instanței.
Reprezentanta intimatei susține întâmpinarea formulată, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 12892 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul C. DE E. N. S.R.L. împotriva pârâtei C. DE A. DE S. C. și în consecință s-a anulat decizia nr. E 656/_ emisă de C. de A. de S. a
J. C. .
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 6917 lei reprezentând diferența dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii care
se suportă din bugetul FNUASS și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații la bugetul FNUASS aferentă perioadei martie 2010-septembrie 2010.
A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata unei dobânzi de 0,04% pe zi de întârziere.
A fost redus onorariul avocațial solicitat de reclamantă de la 2000 de lei la 1000 de lei și a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
În fapt, prin cererea înregistrată sub nr. 19893/_ la C. de asigurări de sănătate C., reclamanta C. de E. N. S. a solicitat restituirea sumei de 6917 de lei, reprezentând indemnizații achitate de aceasta în calitate de angajator asiguraților pentru perioada martie 2010 - septembrie 2010, sumă care a depășit totalul contribuțiilor datorate pentru concedii și indemnizații.
Astfel cum reiese din cuprinsul adresei nr. 19893/_, pârâta a comunicat reclamantei că nu i s-a aprobat restituirea sumei solicitate, reprezentând diferența dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii care se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate aferentă perioadei martie- septembrie 2010, cu motivarea că restituirea nu a fost solicitată în termenul legal de 90 de zile, conform art. 82 din Ordinul nr. 60/2006.
Împotriva refuzului pârâtei, reclamanta a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr. 25114/_, soluționată prin decizia nr. E656/_ emisă de C. de A. de S. a J. C., în sensul respingerii acesteia.
În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 82 din Ordinul nr. 60/_, indemnizațiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termen de 90 zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite, cuantumul indemnizațiilor astfel solicitate achitându-se la nivelul cuvenit în perioada prevăzută în certificatul medical.
În conformitate cu prevederile art. 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 158/2005, indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite.
Ori, astfel cum reiese din analiza textelor legale mai sus menționate, invocate de pârâtă în justificarea refuzului său de a restitui suma solicitată de reclamantă cu titlu de indemnizațiile sociale de sănătate, acestea nu reglementează operațiunea de recuperare a sumelor reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, ci se referă la solicitarea indemnizațiilor de către beneficiari, calitate pe care o pot avea doar persoanele fizice angajați.
Astfel, potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 158/2005,
"Persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asigurați, au dreptul, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, dacă(…)";. De asemenea, potrivit art. 3 indice 1 din același act normativ arată că: "Pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, persoanele prevăzute la art. 1 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: (…)";.
Rezultă, așadar, că beneficiarii despre care se face vorbire la art. 40 din OUG nr. 158/2005 nu pot fi decât asigurații sistemului de asigurări sociale de sănătate, așadar angajații și nicidecum angajatorii.
Prin urmare, termenul de 90 de zile invocat de pârâtă se aplică persoanelor asigurate, iar nu angajatorilor acestora, textele legale aplicabile raportului juridic
dintre angajator și C. de asigurări de sănătate fiind art. 38 alin. 2 din O.U.G. nr. 158/2005, respectiv art. 77 alin. 1 din Ordinul nr. 60/2006, texte legale care nu reglementează vreun termen special înăuntrul căruia să fie obligatorie solicitarea restituirii sumelor reprezentând diferența dintre indemnizațiile de asigurări sociale plătite angajaților ce se suportă din FNUASS și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații la bugetul FNUASS.
Potrivit dispozițiilor art. 38 alin.2 din O.U.G. nr.158/2005, sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, aceste sume neputând fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 77 alin.1 din Ordinul nr. 60/2006, sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație.
Ori, aceste dispoziții legale nu cuprind referiri la vreun termen special în cadrul căruia angajatorul beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate ar trebui să solicite recuperarea diferenței dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii ce se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, astfel că se poate concluziona că acestor cereri le este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art. 3 din Decretul nr.167/1958, respectiv de art. 2517 din Legea nr. 287/2009 - Codul civil.
Pentru aceste motive, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei de restituire către reclamantă a diferențelor aferente perioadei martie 2010 - septembrie 2010 este nejustificat, extinderea termenului de 90 de zile la raporturile dintre angajatori și autoritatea publică cu competențe în materia asigurărilor sociale de sănătate neavând suport legal, astfel că se impune admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamantă, anularea deciziei nr. E 656/_ emisă de C. de A.
de S. a J. C. și obligarea pârâtei să achite reclamantei suma de 6917 lei reprezentând diferența dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii care se suportă din bugetul FNUASS și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații la bugetul FNUASS aferentă perioadei martie 2010- septembrie 2010.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata unei dobânzi fiscale de 0,04% pe zi de întârziere, instanța a reținut că, potrivit art. 124 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Instanța a constatat că dispozițiile art. 117 alin. (2) și (2^1) mai sus menționate reglementează sume de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice și sume încasate prin poprire, în plus față de creanțele fiscale pentru care s-a înființat poprirea, sume care se restituie din oficiu.
Totodată, prevederile art. 70 arată că cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod (respectiv Codul de procedură fiscală) se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Ori, astfel cum se constată din analiza acestor texte legale, sumele la care a fost obligată pârâta în cauza de față nu au rezultat din regularizarea anuală a impozitului pe venit și nici nu se acordă ca urmare a unei cereri depuse în temeiul Codului de procedură fiscală.
Astfel cum prevede art. 38 alin. 2 din O.U.G. nr. 158/2005, sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din contribuțiile datorate pentru lunile următoare sau din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
Ori, în raport de acest ultim text legal citat, se constată că sumelor de bani ce se impune a fi restituite reclamantei nu li se pot aplica dobânzi fiscale de 0,04% pe zi de întârziere, astfel că s-a impus respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.
În ce privește cheltuielile de judecată solicitate în cauză de reclamantă, instanța a constatat că, în raport de complexitatea cauzei, necesitând administrarea doar a probei cu înscrisuri și ținând cont de împrejurarea că aceasta s-a finalizat la al doilea termen de judecată, în temeiul art. 274 alin.3
C.proc.civ., s-a impus reducerea cuantumului onorariului solicitat de la 2000 de lei la 1000 de lei; pârâta căzută în pretenții a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial, astfel cum a fost redus.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. DE A. DE S.
C.
, solicitând casarea sentinței ca netemeinică și nelegală și în urmare judecării, respingerea acțiunii formulată de reclamanta.
În motivare pârâta arată, în esență, că instanța de fond face o aplicare greșită a legii când apreciază că dispozițiile art.40 din O.U.G. nr. 158/2005 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 36/2010, raportat la art.38 alin.2 din OUG nr.158/2005 și al art.77 alin. l din Normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate aprobate prin Ordinul 60/2006, nu cuprind referiri la vreun termen special în cadrul căruia angajatorul beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate ar trebui să solicite recuperarea diferenței dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii ce se suportă din bugetul FNUASS și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații.
Sunt citate dispozițiile legale evocate, cu precizarea că reclamanta a înregistrat la sediul CAS C. cererea de restituire a indemnizațiilor aferente certificatelor de concediu medical emise în perioada martie 2010-septembrie 2010 la data de_, în condițiile în care art. II al O.U.G. nr. 36/2010 arată:
"Certificatele de concediu medical eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență";, tocmai pentru a se realiza astfel o protecție a beneficiarilor de indemnizații, dar și a fondului.
Termenul general de prescripție de 3 ani menționat la art.3 din decretul Lege nr. 167/1958 este un termen cu caracter general, iar în măsura în care prin acte normative cu caracter special sunt reglementate alte termene de prescripție se aplică cu precădere acestea din urmă.
Cât privește aprecierea instanței de fond referitoare la faptul că termenul de
90 de zile menționat la art.40 din O.U.G. nr. 159/2005 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 36/2010 se aplică asiguratorilor acestora, precizează faptul că în accepțiunea legii au calitatea de beneficiar atât salariații care
beneficiază de indemnizațiile la care se referă O.U.G. nr. 158/2005 cât și angajatorii care plătesc aceste indemnizații, cu precizarea că sumele se recuperează din FNUASS, din credite bugetare prevăzute cu această destinație (art.38 din O.U.G. nr. 158/2005).
Beneficiarul sumelor cerute de angajator de la C. de A. de S. C. este angajatorul, sumele intră în contul angajatorului, iar angajatorul nu le virează angajaților lui ci își recuperează banii pe care el i-a achitat deja angajaților, conform dispozițiilor art.36 alin.2 și 3 lit. a din O.U.G. nr. 158/2005.
Prin urmare și angajatorul are calitatea de beneficiar atâta timp cat aceste sume se suporta dintr-un buget special, respectiv din bugetul FNUASS.
De altfel Noțiunea de beneficiar este definită prin Dicționarul limbii române ca fiind persoană, colectivitate sau instituție care beneficiază de ceva.
Acest fapt rezulta din preambulul O.U.G. nr.36/2010, unde se menționează ca aceasta ordonanța a fost adoptata avându-se în vedere insuficiența sumelor alocate în cadrul FNUASS, asupra căruia în ultimii ani s-a exercitat o presiune din ce în ce mai crescuta a sumelor decontate beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale, se impune implementarea unui mecanism menit sa protejeze asigurații de o eventuala incapacitate de plata către fond a acestor drepturi.
În ce privește obligarea recurentei la achitarea sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuielilor de judecata, consideră ca nu se justifica plata acestora întrucât
instituția pârâtă nu se afla în culpa respectând dispozițiile legale referitoare la concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.
Prin întâmpinare, reclamanta
a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței atacate ca temeinică și legală și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată că sentința atacată este temeinică și legală, dispozițiile sale fiind în deplină concordanță cu prevederile art. 1 alin. 1, art. 31, art. 38 alin.
2 O.U.G. nr. 158/2005, art. 77 Ordin nr. 60/2006 și inclusiv cu prevederile invocate de către intimata recurenta, ale art. 40 (1) din O.U.G. nr. 158/2005 și art. 82 al Ordinului nr. 60/2006 dispoziții care, însă, îi vizează exclusiv pe beneficiarii concediului medical respectiv ai indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate - persoane fizice angajate/asigurate.
Beneficiarul este persoana căreia i se acorda un drept de asigurări sociale de sănătate prevăzut de O.U.G. nr. 158/2005, în speța salariatul.
A afirma, astfel cum eronat procedează recurenta, ca "in acceptiunea legii au calitatea de beneficiar atât salariații care beneficiază de indemnizațiile la care se refera O.U.G. nr. 158/2005, cât și angajatorii care plătesc aceste indemnizații"; înseamnă a nesocoti orice regula de interpretare a normelor juridice, a ignora orice raționament logic.
Sumele cerute de către angajator de la intimata recurentă reprezintă diferența dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite efectiv salariaților proprii de către aceasta, dar care se suporta, potrivit legii, din bugetul FNUASS și contribuția reclamantei angajator pentru concedii și indemnizații datorata bugetului FNUASS, aferenta perioadei martie 2010-septembrie 2010.
În consecința, reclamanta angajator a achitat efectiv salariaților proprii, în perioada martie 2010 - septembrie 2010, indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate cuvenite acestora, urmând ca, în mod firesc și legal, sa solicite intimatei restituirea către aceasta a sumei reprezentând indemnizații achitate asiguraților, care depășesc obligația angajatorului de plată a contribuției pentru concedii și indemnizații.
În expunerea de motive a Ordonanței de Urgență nr. 36/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 158/2005, se vorbește exclusiv despre interesele asiguraților, invocându-se necesitatea de
implementare a unui mecanism menit sa protejeze asigurații de o eventuala incapacitate de plata de către fond a drepturilor de asigurări sociale.
La aceeași concluzie conduce și nota de fundamentare a O.U.G. nr. 36/2010 care, la punctul 2 "Schimbări preconizate"; vorbește despre protecția sănătății populației, a "beneficiarilor de indemnizații, dar și a fondului"; prin gestionarea eficienta a FNUASS, finalitate ce se urmărește a fi realizata inclusiv prin "responsabilizarea atât a medicilor prescriptori cât și a asiguraților beneficiari de certificate de concediu medical, în conformitate și cu legislația similară a altor state membre ale Uniunii Europene";, respectiv prin responsabilizarea beneficiarilor de a depune într-un termen considerat optim documentele justificative la casele de asigurări de sănătate în vederea efectuării plății indemnizațiilor";.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Așa cum corect a reținut tribunalul, la baza Deciziei nr. E 656/_ emisă de pârâtă, au stat considerente legate de nesolicitarea restituirii diferenței dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii ce se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, aferentă perioadei martie-septembrie 2010, în termenul legal de 90 de zile, conform art. 82 din Ordinul nr. 60/_ actualizat prin Ordinul nr. 430/2010. S-au mai avut în vedere dispozițiile art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005, actualizată prin O.U.G. nr. 36/2010.
Se constată o corectă interpretare a acestor dispoziții legale ce au următorul cuprins:
Art. 82 din Ordinul nr. 60/_ actualizat:
"Indemnizațiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termen de 90 zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite. Cuantumul indemnizațiilor astfel solicitate se achită la nivelul cuvenit în perioada prevăzută în certificatul medical";.
art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005, actualizată prin O.U.G. nr. 36/2010:
"(1) Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite";.
Din lectura acestor texte de lege se constată că acestea nu fac referiri la operația de recuperare a sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă.
Textele avute în vedere de pârâta recurentă se referă la solicitarea indemnizațiilor de către beneficiari, sens în care relevante sunt dispozițiile art. 31, respectiv ale art. 1 din O.U.G. nr. 158/2005, unde se arată:
"Pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, persoanele prevăzute la art. 1 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: (…)";
"Persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asigurați, au dreptul, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, dacă: (…)";.
Apare cu evidență, raportat la aceste texte de lege relevante sub aspect terminologic, faptul că termenul de 90 de zile se aplică beneficiarilor indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, care sunt persoanele asigurate, nicidecum angajatorii acestora.
Extinderea acestui termen la raporturile dintre angajatori și autoritatea publică cu competențe în materia asigurărilor sociale de sănătate nu are un suport legal.
Dimpotrivă, textele legale care reglementează raportul juridic dintre părțile în litigiu sunt:
- art.38 alin.2 din O.U.G. nr.158/2005
"(2) Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate";;
- art.77 alin.1 din Ordinul nr.60/2006:
"(1) Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație";.
Or, se constată că aceste dispoziții nu cuprind referiri la vreun termen special în cadrul căruia să fie imperativă solicitarea de către angajatorul beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate a recuperării diferenței dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii ce se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Ca urmare, în mod corect trebuie aplicat termenul general de prescripție de 3 ani, reglementat de art. 3 din Decretul nr.167/1958.
Nu poate fi reținut modul de interpretare a dispozițiilor O.U.G. nr. 158/2005, propus de pârâta recurentă, în condițiile în care acesta nu se bazează pe dispoziții legale din corpul actului normativ, fiind chiar în contradicție cu termenii acestuia. Propunerea pârâtei este în sensul de a se face o interpretare bazată pe intenția legiuitorului, astfel cum aceasta este transpusă în preambulul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 36/2010.
Curtea notează, raportat la acestea, că potrivit prevederilor art. 43 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, "(1) Preambulul enunță, în sinteză, scopul și, după caz, motivarea reglementării. El nu poate cuprinde nici directive, nici reguli de interpretare. Preambulul precedă formula introductivă.
Includerea preambulului în cuprinsul actului normativ se apreciază de la caz la caz.
La ordonanțele de urgență preambulul este obligatoriu și cuprinde prezentarea elementelor de fapt și de drept ale situației extraordinare ce impune recurgerea la această cale de reglementare.
În cazul actelor normative ale administrației publice centrale de specialitate sau ale administrației publice locale, în preambul se menționează și avizele prevăzute de lege";.
Rezultă deci explicit, din legislația în vigoare, imposibilitatea de a echivala preambulul unui act normativ cu o normă interpretativă, raportat la principiul separației puterilor în stat, întrucât sarcina de aplicare și interpretare a legilor revine instanțelor, iar nu legiuitorului, care trebuie, conform normelor prescrise de Legea nr. 24/2000, să elaboreze acte normative clare și precise (art. 8), "într- un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc"; (art. 36).
Pentru situația în care legiuitorul dorește să reglementeze mai clar o chestiune a cărei interpretare de către instanțe cunoaște imprecizii din punctul său de vedere, sau care este divergentă la nivelul instanțelor, s-au reglementat, prin art. 69, " (1) Intervențiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale";, care "se realizează printr-un act normativ interpretativ de același nivel cu actul vizat, prin dispoziții interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziției al cărui sens trebuie clarificat.
(2) Interpretarea legală intervenită potrivit alin. (1) poate confirma sau, după caz, infirma ori modifica interpretările judiciare, arbitrale sau administrative, adoptate până la acea dată, cu respectarea drepturilor câștigate";.
Or, nefiind adoptat în speță un atare act normativ interpretativ, interpretarea revine instanței judecătorești.
De altfel, în preambul se specifică faptul că "intervenția legislativă de urgență și extraordinară este justificată de necesitatea unei reglementări exprese în vederea cheltuirii responsabile și eficiente a banului public prin responsabilizarea atât a furnizorilor de servicii medicale, cât și a beneficiarilor de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate";, fără nici o referire la categoria din care face parte reclamanta.
În operațiunea de interpretare a normelor juridice incidente, Curtea constată că dacă nu pot fi impuse prin preambulul actului normativ norme interpretative, cu atât mai puțin se pot deduce acestea din notele de fundamentare a actelor normative. Totuși, acceptând că în această notă de fundamentare este de presupus că se vor regăsi revelate considerentele pe care le-a avut în vedere legiuitorul pentru adoptarea actului în discuție, și deci, prin aceasta, rațiunea legii, raportat la O.U.G. nr. 36/2010, se constată că nici în acest document nu se regăsesc precizări care să conducă la concluzia că s-ar fi urmărit, prin acest act normativ, reducerea termenului în care angajatorii să depună certificatele de concediu medical spre decontare la casele de asigurări de sănătate județene, întrucât în mod constant, se face referire la "beneficiari de certificate de concediu medical";, aceștia nefiind, în mod cert, angajatorii, ci angajații.
În plus, la rubrica privind impactul măsurii legislative asupra mediului de afaceri, se face mențiunea că acesta nu există, motiv pentru a se considera încă o dată că nu s-a avut în vedere, prin acest act normativ, o operațiune îndeplinită de angajatori, care compun mediul de afaceri.
De asemenea, la rubrica "impactul social";, se face vorbire despre
"Eficientizarea activității de acordare și verificare a certificatelor de concediu medical în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum și responsabilizarea atât a medicilor prescriptori cât și a asiguraților beneficiari de certificate de concediu medical";, fără nici o mențiune cu privire la angajatori.
Pe de altă parte, chiar în condițiile în care, în fapt, intenția legiuitorului ar fi vizat scopul și consecutiv, mijloacele legale pe care le invocă recurenta, interpretarea legii nu poate fi făcută în vădită contradicție cu termenii legii, întrucât o atare interpretare ar bulversa nepermis stabilitatea legislativă pe care se întemeiază destinatarii actelor normative, punându-i în situația de a suporta consecințe juridice indirect sancționatoare din punct de vedere financiar, fără a se putea indica o încălcare de către aceștia a unor sarcini ipotetic prevăzute pentru ei prin texte de lege clare și neechivoce.
Or, interpretarea textului unui act normativ trebuie făcută în sensul pe care îl indică termenii săi, deci în acord cu litera sa, neputând fi agreată o interpretare bazată pe scopul legii acolo unde acesta nu este în mod evident conturat și când se afirmă că ar fi în contradicție cu litera sa, în detrimentul evident al destinatarilor legii.
Raportat la norma tranzitorie pe care de asemenea se întemeiază recurenta pârâtă, Curtea constată că în cuprinsul acesteia (art. II din O.U.G. nr. 36/2010) nu se face vorbire despre vreo decădere sau prescripție, pentru a se putea opune o consecință legată de aceste instituții, angajatorilor.
Consecința este temeinicia sentinței.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., urmează a fi obligată recurenta la plata sumei de 750 lei în favoarea intimatei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
În drept, se reține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 1 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. DE A. | DE S. | |
C. | împotriva sentinței civile nr. 12892 din_ a Tribunalului C. | pronunțată |
în dosar nr._ pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei C. DE E. N. S. suma de 750 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
G. | -L. T. | I. | T. | D. C. | G. |
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. A. M. I.
| ← Decizia civilă nr. 416/2013. Contestație decizie pensionare.... | Decizia civilă nr. 21/2013. Litigiu CAS. Asigurări sociale → |
|---|
