Decizia civilă nr. 4375/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4375/R/2013

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M.

GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. A. împotriva sentinței civile nr. 12199 din 2 septembrie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., privind și pe intimata pârâtă C. J. DE P. C. și C.

N. DE P. P., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului recurente - avocat Ciceo I. din cadrul Baroului C. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatelor și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului depune la dosar delegația sa de reprezentare, chitanța ce atestă plata onorariului avocațial și arată că nu are cereri de formulat.

Nefiind formulate cereri prealabile,Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului susține recursul astfel cum a fost formulat în scris solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, anularea deciziei de respingere a cererii de înscriere la pensie anticipată parțială, anularea Hotărârii emise de Comisia Centrală de Contestații și obligarea pârâtelor la a emite o nouă decizie de pensie anticipată parțială cu luarea în considerare a adeverinței emise de SC Minesa SA C., cu cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 12119 din_ pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea formulată, precizată și completată de reclamantul B. A. împotriva pârâtelor C. J. de P. C. și C. N. de

P. P., având ca obiect asigurare socială.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Pârâta a emis la data de_ Decizia R 81556 prin care a respins cererea de pensionare a reclamantului motivând că vârsta la data înscrierii la pensie anticipată este mai mică decât vârsta standard de pensionare si stagiul de cotizare este mai mic decât stagiul complet de cotizare.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație la Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de P. P. care prin Hotărârea nr. 4496/_ a respins contestația.

A fost reținut că din Adeverința nr. 1914/_ eliberată de S.C. Minesa S.A., rezultă că în perioada_ -_ reclamantul a fost încadrat în grupa I de muncă conform Anexei nr. 1 pct.3 din Ordinul nr.50/1990 si nr. 125/1990 în procent de 50% din timp, conform nominalizării efectuate prin Deciziile nr. 65/1990 și nr. 8/1997, precum și faptul că din Adeverința nr. 1916/_ rezultă că în perioada_ -_ a realizat venituri suplimentare care au fost incluse în baza lunară de calcul si pentru care s-au plătit contribuțiile către bugetul asigurărilor de stat.

A fost de asemenea avut în vedere faptul că reclamantul a mai depus la dosarul cauzei Adeverința nr. 2060/_ emisă de S.C. Hidroconstrucția S.A.

B. din care rezultă că în perioada_ -_ reclamantul a beneficiat de spor de șantier, de spor pentru condiții grele, de spor pentru subteran si de plata muncii peste durata normală de lucru.

Au fost reținute ca incidente în cauză prevederile art. 65 alin.1 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora, pensia anticipată parțială se cuvine cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare precum si celor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani și prevederile art. 52 din aceeași lege care prevede că, vârsta standard de pensionare pentru bărbați este de 65 ani si stagiul complet de cotizare este de 35 ani.

S-a reținut că reclamantul este născut la data de_ iar la data de_ când a formulat cererea de pensionare avea vârsta de 60 de ani însă avea un stagiu total de cotizare realizat de 34 ani si 5 zile.

În opinia instanței cele două condiții de obținere a pensiei, respectiv vârsta de pensionare si stagiul de cotizare trebuie realizate cumulativ, care în speță, nu sunt îndeplinite cumulativ, motiv pentru care decizia contestată este legală.

S-a considerat de instanță că potrivit prevederilor art. 66 din Legea nr. 263/2010, la acordarea pensiei anticipate partiale reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută la art. 65 alin.1 nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative, astfel că cererea reclamantului privind acordarea pensiei anticipate partiale cu reducerea vârstei standard de pensionare pentru munca desfășurată în grupa I de muncă este lipsită de temei si a fost respinsă.

Instanța a mai considerat că cererea reclamantului privind valorificarea sporurilor realizate la foștii angajatori si dovedite cu adeverințele arătate a fost respinsă întrucât acestea pot fi valorificate doar în momentul în care reclamantul întrunește condițiile de pensionare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. A.

solicitând admiterea prezentului recurs si modificarea in totalitate a prevederilor Sentinței civile nr.12119/_, ca fiind netemeinica si nelegala, in sensul admiterii cererii asa cum a fost formulata.

Prin motivele recursului au fost evidențiate demersurile făcute pentru desființarea Deciziei R 8/556/_ emisă de pârâtă, apreciind în final asupra netemeiniciei și nelegalității hotărârii atacate.

În susținerea criticii au fost arătate următoarele:

In perioada_ -_, conform inscrierilor din Adeverințele nr,1914/_ si nr.1915/_ eliberate de S.C.MINESA S.A. C., recurentul a lucrat in grupa I-a de munca, in procent de 50% din timp, o perioada efectiv lucrata de 5 ani, 7 luni si 23 zile, conform Ordinului nr.50/1990 anexa 1 pct.3, modificat si completat prin Ordinul nr.125/1990 a M.M.P.S. si a nominalizării

efectuate in baza Deciziei ICPMSN C. -N. nr.65/_ si a Deciziei SC ICPM SA nr.8/_ - ca urmare a revizuirii grupelor de munca in cadrul institutului.

Motivul invocat de C.J.P. C. prin Decizia nr.R 81556/_, preluat in Hotărârea nr.4496/_ de către Comisia Centrala de Contestații B., conform căruia pentru perioada_ -_ nu se acorda grupa l-a de munca (condiții deosebite) întrucât nu sunt respectate prevederile Ordinului nr.50/1990 pct.3 si pct. 7 a fost apreciat ca netemeinic si nelegal.

Conform pct. 7 din Ordin 50/1990, încadrarea in grupa a l-a de munca se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse in aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa a I-a, personalul sa lucreze in aceste locuri cel puțin 50% din programul de lucru ;

In baza prevederilor pct.6 din Ordin nr.50/1990 " Nominalizarea persoanelor care se incadreaza in grupele a I- a si a II - a de munca se face de către conducerea unităților impreuna cu sindicatele libere din unitate, tinandu-se seama de condițiile deosebite de munca concrete in care isi desfășoară activitatea persoanele respective (noxe, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc de explozie, iradiere sau infectare, etc. "

Raportându-se la cele reținute de instanță potrivit cărora este născut la data de_, iar la data de_ cand a formulat cererea de pensionare avea vârsta de 60 ani 6 luni, nu 60 ani cum greșit precizează instanța de fond in sentința pronunțata, astfel că având vârsta de 60 ani 6 luni, îndeplinea condiția de acordare a pensiei anticipate parțiala.

Conform art.65 alin(1) « pensia anticipata parțiala se cuvine, cu cel mult 5 ani inaintea implinirii vârstei standard de pensionare. Vârsta standard de pensionare in cazul reclamantului este 65 ani. », astfel că el nu are nevoie de reducerea vârstei standard pentru acordarea pensiei anticipata parțiala.

Conform art.65 alin(1), pensia anticipata parțiala se cuvine, cu cel mult 5 ani inaintea implinirii vârstei standard (condiție îndeplinita de recurent), persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum si celor care au depășit stadiul complet de cotizare cu pana la 8 ani.

S-a arătat de reclamant că în decizia atacată s-a reținut că vârsta lui la data inscrierii la pensie (_ ) este de 60 ani 6 luni; vârsta standard de pensionare pentru un bărbat născut in luna martie 1951 = 65 ani; stagiul complet (legal) de cotizare = 35 ani; stagiul total de cotizare realizat 34 ani 0 luni 5 zile; conform anexei la Decizia de pensie R 81556/_, parata C.J.P.C. i-a luat in calcul ca fiind lucrate in grupe de munca următoarele perioade: in grupa i-a de munca (Legea nr.3/1977)= 1 an 1 luna 13 zile (conform Adeverința nr.2057/_ eliberata de către SC H1DROCONSTRUCT1A SA SUCU. ALA ARDEAL); in grupa a ll-a de munca (Legea nr.3/1977) 2 ani 2 luni 0 zile (conform Adeverința nr.2058/_ eliberata de către SC HIDROCONSTRUCTIA SA SUCU. ALA ARDEAL);

Pe baza celor arătate reclamantul a precizat că în perioada_ -_ a beneficiat de încadrare in grupa l-a de munca timp efectiv lucrat 5 ani 7 luni 23 zile.

Conform art.158 alin.(1) din Legea nr.263/2010

"perioadele de vechime in munca realizate in grupele a l-a si a ll-a pana la data de 1 Aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare in condiții deosebite, in vederea reducerii vârstelor de pensionare, cu excepția celor realizate in activitățile care, conform prevederilor art.30 alin.(1) sunt "încadrate in condiții speciale".

Conform prevederilor art.3 alin.1 lit.g din Legea nr.263/2010 :

g) "Locurile de munca in condiții deosebite - sunt locurile de munca unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toata durata timpului normal de munca, poate

conduce in timp la îmbolnăviri profesionale, ia comportamente riscante in activitate, cu consecințe asupra securității si sanatatii in munca a asiguraților"

Constituie stagii de cotizare si perioade suplimentare la vechimea in munca acordate in baza legislației actuale, perioadele realizate in grupa l-a si a ll-a de munca (respective in condiții deosebite).

S-a precizat de reclamant că pentru perioada de 8 ani 11 luni 6 zile lucrate in condiții deosebite de munca, beneficiază de un stagiu suplimentar de cotizare de 1 an 6 luni, astfel că sunt îndeplinite condițiile pentru pensionarea anticipata parțiala.

În aprecierea reclamantului prin respingerea solicitării de anulare a Deciziei R 81556/_ si de anulare a Hotărârii nr.4496/_ si de a emite o noua decizie de pensie anticipata parțiala cu luarea in calcul la stabilirea elementelor pensiei sale a perioadei lucrate in grupa a l-a de munca, instanța a respins si cererea sa privind valorificarea sporurilor dovedite prin Adeverința nr.1916/2009 eliberata de SC MINESA SA C. si Adeverința nr.2060/_ eliberata de SC HIDROCONSTRUCTIA SA SUCU. ALA ARDEAL pe motivul ca acestea nu pot fi valorificate pana in momentul in care reclamantul va dobândi calitatea de pensionar.

Cu privire la sumele acordate cu titlul de "spor acord global", nominalizate in Adeverința nr.1916/2009 reclamantul a arătat că, au făcut parte din baza de calcul a pensiei si pentru aceste sume angajatorul precizează expres ca s-au plătit contribuțiile de asigurari sociale cuvenite, iar în privința sporurilor nominalizate in Adeverința nr.2060/_, eliberata de către SC HIDROCONSTRUCTIA S.A. - Sucursala Ardeal, învederează ca aceste sporuri au făcut parte din baza de calcul a pensiei si pentru ele s-au virat contribuțiile de asigurări sociale conform legislației din acele perioade: sporul pentru condiții grele, sporul subteran si sporul pentru plata muncii peste durata programului normal de lucru sunt nominalizate in HG nr.257/2011, la art.V; sporul de șantier este nominalizat in art.ll, pct.3 din HG nr.257/2011.

In concluzie, reclamantul a subliniat că susținerile instanței de fond, cu privire la neluarea in calcul a sporurilor din cele doua adeverințe precizate sunt nelegale si vădit netemeinice, iar soluția propusa, CJP C. si Comisia Centrala de Contestații au fost încălcate principiile egalității si contributivitatii consacrate in art.2 din Legea nr.19/2000, dar si in art.2 din Legea nr.263/2010.

Cu referire la cheltuielile de judecata solicită obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata plătite de reclamant la fond reprezentând onorariu avocațial, in suma de 400 Iei conform Chitanței nr.13/_ depusa ia dosar

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor din motivele de recurs invocate, Curtea reține că recursul este fondat pentru motivele și în limitele ce se vor prezenta în continuare.

Critica formulată împotriva hotărârii se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.pr.civ. și vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 65 alin. 1 și art. 66 din Legea nr. 263/2010.

În esență prima instanță a reținut că conform art. 66 din Legea nr. 263/2010 pentru acordarea pensiei anticipate parțiale, reducerea vârstei de pensionare prevăzută la art. 65 alin. 1 din aceeași lege nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de legea arătată sau de alte acte normative.

Cu alte cuvinte, în aprecierea primei instanțe reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani pentru pensia anticipată parțial nu poate fi cumulată cu reducerea vârstei de pensionare urmare a desfășurării activității în gr. I-a și a II-a de muncă, situația reclamantului din prezenta cauză.

Se constată că în speță nu se impune interpretarea art. 66 din Legea nr.

263/2010, așa cum a făcut-o prima instanță.

Reclamantul este născut la data de_, așa cum a reținut și prima instanță și a formulat cerere pentru pensie anticipată parțial la data de_, astfel că vârsta reclamantului la data solicitării pensiei era de 60 ani și 6 luni.

În această situație, condiția de vârstă pentru a se cuveni pensia anticipată parțial, respectiv să fie cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzută de art. 65 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 era îndeplinită.

Altfel spus reclamantul nu avea nevoie de nicio altă reducere a vârstei pentru acordarea pensiei anticipate parțial.

De altfel, în Hotărârea nr. 4496/_ a Casei Naționale de P., dată în contestația reclamantului la Decizia nr. R 81556/_ atacată în prezentul dosar, nu se reține ca un motiv al respingerii contestației, neîndeplinirea de către reclamant a condiției de vârstă.

Așadar, reținerea de către prima instanță a neîndeplinirii condiției de vârstă de către reclamant este greșită.

În privința condiției privind stagiul de cotizare ce trebuie îndeplinit de reclamant, prevăzut de art. 65 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, Curtea notează următoarele:

Concluzia Comisiei Naționale de P. P., preluată de o manieră neexplicită în considerentele hotărârii primei instanțe, că nu este îndeplinită condiția stagiului de cotizare de către reclamant este consecința neacordării de eficiență a adeverinței nr. 1915/_ emisă de SC Minesa - Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere SA C. -N., privind perioada_ -_ în gr. a II-a de muncă.

Conform art. 65 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 stagiul de cotizare pentru pensia anticipată parțial este cel complet, precum și cel complet depășit cu până la 8 ani.

Reclamantul are un stagiu realizat, necontestat, chiar confirmat prin Hotărârea nr. 4496/2013 a Comisiei Naționale de P. P., de 34 ani și 5 zile.

Contestat, respectiv nevalorificat, este stagiul de cotizare aferent perioadei_ -_ în care reclamantul a desfășurat activitate în gr. a II-a de muncă, conform adeverinței nr. 1915/_ eliberată de SC Minesa - Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere SA.

Hotărârea nr. 4496/2013 a Comisiei Naționale de P. P. cu privire la această perioadă reține că activitatea desfășurată de reclamant nu se regăsește în prevederile de la poziția 3 din Anexa nr. I la Ordinul MMPS nr. 50/1990 întrucât acest act normativ se referă la activitățile cu producție industrială continuă și nu la activități de proiectare.

Din adeverința nr. 1915/_ (cu conținut identic fiind și adeverința nr. 1914/_ ) rezultă că în perioada_ -_ reclamantul a desfășurat activitate de inginer proiectant principal gr. II, fiind încadrat în gr. I-a de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990, modificat și completat cu avizele ulterioare, anexa I pct. 3 cu 50% din timp, în total gr. I de muncă 5 ani, 7 luni și 23 zile.

S-a menționat în adeverință că încadrarea în gr. a I-a de muncă a fost stabilită în baza Deciziei ICPMSN C. -N. nr. 65/_ și a Deciziei SC ICPA SA nr. 8/_, ca urmare a revizuirii grupelor de muncă în cadrul institutului, încadrarea fiind făcută pe bază de măsurători de praf făcute de către laboratoarele specializate care au avut în vedere condițiile concrete de microclimat atât în incinta unității cât și în spațiile de muncă ale angajaților ICPSN.

A fost de asemenea menționat că pentru perioada arătată au fost virate sumele reprezentând CAS de către societate.

La pct. 52 din carnetul de muncă al reclamantului este menționat că în perioada_ -_ a lucrat la locul de muncă prevăzut în Ord. nr. 50/1990 anexa I pct. 3 cu 50% din timp, în total 5 ani, 7 luni și 23 zile.

În conformitate cu art. 123 alin. 4 din HG nr. 257/2011 dovada condițiilor speciale de muncă, în care sunt incluse și gr. I-a și a II-a de muncă pentru perioada anterioară datei de 01 aprilie 2011, conform art. 39 alin. 2 din HG nr. 257/2011 se face cu carnetul de muncă, completat potrivit prevederilor D. nr. 92/1976 și cu adeverințe eliberate potrivit legii, eliberate de angajatorul la care a lucrat persoana respectivă, modelul adeverinței fiind prevăzut la anexa nr. 13 din HG nr. 257/2011.

De asemenea, potrivit art. 126 alin. 1 din hotărârea de Guvern susmenționată, "adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterior datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în gr. a I-a și/sau a II-a de muncă, se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa 14 numai pe baza documentelor verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau deținătorilor de arhive.";

În același timp, conform alin. 4 din același articol și hotărâre, adeverințele nevalorificate la stabilirea și/sau recalcularea pensiilor, întocmite și eliberate anterior intrării în vigoare a Ord. nr. 590/2008 prin care se atestă activitatea desfășurată în gr. a I-a sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de_, se utilizează la stabilirea și/sau modificarea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condițiile legale de valabilitate, chiar dacă nu sunt conforme cu modelul prevăzut la alin. 1.

Conform alin. 4 al articolului menționat, adeverințele eliberate conform Ord nr. 590/2008, până la intrarea în vigoare a legii, vor putea fi valorificate la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condițiile de fond și formă prevăzute de aceasta.

Menționatele dispoziții legale care stabilesc cadrul legal de dovedire a condițiilor de desfășurare a activității în vederea stabilirii drepturilor de pensie, relevă că nu există nici un temei pentru a nu se valorifica, în privința reclamantului, mențiunile din carnetul de muncă și din adeverința nr. 1915/_ privind activitatea desfășurată în gr. I-a de muncă în perioada_ -_ .

Dimpotrivă, confirmă că aceste mențiuni trebuie valorificate atâta timp cât ele nu au fost contestate sub aspectul lor formal și cât timp se constată că adeverința nr. 1915/2009 respectă cerințele actului normativ sub imperiul cărora au fost eliberate, respectiv Ord. nr. 590/2008.

Nici respectarea prevederilor acestui ordin la eliberarea adeverinței nr. 1915/_ nu a fost contestată astfel că această adeverință beneficiază de prezumția de legalitate.

Sub aspectul legalității adeverinței susmenționate sunt de reținut și prevederile art. 125 din HG nr. 257/2011 care instituie răspunderea emițătorilor de adeverințe ca cea din cauză.

Față de cele arătate, argumentul Comisiei Naționale de P. P. în privința nevalorificării adeverinței nr. 1915/2009 rămâne inconsistent având în vedere că se bazează doar pe o interpretare a unei prevederi a Ord. nr. 50/1990. Această interpretare nu-și găsește locul în fața unor dovezi cărora legea le recunoaște puterea doveditoare, care nu a fost răsturnat prin dovezi cu aceeași putere sau care ar fi fost pierdută prin anularea lor.

În raport de cele expuse, critica reclamantului privitoare la înlăturarea de la valorificare a adeverinței nr. 1915/_ este întemeiată. Caracterul întemeiat al criticii face ca Decizia nr. R 81556/_ și Hotărârea nr. 4496/_ să fie nelegale.

Nu este întemeiată însă critica reclamantului privind nevalorificarea adeverințelor nr. 1916/_ și nr. 2060/_ întrucât veniturile la care se referă nu au avut caracter permanent. Or, potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care după 01 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Pe de o parte textul are în vedere numai sporurile cu caracter permanent după 01 aprilie 1992, ceea ce nu este cazul în speță, iar pe de altă parte din anexa la adeverința nr. 1916/_ și, respectiv, adeverința nr. 2060/_ rezultă că sporurile nu au avut caracter permanent, așa cum s-a arătat.

Față de critica apreciată întemeiată, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2 și 3 teza I-a C.pr.civ. urmează a fi admis recursul și modificată hotărârea în sensul anulării Deciziei nr. R 81556/_ a Casei Județene de P. C. și a Hotărârii nr. 4496/_ a Comisiei Centrale de P. P. și obligării pârâtei C.

J. de P. C. să emită o nouă decizie de pensionare a reclamantului cu luarea în considerare a mențiunilor din adeverința nr. 1915/_ eliberată de SC Minesa - Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere SA.

În baza art. 274 și art. 276 C.pr.civ., urmează să fie obligate pârâtele la plata sumei de 750 lei cheltuieli de judecată parțiale în fond și recurs către recurent.

Se are în vedere că atât la fond cât și în recurs pretențiile reclamantului recurent au fost admise doar în parte, astfel că și cheltuielile de judecată pot fi admise doar proporțional cu admiterea pretențiilor, culpa procesuală a pârâtelor fiind doar parțială, în măsura caracterului întemeiat al pretențiilor reclamantului. Astfel, din suma dovedită a cheltuielilor de judecată de 1.050 lei urmează ca cererea reclamantului să fie admisă pentru suma de 750 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul B. A. împotriva sentinței civile nr. 12119 din_ pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul B. A. în contradictoriu cu pârâtele C. J. DE P. C. și C.

N. DE P. P. și în consecință:

Anulează decizia nr. R 81556/_ emisă de pârâta C. J. DE P.

  1. și hotărârea nr. 4496/_ emisă de Comisia Centrală de Contestații din cadrul CASEI NAȚI. ALE DE P. P. .

    Obligă pârâta C. J. DE P. C. la emiterea unei noi decizii cu luarea în considerare a datelor înscrise în adeverința nr. 1915 din_ emise de SC M SA.

    Menține restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.

    Obligă pe intimatele C. J. DE P. C. și C. N. DE P. P. să achite reclamantului suma de 750 lei cheltuieli de judecată parțiale, la fond și în recurs.

    Decizia este irevocabilă.

    Dată și pronunțată în ședința publică din_ . PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

    1. T. D. C. G. N. M.

GREFIER,

N. N.

Red.N.M./dact.L.C.C.

2 ex./_ Jud.fond: P. U.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4375/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale