Decizia civilă nr. 497/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 497/R/2013
Ședința publică din data de 19 februarie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul P. V. -O. împotriva sentinței civile nr. 10376 din 11 octombrie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimații pârâții M. A. N. și C. S. DE P. A M. A. N. ,
având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 12 februarie 2013, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 10376/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. A. N. .
S-a respins acțiunea formulată de reclamatul P. V. -O. împotriva pârâților CASA DE PENSII S. A M. A. N. și M. A.
N. B. .
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 0117478/_ reclamantului i s-a stabilit pensia de serviciu în cuantum de 2903 lei. Ulterior, în baza Legii nr. 119/2010 - prin Decizia nr. 90983/_ reclamantului i s-a recalculat pensia pe baza salariului mediu brut pe economie, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 1727 lei.
Apoi pârâta de rândul 1 a emis Decizia de revizuire a pensiei nr.90983/_ prin care i s-a stabilit un cuantum de 2639 lei.
Potrivit art. 6 alin.1 si 2 din OUG nr. 1/2011 pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 si până la data emiterii deciziei de revizuire iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Pensia reclamantului a fost revizuită din oficiu iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei se menține în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010. De asemenea, acestuia i s-a plătit diferența dintre pensia avută anterior recalculării și cea stabilită prin operațiunea de recalculare.
In consecință, reclamantului nu i s-a produs niciun prejudiciu prin recalcularea pensiei.
Conform prevederilor art.11 din H.G. nr. 737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr.119/2010.
De altfel Curtea Constituțională, prin Decizia nr.873/_, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie,astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de "drepturi câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 1972 ,în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs.
Austria ,arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție nu poate fi
interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește suspendarea HG nr. 735/2010, prin Sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C., aceasta are efecte numai între părți, iar prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de asigurări sociale) este împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți. În cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Curtea EDO a arătat că art. 1 din Protocolul 1 la CEDO garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește salariile, CEDO a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în Convenție nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într- un anumit cuantum.
Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale nu este garantat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale adiționale într-un anumit cuantum atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult dreptul la un anumit cuantum al prestației de asigurări sociale nu este garantat
de Convenție în ipoteza în care titularul său nu a contribuit în sistemul de asigurări sociale, aceasta fiind și ipoteza în discuție, pensia sa de serviciu fiind acordată în considerarea calității titularului, fără să se fi executat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acesteia.
Curtea CEDO a arătat în cauza Hasani c. Croației că în cazul în care are loc o limitare a proprietății în cazul drepturilor de asigurări sociale, aceasta trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul respectiv. CEDO a mai subliniat larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială (cauza Kjartan).
Din jurisprudența CEDO trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la pensia de serviciu au fost abrogate. În acest context (cauza Kechko c. Ucrainei), Curtea a arătat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, acestea putând fi instituite de stat, suspendate sau statul poate înceta să le plătească. În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de "bun"; este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește recalcularea pensiei, această măsură este în acord cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele sale adiționale, Curtea CEDO statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale. În cadrul marjei de apreciere foarte largi recunoscute de CEDO statului în materia drepturilor de asigurări sociale (cauza Hasani c. Croației, Kjartan Asmundsson c. Islandei), atunci când procedează la reducerea cuantumului unor prestații de asigurări sociale, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. În cauza Hasani c. Croației, CEDO a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
Legea nr. 119/2010, procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010. În expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în România s-ar menține
pensiile avute anterior promovării proiectului Legii nr. 119/2010, în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.
Prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
Față de cele ce preced, instanța în baza art.6 din OUG nr. 1/2011, coroborat cu prevederile art. 153 lit.f si g si art. 155 din Legea nr. 263/2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. V. O.
, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului recurentul a arătat următoarele:
- Admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a M. A. N. este nelegală și nu a fost motivată.
Decizia de revizuire pe care o contestă a fost emisă în baza O.U.G. nr. 1/2011, iar această ordonanță prevede în art.1 alin.1 că revizuirea se face " pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari."; "Actele doveditoare"; la care se face referire se află în păstrarea unităților ce aparțin M.
A. N. .
De asemenea, art. 1 alin.2 din același act normativ prevede că "Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea.";
Prin urmare, casa de pensii sectorială i-a revizuit pensia pe baza datelor puse la dispoziție de unitățile M. A. N., întreaga răspundere pentru corectitudinea și integralitatea veniturilor comunicate emitentului deciziilor de revizuire revenind acestui minister.
Invocarea de către pârât, prin întâmpinare, a dispozițiilor Legii nr. 263/2010 pentru argumentarea lipsei calității procesuale a M. A. N. este greșită întrucât revizuirea pensiei nu s-a făcut în temeiul acestei legi ci, așa cum a arătat, s-a făcut în temeiul O.U.G. nr. 1/2011.
- Prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituție și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Sarcina probei privind veniturile în baza cărora i s-a revizuit pensia revine pârâților întrucât înscrisurile originare privind veniturile pe care le-a realizat sunt deținute de aceștia. Conform art. 172 al. 1 C.pr.civ., instanța poate ordona părții care deține un înscris privitor la pricină să-l înfățișeze. Mai mult, conform al.2 al aceluiași articol "cererea de înfățișare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părților sau dacă însăși partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris";.
În cauză, "înscrisurile privitoare la pricină"; sunt înscrisurile originare care fac dovada veniturilor realizate de-a lungul carierei de ofițer M.Ap.N., adică statele de plată și ordinele de zi pe unitate. Aceste înscrisuri sunt deținute de M.
A. N., motiv pentru care la punctul II din precizarea de acțiune depusă la primul termen de judecată (_ ) a solicitat ca pârâtul să le depună în copie.
Pe lângă acestea, pentru a putea proba că în tabelul anexat deciziei de revizuire există perioade în care au fost înscrise venituri mai mici decât cele minime prevăzute în Anexa nr. l la O.U.G. nr.1/2011, a solicitat ca pârâtul să
depună copie după fișa de personal cu gradele militare și cu funcțiile pe care le-a îndeplinit.
De asemenea, pentru a putea verifica dacă s-a făcut încadrarea corectă în condiții de muncă, a solicitat ca pârâtul M.Ap.N. să depună Ordinul M.Ap.N. nr.M.116/_ pentru aprobarea Normelor metodologice privind încadrarea în condiții deosebite, speciale și alte condiții, emis în baza art. 7 din H.G. nr. 1294/2001, modificat și completat prin Ordinul nr. MS.132/_ emis în baza
H.G. nr. S1019/_, precum și Fișa cu locurile de muncă în care a lucrat și care îi dau dreptul la încadrarea în locuri de muncă și activități cu condiții deosebite, speciale și alte condiții (Anexa nr.3 la Ordinul M.Ap.N. nr.M.116/_
).
Instanța de fond a respins cererile în probațiune formulate și a soluționat cauza fără să administreze probele esențiale în baza cărora să poată verifica temeinicia deciziei de revizuire a pensiei.
Soluționând cauza în acest mod, prima instanță a admis revizuirea pensiei recurentului s-a putut face oricum, fără nici un fundament real, doar pe baza unor date care au putut fi găsite privind veniturile reclamantului și fără ca pârâții să fie obligați să justifice temeinicia datelor luate în calcul.
Prin urmare depunerea în probațiune a înscrisurilor doveditoare privind veniturile era (este) absolut necesară întrucât, în lipsa acestora și neavând o altă posibilitate de a verifica realitatea și integralitatea datelor luate în calcul la revizuirea pensiei, recurentul consideră că este într-un dezavantaj evident. Judecând cauza în lipsa probelor esențiale a căror administrare a solicitat-o, instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare și l-a privat de dreptul la un proces echitabil prin nerespectarea principiului egalității armelor, principiu care impune ca fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza sa în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul.
A arătat și a motivat în cererea de chemare în judecată că Decizia de revizuire este lovită de nulitate absolută întrucât revizuiește o altă decizie care este lovită de nulitate absolută.
Prima instanță s-a limitat să afirme că suspendarea H.G. nr. 735/2010 a avut efecte numai între părți, fără a motiva această afirmație.
S-a făcut referire în motivare la "pensia suplimentară";, arătându-se că acordarea acesteia "nu se subsumează dreptului constituțional la pensie"; și motivându-se astfel posibilitatea statului de a o diminua sau chiar de a o anula.
Premisa de la care a pornit instanța a fost însă una profund greșită întrucât pensia militară de stat nu a fost alcătuită dintr-o parte contributivă si una necontributivă (suplimentară), ci a avut o altă natură juridică, așa cum a arătat și motivat în cererea de chemare în judecată.
În motivarea hotărârii recurate nu se face nicio referire la motivul invocat de reclamant la pct. 5 din cererea de chemare în judecată, și anume, diminuarea cuantumului pensiei acestuia, încălcându-se dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 119/2010 și art. 180 alin. 7 din Legea nr. 19/2000.
În sensul păstrării în plată a cuantumului avantajos s-a pronunțat și Curtea Constituțională, care, prin Decizia nr.874/2010, a arătat că atunci când în urma recalculării rezultă un cuantum mai mic, "statul este obligat să adopte reglementări similare art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, și anume să mențină în plată cuantumul pensiei stabilit potrivit reglementărilor anterior în vigoare dacă acesta este mai avantajos";.
Recurentul a mai susținut că revizuirea pensiei sale încalcă în mod flagrant art.1 din Protocolul nr. l adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, coroborat cu art.14 din Convenție.
Deși a arătat în motivarea cererii de chemare în judecată argumentele specifice pentru care recalcularea și revizuirea pensiei militare de stat încalcă prevederile legilor europene (schimbarea naturii juridice a pensiei; lipsa unei evidențe suficient de accesibile a veniturilor; imposibilitatea aplicării corecte și complete a principiului "contributivității"; din cauza imposibilității dovedirii tuturor veniturilor; creșterea fondului total necesar plății pensiilor militare în urma revizuirii acestora, etc.), instanța de fond nu a făcut nici o referire la aceste argumente specifice, pentru a și le însuși sau pentru a le respinge motivat.
Fără a reitera întreaga motivație din cererea de chemare în judecată privind încălcarea reglementărilor europene și a practicii C.E.D.O., arată că, în ce privește cazul particular al pensiilor militare, scopul asigurării echilibrului bugetar în condițiile crizei economice nu numai că nu a fost îndeplinit dar s-a obținut efectul contrar. Este deja de notorietate că fondul total pentru aceste pensii nu a scăzut ci, dimpotrivă, a crescut. Creșterea fondului de pensii a fost confirmată chiar de șeful Direcției Financiar - Contabile a M.Ap.N., care în declarația din_ aflată până de curând pe site-ul oficial al M.Ap.N. (www.mapn.ro) arăta, între altele, că la circa 86% dintre pensionari le-au crescut pensiile iar creșterea medie este de 34%, adică de 572 lei. În aceste condiții, scopul legitim nu mai poate fi invocat doar împotriva unui număr mic de pensionari militari, prin sacrificarea intereselor cărora să se poată justifica procesul de recalculare/revizuire a pensiilor militare.
Prin întâmpinarea depusă în data de_, pârâtul M. A. N.
a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant, cu menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat prin care se critică admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a M. A. N., Curtea reține că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv contestarea unei decizii de pensie, pârâtul M. A. N. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât conform art. 104, 106 din Legea 263/2010 deciziile de pensie sunt emise de casele teritoriale de pensii sau casele de pensii sectoriale, după caz, care, conform art. 132 din același act normativ, au personalitate juridică. Deși instanța de fond nu a motivat admiterea acestei excepții, această motivare este suplinită de instanța de recurs.
Faptul că revizuirea pensiei recurentului s-a făcut în temeiul OUG nr. 1/2011, nu înlătură argumentarea de mai sus întrucât chiar din dispozițiile legale enunțate de recurent prin memoriul de recurs, respectiv art. 1 alin. 2 din OUG nr. 1/2011 rezultă că atribuția de emitere a deciziilor de revizuire revine caselor de pensii sectoriale.
În ceea ce privește criticile referitoare la respectarea dreptului la apărare a recurentului raportat la administrarea probei cu înscrisuri, solicitată de aceasta în fața instanței de fond Curtea reține următoarele:
Cu titlu preliminar se reține, din consemnările din încheierea de ședință din data de_, că reclamantul a contestat și decizia de revizuire nr. 90983/_, contestație înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului C., iar pentru termenul de judecată din data de 11 octombrie 2012 dosarul respectiv
a fost atașat la dosarul de față în vederea discutării și soluționării excepției de conexitate.
S-a arătat de către reprezentantul intimatului că în dosarul nr._ se afla anexat dosarul de pensie al reclamantului, care a fost comunicat acestuia, iar această susținere este confirmată de consemnările din încheierile de ședință din data de_ și_ din dosarul nr._ (atașat pe cale scurtă de
instanța de recurs).
Din datele depuse în dosarul de pensionare al reclamantului, rezultă că stabilirea cuantumului pensiei acestuia s-a făcut pe baza adeverințelor emise de unitățile în care acesta și-a desfășurat activitatea.
Curtea va înlătura criticile recurentului vizând nelegalitatea acestor adeverințe pentru motivele ce urmează.
Astfel, în primul rând Curtea subliniază că procedura revizuirii și actele stau la baza calculării cuantumului pensiei sunt reglementate prin art. 1 din OUG 1/2011.
Potrivit acestui text legal: "(1) P. le prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
(2) Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea.
În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie.
Evoluția salariului mediu brut/net pe economie și a salariului minim pe economie este prevăzută în anexa nr. 2.";
Ca atare, Curtea nu poate reține argumentul recurentului potrivit căruia relevarea în adeverințele emise a unor venituri mai mici decât cele din Anexa nr.1 la OUG nr. 1/2011 ar prezuma în mod absolut caracterul nereal al acestora, în condițiile în care art. 1 alin.4 citat mai sus prevede în mod expres că acestea sunt luate în considerare doar în cazul limitativ indicat, pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, situație ce nu se regăsește în cauza de față.
Pe de altă parte, răspunderea pentru emiterea datelor privind veniturile realizate de către recurent revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea. Din punct de vedere juridic, această obligație capătă consistență prin emiterea unei adeverințe, act care, odată intrat în circuitul juridic prin depunerea sa la o altă instituție - casa de pensii - dobândește forță juridică. Ca atare, în condițiile în care recurentul ar contesta realitatea celor atestate prin adeverință, acesta are la îndemână o acțiune ce trebuie însă formulată în contradictoriu cu emitentul adeverinței, singurul care are competența de a completa/modifica datele ce trebuie avute în vedere la calcul pensiei, cale ce nu a fost însă urmată în speță.
În raport de aceste considerente și având în vedere că în cauză se solicită constatarea nulității absolute a deciziei de revizuire și restabilirea situației anterioare în sensul menținerii în plată a pensiei de serviciu, Curtea urmează a înlătura și susținerile recurentului în sensul că legitimarea procesuală pasivă a pârâtului M. A. N. este justificată în raport de faptul că actele doveditoare pe baza cărora se face revizuirea pensiilor se află în păstrarea unităților ce aparțin M. A. N. .
Nefondat este și motivul de recurs prin care se afirmă nelegalitatea indirectă a deciziei de revizuire, în condițiile în care aceasta revizuiește o deciziei de recalculare nelegală în condițiile în care a fost emisă fără temei juridic, în aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 735/2010, act normativ ce fusese suspendat prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de către Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
În mod evident, acest motiv de nelegalitate putea fi invocat în cadrul contestației îndreptate împotriva deciziei de recalculare, decizia de revizuire ce face obiectul prezentului dosar nefiind afectată de acest invocat viciu. În plus, faptul că prin sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel C. s-a dispus suspendarea executării HG nr. 735/21 iulie 2010 nu are relevanța scontată, temeiul juridic al trecerii de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe Legea nr. 19/2000, fiind asigurat de Legea nr. 119/2010, măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și Justiție și CEDO conform celor ce urmează, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în Legea nr. 119/2010.
Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010, astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 735/2010, act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul al pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
Trecând la analiza ingerinței Statului
prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea Europeană a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).
În jurisprudența organelor Convenției, noțiunea de "privare de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. Astfel, în Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul "privării de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).
De asemenea, Curtea Europeană a reținut în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei (paragraf 39) următoarele: "totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.
Curtea de Apel constată că prin Legea nr. 119/2010 și, respectiv, OUG nr. 1/2011 nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin Legea nr. 119/2010 pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar reclamantul, care anterior beneficia de o pensie militară de stat, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare Legea nr. 119/2010 reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.
Fiind prevăzută de Legea nr. 119/2010 transformarea pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.
Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea Legii nr. 119/2010 sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) "statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi "în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, National and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.
De asemenea, Curtea Europeană a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.
Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt "în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de Apel apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.
În cauza Abaluță și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor omului a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.
Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
Mai mult, prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României, relevantă și în cauza dedusă judecății datorită similitudinii situației analizate, a stabilit că "…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în
temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de Apel va înlătura susținerile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia militară în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 164/2001.
În cazul concret dedus judecății, analizând raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, Curtea de Apel reține că pensia revizuită a reclamantului, în cuantum de 2639 lei, este și în prezent mai mare decât pensia medie pentru limită de vârstă în iunie 2011 în România, care este de 860 lei, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
Chiar dacă, așa cum arată recurentul, în urma revizuirii pensiilor militare a crescut fondul destinat plății acestora, nu se poate reține acest argument ca fiind de natură a demonstra că statul nu a avut un interes legitim în luarea măsurii contestate. Astfel, așa cum s-a arătat anterior, schimbarea regimului juridic nu a avut ca premisă doar existența crizei economice, ci, așa cum rezultă din expunerea de motive, a urmărit eliminarea sistemelor speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale. O astfel de măsură ce are ca scop crearea unui sistem unitar de pensii este pe deplin legitimă și aflată în marja de apreciere a statului, fapt de altfel subliniat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în deciziile mai sus citate.
Nici faptul că pensia militară de stat nu a avut o parte contributivă nu este un argument în măsură să răstoarne raționamentul mai sus menționat, tocmai pentru că, așa cum s-a arătat, statul are deplina libertate de a modifica pentru viitor sistemele de pensionare, utilizând procedee de calcul care să îi permită integrarea fostelor pensii militare în sistemul unitar al pensiilor de stat. Or, la fel ca și în cazul celorlalți contribuabili, se au în vedere veniturile efectiv realizate, chiar dacă, în cazul special al militarilor, acestea nu au avut un caracter contributiv, aceștia beneficiind de un statut special față de restul categoriilor profesionale.
Referitor la nerespectarea art. 180 alin. 7 din Legea nr. 19/2000 la care art. 7 alin. 1 din Legea nr. 119/2010 face trimitere în opinia recurentului, se reține în primul rând că acest din urmă articol prevede că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 180 din Legea nr. 19/2000 este inclus în Capitolul IX Dispoziții tranzitorii și se referă la procesul de recorelare a pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, astfel încât prin dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 119/2010 nu se face trimitere la acest articol.
În consecință, nu se poate reține nelegalitatea deciziei de revizuire în raport de art. 180 alin. 7 din Legea nr. 19/2000, întrucât acesta nu este aplicabil în cauză.
Curtea mai notează faptul că soluția pronunțată în cauza de față nu este de natură a veni în contradicție cu soluția pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ ulterior pronunțării sentinței în prezenta cauză, întrucât prin recursul de față nu s-au formulat critici punctuale raportat la adeverințele avute în vedere de Tribunal la pronunțarea hotărârii în acel dosar, astfel că instanța de recurs în prezenta cauză nu a făcut o examinare concretă a deciziei de revizuire contestate prin raportare la veniturile consemnate în acele adeverințe.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. V. -O. împotriva sentinței civile nr. 10376 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. -L. T. I. T.
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: E.B.
| ← Decizia civilă nr. 3548/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 12018/2013. Contestație decizie... → |
|---|
