Sentința civilă nr. 11733/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINTA CIVILA Nr. 11733/2013

Ședința publică de la 05 August 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE P. U.

Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier A. -L. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei Asigurări sociale privind cererea formulată de reclamanta P. I. împotriva pârâtei C. J. DE P. C., pârât C. C. DE C. B., având ca obiect obligatie de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului avocat Cheta V. de la Baroul Cluj cu delegația la dosar lipsa fiind părțile .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

Reprezentantul reclamantului declara ca nu are alte probe se solicitat.

Tribunalul, în temeiul art.167 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind legală, utilă și pertinentă soluționării cauzei și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, declara închisa faza de cercetare judecătorească si acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantului susține acțiunea cum este formulata solicitând admiterea ei, obligarea pârâtei sa emită o noua decizie de pensionare cu luarea in calcul a sporurilor si indemnizațiilor, orelor suplimentare, școala, conducere simplificata a locomotivei, diverse, acord global, ore festive, cap de secție, sporuri din adeverința nr. 2115 din_ eliberata de RTFC depoul de locomotive C. începând cu data de_ cu cheltuieli de judecata

.

Tribunalul reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul P. I. a chemat în judecată pe pârâtele C. JUDETEANA DE P. C. și C. NAȚI. ALĂ DE P. PUBLICE - C. C. DE C. B. și a solicitat obligarea pârâtei de rd.1., să emită o nouă deciziei de pensionare cu luarea în calcul a sporurilor si indemnizațiilor respectiv ore suplimentare, scoală, conducere simplificată a locomotivei, diverse, acord global, ore festive, cap de secție si alte sporuri

cuprinse în Adeverința nr. 2115/_ eliberată de R.T.F.C. -Depoul de Locomotive C. începând cu data de_ și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul susține că pârâta nu a luat în considerare respectiva adeverință iar C. C. de C. i-a respins contestația împotriva deciziei de pensionare.

Pârâta legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Din dosarul de pensie al reclamantului instanța reține următoarele:

Prin Decizia nr. 259428/_ pârâta a precizat reclamantului că la determinarea punctajelor lunare anterior datei de_ se utilizează salariile brute sau nete în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, precum si sporurile cu caracter permanent. Acordul global, concediul de odihnă, concediul medical, compensațiile si premiile nu sunt sporuri cu caracter permanent, motiv pentru care nu s-au luat în considerare.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație la C. centrală de contestații care prin Hotărârea nr. 3640/_ a respins contestația motivând că acordul global, indemnizația pentru concediul de odihnă si concediul medical, compensații, ore festive, prime, diverse, alte sporuri, vacanță si ore suplimentare înscrise în Adeverința nr. 2115/2011 nu constituie sporuri cu caracter permanent motiv pentru care nu au fost luate în considerare la recalcularea pensiei.

Din cuprinsul adeverinței nr. 2115/_ instanța reține că reclamantul a beneficiat de sporuri în acord global si de sporurile reprezentând conducerea simplificată a locomotivei si staționare la cap de secție și că pentru acestea s-au virat contribuția CAS si pensia suplimentară.

Potrivit prevederilor art. 107 alin.3 si alin.5 din Legea nr. 263/2010, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor prevăzute de lege nevalorificate la stabilirea acesteia începând cu luna următoare celei în care s-a făcut solicitarea.

Aceste sporuri au temei legal, așa cum rezultă din partea finală a adeverinței, au fost incluse în salariul brut, pentru acesta s-a plătit contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat si nu au fost luate în calcul la recalcularea pensiei.

Având în vedere cele ce preced, instanța va admite în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamant și va obliga pârâta de rd.1 să emită o nouă decizie de pensie în favoarea reclamantului, cu luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual si a cuantumului pensiei, a sporului în acord global, a sporului reprezentând conducerea simplificată a locomotivei si a sporului reprezentând staționarea la cap de secție menționate în Adeverința nr. 2115/_ emisă de R.T.F.C. Ardeal - Depoul de Locomotive C. începând cu data de_ .

Văzând și prevederile art. 274 Cod Procedură Civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite in parte acțiunea civilă formulata si precizata de reclamantul P.

I., dom. în C. -N., str. J. nr. 55, jud.C. împotriva pârâtelor C. JUDETEANA DE P. C., cu sediul în C. -N., str. G. C. nr. 2, jud.C. si C. NAȚI. ALĂ DE P. PUBLICE - C. C. DE C. A CNPP, cu sediul în B., str. L. nr. 8, sector 2 și în consecință:

Obligă pârâta sa emita o noua decizie de pensionare in favoarea reclamantului cu luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a sporului in acord global,a sporului reprezentand conducerea simplificata a locomotivei si a sporului reprezentand stationarea la cap de sectie toate menționate în adeverința nr.2115/_ emisa de RTFC ARDEAL DEPOUL DE LOCOMOTIVE C. incepand cu data de_ .

Obliga parata sa achite reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecata

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 05 August 2013.

Președinte,

P. U.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

A. -L. C.

Red.UP/VAM 4 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 11733/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale