Sentința civilă nr. 12675/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIV ILĂ NR. 12675/2013
Ședința publică din data de 12 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. B.
Asistent judiciar: A. Ș. Asistent judiciar: I. R. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de asigurări sociale având ca obiect recalculare pensie formulată de reclamanta P. D. G., în contradictoriu cu pârâtele C.
T. DE P. C. și C. N. DE P. P. - C. C. DE C. .
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar.
După luarea cauzei, dar în timpul ședinței de judecată, se prezintă reprezentanta reclamantei, av. P. uța A. M., în substituirea av. Abrudan Mihai M. n, care depune la dosarul cauzei practică judiciară, precum și copia chitanței reprezentând dovada plății onorariului avocațial.
INSTANȚA
Reține că prin acțiunea înregistrată la instanță în data de_, reclamanta
P. D. G. a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de P. C., solicitând instanței să anuleze Decizia nr.274573/_ și să o oblige pe aceasta din urmă ca la calcularea drepturilor cu titlu de pensie, să ia în considerare întregul stagiu de cotizare realizat în grupa I-a de muncă si a veniturilor suplimentare constând în acord global, prime si compensații pentru perioada _
-_ . De asemenea, a cerut obligarea pârâtei la plata retroactivă începând cu data de_ si până la emiterea unei noi decizii de pensionare, a sumei reprezentând diferența dintre punctajul de pensie stabilit ca urmare a luării în considerare a celor arătate mai sus si punctajul pensiei greșit determinat.
În motivarea cererii sale reclamanta arată că i s-au recalculat drepturile cu titlu de pensie prin Decizia nr. 274573/_, conform art. 107 alin.3 si 4 din Legea nr. 263/2010, însă prin aceasta nu i s-a luat în considerare întreaga activitate desfășurată în grupa I-a de muncă, în procent de 50% din timp, fapt atestat prin Adeverința nr.4645/_ și nici veniturile suplimentare care au fost incluse în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale conform Adeverinței nr. 4647/_, emisă de fostul angajator.
În drept, sunt invocate prevederile Legii nr. 263/2010.
Ulterior, reclamanta a formulat extindere si precizare de acțiune împotriva pârâtei C. C. de C. din cadrul Casei Naționale de P. P., solicitând si anularea Hotărârii nr.2331/_ emisă de către aceasta din urmă (f.59-63).
Pârâta legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei deoarece Legea nr. 19/2000, completată prin Ordinul nr. 680/2007, privitoare la luarea în considerare a acordului global, a compensațiilor si premiilor a fost abrogată, incidente în cauză fiind prevederile Legii nr. 263/2010 care, prin Normele de aplicare cuprinse în H.G, nr. 257/2011, Anexa 15, pct.VI exclude aceste sume din calculul pensiei.
Decizia nr. 19/2011 a Înaltei Curți de C. tie si Justiție se referă tot la Legea nr. 19/2000, abrogată, și ca atare, cele dispuse nu pot acoperi noile reglementări (f.29).
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin Decizia nr. 274573/_, reclamantei i s-au acordat drepturile cu titlu de pensie, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 445 lei, conform art. 107 alin.3 si 4 din Legea nr. 263/2010. Din anexa la decizie rezultă că reclamantei nu i s-au luat în considerare perioadele desfășurate în grupa I-a de muncă și nici veniturile suplimentare realizare prin munca în acord global (f.37-38).
Reclamanta a depus la dosarul cauzei copiile Adeverințelor nr. 4643/_, nr. 4644/_, nr. 4645/_ ,nr. 4646/_ și nr. 4647/_ emise de
S.C. Minesa S.A. și nr. 66/_ emisă de Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai, din care rezultă că aceasta a desfășurat activitate în grupa I-a de muncă, în perioada_ -_ si că a realizat venituri suplimentare prin muncă în acord global, care nu au fost luate în considerare (f.39-55).
Contestația pe care reclamanta a formulat-o împotriva deciziei anterior menționate a fost soluționată de către C. C. de C., prin Hotărârea nr. 2331/_ respingând-o (f.17-22).
Potrivit art.151 alin.2 din Legea nr.263/2010, hotărârile Comisiei Centrale de
C. pot fi contestate la instanța judecătorească competentă în termen de 30 de zile de la comunicare.
Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.6 alin. l, pct. I, II,III și V din Legea nr. 263/2010, constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii perioadele pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale.
Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă ori veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 6 alin. 1 pct.I, II,III și V.
Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.
Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.
Instanța apreciază că la calcularea drepturilor cu titlu de pensie au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele prevăzute de art.2 lit.c din Legea nr.263/2010,întrucât soluția contrară ar însemna încălcarea principiului contributivității cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art.V din O.U.G. nr.114/2009, art.II din O.U.G. nr.209/2008 pentru modificarea Legii nr.19/2000, art.165 ind.1 din acest act normativ a fost modificat în sensul că se aplică începând cu data de_ iar nu de la data de_, prin acordarea diferenței dintre punctajul mediu anual rezultat urmare a majorării efectuate conform prevederilor Legii nr.218/2008 și cel acordat conform O.U.G.nr.100/2008, aprobată prin Legea nr.154/2009. De altfel este de remarcat că, deși pe numele reclamantei a fost
emisă Decizia nr.274573/_ intimata nu a aplicat prevederile anterior menționate, deși acesta a depus o cerere în acest sens la C. Județeană de P. C.
.
Conform Decretului Lege nr.68/1990 și a H.G. nr.1223/1990 locurile de muncă în care activitatea se încadrează în grupa I-a și a II-a de muncă urmau a fi precizate, de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății și C.
N. pentru Protecția Muncii, rezultatul acestei activități fiind concretizat în Ordinul MMPS nr.50/1990.
Punctul 6 din acest ordin prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I-a sau a II-a de muncă se va face de către conducerea unităților, cu consultarea organizațiilor sindicale, ținându-se seama de condițiile concrete din fiecare unitate.
Prin Ordinul comun nr.125 din_, care a completat Ordinul nr.50/1990, emis de M.M.O.S. și M.S., au fost stabilite locurile de muncă,activitățile și categoriile profesionale ce se încadrează în grupele I-a și a II-a de muncă, în vederea pensionării. Acest Ordin a fost emis în baza Legii nr.3/1977 și în conformitate cu prevederile art.2 din Decretul-Lege nr.68/1990 prin care se urmărea înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, în acordarea sporurilor și încadrarea în grupele de muncă.
Referitor la aplicarea acestor prevederi Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr.87/1999 în sensul că, prevederile Decretului-Lege nr.68/1990 sunt neconstituționale în măsura în care recunosc beneficiul dreptului de încadrare în grupele de muncă numai în favoarea unor categorii de asigurați și nu în favoarea altora care, realmente, se află în aceeași situație.
Reducerea vârstei standard de pensionare trebuie să se facă potrivit legii în vigoare la momentul în care se solicită pensionarea, fără să intereseze sub acest aspect legea în vigoare la momentul desfășurării raporturilor de muncă Dovada activității în muncă a unui salariat se face cu carnetul de muncă în
care se fac înscrierile cu privire la activitatea prestată, condițiile de muncă, funcția și salarizarea, precum și cu alte acte emise de către unitate.
Din copia actelor depuse la dosarul cauzei, respectiv Adeverințele nr. nr.4643 si 4645 ambele din data de_ emise de SC MINESA-I.C.P.M. SA, începând cu data de_, rezultă că în perioada_ -_ reclamanta a lucrat în grupa I-a de muncă în procent de 50 % din timp.
Așa fiind, instanța consideră că intimata, în mod nejustificat refuză recunoașterea acestei perioade ca fiind nelucrată în grupa a I-a de muncă, în pofida faptului că nici un act normativ nu impune prezentarea altor dovezi.
Mai mult, intimata, depășindu-și atribuțiile, a refuzat recunoașterea pentru reclamantă a duratei de vechime în muncă corespunzătoare grupei I-a de muncă, adăugând la prevederile legale poziția sa, deși acestea nu îi dau acest drept.
Apoi nu trebuie trecut cu vederea faptul că, ca urmare a încadrării reclamantei în grupa I-a de muncă pentru perioada specificată, intimata a încasat contribuția de asigurări sociale aferente acestei grupe, situație în care nici un raționament nu poate justifica împotrivirea acesteia. De altfel, deși a fost legal citată intimata nu s-a prezentat și nici nu a făcut precizări scrise cu privire la plata sau neplata contribuțiilor privindu-o pe reclamantă.
Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamanta a dovedit pretențiile sale prin adeverințele anterior menționate, instanța în temeiul art.153 lit.f si g coroborat cu prevederile art. 156 din Legea nr. 263/2010, va admite în parte acțiunea acesteia așa cum a fost formulată.
Drept consecință, o va obliga pe pârâtă să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamantă, cu luarea în calcul a grupei a I-a de muncă, în procent de 50%, în perioada conform Adeverințelor nr.4643 si nr. 4645, ambele din data de_, emise de SC MINESA-ICPM SA, începând cu data de_ .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite in parte acțiunea civilă formulată si precizata de reclamanta P. D.
G. împotriva pârâtei C. JUDEȚEANĂ DE P. C. și C. N. DE P. P.
-C. C. DE C. si
în consecință:
Anulează decizia de pensionare privind acordarea pensiei pentru limita de vârsta cu nr. 274573/_ emisa de pirita C. JUDEȚEANĂ DE P. C. si Hotararea nr.2331/_ emisa de C. N. DE P. P. -C. C. DE
C. .
Obligă pârâta C. Județeană de P. C. să emită o nouă decizie privind pensia pentru limită de vârstă și muncă depusă pentru reclamantă cu luarea în considerare a perioadei_ -_ cât a lucrat în grupa a I-a de muncă conform Adeverințelor nr.4643 si nr. 4645 ambele din data de_, emise de SC MINESA-ICPM SA, începând cu data de_ .
Obligă pârâta să ia în calcul la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a sporului in acord global menționat în adeverința nr.4647/_ . si anexa la aceasta emisă de SC MINESA ICPM SA C. - N. începând cu data de_ .
Respinge restul capetelor de cerere.
Obliga pârâta sa achite reclamantei suma de 1000 lei cheltuieli de judecata. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, E. B. | Asistent judiciar, A. Ș. | Asistent judiciar, I. R. |
Grefier, R. B. M. |
Red.EB/VAM 4 ex./_
← Decizia civilă nr. 3643/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 2963/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|